PS Petru Gherghel: Omilia la Liturghia crismei

Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi.
Tu eşti preot în veci!

Preasfinţite, dragi confraţi întru Preoţie,
Dragi seminarişti şi persoane consacrate,
Iubiţi credincioşi,

Astăzi trăim o mare bucurie şi ne simţim cu adevărat cel mai aproape de Isus, care nu este prezent doar în lecturile de la sfânta Liturghie a crismei sau a uleiurilor sfinte, uns cu Duhul Sfânt, ci este cu adevărat prezent cu iubirea sa aici în mijlocul nostru, în catedrala noastră.

Astăzi ne repetă că şi noi, prietenii săi, suntem unşi de acelaşi Duh Sfânt pentru a purta ca şi el, şi împreună cu el, frumuseţea şi farmecul credinţei.

Este ziua preoţiei lui Isus şi este, în acelaşi timp, ziua preoţiei noastre. Este ziua când suntem invitaţi la o oglindire specială în imaginea lui Isus, la o măsurare a înălţimii noastre la umbra staturii lui Cristos. Când spun aceste cuvinte mă gândesc la o imagine care mi-a rămas întipărită în minte după vizionarea unui film ce o prezenta pe una dintre sfintele curajoase ale Bisericii noastre, sfânta Ioana d'Arc. Ea, aflându-se în închisoare, ataşată profund de cel pe care a decis să-l apere şi să-i slujească, a desenat pe peretele celulei în care se afla o cruce, un răstignit, de care se apropia mereu măsurându-se, într-un gest simbolic, dacă a ajuns la statura lui, dacă se aseamănă întru totul lui Cristos, aşa cum se întreba şi dorea să ajună apostolul neamurilor, sfântul Paul, dacă e gata să se jertfească şi ea cum a făcut-o Cristos.

Ce lecţie sugestivă!

Şi noi, în această zi, suntem pe drept chemaţi să ne măsurăm şi să ne verificăm în faţa icoanei lui Cristos, marele preot, cel care a decis să ne încredinţeze marele dar de a-l reprezenta între oameni, de a fi, aşa cum suntem numiţi şi definiţi, "alţi Cristoşi".

Iată pentru ce am venit astăzi la Iaşi: ca împreună să facem acest examen şi această verificare despre statura noastră şi despre răspunsul nostru în faţa lui Cristos şi a lumii la care ne-a trimis.

An de an, Joia Sfântă poartă spre noi un mesaj puternic, an de an, suntem invitaţi la un astfel de exerciţiu.

Anul trecut, în ziua de joi, 28 martie 2013, Sfântul Părinte papa Francisc, păstrând tradiţia înaintaşilor săi, a fericitului Ioan Paul al II-lea şi a vrednicului şi umilului slujitor, aşa cum a voit să se definească papa Benedict al XVI-lea, a avut bucuria să celebreze prima sa Liturghie din Joia Sfântă împreună cu clerul roman, adresând tuturor celor prezenţi ca şi tuturor preoţilor din lume un profund apel la redescoperirea şi aprofundarea chemării preoţeşti şi la o nouă formă de slujire, plină de uncţiunea Duhului sfânt, cel care l-a umplut pe Isus, marele preot, de o iubire fără limite şi fără rezerve pentru oile sale, pentru poporul său la care a fost trimis de Tatăl.

"Fiţi păstori, nu gestionari sau intermediari!", le spunea Sfântul Părinte cardinalilor, episcopilor şi celor circa 1600 de preoţi prezenţi în acele zile la Roma, invitându-i pe toţi să iasă fiecare din ale sale şi să se ducă în periferii, acolo unde poporul suferă şi este mai expus la cei care vor să jefuiască credinţa şi care sunt, în definitiv, mai dispuşi să primească mesajul salutar al evangheliei.

În aceeaşi împrejurare le spunea: Să simţiţi pe umeri şi în inimă povara şi chipul poporului nostru credincios, ale sfinţilor şi martirilor noştri, să aveţi numele lor scrise în inimă; preotul bun se recunoaşte după felul cum este uns poporul pe care îl păstoreşte: când lumea noastră este unsă cu uleiul bucuriei se simte, de exemplu, când iese de la Liturghie cu faţa unuia care a primit o veste bună.

"Valorează ungerea", a subliniat Sfântul Părinte, "nu funcţia". Şi a adăugat: "poporului nostru îi place evanghelia predicată, când luminează situaţiile de la margine, periferiile unde poporul credincios este mai expus la invazia tuturor celor care vor să-i jefuiască credinţa. Aceasta o cer de la voi: să fiţi păstori cu mirosul oilor, păstori în mijlocul turmei proprii şi pescari de oameni". Minunate cuvinte şi o profundă chemare la meditaţie!

Întorcându-ne la mesajul biblic al acestei zile, "Joia Preoţiei noastre", descoperim marele dar pe care ni l-a făcut cel ce a voit să-şi îndrepte privirea spre noi, alegându-ne între prietenii şi trimişii săi. Astăzi privirea noastră trebuie să fie, într-un chip deosebit, îndreptată spre el.

Textele propuse pentru această sfântă Liturghie a crismei, texte luate din Cartea profetului Isaia, din Apocalipsul sfântului Ioan şi din evanghelistul Luca, ne duc cu gândul direct spre Cristos, cel uns de Duhul Sfânt să aducă lumii vestea cea bună, eliberarea şi mântuirea, cel care a ales calea jertfei, a morţii, pentru a ieşi biruitor din mormânt. El este marele preot, cel uns cu Duhul Sfânt şi rânduit Mesia şi stăpân peste toate, unic mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, căci el, rămânând pururi viu, are o preoţie netrecătoare, permanentă, neschimbătoare, pentru a interveni în favoarea noastră, preot în veci după orânduiala lui Melchisedec, aşa cum ne asigură autorul Scrisorii către Evrei în primele capitole despre Isus, mântuitorul oamenilor (cf. Evr 7,8).

El este cel la care se referă direct cuvintele profetice ale lui Isaia: "Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună; să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să le vestesc celor închişi eliberarea" (Is 61,1-3a).

El este martorul cel credincios, primul născut dintre cei morţi şi Domnul regilor pământului, cum ne transmite apostolul Ioan în cartea Apocalipsului, pentru a începe să dea ultima mărturie celui care l-a trimis între oameni, adică Tatălui cel veşnic, care atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic drept jertfă pentru noi (cf. In 3,16).

Astăzi, în preludiul acestui moment sacrifical, venim cu toţii, să recunoaştem şi să mărturisim fidelitatea noastră, iubirea noastră, nevrednicia noastră, ca şi abandonul nostru în faţa celui care ne-a eliberat de păcatele noastre cu sângele său şi ne-a făcut pe toţi să devenim o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeul său şi pentru Părintele veşnic (cf. Ap 1,5-6).

Ziua de azi este cu adevărat ziua lui Isus Cristos, marele preot, dar este şi ziua noastră particulară, este sărbătoarea preoţilor. Suntem, aşadar, preoţii preoţiei sale; suntem preoţii acestui sacrificiu, pe care el l-a oferit în trupul său şi în sângele său pe cruce, sub chipul pâinii şi al vinului de la ultima Cină.

Suntem cei cărora el ne-a încredinţat marea demnitate de a lucra în numele său, de a fi instrumentele preoţiei sale.

Dorind să ne facă să înţelegem marea demnitate şi marea lucrare în care el, Cristos, ne-a introdus prin Botez şi, îndeosebi, prin Preoţie, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, cu darul său de mare păstor şi teolog, în acelaşi timp, ne prezintă un exemplu, pe cât de simplu pe atât de cuprinzător şi clar. Îl aminteam şi altă dată:

Scriitorul rus Lev Tolstoi prezintă într-o scurtă istorioară că un suveran sever le-a cerut preoţilor şi înţelepţilor săi să i-l prezinte pe Dumnezeu ca să-l poată vedea. Înţelepţii nu au reuşit să răspundă la această dorinţă a suveranului. Doar un simplu păstor, care se întorcea de la câmp s-a oferit să o facă el, în locul preoţilor şi al înţelepţilor. Regele a înţeles de la acest om simplu că pe pământ, cu ochii săi, nu-l poate vedea pe Dumnezeul cel veşnic, dar măcar voia să ştie ce a făcut şi ce face Dumnezeu. Pentru a putea răspunde la această întrebare, păstorul i-a spus suveranului: "Trebuie să schimbăm hainele, maiestate". Curios, deşi cu rezerve, suveranul acceptă. Îi oferi sărmanului păstor hainele sale şi el se îmbrăcă apoi cu cele ale săracului păstor. După care, i-a spus suveranului: "Acest lucru l-a făcut şi îl face Dumnezeu!"

De fapt, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a lăsat splendoarea sa divină, a depus hainele strălucirii veşnice, aşa cum ne spune apostolul Paul în Scrisoarea către Filipeni: El, fiind din fire Dumnezeu, s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce (cf. Fil 2,6 ş.u.).

În lumina acestui adevăr, Dumnezeu, precizează în continuare Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea în predica sa din Joia Mare a anului 2007, a vorbit despre un sacrum comercium - un schimb sacru, căci a luat asupra sa ce era al nostru, ca noi să putem obţine ceea ce era al lui, devenind asemenea lui, bucurându-ne de harul strălucirii sale.

Ce lucru minunat!

Cristos a luat asupra sa "hainele" noastre: durerea, bucuria, foamea, setea, slăbiciunile, speranţele şi deziluziile, teama de moartea şi toate strâmtorările noastre, până la moarte. El ne-a dat nouă "hainele" sale, o altă existenţă, o nouă formă de a fi. De unde urmează că prin botez trebuie să îndepărtăm şi să lepădăm omul cel vechi cu purtările sale dinainte şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului (cf. Ef 20,24).

Această teologie se verifică într-un mod cu totul nou şi cu o profundă semnificaţie în consacrarea sacerdotală. Aşa precum prin Botez s-a realizat un schimb de haine, un schimb de destin, o nouă comuniune existenţială cu Cristos, tot astfel şi în Preoţie se realizează un schimb nou. De fapt, în administrarea sacramentelor preotul lucrează şi vorbeşte nu în numele propriu ci "in persona Christi".

Pentru a ne face să înţelegem şi mai bine acest mister, Sfântul Părinte ne cheamă să reflectăm asupra a ceea ce se întâmplă în momentul consacrării preoţeşti, când cel ales este îmbrăcat în haine noi preoţeşti, simbol al îmbrăcării interne cu hainele lui Cristos: pentru a lucra cu adevărat în persoana sa.

Hainele preoţeşti, aşa cum s-a stabilit şi practicat în diferite timpuri, sunt o expresie simbolică profundă a ceea ce înseamnă preoţia ministerială.

Îmbrăcaţi cu toţii în demnitatea de fiii ai săi prin Botez, purtând cu sfinţenie haina albă a Botezului şi bucuria demnităţii preoţiei ierarhice, trebuie să redescoperim neîncetat, atunci când ne prezentăm în faţa lumii, menirea noastră de persoane alese care îl reprezintă pe Cristos, preotul veşnic ce vrea să rămână mereu pe pământ şi astfel să ajungă prin noi la toţi oameni.

Astăzi, episcop şi preoţi, adunaţi în jurul acestui altar, uniţi prin aceeaşi sfântă alegere şi preoţie, bucuroşi că suntem prietenii săi, aleşii săi, suntem chemaţi să-i mulţumim pentru marea alegere şi pentru haina divină cu care ne-a îmbrăcat şi înveşmântat şi să nu uităm că trebuie să-l reprezentăm cu cinste, arătând tuturor că el şi astăzi este viu, că vorbeşte şi lucrează peste tot, şi că nu mai trăim noi, ci el, Cristos, trăieşte în noi.

Cu aceste sentimente şi cu o astfel de credinţă să ne reînnoim împreună bucuria alegerii noastre ca slujitori ai Domnului nostru şi să ne repetăm conştient şi angajant făgăduinţele noastre după exemplu marelui nostru preot, episcopul martir Anton, cel care ne priveşte din ceruri şi din imaginile ce împodobesc catedrala noastră:

Iată-mă, Doamne! Sunt gata să te reprezint în lume, sunt prezent pentru a continua cu toată hotărârea ministerul meu preoţesc, slujirea mea sacerdotală. Vreau să am şi eu mirosul oilor şi să-i fac pe toţi să te simtă, să te găsească şi să te urmeze pe tine, marele şi veşnicul preot al credinţei noastre. Amin.

Iaşi, 17 aprilie 2014

+ Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
 

lecturi: 16.