Reflecţie la solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului, Joia Verde - 2014

Trupul şi Sângele Domnului este o sărbătoare instituită din voinţă şi rânduială divină; este o sărbătoare unde Isus iese din tabernacole şi păşeşte pe străzile noastre, pentru a ne arăta iubirea.

Încă din Vechiul Testament Dumnezeu Tatăl a anunţat ca va vorbi lumii, prin puterea Duhului Sfânt care va fi revărsat - prin Isus - peste toată făptura: peste fii şi fiice, peste bătrâni şi tineri, peste slujitori şi slujitoare (cf. Ioel 2,28-29). Această profeţie s-a adeverit imediat după învierea lui Isus şi trimiterea Duhului Sfânt, căci Dumnezeu a vorbit lumii, cu predilecţie prin cei mai simpli oameni: prin cei 12 apostoli simpli (cf. Fap 2,7) şi prin simplii creştini (cf. 1Cor 1,26-29).

Deşi revelaţia biblică s-a încheiat, descifrarea şi aprofundarea celor revelate a continuat, continuă şi va continua, de multe ori tot prin oameni simpli şi credincioşi, căci ei se lasă ca nişte instrumente smerite în mâna lui Dumnezeu.

Este de ajuns să privim în istoria Bisericii şi vom vedea cum Dumnezeu a descifrat, a lămurit şi a întărit multe adevăruri revelate, prin oameni simpli, chiar prin oameni cu şcoală puţină sau neştiutori de carte, dintre care amintim numai pe sfântul Antonie cel Mare (251-356), sfântul Egidiu de Assisi (1190-1262), fericita Iuliana de Liege (1193-1258), sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380), sfântul Serafim (1540-1604), fericitul Ieremia Valahul (1556-1625), Margareta Maria Alacoque (1647- 1690), sfânta Benedicta Rencurel (1647-1718), sfânta Bernadeta Soubirous (1844-1879) etc.

Pe toate aceste persoane simple, Dumnezeu le-a ales pentru a le descifra, a le lămuri şi pentru a le întări adevăruri deja revelate, pentru acelaşi motiv spus de Isus însuşi sfintei Margareta Maria Alacoque: "Te-am ales pe tine pentru că eşti un abis de nevrednicie şi de neştiinţă, aşa că toate vor fi făcute prin mine".

Astfel, în anul 1208, pe când fericita Iuliana (1193-1258), mama leproşilor şi superioara mănăstirii Mont Cornillon de lângă Liege - Belgia, se afla în extaz în faţa preasfântului sacrament, Dumnezeu i-a arătat luna strălucind de o lumină curată, cu excepţia unei porţiuni unde o linie întunecoasă părea că o umbreşte. Dumnezeu i-a explicat apoi şi ce înseamnă această vedenie: Pe chipul luminos al Bisericii este o umbră, este o lipsă, căci în Biserică lipseşte o solemnitate necesară în cinstea preasfântului sacrament. Şi, pentru introduce această sărbătoare în Biserică, te-am ales pe tine, care eşti un abis de nevrednicie şi de neştiinţă, aşa că toate vor fi făcute prin mine.

Astăzi trebuie să ne amintim adevărul că, atunci când Dumnezeu cheamă pe cineva la o misiune, la o lucrare, tot el este acela care creează oportunităţile, dă puterea şi chiar înfăptuieşte. Astfel, Dumnezeu a rânduit mai dinainte ca fericita Iuliana să aibă de duhovnic pe preotul Jean de Lausanne, canonic în biserica "Sfântul Martin" din Liege. Apoi a rânduit ca preotul Jean de Lausanne să-i cunoască bine pe teologii vremii - cardinalul Hugo de Sancto Caro (1200-1263), Guy de Laon (1238 -1248), episcopul de Cambrai, pe Robert de Thourotte (+ 1246), episcopul de Liege şi pe Iacob Pantaleon (1261-1264), arhidiacon de Liege, cărora a putut să le vorbească despre vedenia Iulianei de Cornillon şi despre mesajul lui Dumnezeu venit prin ea; apoi şi să primească de la aceştia o apreciere favorabilă.

Apoi Dumnezeu a rânduit ca episcopul de Liege, Robert de Thourotte, să creadă cele revelate fericitei Iuliana de Cornillon şi astfel, în anul 1246, în joia de după duminica Sfintei Treimi, să introducă în dieceza sa sărbătoare în cinstea sfântului sacrament care lipsea, sărbătoarea Trupului Domnului, pe care el însuşi să o celebreze pentru prima dată. Dar rânduiala divină merge mai departe, făcând ca arhidiaconul Hugo de Sancto Caro să ajungă cardinal şi delegat papal pentru Flandra, şi să extindă sărbătoarea şi în Flandra, prescriind-o episcopilor, clerului şi laicilor aflaţi sub jurisdicţia sa.

Şi iarăşi, rânduiala şi lucrarea divină merge şi mai departe, făcând ca Iacob de Pantaleon, arhidiacon de Liege şi confident al fericitei Iuliana, să urce pe scaunul papal al sfântului Petru sub numele de Urban IV (1261-1264). Dumnezeu, pentru a-l convinge şi a-l determina să stabilească sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului la întreaga Biserică Catolică, s-a folosit de un preot german îndoielnic cu privire la prezenţa reală a lui Isus în speciile euharistice. Acest preot îndoielnic, în anul 1263, fiind în drum spre Roma, pe când celebra sfânta Liturghie la Bolsena - Italia, ostia consacrată pe care o ţinea în mână s-a prefăcut în carne care sângera abundent. Revelaţia fericitei Iuliana şi acest semn divin l-au convins pe papa Urban al IV-lea ca la 11 august 1264 să publice scrisoarea "Transiturus de hoc mundo" (Ceea ce depăşeşte această lume) prin care, în calitatea de vicar al lui Cristos, să stabilească pentru întreaga Biserică Catolică sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului.

Şi iarăşi intervine rânduiala divină, căci Dumnezeu l-a luminat pe papa Urban al IV-lea să-i încredinţeze sfântului Toma de Aquino (1225-1274), un mare cinstitor al prezenţei reale a lui Isus din speciile euharistice, misiunea de a compune imnuri şi texte pentru noua sărbătoare a Trupului şi Sângelui Domnului. Astfel, avem rămase de la sfântul Toma de Aquino imnurile: Adoro te devote, O Salutaris Hostia, Tantum Ergo Sacramentum, Panis Angelicus, Lauda Sion şi multe alte rugăciuni.

Redau numai o scurtă rugăciune euharistică, compusă de sfântul Toma de Aquino: "Te primesc pe tine, preţul mântuirii mele; te primesc pe tine, hrana pelerinajului meu; te primesc pe tine, garanţia învierii şi fericirii mele veşnice. Isuse, din iubire pentru tine, am studiat, am vegheat, am lucrat, am scris şi am predicat. O prea dulce Isuse, preasfântul tău trup şi sânge să-mi fie dulceaţă şi pentru suflet, salvare în orice ispită, pace în orice tulburare, putere în orice cuvânt, ajutor sigur în momentul morţii şi garanţie a învierii şi fericirii mele veşnice".

Faptul că Robert de Thourotte, episcopul de Liege - primul care a decretat pentru dieceza lui sărbătoarea Trupului Domnului, şi papa Urban al IV-lea - primul care a extins sărbătoarea Trupului Domnului la întreaga Biserică, au murit în acelaşi an, 1246, anul decretării solemnităţii Trupului şi Sângelui Domnului la întreaga Biserică, ne îndreptăţeşte să spunem că, aşa cum Dumnezeu a rânduit-o pe orfana Estera ca regină a Babilonului, pentru ca prin ea să dea libertate poporului său ales (Est 5,14), tot astfel Dumnezeu i-a rânduit pe toţi cei aleşi de el în rangurile de călugăriţă, preot, episcop, cardinal şi papă, tocmai pentru misiunea de a institui, prin ei, solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului pentru întreaga Biserică Catolică.

Deci, aşa cum am spus şi în titlul acestei reflecţii, solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului este o sărbătoare instituită din voinţă şi rânduială divină.

M-am născut şi am trăit în comunitatea creştină Gherăeşti din judeţul Neamţ, unde hramul bisericii este solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului. Şi mărturisesc că nimic nu era mai frumos pentru mine, pentru familia mea şi pentru oamenii din comună, decât sărbătoarea de Joia Verde, când Isus, după ce venea la noi în sfânta Împărtăşanie din biserică, mergea apoi alături de noi pe străzile noastre, se oprea şi lângă locuinţele noastre, trecea şi pe lângă ogoarele şi locurile noastre de muncă, unde oamenii amenajaseră deja corturi de primire, corturi frumos împodobite cu verdeaţă, cu flori şi covoare; prin toate acestea simbolizam viaţa şi bucuria pe care ni le aducea Isus. După sfânta Liturghie urma imediat procesiunea de Joia Verde, unde noi toţi, mici şi mari, îl întâmpinam pe Isus Euharisticul ieşit din tabernacol pe drumurile noastre, cu rugăciuni, cu cântece euharistice, cu muzică de fanfară şi cu haine de sărbătoare, prin care ne exprimam credinţa, dragostea şi recunoştinţa faţă de dânsul, care a rămas cu noi şi care vine la noi (cf. Ap 1,4). Cu această ocazie, după sfatul sfântului Ioan Maria Vianney (1786-1859), odată cu florile pe care le aşterneam în faţa lui pe cale, ca la o nouă sărbătoare de Florii, noi aşterneam înaintea lui şi inimile noastre. Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897) spunea: "Îmi plac atât de mult procesiunile cu sfântul sacrament". Cred că acelaşi lucru îl spuneau şi îl spun încă toţi credincioşii, de Joia Verde.

Dacă Joia Mare este o sărbătoare orânduită şi menită iubirii şi adoraţiei lui Isus prezent în tabernacol, o sărbătoare la care Isus ne chemă să medităm la pătimirile sale mântuitoare, care se vor repeta în mod tainic şi nesângeros în orice sfântă Liturghie, o sărbătoare unde Isus ne aşteaptă să venim la el în biserică, pentru a ne hrăni cu trupul şi sângele său spre înviere, solemnitatea de Joia Verde este o sărbătoare în care celebrăm bucuria învierii lui Isus, este o sărbătoare în care Isus iese din tabernacole, aşa cum a ieşit şi din mormânt, pentru a merge în întâmpinarea oamenilor căzuţi şi trişti, care aşteaptă să fie ridicaţi; este o sărbătoare a unor noi Florii, care premerg şi vor dura până la venirea de-a doua a lui Isus; este o sărbătoare în care Isus ne cere să-l primim nu numai în sufletele noastre, dar şi în casele noastre, pe străzile noastre, pe câmpurile noastre şi la locurile noastre de muncă; este o sărbătoare în care Isus ne cere să-i facem corturi, adică să-i facem loc în mijlocul nostru şi în viaţa noastră de fiecare zi, ca să ne înveţe Cuvântul său şi să ne hrănească cu trupul său, aşa cum ne spune evanghelia zilei (cf. In 6,51-59) şi aşa cum ne spun şi cele patru evanghelii citite în corturi. Isus iese din tabernacole şi vine la noi. Iar noi îl primim cu straie de sărbătoare, cu flori, cu muzică, dar mai ales cu suflet curat.

Procesiunea de Joia Verde ne învaţă astăzi că Isus Euharisticul nu ne lasă singuri pe drumul vieţii, vine alături de noi la fel cum a fost şi lângă ucenicii de la Emaus, pentru a ne explica Scripturile şi pentru a ne ridica din tristeţe şi îndoială (cf. Lc 24,13-31); ne învaţă că Isus păşeşte pe drumurile noastre pentru că vrea să ne hrănească cu o pâine care să ne elibereze de teama de moarte, ca pe evreii din pustiu (cf. In 6,58) şi să ne elibereze, ca pe Ilie, de teama duşmanilor (cf. 1Rg 19,5-7); ne învaţă că Isus vrea să meargă alături de noi aşa cum a mers alături de poporul său la ieşirea din Egipt, pentru a ajunge cu bine la ţintă, aşa cum ne vorbeşte prima lectură (cf. Dt 8,2-16); ne învaţă că Dumnezeu, care ne-a creat liberi, nu ne-a lăsat singuri, dar este cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,20); ne învaţă că el însuşi s-a făcut "calea" noastră spre Tatăl ceresc (cf. In 14,6); ne învaţă că Dumnezeu a păşit pe căile noastre pentru a ne elibera şi a ne păzi de idoli şi de mentalităţile pierzătoare de suflet ale lumii (cf. In 8,36).

Dacă misiunea aleşilor din vechime s-a încheiat prin transmiterea sărbătorii Trupului şi Sângelui Domnului până la noi, misiunea noastră trebuie să o continue pe a lor: preoţi şi laici, suntem chemaţi de a cinsti, de a celebra cu bucurie, de a pune în lumină şi de transmite mai departe generaţiilor viitoare bogăţia şi frumuseţea mântuitoarei sărbători a Trupului şi Sângelui Domnului nostru Isus Cristos.

La fiecare sfântă Liturghie Isus ne cheamă să mâncăm trupul său şi bem sângele său. La fiecare procesiune euharistică ne cheamă să-l întâmpinăm cu bucurie şi să-l primim în viaţa noastră. Să nu spunem că suntem obosiţi de lucru şi că nu venim la el, căci el tocmai pentru a ne odihni şi a ne uşura ne cheamă (cf. Mt 11,28). Să nu spunem că suntem nevrednici pentru a veni la el, căci nimeni nu este vrednic de a-l primi, nici îngerii, nici arhanghelii, nici sfânta Fecioară şi nimeni dintre sfinţi; dar el nu ţine seama de nevrednicia noastră, ci de trebuinţele noastre. Să nu spunem că suntem păcătoşi şi de aceea nu ne apropiem de acest sacrament. Oare când suntem bolnavi nu căutăm leac şi nu mergem la medic? Cei care păcătuiesc zilnic, zilnic au trebuinţă de medic şi de medicamente.

Sfântului Augustin (354-430) zice: "Cei care participă cu evlavie şi cu asiduitate la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie, vor primi ajutor continuu de la Dumnezeu şi nu vor muri de moarte neprevăzută".

Într-o zi, într-o localitate din Franţa, stătea îngenuncheat în faţa altarului un tânăr de 14 ani, pe nume Loiseaux; el începu să se roage cu glas tare, crezând că nu-l aude decât Isus. Dar cineva era în cor şi-l auzi. Era o rugăciune minunată, mişcătoare: "Mântuitorul meu, până acum m-am împărtăşit numai în fiecare duminică; de acum înainte vreau să mă împărtăşesc în fiecare zi, căci te iubesc atât de mult!"

Să nu uităm niciodată că planul lui Dumnezeu este fericirea noastră! De aceea Isus s-a făcut jertfă şi euharistie pentru noi! De aceea Isus iese din tabernacole: pentru a ne căuta, pentru a ne ridica, pentru a ne hrăni, pentru a ne învăţa adevărul şi pentru a ne conduce la viaţa cea veşnică. Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 6.