Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Controlul de sine însuși și atenția față de celălalt

Postul ca instrument și semn care apare în multe tradiții religioase

De Gianfraco Ravasi

În urmă cu ceva timp, un episcop francez mi-a povestit acest episod. Invitat într-o școală în timpul unei serii de prezentări a diferitelor religii, a deschis intervenția sa cu o întrebare adresată copiilor: "Ce este Postul Mare?". Se ridică o murmurare printre elevi prevalent francezi, dar cu prezențe din alte etnii. La sfârșit un francez își face curaj și explică: "Este Ramadanul creștinilor!".

Episodul este emblematic al unei evoluții socio-culturale: paradigma de referință, în această Europă slabă și neglijentă, devine externă și extrinsecă, comparația care descifrează realitatea nu mai este autohtonă ci alogenă. Tocmai pentru aceasta aș vrea să propun o considerație liberă nu atât cu privire la severul timp liturgic pre-pascal care se termină chiar în aceste zile, ci cu privire la un aspect - amintit în manieră puternică în iminenta zi de Vinerea Sfântă - care în trecut era o componentă semnificativă a ei și, așa cum vom vedea, face parte dintr-o moștenire aproape universală, independent de confesiunile religioase specifice.

Intenționăm să ne referim la post (în italiană digiuno), un cuvânt de matrice latină, jejunus, "înfometat", de la care derivă și antipodul său "a cina" (în italiană desinare) care este întocmai disjejunare (să ne gândim la francezul déjeuner, "a lua micul dejun"), adică "a rupe postul".

În Evanghelii se amintește că, în ajunul intrării în scenă pentru activitatea sa publică, Isus "postește patruzeci de zile și patruzeci de nopți" (Mt 4,2), trăind deci un Post Mare al său. Verbul grec folosit este nest?uein care apare de douăzeci de ori în Noul Testament, alături de două substantive derivate, nest?ia și n?stis, prezente de cinci respectiv de două ori. În cealaltă limbă biblică, ebraica, se folosește în schimb rădăcina tzum care, ca verb și substantiv, apare în Vechiul Testament de 47 de ori și care a trecut și în arabă și în etiopiană ca termen de uz numai religios. Dar să trecem acum la subiectul temei.

"Abba Eulogiu îi spunea discipolului său: Fiule, puțin câte puțin, străduiește-te să restrângi burta ta, grație postului. De fapt, așa cum un burduf de piele întins devine mai subțire, tot așa la fel burta atunci când primește multă mâncare. Dar dacă primește puțină mâncare, se reduce și cere tot mai puțin". Această parabolă a părinților din deșertul egiptean ilustrează în mod pitoresc geneza ascetică a postului. Din aceasta care, așa cum spuneam, este o practică universală s-a ramificat o alegere religioasă care își are apogeul său fie în Kippur ebraică, marea zi penitențială a ispășirii, care cuprinde o totală abstinență alimentară, sexuală și de muncă, fie în Ramadanul islamic, unul dintre cei "cinci pilaștri" ai credinței musulmane, fie în tradiția creștină.

Secularizarea modernă a redus acest act spiritual (mai înainte de a fi act corporal) la dietă sau, din păcate, la drama anorexiei. În realitate, toate marile religii sunt ferm convinse că a posti este un act din natura sa simbolic, în sensul cel mai genuin al termenului. Să ne gândim numai la declarația lapidară și incisivă a profetului Isaia: "Oare nu acesta este postul pe care l-am ales? Dezleagă lanțurile nelegiuirii, desfă legăturile jugului, trimite-i liberi pe cei zdrobiți; înlăturați orice jug! Împarte pâinea ta cu cel flămând, adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost, când vezi un om gol, îmbracă-l și nu-i lăsa deoparte pe cei din neamul tău" (58,6-7).

Sau să ne gândim la ironia lui Isus față de o abstinență pur ritualistă care te face "să ai o figură melancolică, să-ți schimonosești fața". Ei îi opune în mod paradoxal "parfumarea capului și spălarea feței" (Mt 6,16-17), pentru ca postul să nu fie farsă, ci decizie intimă care exprimă autodisciplină, eliberare de consumism, de egoism, de logica posesiei, de necesitățile false, dar și purificare a spiritului, control de sine, dominare a simțurilor. Înșiși părinții deșertului nu ezitau să declare că "este mai bine să bei vin cu umilință decât să bei apă cu orgoliu".

Și islamul, cu glasul unuia dintre marii săi maeștri mistici, al-Ghazali (1058-1111), avertiza că adevăratul post este abținerea de la păcatele limbii și ale celorlalte mădulare, ba chiar este eliberarea de "tot ceea ce nu este Dumnezeu". Chiar și tradiția hindusă cu Gandhi - care a demonstrat și eficacitatea "politică" a postului - mergea în această linie: "Postul nu are sens dacă nu educă la sobrietate și dacă nu este însoțit de o dorință constantă de autodisciplină. Cel care a subjugat simțurile este primul și cel mai important dintre oameni. Toate virtuțile se află în el".

Drept corolar, ar trebuie să se șteargă de praf acea a patra virtute "cardinală" care este cumpătarea: este interesant de notat că în tradiția creștină (dar deja în etica stoică se înregistra o alegere asemănătoare) această virtute era numită enkr?teia, adică "stăpânire de sine, autocontrol", sau sophrosyne, "înțelepciune, moderație", exercitare corectă a gândurilor și a pasiunilor. Pervertirea folosirii corecte a mâncării este, oricum, conotația cea mai populară a cumpătării.

Gândul aleargă la acel film puternic și funerar pe care Marco Ferreri l-a filmat în 1973, Marele chef (La grande abbuffata), reeditare mai grea a cinei lui Trimalcion din Satyricon de Petroniu. Patru prieteni se îndreaptă spre o sinucidere întunecată printr-o orgie de mâncare și de sex, consumată într-un soi de "retragere" (desigur nu spirituală) într-o veche vilă pariziană. Au murit înecați de cărnuri, dulciuri și vinuri unul după altul (actorii Tognazzi, Mastroianni, Piccoli, Noiret) într-un macabru ritual oficiat de "preoteasa" Andréa Ferréol.

Ei bine, cumpătarea alimentară este, desigur, sobrietate, control al patimilor, dominare a simțurilor și demnitate personală, dar trebuie să devină mai ales expresie pozitivă de caritate, așa cum avertiza în Scrisoarea sa sfântul Iacob: "Dacă un frate sau o soră sunt lipsiți de îmbrăcăminte și de hrana de toate zilele și cineva dintre voi le-ar spune: «Mergeți în pace, încălziți-vă și săturați-vă», dar nu le dați cele necesare pentru trup, ce folos?" (2,15-16).

Apelul la moderație este, așadar, necesar, așa cum apare din mandatul pe care sfântul Paul îl adresează discipolului Tit: "Îndeamnă-i pe cei tineri să fie sobri, oferindu-te pe tine însuți ca exemplu" (2,6-7). Dar nu este vorba decât despre o primă etapă interioară, așa cum adaugă sfântul Petru: "Fiți înțelepți și fiți cumpătați ca să vă puteți ruga" (1Pt 4,7). La asceza personală a sobrietății trebuie să se asocieze caritatea fraternă și spiritualitatea. Tocmai pentru această dimensiune a sa pozitivă implicită, cumpătarea nu este masochism, nici ascetism acid și întunecat.

Ea participă mai mult din echilibrul general al persoanei, este semn de dezlipire senină și de demnitate interioară și comportamentală și pentru aceasta în Talmud, marea culegere de tradiții iudaice, se citește că "pofta a ucis mai mulți oameni decât foamea", având conștiința că suntem mai mult în fața unei degenerări morale decât a unui fenomen fiziologic atunci când este încălcată cumpătarea.

Nu degeaba creștinismul autentic - nu cel influențat puternic de perspective platonice - ignoră disprețuirea trupului și a mâncării, fapt este că Isus este reprezentat adesea de evangheliști în timp ce este la masă, până acolo încât a fost catalogat de adversarii săi ca "un mâncăcios și un băutor" (Mt 11,19). Și sfântul Paul nu ezita să-i sugereze discipolului Timotei să nu renunțe la "puțin vin din cauza stomacului și a deselor îmbolnăviri" (1Tim 5,23).

(După L'Osservatore romano, 16 aprilie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat