Ploscuțeni: Prima Împărtășanie
În dimineața zilei de 8 iunie 2014, în sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, în biserica romano-catolică din Ploscuțeni, s-au auzit cuvintele "Gustați și vedeți cât de bun este Domnul!".
Și au gustat... cu poftă și cu mare bucurie, pentru prima oară, cei 29 de copilași care s-au pregătit temeinic pentru acest moment al întâlnirii lor cu Isus; cu siguranță că această zi li se va întipări în memorie pentru totdeauna și că vor încerca să respecte cu sfințenie, pentru tot restul vieții, angajamentul pe care și l-au asumat în această zi înaintea preasfântului sacrament.
Emoțiile copiilor au fost împărtășite și de părinții, bunicii, frații și surorile lor care le-au stat alături, precum și de întreaga comunitate, evenimentul fiind un bun prilej de aducere-aminte a propriei noastre prime întâlniri cu Isus.
Pr. Carmil Farțade
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
8 iunie: Ploscuțeni: Prima Împărtășanie
lecturi: 10.