Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

La Iași au fost sfințiți 29 de preoți

În solemnitatea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (marți, 24 iunie 2014) au fost sfințiți întru Preoție 29 de tineri: 14 de la Seminarul din Iași, 13 de la călugării franciscani conventuali, unul de la călugării franciscani capucini și unul de la Congregația "Don Orione". Acestora li se adăugă alți trei: doi vor fi sfințiți la București (vineri, 27 iunie) și unul a fost sfințit la Chișinău (17 aprilie).

Liturghia a început la ora 11.00 printr-o procesiune de la catedrala veche. În cântarea animată de corul Seminarului candidații la sfânta Preoție au pășit în catedrala nouă. PS Petru Gherghel a prezidat sfânta Liturghie. ÎPS Patrick Altham Kelly, arhiepiscop emerit de Liverpool (Anglia), PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Aurel Percă, superiori, profesori și peste 240 de preoți au concelebrat.

Părinți, rude și prieteni ai candidaților au venit la sărbătoare, unii de la distanțe mari: Siret, Adjud, Piatra Neamț, Ciucani.

La predică, PS Petru Gherghel i-a invitat pe cei prezenți să reflecteze asupra misiunii lui Ioan Botezătorul și i-a îndemnat pe candidați să-l ia ca model pe fericitul Anton Durcovici: "Am ținut ca această consacrare să aibă loc și să se desfășoare aici, în catedrala noastră, sub privirile episcopului Anton, martir și martor și el al lui Cristos, asemenea lui Ioan Botezătorul, aici, în atmosfera încă vie creată de ecoul declarării de fericit a marelui nostru păstor care îi cheamă pe toți slujitori ai aceluiași popor, preoți diecezani ori călugări, să fie cu toții martori ai lui Cristos pentru timpurile noastre și bine vestitori ai aceleiași evanghelii și ai aceleași iubiri".

Predicatorul le-a spus credincioșilor să se roage și să-i sprijine pe cei care au ales să răspundă la chemarea lui Dumnezeu: "Să-i însoțim, așadar, cu iubirea și rugăciunea noastră ca bunul Dumnezeu să-i găsească vrednici pentru o asemenea misiune, iar sfinții invocați în cadrul acestei celebrări să-i sprijine în misiunea lor de vestitori ai evangheliei și ai iubirii".

Cei prezenți au urmărit cu interes momentele principale ale hirotonirii: prosternarea cu fața la pământ, timp în care s-a cântat Litania tuturor sfinților, impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare, îmbrăcarea hainelor preoțești, ungerea mâinilor cu ulei sfânt, înmânarea pâinii și vinului, dăruirea păcii.

După hirotonire, preoții nou-sfințiți au urcat la altar pentru a celebra prima sfântă Liturghie din viața lor. La finalul Liturghiei, după ce un reprezentant al lor a mulțumit lui Dumnezeu și tuturor celor care au contribuit la formarea lor, cei 29 au dat binecuvântarea de preot nou-sfințit.

În duminicile următoare (29 iunie, 6 sau 13 iulie) ei sunt așteptați în localitățile natale pentru a celebra sfânta Liturghie. Începând cu 1 august vor primi din partea superiorilor numirile pentru misiunile pe care le vor avea de împlinit în slujba poporului lui Dumnezeu.

Tinerii s-au pregătit pentru hirotonire prin exerciții spirituale ținute la Horpaz (15-22 iunie), de pr. Valeriano Giacomelli, FDP, sau la Gioseni (10-14 iunie), de pr. Augustin Vereș, OFMConv.

Toți, credincioși și preoți, au adus laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru că și în timpurile de azi continuă să cheme oameni care să ducă vestea cea bună mai departe.

În aceste zile, mulți își sărbătoresc anii de preoție. Cei din seria 1964 împlinesc 50 de ani de preoție, iar cei din seria 1989 împlinesc 25 de ani. Păstorul diecezei va împlini 49 de ani de preoție și 74 de ani de viață.

Pentru preoții nou-sfințiți și pentru cei sărbătoriți ne rugăm ca Dumnezeu să-i însoțească cu harul său, îi felicităm și le spunem: La mulți și binecuvântați ani!

Pr. Cornel Cadar

* * *

- Pentru Dieceza de Iași: Mihai Androșcă (n. 26.10.1988, Piatra Neamț "Sfântul Iosif Muncitorul"); Albert Babiaș (n. 27.08.1988, Siret); Alexandru Balațchi (n. 28.05.1988, Siret); Claudiu Ciubotaru (n. 03.05.1988, Bacău "Fericitul Ieremia"); Corneliu Cucuteanu (n. 12.02.1988, Iași "Adormirea Maicii Domnului"); Virgil Demșa-Crainicu (n. 03.08.1987, Bacău "Fericitul Ieremia"); Alin-Petrică Herciu (n. 23.06.1988, Bacău "Înălțarea Sfintei Cruci"); Pavel Martinaș (n. 01.05.1988, Răducăneni); Octavian-Iulian Nistor (n. 16.01.1988, Bacău "Sfântul Nicolae"); Gabriel-Cătălin Păuleț (n. 23.07.1988, Buruienești); Robert Râtan (n. 07.06.1988, Gherăești); Silviu-Cristian Salca (n. 20.05.1989, Ciucani); Remus-Alin Toma (n. 07.05.1988, Huși-Corni - Epureni); Roberto-Ștefan Vacaru (n. 11.08.1988, Bacău - "Fericitul Ieremia")

- Pentru Ordinul Fraților Minori Conventuali: Gheorghiță Aghergheloaei (n. 08.03.1986, Buruienești), Bogdan Avădăni (n. 02.02.1987, Roman "Inima Neprihănită a Mariei"), Marcel Balint (n. 14.05.1986, Pildești), Alin Nicolae Burlacu (n. 05.12.1986, Bacău "Sfântul Nicolae"), Teofil Ciucheș (n. 10.03.1987, Nisiporești), Iosif Dancă jr. (n. 08.06.1987, Adjudeni), Irinel Doboș (n. 29.08.1986, Fărcășeni), Corneliu Horvat (n. 31.03.1985, Luizi-Călugăra), Claudiu Ilieș (n. 02.02.1988, Luizi-Călugăra), Carol Martin (n. 06.06.1982, Traian-NT), Ciprian Mate (n. 12.06.1986, Luizi-Călugăra), Liviu-Ionuț Neculai (n. 09.07.1987, Hălăucești), Clement Tălin (n. 30.07.1987, Rotunda)

- Pentru Ordinul Fraților Minori Capucini: Robert Bondea (n. 4.05.1979, Adjud)

- Pentru Congregația "Don Orione": Sergiu-Ștefan Ursache (n. 24.05.1982, Iași "Sfântul Anton de Padova")

- Pentru Arhidieceza de București (București, 27 iunie): Daniel Ioniță (n. 17.10.1988, Ploscuțeni); Ciprian Matei (n. 23.12.1988, Bacău - "Înălțarea Sfintei Cruci")

- Pentru Dieceza de Chișinău (Chișinău, 17 aprilie): Petru Ciobanu (n. 12.09.1982, Chișinău)

* * *

Gânduri ale unor preoți nou-sfințiți

- "Laudă și mulțumire să-i fie lui Dumnezeu în veci. Amin. Faptul că am primit hirotonirea sacră întru Preoție, este un dar al iubirii nemărginite a lui Isus Cristos față de mine și față de colegii mei. Bucuria care îmi animă sufletul pentru primirea acestui minunat dar este o mărturie vie, reală a milostivirii și iubirii necondiționate pe care Dumnezeu ni le oferă. Pasul măreț pe care l-am făcut mă determină să lucrez cu o mai mare râvnă în via sa, care este Biserica. Prin slujirea în sfânta Preoție a lui Cristos și a fraților mei, mă angajez să fiu un apostol vrednic de chemarea la care am fost invitat să răspund. Acum, devenit slujitor al lui Cristos, știu că dragostea, fraternitatea, speranța, credința și caritatea sunt (toate împreună ca o mână) căile prin care-l pot oferi și propune și celorlalți pe Cristos". (Pr. Corneliu Cucuteanu)

- "«M-ai sedus, Doamne, și eu m-am lăsat sedus. M-ai prins cu putere și ai fost mai puternic». Aceste cuvinte din cartea profetului Ieremia m-au marcat profund și m-au "urmărit" toată viața. Dacă m-ar întreba cineva cum de am ales să fiu preot aș răspunde simplu că nu eu am ales, ci Dumnezeu m-a ales, m-a chemat, m-a format și m-a trimis, dar pentru a înțelege acestea a trebuit să parcurg un drum de formare, de pregătire, un drum plin de aventură care a durat 11 ani și care nu a fost deloc ușor. Momentul decisiv, pentru mine, a fost experiența pe care am avut-o în urmă cu doi ani, când am fost în misiune în Ecuador. Acolo am descoperit frumusețea aventurii de a fi chemat și trimis de Dumnezeu pentru a răspândi tuturor oamenilor iubirea sa nemărginită". (Pr. Roberto-Ștefan Vacaru)

* * *

Radio Maria: Interviu cu PS Aurel Percă despre hirotonirea preoților - 24 iunie 2014

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:

- 24 iunie: Iași: Hirotonirea a 29 de preoți. Foto: Andrei Stolnicu

- 24 iunie: Iași: Hirotonirea a 29 de preoți. Foto: Adrian Cuba

- 24 iunie: Iași: Hirotonirea a 29 de preoți. Foto: Emilian Lupu

* * *

Iași: Înregistrarea video a Liturghiei de hirotonire a 29 de preoți


 

lecturi: 55.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat