Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 4 iunie 2014

Darurile Duhului Sfânt: 6. Evlavia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi vrem să ne oprim asupra unui dar al Duhului Sfânt care de atâtea ori este greşit înţeles sau considerat în mod superficial, în schimb el atinge în inimă identitatea noastră şi viaţa noastră creştină: este vorba despre darul evlaviei.

Trebuie clarificat imediat că acest dar nu este acelaşi lucru cu a avea compasiunea faţă de cineva, a avea milă de aproapele, ci indică apartenenţa noastră la Dumnezeu şi legătura noastră profundă cu El, o legătură care dă sens întregii noastre vieţi şi care ne menţine tari, în comuniune cu El, chiar şi în momentele mai dificile şi frământate.

1. Această legătură cu Domnul nu trebuie înţeleasă ca o datorie sau o impunere. Este o legătură care vine dinăuntru. Este vorba despre o relaţie trăită cu inima: este prietenia noastră cu Dumnezeu, dăruită nouă de Isus, o prietenie care schimbă viaţa noastră şi ne umple de entuziasm, de bucurie. Pentru aceasta, darul evlaviei trezeşte în noi înainte de toate recunoştinţa şi lauda. De fapt, acesta este motivul şi sensul cel mai autentic al cultului nostru şi al adoraţiei noastre. Atunci când Duhul Sfânt ne face să percepem prezenţa Domnului şi toată iubirea sa faţă de noi, ne încălzeşte inima şi ne stimulează aproape natural la rugăciune şi la celebrare. Aşadar, evlavia este sinonim cu spiritul religios autentic, cu destăinuirea filială faţă de Dumnezeu, cu acea capacitate de a-l ruga cu iubire şi simplitate care este proprie persoanelor umile cu inima.

2. Dacă darul evlaviei ne face să creştem în relaţia şi în comuniunea cu Dumnezeu şi ne face să trăim ca fii ai săi, în acelaşi timp ne ajută să revărsăm această iubire şi asupra celorlalţi şi să-i recunoaştem ca fraţi. Şi atunci cu adevărat vom fi mişcaţi de sentimente de evlavie - nu de pietism! - faţă de cel care este lângă noi şi faţă de cei pe care-i întâlnim în fiecare zi. De ce spun nu de pietism? Pentru că unii cred că a avea milă înseamnă a închide ochii, a face o faţă de iconiţă, a ne preface că suntem ca un sfânt. În piemonteză noi spunem: a face "mugna quacia". Acesta nu este darul evlaviei. Darul evlaviei înseamnă a fi cu adevărat capabili de a ne bucura cu cel care se bucură, de a plânge cu cel care plânge, de a fi aproape de cel care este singur sau neliniştit, de a corecta pe cel care este în greşeală, de a mângâia pe cel care este trist, de a primi şi a ajuta pe cel care este în necesitate. Există un raport foarte strâns între darul evlaviei şi al blândeţii. Darul evlaviei pe care ni-l dă Duhul Sfânt ne face blânzi, ne face liniştiţi, răbdători, în pace cu Dumnezeu, în slujba celorlalţi cu blândeţe.

Dragi prieteni, în Scrisoarea către Romani apostolul Paul afirmă: "Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm «Abba, Tată!»" (Rom 8,14-15). Să-i cerem Domnului ca darul Duhului său să poată învinge teama noastră, nesiguranţele noastre, chiar şi spiritul nostru neliniştit, nerăbdători, şi să ne poată face martori bucuroşi ai lui Dumnezeu şi ai iubirii sale, adorându-l pe Domnul în adevăr şi chiar în slujirea aproapelui cu blândeţe şi cu zâmbetul pe care tot Duhul Sfânt ni-l dă în bucurie. Fie ca Duhul Sfânt să ne dea nouă tuturor acest dar al evlaviei.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.