Bucuria de a fi misionar al Diecezei de Iaşi în Ecuador

Evanghelia este o comoară a creştinilor. Aşadar, toţi suntem invitaţi să o împărtăşim unii altora şi niciodată să nu o păstrăm doar pentru noi. Sunt în Ecuador de 5 luni de zile şi aş dori să împărtăşesc cu voi această bucurie minunată pe care o trăiesc în această ţară îndepărtată. Îmi dau seama că a trăi evanghelia presupune o stare de fericire explozivă şi nu poate fi într-un alt fel. Sunt fericit pentru că am simţit aici trăirea cea mai intensă din viaţa mea. Cel care îl cunoaşte pe Cristos, trăieşte conştient şi împlinit darul care i-a fost dat. A-l predica pe Isus aici în Ecuador, cu propriul entuziasm, este un stimul efectiv pentru mine care dau, şi pentru oamenii care primesc mesajul Evangheliei. Nu este o bucurie de moment, ci este o fericire interioară care nu se poate exprima în cuvinte. Sunt fericit să trăiesc aici evanghelia, încercând să fiu un bun evanghelizator. Nu pot să vorbesc de Cristos ţinând în spate rucsacul greu, încărcat cu problemele mele; simţind în el durerea apăsătoare a problemelor sau pesimismul crizei care există în toată lumea. În schimb, pentru mine ca seminarist, nu mă tem de viitor, căci am învăţat să fiu încrezător în Dumnezeu mai mult ca oricând aici, în Ecuador. Sunt conştient că Dumnezeu este cu mine, mă însoţeşte şi mă invită să privesc, cu ochii plini de speranţă, în viitor. Sunt atâţia oameni care trăiesc cu teamă viitorul ori nu se încred în Dumnezeu; numai iubirea Tatălui, care îi aşteaptă cu braţele deschise, îi poate alimenta şi molipsi pentru a continua drumul pe acest pământ. Pentru aceasta sunt aici. Sunt chemat pentru a iubi şi a mă lăsa iubit.

Aş dori acum să împărtăşesc cu voi una dintre multele experienţe trăite aici, în misiune, care m-a marcat şi m-a făcut să cresc în credinţă. Din păcate, aici este o puternică influenţă protestantă şi adesea sunt mulţi care părăsesc Barca lui Cristos, din cauză că sunt puţini preoţi care să vestească Evanghelia. În ciuda acestui fapt, am întâlnit o bătrânică care a întors un întreg sat la credinţa catolică. Cum a făcut-o? Cu propriul exemplu, trăind credinţa catolică cu fervoare şi iubire. Era un sat unde Dumnezeu a fost uitat şi unde lumea a căzut în lascivitate, indiferenţă, ori au ales beneficiile oferite de pastorii evanghelici. Aici locuia Araselis, o bătrânică în vârstă de 115 ani, care şi-a dedicat ultimele clipe ale vieţii rugându-se pentru întoarcerea celor rătăciţi din acel sat. Eu nu am cunoscut-o până în ziua în care am fost în acel sat pentru a face celebrarea Cuvântului. Au venit puţini oameni la acea celebrare. În schimb, după ce am terminat, a venit o persoană la mine şi mi-a cerut să merg pentru a face o rugăciune în casa unei muribunde. Spre fericirea mea, am întâlnit-o pe Araselis. Stătea întinsă în pat, lipsită de forţă, dar cu rozariul în mână rugându-se pentru întoarcerea păcătoşilor. M-am aşezat lângă ea şi am început să mă rog. Terminând rugăciunea, am conversat puţin cu ea. Nu putea să mai vorbească prea mult şi nici nu mai auzea bine. Doar atât mi-a cerut că vrea să primească ultimele sacramente. În ziua următoare, părintele Nicu Blaj, parohul comunităţii de aici, i-a îndeplinit ultima dorinţă oferindu-i maslul şi viaticul. După câteva momente a vărsat ultima lacrimă, a mulţumit şi a trecut la Domnul.

Mai târziu ne-a fost dat să aflăm că înaintea noastră au trecut mai multe persoane să o viziteze. Multe dintre ele erau evanghelice, inclusiv pastorul evanghelic al acelei comunităţi. Acesta din urmă a încercat să o convertească la confesiunea lui, însă bătrâna, cu rozariul în mână, nu înceta să implore ajutor de la Maica Domnului. În timp ce pastorul vorbea, bătrâna se ruga rozariul. După ce a terminat rozariul, a început să-i vorbească pastorului evanghelic spunându-i: "Eu sunt catolică, am fost botezată în această credinţă şi niciodată nu voi părăsi Biserica lui Cristos".

După moartea acestei bătrâne, majoritatea locuitorilor acelui sat care erau evanghelici s-au reîntors la credinţa catolică şi cu toate că nu deţin o capelă acum participă la sfânta Liturghie ori la celebrarea cuvântului, ori de câte ori îi vizităm. Pentru mine personal, acesta a fost un exemplu puternic care mi-a alimentat propria credinţă, care m-a făcut să mă bucur enorm de convertirea acelor oameni şi de participarea activă la celebrări. M-a făcut să distrug pesimismul, să-mi urmez drumul cu încredere şi să continui să-mi desfăşor toate activităţile cu bucurie.

Îi mulţumesc Domnului pentru că mi-a dat această posibilitate de a veni aici în misiunea din Ecuador şi totodată îi cer să-i binecuvânteze pe toţi aceia care au colaborat şi au făcut posibil acest fapt.

Vă salut pe toţi şi vă doresc tuturor multă încredere şi bucurie în Cristos. Un post binecuvântat şi un Paşte plin de roade în inimile voastre!

Flavian Bejan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Bucuria de a fi misionar al Diecezei de Iaşi în Ecuador

lecturi: 22.