Vatican: Audienţă acordată comunităţilor de la Universitatea Pontificală Gregoriana, de la Institutul Pontifical Biblic şi de la Institutul Pontifical Oriental

Joi, 10 aprilie 2014, în aula "Paul al VI-lea", Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă comunităţile de la Universitatea Pontificală Gregoriană, de la Institutul Pontifical Biblic şi de la Institutul Pontifical Oriental. Publicăm în continuare discursul pe care papa l-a adresat participanţilor la audienţă.

Domnilor cardinali,

Veneraţi fraţi întru episcopat şi întru preoţie,

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez bun venit vouă tuturor, profesori, studenţi şi personalul auxiliar de la Universitatea Pontificală Gregoriana, de la Institutul Pontifical Biblic şi de la Institutul Pontifical Oriental. În salut pe părintele Nicolás, pe părintele delegat şi pe toţi ceilalţi superiori, precum şi pe cardinalii şi episcopii prezenţi. Mulţumesc!

Instituţiile de care aparţineţi - reunite în Consorţiu de papa Pius al XI-lea în 1928 - sunt încredinţate Societăţii lui Isus şi împărtăşesc aceeaşi dorinţă de "a milita pentru Dumnezeu sub stindardul Crucii şi a-l sluji numai pe Domnul şi Biserica mireasa sa, la dispoziţia Pontifului Roman, Vicar al lui Cristos pe pământ" (Formula, 1). Este important care între ele să se dezvolte colaborarea şi sinergiile, păstrând amintirea istorică şi în acelaşi timp luând asupra lor prezentul şi privind la viitor - Părintele General spunea "a privi departe", spre orizont - privind la viitor cu creativitate şi imaginaţie, căutând să se aibă o viziune globală a situaţiei şi a provocărilor actuale şi un mod comun de a le înfrunta, găsind noi căi fără frică.

Primul aspect pe care aş vrea să-l subliniez gândindu-mă la angajarea voastră, atât ca profesori cât şi ca studenţi şi ca personal al Instituţiilor, este acela de a valoriza locul însuşi în care lucraţi şi studiaţi, adică cetatea şi mai ales Biserica Romei. Există un trecut şi există un prezent. Există rădăcinile credinţei: amintirile apostolilor şi martirilor; şi există acel "azi" eclezial, există drumul actual al acestei Biserici care prezidează în caritate, în slujirea unităţii şi universalităţii. Toate acestea nu trebuie considerate sigure! Trebuie trăite şi valorizate, cu o angajare care în parte este instituţională şi în parte este personală, lăsată la iniţiativa fiecăruia.

Dar în acelaşi timp voi aduceţi aici varietatea Bisericilor voastre de provenienţă, a culturilor voastre. Aceasta este una dintre bogăţiile inestimabile ale instituţiilor romane. Ea oferă o preţioasă ocazie de creştere în credinţă şi de deschidere a minţii şi a inimii spre orizontul catolicităţii. În cadrul acestui orizont dialectica dintre "centru" şi "periferii" asumă o formă proprie, adică forma evanghelică, după logica unui Dumnezeu care ajunge la centru pornind de la periferie şi pentru a se întoarce la periferie.

Celălalt aspect pe care voiam să-l împărtăşesc este acela al raportului dintre studiu şi viaţa spirituală. Angajarea voastră intelectuală, în învăţământ şi în cercetare, în studiu şi în cea mai amplă formare, va fi cu atât mai rodnică şi eficace cu cât va fi mai însufleţită de iubirea faţă de Cristos şi faţă de Biserică, cu cât va fi mai solidă şi armonioasă relaţia dintre studiu şi rugăciune. Acesta nu este un lucru vechi, acesta este centrul!

Aceasta este una dintre provocările timpului nostru: a transmite ştiinţa şi a oferi o cheie de înţelegere vitală a ei, nu un cumul de noţiune care nu au legătură între ele. Este nevoie de o adevărată hermeneutică evanghelică pentru a înţelege mai bine viaţa, lumea, oamenii, nu de o sinteză ci de o atmosferă spirituală de cercetare şi certitudine bazată pe adevărurile raţiunii şi ale credinţei. Filozofia şi teologia permit dobândirea convingerilor care structurează şi fortifică inteligenţa şi luminează voinţă... însă toate acestea sunt rodnice numai dacă sunt făcute cu mintea deschisă şi în genunchi. Teologul care se complace de gândirea sa completă şi încheiată este un mediocru. Teologul şi filozoful bun are o gândire deschisă, adică incompletă, mereu deschisă la acel maius al lui Dumnezeu şi al adevărului, mereu în dezvoltare, conform acelei legi pe care sfântul Vincenţiu de Lerins o descrie astfel: "annis consolidetur, dilatetur tempore, sublimetur aetate" (Commonitorium primum, 23: PL 50, 668): se consolidează cu anii, se dilată cu timpul, se aprofundează cu vârsta. Acesta este teologul care are mintea deschisă. Şi teologul care nu se roagă şi care nu-l adoră pe Dumnezeu ajunge să se înfunde în cel mai dezgustător narcisism. Şi aceasta este o boală ecleziastică. Face atât de mult rău narcisismul teologilor, al gânditorilor, este dezgustător.

Scopul studiilor în orice Universitate pontificală este eclezial. Cercetarea şi studiul trebuie integrate cu viaţa personală şi comunitară, cu angajarea misionară, cu caritatea fraternă şi împărtăşirea cu săracii, cu îngrijirea vieţii interioare în raportul cu Domnul. Institutele voastre nu sunt maşini pentru a produce teologi şi filozofi; sunt comunităţi în care se creşte, iar creşterea are loc în familie. În familia universitară este carisma de conducere, încredinţată superiorilor, şi este diaconia personalului auxiliar, care este indispensabilă pentru a crea ambientul familial în viaţa zilnică şi pentru a crea şi o atitudine de umanitate şi de înţelepciune concretă, care va face din studenţii de astăzi persoane capabile să construiască umanitate, să transmită adevărul în dimensiune umană, să ştie că dacă lipseşte bunătatea şi frumuseţea de a aparţine unei familii de muncă ajung să fie intelectuali fără talent, eticişti fără bunătate, gânditori lipsiţi de strălucirea frumuseţii şi numai "machiaţi" de formalisme. Contactul respectuos şi zilnic cu îndeletnicirea şi mărturia bărbaţilor şi femeilor care lucrează în Instituţiile voastre vă va da acea cotă de realism atât de necesară pentru ca ştiinţa voastră să fie ştiinţă umană şi nu de laborator.

Iubiţi fraţi, încredinţez pe fiecare dintre voi, studiul vostru şi munca voastră mijlocirii Mariei, Sedes Sapientiae, a sfântului Ignaţiu de Loyola şi a celorlalţi sfinţi patroni ai voştri. Vă binecuvântez din inimă şi mă rog pentru voi. Şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine! Mulţumesc!

Acum, înainte de a vă da binecuvântarea, vă invit s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, Mama, pentru ca să ne ajute şi să ne păzească. Bucură-te, Marie...

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.