Reflecţie la solemnitatea Preasfânta Treime - 2014

Persoanele Preasfintei Treimi, ne iubesc pe noi cu aceeaşi iubire cu care se iubesc între ele.

După ce la Crăciun am celebrat dragostea lui Dumnezeu Tatăl care ni l-a dat pe Fiul său ca jertfă spre iertarea păcatelor. După ce la Paşti am celebrat iubirea lui Dumnezeu Fiul, care a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră (cf. Rom 4,25). După ce la Rusalii am celebrat iubirea Duhului Sfânt care a rămas cu noi şi în noi pentru a ne vorbi mereu dragostea Tatălui şi a Fiului care ne vor în cer (cf. Rom 5,5). Astăzi, Biserica ne cheamă să medităm la misterul inefabil al Preasfintei Treimi, ca să pătrundem mai bine iubirea pe care persoanele Treimii sfinte o au pentru noi, ca să le căutăm şi să le cinstim aşa cum se cuvine.

Simbolul atanasian, vorbind despre Preasfânta Treime, spune: Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfinţitor; Fiul este mântuitor, dar co-creator, co-sfinţitor; Duhul Sfânt este sfinţitor, dar co-creator, co-mântuitor.

Unii, voind să facă înţeles misterul Preasfintei Treimi, au comparat Trinitatea cu oul (coajă, albuş, gălbenuş); cu apa (lichid, vapori, gheaţă); cu pomul (rădăcina, trunchiul coroana cu fructe). Nici una dintre comparaţiile posibile nu sunt suficient de clare pentru a descrie Trinitatea. De exemplu, comparaţia cu oul are neajunsul că, luate separat, atât coaja, cât şi albuşul şi gălbenuşul sunt toate părţi ale oului, nu însă oul însuşi. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt părţi ale lui Dumnezeu, ci fiecare persoană este Dumnezeu. Exemplul cu apa, este şi el incomplet pentru a descrie Trinitatea. Apa se găseşte în stare lichidă, de vapori sau ca gheaţă. Însă Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt forme ale lui Dumnezeu, ci fiecare în parte este Dumnezeu. Comparaţia cu pomul este la fel; cele trei părţi ale copacului nu sunt copacul însuşi; Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt fiecare Dumnezeu adevărat.

Preasfânta Treime este cel mai mare mister al credinţei şi din el izvorăsc toate celelalte mistere ale credinţei creştine. De aceea, chiar dacă începem vorbirea şi cunoaşterea Trinităţii creştine de pe pământ, revelarea ei va avea loc numai în cer, atunci când îl vom vedea pe Dumnezeu aşa cum este (cf. 1In 3,2).

Fiind chemaţi astăzi să medităm despre Preasfânta Treime, pe baza mărturiilor biblice, spunem mai întâi de toate că Dumnezeu creştinilor, care este treime egală în putere şi mărire, este iubire (cf. 1In 4,8). Este iubire, pentru că este treime de persoane, pentru că numai între trei persoane poate exista iubire adevărată.

Mai mult, tocmai pentru că Dumnezeul creştinilor este treime egală şi iubire de persoane, se deosebeşte de dumnezeii popoarelor păgâne. Cele trei persoane ale singurului nostru Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu numai că se iubesc şi se preţuiesc între ele, ci îi iubesc şi ne preţuiesc şi pe oameni, ba chiar se jertfesc pentru fericirea noastră. Dumnezeii religiilor păgâne sunt fără număr după câte patimi rele sunt, rivalizează între ei, nu cunosc iubirea şi preţuirea, nici între ei şi nici faţă de oameni. Ei nu se jertfesc pentru oameni, ci aşteaptă ca omenii să-şi jertfească viaţa pentru ei. Aici să ne gândim numai la zeu amonit Moloc, pomenit în Biblie, care cerea să i se aducă jertfe de copii şi de tineri (cf. Lev 18,21; 20,2-5; 2Rg 17,31; 23,10; Ier 32,35).

Poetul grec Homer (sec. IX î.Cr.), în opera sa Iliada şi Odiseea, ne spune că, la grecii antici, zeii rivalizau între ei, erau plini de patimi şi păcate şi erau împotriva fericirii oamenilor, păstrând numai pentru ei în mod egoist secretele fericirii, ambrozia şi nectarul vieţii; ba chiar luptau împotriva oamenilor ca să rămână în durere şi necaz, exemple vădite fiind: Prometeu şi Sisif; şi soţii Ulise şi Penelopa, despre care Homer spune că zeii i-au persecutat în multe feluri şi voiau să-i omoare.

Dumnezeul creştinilor este unul şi întreit, este iubire, este generozitate, este dăruire, este viaţă şi fericire veşnică. În Preasfânta Treime, persoanele se iubesc şi se fericesc între ele; ba mai mult, persoanele Preasfintei Treimi ne iubesc şi pe noi, oamenii, aşa cum se iubesc între ele, căutând să ne împărtăşească şi nouă iubirea, fericirea, pacea, belşugul şi viaţa lor veşnică.

Vechiul Testament, din cauza popoarelor păgâne care aveau mulţi zei, pentru a nu da poporului ales ocazia să poticnească şi să alunece la credinţa în mai mulţi dumnezei, a vorbit numai voalat despre cele trei persoane divine ale dumnezeirii. În Geneza 1,1, a utilizat pentru Dumnezeu cuvântul "Elohim", care are sensul de plural. De asemenea, tot cu sens de plural este prezentat şi în Geneza 1,26, unde Dumnezeu spune: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră". Apoi, Dumnezeu îi apare lui Abraham sub chipul a trei îngeri, tot pentru a nu-l rătăci pe Israel de la credinţa unui singur Dumnezeu (cf. Gen 18,2). Tot din acelaşi motiv, şi Noul Testament, pentru a nu rătăci noul popor, Biserica, la credinţa popoarelor păgâne, a vorbit mai puţin şi despre părinţii şi rudele lui Isus şi despre viaţa apostolilor şi a primilor ucenici, lăsând ca vorbirea despre importanţa lor să se facă atunci când credinţa se va maturiza. Numai că unii, neînţelegând această taină, folosesc această discreţie a autorilor sacri, pentru a lăsa în uitare pe Maica Domnului, pe sfântul Iosif, pe sfinţii apostoli şi pe toţi ceilalţi sfinţi.

Tot ceea ce ştim clar despre Preasfânta Treime, ştim numai de la Isus. Isus a avut misiunea de a ni-l descoperi pe Dumnezeu cel întreit şi unic (cf. In 1,18). În mod deosebit, în Evanghelia după Ioan, Isus ne-a vorbit despre Tatăl, despre Fiul şi despre Duhul Sfânt. Isus ne-a vorbit despre faptele Tatălui, despre faptele Fiului şi despre faptele Duhului Sfânt. Pe toţi trei Isus i-a prezentat şi cum relaţionează între ei. Tatăl iubeşte şi trăieşte pentru Fiul, căci tot ce are îi dă Fiului (cf. In 3,35); îi arată tot ce face (cf. In 5,20); Tatăl a dat toate în mâinile sale (cf. In 13,3); se bucură de Fiul lui, îşi găseşte toată plăcerea în Fiul lui (cf. Mt 3,17). Nu face nimic decât pentru Fiul lui şi prin Fiul lui. Fiul, la rândul său, ascultă de Tatăl (cf. In 8, 47); priveşte mereu la Tatăl şi face numai ce vede că Tatăl face (cf. In 5,19-20). Face numai ce Tatăl îi spune să facă (cf. In 10,37). Moare pe cruce pentru a împlini planul Tatălui (cf. Fil 2,8). Apoi, Tatăl şi Fiul fac totul numai prin Duhul Sfânt (cf. In 14,26). Duhul Sfânt este legătura de iubire dintre Tatăl şi Fiul, căci Duhul Sfânt este Duhul Tatălui şi Duhul Fiului (cf. In 15,26). Trei persoane divine care trăiesc fiecare numai pentru preamărirea, înălţarea şi fericirea celelalte două. Cel mai frumos lucru dintre persoanele divine sunt relaţiile, unde fiecare persoană trăieşte pentru celelalte două, unde fiecare persoană divină zice celorlalte două: eu pe voi vă iubesc; eu pentru voi exist; eu pentru voi sunt aici, eu pe voi vă înalţ, eu pe voi vă fericesc.

Dar ce ne bucură tare pe noi, de sărbătoarea Preasfintei Treimi, este că cele trei persoane divine ne iubesc pe noi cu aceeaşi iubire cu care se iubesc între ele. Ele ne spun şi nouă, aşa cum îşi spun între ele: noi pe voi vă iubim; noi pentru voi existăm; noi pentru voi suntem aici; noi pe voi vă înălţăm, noi pe voi vă fericim.

Prima lectură de astăzi ne spune spre fericirea noastră că Dumnezeu este bun şi îndurător, este încet la mânie, este fidel şi plin de dragoste; merge mereu împreună cu noi; ne iartă mereu vinovăţia şi păcatul; lucrează mereu pentru a face din noi un popor care să-i aparţină (cf. Ex 34,6-9; In 5,17).

Dar cea mai frumoasă lucrare a Preasfintei Treimi, o vedem în evanghelia de astăzi, unde ni se spune: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că l-a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Din acest verset vedem că Dumnezeu ne iubeşte în cel mai înalt grad; ne iubeşte pe toţi oricât de mulţi am fi la număr; ne iubeşte prin cea scumpă jertfă, jertfa de sine; ne iubeşte până în veşnicie, pentru că ne dăruieşte ceea ce are mai scump, posesia vieţii veşnice. Nu ascunde de noi "nectarul şi ambrozia", Cuvântul sacru şi Euharistia (cf. In 5,39; In 6,54).

Mai departe, în Evanghelia după Ioan, Isus îi spune Tatălui că, odată cu viaţa sa la cruce, ne-a mai dat şi toate învăţăturile sale, toate poruncile sale, toate cuvintele sale, prin care să ne arătam dragostea faţă de persoanele divine şi faţă de semeni, şi astfel să putem ajunge la viaţa veşnică, adică la mântuire (cf. In 17,8). Iar, nouă ne spune: "Dacă mă iubiţi, veţi trăi după poruncile mele. Cine are poruncile mele şi le împlineşte, acela mă iubeşte (cf. In 14,15.23). Apoi Isus ne spune că, dacă noi avem învăţăturile şi poruncile sale şi le trăim şi le punem în practică, dacă noi ne arătăm dragostea faţă de el prin ţinerea poruncilor sale, atunci el face pentru noi următoarele lucruri: el personal va veni ca să locuiască în noi; mai mult, el îi v-a aduce şi Tatăl şi pe Duhul Sfânt, ca să locuiască în noi (cf. In 14,23), ca să fim una cu Dumnezeu şi cu fraţii încă de pe pământ, ca să trăim fericirea cerului încă de pe pământ (cf. In 17,22); dar el ne va duce pentru totdeauna în cer, unde nu mai sunt: nici plâns, nici ţipăt, nici durere, nici moarte (cf. Ap 21,4).

Prin aceste cuvinte, Dumnezeu cel întreit şi unic ne spune fiecăruia dintre noi: Atunci când noi te-am creat, te-am creat cu capacitatea să ne primeşti pe toţi trei în tine. Noi am creat universul; noi umplem universul; noi suntem mai mari decât universul; noi locuim în locurile cele mai înalte ale sfinţeniei; dar noi mai locuim şi în omul cu inima zdrobită şi smerită (cf. Is 57,15). Inima zdrobită şi smerită înseamnă omul care a renunţat la sine însuşi şi s-a dăruit lui Dumnezeu; înseamnă că numai Dumnezeu este stăpânul de care ascultă; înseamnă cu numai lângă Dumnezeu vrea să locuiască, căci Tatăl i-a oferit cu plăcere împărăţia sa. (cf. Lc 12,32); Isus s-a înălţat la cer pentru a-l atrage la Tatăl (cf. In 12,32); iar Duhul Sfânt s-a coborât ca un vânt puternic, pentru a-l împinge spre Tatăl (cf. Fap 2,2).

Astăzi cele trei persoane divine ne întreabă pe fiecare în parte: Vrei să vii şi să trăieşti cu noi? Vrei să semeni cu noi? Vrei să porţi chipul nostru? Vrei să ai fericirea noastră? Dacă da, grăbeşte-te să devii iarăşi după chipul şi asemănarea noastră; grăbeşte-te să te asemeni cu noi; grăbeşte-te să te potriveşti cu noi; grăbeşte-te să devii compatibil cu noi; grăbeşte-te să devii: curat, sfânt, bun, plin de răbdare, cu capacitatea de a te dărui pe tine însuţi, cu capacitatea de a te uita pe tine şi de a te preocupa de ceilalţi.

Să presupunem că, din greşeală, unul dintre aceia care au fost mereu sunt nemulţumiţi, care au avut mereu ceva de comentat şi care nu trăieşte relaţii trinitare pe pământ, ar ajunge în rai. Şi cu firea lui de cârcotaş, văzând că acolo pe toţi sunt preocupaţi să-i înalţe şi să-i fericească pe alţii, va zice repede: "Ce lingăi, ce slugarnici!" Însă cineva, observându-l, îi spune: "Tu nu te potriveşti aici. Du-te dincolo unde toţi se ceartă, toţi se trag în jos". Când ajunge acolo, zice: "Ah, ce bine este aici! Nu mă potriveam deloc acolo!"

Dacă vrem să locuim veşnic cu Dumnezeu cel întreit şi unic, în împărăţia sa fără durere şi moarte (cf. Ap 21,4), aceste relaţii trinitare trebuie să le trăim în familiile noastre, la serviciile noastre, între colegii noştri, în comunităţile noastre, în societatea noastră. Deci să învăţăm bine dragostea de Dumnezeu şi dragostea faţă de ceilalţi; să învăţăm bine să ne dăruim lui Dumnezeu şi să ne dăruim şi celorlalţi; să învăţăm bine să-l înălţăm pe Dumnezeu în viaţa noastră, dar să-i înălţăm şi pe semenii noştri. Altfel totul rămâne doar o poveste.

De aceea, se spune că o mamă, luându-şi ultimul rămas bun de la copilul său, i-a spus următoarele cuvinte: "Dragul meu, trei lucruri contează în viaţă: Primul este să fii bun. Al doilea este să fii bun. Al treilea este să fii bun! Motivul? Pentru că aşa este Dumnezeu cel întreit şi unic!"

Ce caracter şi ce comportament avem noi acum? Oare putem merge cu ele în cer? Oare ne va spune Dumnezeu: "Bine ai venit în cer, că semeni bine cu noi?!" Ori Dumnezeu ne spune: "Pleacă de aici, căci nu te potriveşti cu noi?!" Trei persoane în relaţii perfecte: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Trei persoane divine, care ne vor pe noi între ele. Dar trei persoane divine care ne cer să ne potrivim cu ele, să semănăm cu ele, să devenim compatibili cu ele.

Acestea sunt adevărurile pe care ni le învaţă şi ni le cere solemnitatea Preasfintei Treimi. Să nu uităm că atunci când Dumnezeu ne cere ceva sau ne cheamă la ceva, ne dă şi puterea de a înfăptui. Erau odată 5000 de bărbaţi, împreună cu familiile lor, şi toţi erau flămânzi. Isus le-a zis ucenicilor: "Daţi-le voi să mănânce". Au ascultat şi, deşi aveau numai cinci pâini, le-au împărţit şi toţi s-au săturat; ba mai mult, au mai rămas şi 12 coşuri de firimituri (cf. In 6,1-15). Altădată ucenicii pescuiau într-un loc unde nu erau peşti. Apare Isus şi le spune să arunce plasele pentru pescuit. Deşi, pescuiseră toată noaptea într-o apă fără peşti, au ascultat de porunca lui Isus, au aruncat plasele de pescuit şi prind o aşa mare mulţime de peşti, că abia îi mai puteau duce (cf. In 21,1-6). Când Isus porunceşte ceva, el are grijă ca porunca lui să poată fi împlinită. Cuvântul lui Isus vine la noi odată cu puterea sa divină. Deci, când Preasfânta Treime ne cheamă să ne asemănăm cu ea şi să fim veşnic fericiţi împreună cu ea, ne dă şi toate harurile ca să ne facem compatibili cu ea şi ajungem veşnic fericiţi în sânul ei.

"Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt! Slavă lui Dumnezeu, care este, care era şi care vine" (Ap 1,8)!

Preasfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Aşa să spunem şi noi zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi, pentru a fi ocrotiţi şi pentru a ne uni şi trăi cu Preasfânta Treime, încă de aici.

"Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu noi toţi" (1Cor 13,13). Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 14.