Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Logoul și rugăciunea pentru ZMT Cracovia 2016

Logoul ZMT Cracovia 2016

Simbolismul logoului unește mai multe elemente ale Zilei Mondiale a Tineretului care se va desfășura la Cracovia, în perioada 25 iulie - 1 august 2016 și care va avea tema: "Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7).

În centrul logoului este crucea, care îl reprezintă pe Cristos, în jurul căruia se întâlnesc tinerii. Din cruce pornesc razele milostivirii divine, sângele și apa ce au curs din coasta lui Isus, asemenea imaginii "Isuse, mă încred în tine" a sfintei Faustina Kowalska. Razele se contopesc cu brațele unui tânăr care îmbrățișează crucea.

Este marcată forma Poloniei și poziția geografică a Cracoviei, care coincide cu capul tânărului.

Culorile folosite sunt albastru, roșu și galben, acestea fiind culorile oficiale ale orașului Cracovia.

Autoarea logoului este Monika Rybczyńska, o tânără de 28 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științe Politice din Varșovia. Monika a realizat logoul în Vatican, după canonizarea papei Ioan Paul al II-lea, ca recunoștință pentru mijlocirea acestuia în privința vieții sale profesionale. La definitivarea logoului a colaborat și Emilia Pyza, tânără de 26 de ani, absolventă a Academiei de Arte din Varșovia.

Pr. Felix Roca

*

Rugăciunea ZMT Cracovia 2016

Dumnezeule, Părinte milostiv,
care ai revelat numele tău în iubirea Fiului tău Isus Cristos
și ai revărsat-o asupra noastră în Duhul Sfânt, Mângâietorul,
îți încredințăm astăzi destinele lumii și a fiecărui om.
 
Îți încredințăm în mod deosebit
tinerii de orice limbă, din orice popor și națiune:
călăuzește-i și apără-i de-a lungul sinuoaselor cărări ale lumii de azi
și dăruiește-le harul de a culege roade bogate
în urma experienței Zilei Mondiale a Tineretului de la Cracovia.
 
Părinte ceresc,
fă-ne mărturisitori ai milostivirii tale.
Învață-ne să purtăm credința celor în dubiu,
speranța celor descurajați,
iubirea celor indiferenți;
iertarea celor care au făcut răul
și bucuria celor nefericiți.
 
Fă ca scânteia iubirii milostive
pe care ai aprins-o în noi
să devină un foc care transformă inimile
și care reînnoiește fața pământului.
 
Maria, Maica milostivirii, roagă-te pentru noi!
Sfinte Ioan Paul al II-lea, roagă-te pentru noi!


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat