Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Interviu cu femeia vindecată miraculos de Ioan Paul al II-lea: "Am auzit vocea lui Ioan Paul al II-lea care-mi spunea: Ridică-te, nu-ți fie frică!"

De H. Sergio Mora

A ajuns la Roma Floribeth Mora Diaz, femeia de 51 de ani din Costa Rica, vindecată în mod inexplicabil de un anevrism cerebral prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea. Grație acestei minuni a lui, duminică, papa polonez va fi ridicat la cinstea altarelor. Și Floribeth a venit personal din cealaltă parte a lumii pentru a spune iarăși mulțumesc lui Wojtyla pentru că a salvat-o. Întâlnită de agenția Zenit, femeia a povestit multe amănunte din viața sa, de când medicii i-au spus că din cauza bolii sale nu mai era nimic de făcut până la uimirea acelorași doctori văzând examenele "după minune".

În afară de asta, ieri după-amiază Floribeth a povestit jurnaliștilor mărturia sa emoționată într-un briefing în atriul Aulei "Paul al VI-lea", la care a luat parte și sora Adele Labianca, soră care a asistat-o pe sora Caterina Capitani, vindecată prin mijlocirea lui Ioan al XXIII-lea. În continuare, interviul luat femeii vindecate în mod miraculos de Ioan Paul al II-lea.

* * *

- Cum ați reacționat când medicii v-au spus că aveați un anevrism la baza creierului care avea să vă ducă la moarte în mai puțin de o lună?

Floribeth Mora: Când mi-au spus diagnosticul am rămas uimită pentru că nu mă așteptam la asta deloc, m-am considerat mereu o persoană sănătoasă. În spital am mers de mii de ori tocmai pentru a-i naște pe cei patru copii ai mei. Însă mai rău a fost în zilele care au urmat, când mi-au spus că aveam o lună de viață. Acela a fost momentul cel mai dramatic...

- Chiar medicii v-au spus să vă întoarceți acasă pentru că nu mai era nimic de făcut...

Floribeth Mora: Da, a fost incredibil, niciodată nu m-aș fi așteptat la o veste așa de puternică. Totuși am rămas agățată de mâna lui Dumnezeu. Îi ceream Domnului să-mi dea forță, pentru că îmi era așa de frică, însă îi spuneam și că eram dispusă să fac voința sa și nu a mea.

- Și apoi ați cerut mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea...

Floribeth Mora: Cu toate că încă nu fusese beatificat, am crezut mereu că Ioan Paul al II-lea era un sfânt, deja de când era în viață îl consideram o persoană specială, nu numai acum când este canonizat.

- De ce v-ați adresat lui Ioan Paul al II-lea și nu altui sfânt?

Floribeth Mora: Eu l-am admirat mereu pe Padre Pio de Pietrelcina și am crezut în mijlocirea sa, însă cu Wojtyla era diferit... A fost primul papă care a venit în Costa Rica și ne-a uimit pe noi toți. În acea vreme aveam 19 ani. L-am văzut trecând pe stradă și apoi am avut posibilitatea de a participa la Liturghia pe care a celebrat-o la La Sabana, unde erau mulți tineri. Și chiar dacă l-am văzut numai de departe, l-am simțit mereu aproape.

- Când ați înțeles că ați primit minunea?

Floribeth Mora: Când am auzit o voce în camera mea care mi-a spus: "Ridică-te!", și apoi iarăși: "Ridică-te, nu-ți fie frică!". Aveam acolo aproape o revista care avea pe copertă o fotografie a lui Ioan Paul al II-lea cu mâinile ridicate ca și cum mă ridicau; atunci m-am ridicat cu calm, fără frică, fără durere, cu o pace incredibilă și conștiința că eram vindecată. Din acea zi stau în picioare prin gloria lui Dumnezeu.

- În ce limbă v-a vorbit acea "voce"?

Floribeth Mora: În spaniolă, era vocea sa puternică, n-am avut nici cea mai mică îndoială, și încă nu m-am îndoit niciodată de ceea ce am ascultat, sunt foarte sigură: era Ioan Paul al II-lea cel care-mi vorbea.

- Câte examene medicale ați avut înainte? Ați consultat și medici din alte țări?

Floribeth Mora: În alte țări nu, pentru că nu aveam mijloacele economice suficiente. Oricum am fost vizitată de diferiți neurologi din Costa Rica. În primul rând mi-au făcut un TAC, apoi o rezonanță magnetică și arteriografia.

- Anevrismul a fost întâlnit în arteriografie sau în alte examene?

Floribeth Mora: În toate examenele se vedea anevrismul. Cât mă privește eram sigură de cură imediată, cu toate că nu aveam atâția bani care să garanteze asta. Cura, însă, am văzut-o numai după șase luni când mi-au făcut rezonanța magnetică. Am imprimată clar în mintea mea expresia medicului care alerga dintr-o parte în alta pentru a controla dacă examenele erau corecte. Nu reușea să creadă în aceste ultime examene, consulta fiecare colț al arhivei, pentru că spunea el că o femeie cu o problemă cerebrală ca a mea nu putea să se simtă așa de bine. Eu îi răspundeam: "Da, sunt sănătoasă, sunt vindecată prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea". Și examenele medicale, pentru că dovedeau ceea ce eu spuneam.

- Apoi ce s-a întâmplat?

Floribeth Mora: După aceea m-au vizitat diferiți neurologi din Costa Rica și experți în domeniu. Rămâneau mereu cu toții uluiți. Am râs mult atunci când unii mi-au spus chiar: "Doamnă, dar dumneavoastră cine v-a spus că aveați un anevrism?". După aceea, am fost internată aici la Roma, în Policlinica Gemelli, în octombrie 2012. Și aici m-au vizitat mulți medici, neurologi, și mi-au făcut tot aceleași examene: rezonanță magnetică, arteriografie și așa mai departe.

- Și acum nu aveți nicio urmă, nicio cicatrice?

Floribeth Mora: Acesta este lucrul cel mai important, nu era urmă în niciun examen care arăta că în vreun moment am avut un anevrism. Cu atât mai puțin am avut consecințe asupra fizicului meu, nici n-am îndurat daune sau o paraplegie pe partea stângă așa cum preziseseră doctorii.

(După Zenit, 25 aprilie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat