Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncași: Campusul pentru copii "Colorează-ți viața!"

Comunitatea din Luncași a avut, în perioada 23-27 iulie 2014, un prilej de mare bucurie, entuziasm și voie bună, mai ales în rândul celor mici, datorită campusului organizat de pr. paroh Adrian Iștoc și de Congregația "Don Orione", reprezentată de pr. Marius Bereșoaie, împreună cu 6 seminariști.

În prima zi a campusului, deși ceasul arăta că este încă devreme, copiii s-au adunat pentru a-i aștepta pe oaspeții noștri și pentru a începe, poate cea mai așteptată săptămână a vacanței. Trebuie să amintim de animatori care, alături de seminariști, tuturor au dat un exemplu de animare activă, loialitate și dăruire, dar mai ales au avut grijă să declanșeze în copii dorința de a concura, a câștiga și a se bucura alături de Isus. Când totul era pregătit, nu a întârziat să apară și prima sarcină. Așadar, după împărțirea celor aproximativ 90 de copii în 4 echipe, a trebuit ca fiecare din acestea să își aleagă un nume, să creeze un steag și să-și compună propriul imn, inspirați fiind de tema campusului, "Colorează-ți viața!". Fiecare copil a încercat să găsească cel mai frumos nume și, într-un final, echipele s-au numit: Pictorașii, Cercetașii, Nemuritorii și Șoimii.

Fiecare zi a fost una deosebită prin prisma secvențelor din parabola "Fiului risipitor". Scenetele au fost pregătite și puse în scenă de talentații animatori, dovadă fiind ropotele de aplauze primite din partea copiilor. Un alt moment important a fost cateheza din fiecare zi, în care pr. Marius le-a vorbit copiilor despre importanța unui vis bun pe care să-l urmezi, dar și descoperirea și înfruntarea dificultăților în realizarea acestora. Toate acestea le-a prezentat făcând o paralelă între viața fiului risipitor, Max, și cotidianul actual, viața proprie a copiilor. Nu putem uita de diversele activități, jocuri și mai ales bansuri, ce au reușit să întrețină entuziasmul în rândul copiilor, să le inducă spiritul de echipă și să păstreze o continuitate a bucuriei din aceste zile. Ziua se încheia cu participarea tuturor la sfânta Liturghie și ascultarea învățăturilor de la predică.

A doua zi a venit cu o noutate. Un clasament provizoriu al echipelor. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că deși clasamentul nu era foarte apropiat, copiii nu s-au descurajat, ci, din contra, acesta a fost un impuls pentru ei. Toți își propuseseră ca începând cu ziua a treia să demostreze cât sunt de buni și ce pot reuși în echipă. Acesta a fost momentul când ei s-au împrietenit mai mult, atât între ei cât și cu cei mai mari ai echipei, neexcluzând pe nimeni și astfel reușind să-și ridice moralul.

Cu precădere, cea mai palpitantă, energică și voioasă zi, a fost sâmbătă, ziua declarată jocului "Colorează-ți viața!". Echipele au trebuit să treacă de multe probe, cu scopul de a obține cele șase culori și să caute pensonul magic pentru a-și putea colora viața. Copiii plini de entuziasm și hotărâre, deopotrivă cu animatorii lor, au plecat în căutarea pensonului magic. Deși căldura soarelui era pătrunzătoare, copiii nu s-au dat bătuți și, după multe ore de căutări, un membru al echipei "Pictorașii" a găsit pensonul mult râvnit. După sfânta Liturghie, comunitatea din Luncași a asistat la câteva scenete făcute de cele patru echipe, ce ilustrau episoade din viața lui Don Orione, după care a urmat dans și voie bună.

Ultima zi a campusului a fost una încărcată de emoție. După sfânta Liturghie a duminicii, s-a vizionat un material cu poze ce prezenta un rezumat al zilelor frumoase de campus. Copiii au fost răsplătiți cu dulciuri și premii care să le amintească de momentele petrecute în comuniune și veselie.

Cu adevărat, zile binecuvântate! Nu ne rămâne decât să mulțumin Domnului pentru aceste zile frumoase, pline de har, bucurie, prietenie și iubire, părintelui paroh, care a făcut ca aceste zile să fie de neuitat, dar mai ales oaspeților noștri, pe care îi așteptăm cu mult drag și în anii ce urmează.

Lidia-Mădălina Chicet

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23-27 iulie: Luncași: Campusul pentru copii "Colorează-ți viața!"


 

lecturi: 32.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat