Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 28 mai 2014

Pelerinajul în Ţara Sfântă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În zilele trecute, aşa cum ştiţi, am făcut pelerinajul în Ţara Sfântă. A fost un mare dar pentru Biserică şi aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru asta. El m-a condus în acea Ţară binecuvântată, care a văzut prezenţa istorică a lui Isus şi unde au avut loc evenimente fundamentale pentru ebraism, creştinism şi islam. Doresc să reînnoiesc recunoştinţa mea cordială Preafericirii Sale Patriarhul Fouad Twal, episcopilor de diferite rituri, preoţilor, franciscanilor de la Custodia din Ţara Sfântă. Aceşti franciscani sunt buni! Munca lor este foarte frumoasă, ceea ce fac ei! Gândul meu recunoscător se îndreaptă şi spre autorităţile iordaniene, israeliene şi palestiniene, care m-au primit cu atâta amabilitate, aş spune chiar cu prietenie, precum şi spre toţi cei care au cooperat pentru realizarea vizitei.

1. Scopul principal al acestui pelerinaj a fost comemorarea a 50 de ani de la istorica întâlnire dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora. Aceea a fost prima dată când un Succesor al lui Petru a vizitat Ţara Sfântă: Paul al VI-lea inaugura astfel, în timpul Conciliului al II-lea din Vatican, călătoriile extra-italiene ale Papilor în perioada contemporană. Acel gest profetic al Episcopului de Roma şi al Patriarhului de Constantinopol a pus o piatră de hotar pe drumul greu, dar promiţător al unităţii tuturor creştinilor, care de atunci a făcut paşi relevanţi. De aceea întâlnirea mea cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, frate iubit în Cristos, a reprezentat momentul culminant al vizitei. Împreună ne-am rugat la Mormântul lui Isus şi cu noi erau Patriarhul Greco-Ortodox de Ierusalim Theophilos al III-lea şi Patriarhul Armean Apostolic Nourhan, în afară de alţi arhiepiscopi şi episcopi din diferite Biserici şi Comunităţi, autorităţi civile şi mulţi credincioşi. În acel loc în care a răsunat vestea Învierii, am simţit toată amărăciunea şi suferinţa diviziunilor care încă există între discipolii lui Cristos; şi într-adevăr acest lucru ne-a făcut mult rău, rău la inimă. Suntem încă divizaţi; în acel loc în care a răsunat tocmai vestea Învierii, în care Isus ne dă viaţa, noi încă suntem un pic divizaţi. Însă mai ales, în celebrarea aceea încărcată de fraternitate reciprocă, de stimă şi de afect, am simţit puternic glasul Bunului Păstor Înviat care vrea să facă din toate oile sale o singură turmă; am simţit dorinţa de a vindeca rănile încă deschise şi să continuăm cu tenacitate drumul spre comuniunea deplină. O dată în plus, aşa cum au făcut Papii precedenţi, eu cer iertare pentru ceea ce noi am făcut pentru a favoriza această diviziune şi cer Duhului Sfânt ca să ne ajute să vindecăm rănile pe care noi le-am făcut celorlalţi fraţi. Toţi suntem fraţi în Cristos şi cu patriarhul Bartolomeu suntem prieteni, fraţi şi am împărtăşit voinţa de a merge împreună, de a face tot ceea ce de astăzi putem face: să ne rugăm împreună, să lucrăm împreună pentru turma lui Dumnezeu, să căutăm pacea, să păstrăm creaţia, atâtea lucruri pe care le avem în comun. Şi ca fraţi trebuie să mergem înainte.

2. Un alt scop al acestui pelerinaj a fost să încurajez în acea regiune drumul spre pace, care este în acelaşi timp dar al lui Dumnezeu şi angajare a oamenilor. Am făcut asta în Iordania, în Palestina, în Israel. Şi am făcut asta mereu ca pelerin, în numele lui Dumnezeu şi al omului, purtând în inimă o mare compasiune faţă de fiii acelei Ţări care de prea mult timp convieţuiesc cu războiul şi au dreptul să cunoască în sfârşit zile de pace!

Pentru aceasta i-am îndemnat pe credincioşii creştini să se lase "unşi" cu inimă deschisă şi docilă de Duhul Sfânt, pentru a fi tot mai capabili de gesturi de umilinţă, de fraternitate şi de reconciliere. Duhul permite să se asume aceste atitudini în viaţa cotidiană, cu persoane de diferite culturi şi religii, şi astfel să se devină "artizani" ai păcii. Pacea să face în mod artizanal! Nu există industrii de pace, nu. Se face în fiecare zi, în mod artizanal, şi cu inima deschisă pentru ca să vină darul lui Dumnezeu. Pentru aceasta i-am îndemnat pe credincioşii creştini să se lase "unşi".

În Iordania am mulţumit autorităţilor şi poporului pentru angajarea lor în primirea a numeroşi refugiaţi care provin din zonele de război, o angajare umanitară care merită şi cere sprijinul constant al comunităţii internaţionale. Am fost uimit de generozitatea poporului iordanian în primirea refugiaţilor, atâţia care fug de război, în zona aceea. Fie ca Domnul să binecuvânteze acest popor primitor, să-l binecuvânteze mult! Şi noi trebuie să ne rugăm pentru ca Domnul să binecuvânteze această primire şi să cerem tuturor instituţiilor internaţionale să ajute acest popor în această lucrare de primire pe care o face. În timpul pelerinajului şi în alte locuri am încurajat autorităţile interesate să continue eforturile pentru a rezolva tensiunile în zona medio-orientală, mai ales în martirizata Sirie, precum şi să continue în căutarea unei soluţionări drepte a conflictului israeliano-palestinian. Pentru aceasta am invitat pe preşedintele Israelului şi pe preşedintele Palestinei, amândoi oameni ai păcii şi artizani ai păcii, să vină în Vatican ca să se roage împreună cu mine pentru pace. Şi vă rog, vă cer vouă să nu ne lăsaţi singuri: voi rugaţi-vă, rugaţi-vă mult pentru ca Domnul să ne dea pacea, să ne dea pacea în acea Ţară binecuvântată! Contez pe rugăciunile voastre. Curaj, rugaţi-vă în acest timp, rugaţi-vă mult pentru ca să vină pacea.

3. Acest pelerinaj în Ţara Sfântă a fost şi ocazia pentru a întări în credinţă comunităţile creştine, care suferă mult, şi să exprim recunoştinţa întregii Biserici pentru prezenţa creştinilor în acea zonă şi în tot Orientul Mijlociu. Aceşti fraţi ai noştri sunt martori curajoşi de speranţă şi de caritate, "sare şi lumină" în acea Ţară. Cu viaţa lor de credinţă şi de rugăciune şi cu apreciata activitate educativă şi de asistenţă, ei acţionează în favoarea reconcilierii şi a iertării, contribuind la binele comun al societăţii.

Cu acest pelerinaj, care a fost un adevărat har al Domnului, am voit să duc un cuvânt de speran?ă, dar l-am şi primit la rândul meu! L-am primit de la fraţi şi surori care speră "împotriva oricărei speranţe" (Rom 4,18), prin atâtea suferinţe, ca acelea ale celor care au fugit din propria ţară din cauza conflictelor; ca acelea ale celor care, în diferite părţi ale lumii, sunt discriminaţi şi dispreţuiţi din cauza credinţei lor în Cristos. Să continuăm să fim aproape de ei! Să ne rugăm pentru ei şi pentru pacea în Ţara Sfântă şi în tot Orientul Mijlociu. Rugăciunea întregii Biserici să susţină şi drumul spre unitatea deplină dintre creştini, pentru ca lumea să creadă în iubirea lui Dumnezeu care în Isus Cristos a venit să locuiască în mijlocul nostru.

Şi vă invită pe toţi acum să ne rugăm împreună, să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria, Regina păcii, Regina unităţii dintre creştini, Mama tuturor creştinilor: ca ea să ne dea pace, întregii lumi, şi ca ea să ne însoţească pe acest drum de unitate.

[Bucură-te, Marie]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.