Toate bătăliile lui Kiril

De Marco Tosatti

Este o perioadă complexă aceea pe care o trăieşte Patriarhia ortodoxă de Moscova: o perioadă care nu poate să nu aibă repercusiuni de lungă durată în raporturile dintre Bisericile din lumea ortodoxă şi desigur cu Roma. Este din zilele trecute ştirea, dată de "AsiaNews" şi care până acum n-a avut o confirmare oficială, conform căreia papa Francisc ar fi trimis un mesaj personal patriarhului Kiril. Un mesaj încredinţat prin canale nediplomatice, în care în substanţă papa i-ar fi spus lui Kiril: sunt gata pentru o întâlnire, chiar şi acum. Şi deja acest lucru, în sine, reprezintă o problemă. Pentru probleme de echilibru din interiorul Sfântului Sinod, unde aripa anticatolică este mereu puternică. Papa Wojtyła a încercat să stabilească un contact personal (cu dăruirea icoanei din Kazan, printre altele) fără succes. Ioan Paul al II-lea era slav, polonez, şi probabil că Moscova se temea de carisma lui. S-a vorbit mai departe despre o posibilă întâlnire cu Benedict al XVI-lea; dar la un moment dat ideea a întâlnit piedici, tot din partea orientală. Acum problema se repropune cu Francisc: totul apare simpatic şi pozitiv, în acest succesor al lui Petru, care spune că este dispus (asemenea predecesorilor săi, de altfel) să discute şi despre rolul său în concertul Bisericii. Ce-i de făcut?

Problema este făcută mai acută de prezenţa tot mai constantă şi apreciată a marelui adversar din Moscova alături de papa. Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, primus inter pares între ortodocşi, era unul dintre protagoniştii călătoriei Papei în Ţara Sfântă. Va fi alături de el duminica viitoare la rugăciunea pentru pace în Ţara Sfântă. Sunt evenimente care relansează rolul său şi prin urmare slăbesc pretenţiile Patriarhiei de Moscova la o poziţie de leadership în ortodoxie, în defavoarea Constantinopolului. Nu este exclus ca disponibilitatea papei Bergoglio la o întâlnire cu Kiril să nu fi fost reafirmată tocmai pentru a tempera aparenta favorizare a Romei faţă de Bartolomeu; dar este evident că în bătălia tăcută, şi nu chiar aşa de tăcută, dintre a doua şi a trei Romă, a doua, Constantinopol, câştigă puncte.

Şi apoi este criza din Ucraina. Patriarhia din Moscova, sprijin religios solid al politicii interne a lui Putin, a asumat cât priveşte criza ucraineană o poziţie deosebit de prudentă. Crimeea a devenit - deocamdată - parte a Rusiei. Şi Moscova are destule probleme cu tătarii, musulmani, al căror lider i-a fost negată permisiunea de a se întoarce în peninsulă, şi care sunt foarte îndărătnici să se conformeze situaţiei de fapt. O Crimee rusă ar fi avut, drept consecinţă naturală, trecerea Bisericii ortodoxe supusă Moscovei sub controlul direct al Patriarhiei. Şi în schimb Patriarhia a decis, ca "gest faţă de fraţii ortodocşi ucraineni" ca cele trei dieceze care acoperă teritoriul Crimeii să continue să răspundă Bisericii ortodoxe ucrainene de ascultare moscovită. (Există de altfel alte două Biserici ortodoxe ucrainene). Toţi episcopii şi preoţii din Crimeea - şi e vorba de nu mai puţin de 150 de parohii - şi-au menţinut locul lor.

Bunăvoinţă, reţinere, şi chiar probabil dorinţa de a evita probleme mari în interiorul Conciliului Bisericii ortodoxe ruse, unde din 318 episcopi 76 sunt ucraineni, împotrivă 180 ruşi. Este clar că într-o situaţie de conflict deschis în estul ţării, tentaţia Bisericii ortodoxe ucrainene de a se emancipa de tutela moscovită este puternică; aşa cum s-a întâmplat în 1992 cu crearea unei Biserici autonome. Nu întâmplător Patriarhia de Moscova a relansat în lunile trecute apelurile la pace ale mitropolitului Onofriu de Kiev; o mişcare care probabil nu l-a făcut fericit pe Putin.

Şi această moderaţie obligatorie a făcut în aşa fel încât Patriarhia de Moscova a luat poziţie împotriva ţintei favorite a ortodocşilor ruşi, adică Biserica greco-catolică din Ucraina. Vorbind în Bielorusia, mitropolitul Hilarion, "ministrul de externe" al Patriarhiei, i-a acuzat pe greco-catolici că "au desfăşurat un rol foarte distructiv" în criză. "Spre deosebire de Biserica ortodoxă canonică ucraineană - a spus el - care a fost în măsură în timpul acestor luni dificile să unească persoane de diferite opinii politice, inclusiv pe cele care s-au aflat pe părţile baricadei, uniaţii (termen negativ folosit de ortodocşi faţă de greco-catolici, n.r.) s-au mobilizat în manieră deschisă numai cu una dintre părţile aflate în luptă".

Hilarion a amintit apoi de Conciliul din Brest, din 1595, în care s-a decis întoarcerea la comuniunea cu Roma a diecezelor ortodoxe ucrainene şi bieloruse. I-a acuzat pe greco-catolicii actuali că lucrează împotriva dialogului dintre catolici şi ortodocşi şi că readuc în actualitate "timpurile în care ortodocşii şi catolicii priveau la celălalt nu ca la un prieten, ci ca la un rival".

(După Vatican Insider, 5 iunie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.