Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Pelerinajul Sfântului Părinte Francisc în Țara Sfântă cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la întâlnirea la Ierusalim dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Atenagora
24-26 mai 2014

Întâlnire cu autoritățile palestiniene
(Betleem, 25 mai 2014)

Domnule președinte,
Dragi prieteni,
Iubiți frați,

Mulțumesc președintelui, domnul Mahmoud Abbas, pentru expresiile sale de bun venit și adresez salutul meu cordial reprezentanților guvernului și întregului popor palestinian. Sunt recunoscător Domnului că sunt astăzi aici cu voi în locul în care s-a născut Isus, Principele Păcii, și vă mulțumesc pentru primirea voastră călduroasă.

Orientul Mijlociu trăiește de multe decenii consecințele dramatice ale prelungirii unui conflict care a produs atâtea răni dificile de vindecat și, chiar și atunci când din fericire nu izbucnește violența, incertitudinea situației și neînțelegerea dintre părți produc nesiguranță, drepturi negate, izolare și exod de comunități întregi, diviziuni, lipsuri și suferințe de tot felul.

Manifestând apropierea mea de cei care suferă mai mult consecințele acestui conflict, aș vrea să spun din adâncul inimii mele că este ora de a pune capăt acestei situații, care devine tot mai inacceptabilă, și asta pentru binele tuturor. Așadar să se dubleze eforturile și inițiativele menite să creeze condițiile unei păci stabile, bazate pe dreptate, pe recunoașterea drepturilor fiecăruia și pe siguranța reciprocă. A venit momentul pentru toți de a avea curajul generozității și al creativității în slujba binelui, curajul păcii, care se bazează pe recunoașterea din partea tuturor a dreptului a două state să existe și să se bucure de pace și siguranță în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional.

Doresc din inimă ca în acest scop să se evite din partea tuturor inițiative și acte care contrazic voința declarată de a ajunge la un adevărat acord și ca să nu se înceteze să se urmărească pacea cu determinare și coerență. Pacea va aduce cu sine nenumărate binefaceri pentru popoarele din această regiune și pentru lumea întreagă. Așadar trebuie să ne îndreptăm cu hotărâre spre ea, chiar renunțând fiecare la ceva.

Urez popoarelor palestinian și izraelian și respectivelor autorități să întreprindă acest exod fericit spre pace cu acel curaj și acea fermitate necesare pentru orice exod. Pacea în siguranță și încrederea reciprocă vor deveni cadrul de referință stabil pentru a înfrunta și a rezolva celelalte probleme și a oferi astfel o ocazie de dezvoltare echilibrată, așa încât să devină model pentru alte zone de criză.

Îmi este drag să fac referință la comunitatea creștină activă, care oferă contribuția sa semnificativă la binele comun al societății și care participă la bucuriile și suferințele întregului popor. Creștinii vor să continue să desfășoare acest rol ca niște cetățeni cu drept deplin, împreună cu ceilalți concetățeni considerați ca frați.

Domnule președinte, dumneavoastră sunteți cunoscut ca om al păcii și artizan al păcii. Recenta întâlnire în Vatican cu dumneavoastră și prezența mea de astăzi în Palestina atestă relațiile bune existente între Sfântul Scaun și statul Palestina, care îmi doresc să poată crește ulterior pentru binele tuturor. În această privință exprim aprecierea mea pentru angajarea menită să elaboreze un acord între părți, referitoare la diferite aspecte ale vieții comunității catolice din țară, cu atenție specială față de libertatea religioasă. Respectarea acestui drept uman fundamental este, de fapt, una dintre condițiile necesare ale păcii, fraternității și armoniei; exprimă lumii că este necesar și posibil să se găsească un acord bun între culturi și religii diferite; mărturisește că lucrurile pe care le avem în comun sunt așa de multe și importante încât este posibil de găsit o cale de conviețuire senină, ordonată și pașnică, acceptând diferențele și bucurându-se că sunt frați pentru că sunt fii ai unui singur Dumnezeu.

Domnule președinte, iubiți frați reuniți aici la Betleem, Dumnezeu atotputernicul să vă binecuvânteze, să vă ocrotească și să vă dăruiască înțelepciunea și forța necesare să duceți înainte drumul curajos al păcii, în așa fel încât săbiile să se transforme în pluguri și acest ținut să înflorească din nou în prosperitate și în înțelegere. Salam!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 


lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat