Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Ultimele ore din viață ale ep. Anton Durcovici

În jurul datei de 15 noiembrie 1951, episcopul Anton Durcovici a fost scos din celula 44 și dus în celula 13 de la parterul închisorii. Aici a fost izolat și lăsat să moară singur, fără tratament. A murit în seara zilei de 10 decembrie 1951, după ce a primit, prin ușa celulei, dezlegarea de la părintele Rafael Friedrich.

Despre ultimele săptămâni de viață ale ep. Durcovici există mărturii de la pr. Otto Canisius Farrenkopf, pr. Vasvári Aladár, pr. Ștefan Dănilă Berinde, ep. Iuliu Hossu, ep. Ioan Ploscaru, pr. Rafael Friedrich, pr. Gheorghe Pătrașcu, sr. Catrina Laslău, pr. Hieronymus Menges, ep. Adalbert Boroș... Primii au stat în aceeași închisoare, și au prins un timp împreună cu ep. Durcovici. Pr. Otto Canisius Farrenkopf și pr. Vasvári Aladár au stat un timp chiar în celulă cu episcopul. Ep. Adalbert Boroș a ajuns la Sighet la puțin timp după moartea episcopului.

Din mărturiile lor rezultă că episcopul a înțeles că e dus spre a fi izolat pentru a muri (pr. Otto Canisius Farrenkopf), a cerut prin ușa închisorii: "Orate pro morte mea bona", "pro extrema perseverantia" (ep. Iuliu Hossu), fiind întărit de confrații care au putut schimba câteva cuvinte cu el.

Mai mulți preoți au primit informații de la pr. Rafael Friedrich (Leopold Nestmann, Andrei Gherguț, Eduard Ferenț, Anton Bișoc). Astfel știm cum au fost ultimele ore din viață ale ep. Anton Durcovici. În agonie fiind, în ziua de 10 decembrie a primit dezlegarea prin ușa închisă a celulei de la fostul său colaborator, care în acea zi mătura coridorul de la parterul închisorii.

De asemenea, episcopul a transmis că nu se mai poate hrăni, s-a gândit, înainte de a muri, de a-i ajuta pe frații în suferință și le-a trimis hrana.

Impresionează mărturia ep. Ioan Ploscaru care a făcut curățenie în celulă. Din cele găsite în celulă se vede că a încercat să mănânce din pâinea și marmelada care i s-au dat, dar nu a reușit. A avut două pături pe care le-a putut folosi în continuare episcopul Ploscaru, chiar dacă numai pentru puțin timp, după cum el însuși povestește.

Moartea a survenit din cauza condițiilor din anchetă și din închisoare. Moartea în izolare, fără tratament, a fost o moarte de martir, din cauza motivului pentru care a ajuns aici: refuzul compromisului cu puterea comunistă de a renunța la legătura cu Scaunul Apostolic.

Desigur, mărturiile nu concordă în amănunte, dar în punctele principale spun același lucru. Unele lucruri, după trecere anilor, n-au mai fost reținute cu exactitate. Martorii cei mai credibili rămân cei care au fost în apropierea episcopului.

Date diferite sunt cu privire la ziua morții: 8/9 decembrie (Iuliu Hossu), 11 decembrie 1951 (Ioan Ploscaru), 20 decembrie (Adalbert Boroș). Când este vorba de martori care au stat aproape de episcop, trebuie luat în calcul că era dificil pentru deținuți să știe cu exactitate data corectă a morții. Din mărturiile ep. Ploscaru reținem că el, ca și alți deținuți, ținea un calendar, socotind zilele în care se afla, prin notare pe ușă cu linii. El însuși a constatat într-un timp că o luase înainte cu patru zile, iar colegul lui cu o lună. Așa se explică de ce de multe ori martorii notează date diferite. Ziua de 10 decembrie 1951, care apare la pr. Otto Farrenkopf, pr. Alexandru Rațiu și pr. Gheorghe Pătrașcu, este menționată de documentele care provin de la Securitate.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mărturii despre moartea ep. Durcovici

Pr. Otto Canisius Farrenkopf: "La mijlocul lunii noiembrie a fost mutat din celula noastră într-o celulă ca să moară singur, neobservat de nimeni. Noi am cerut să rămână cu noi. Am fi vrut să ne îngrijim de el. În zadar. Cam prin 10 decembrie 1951 el a primit de la Dumnezeu răsplata pentru munca sa, pentru suferințele sale suportate pentru cauza lui Hristos și a sfintei Biserici".

Ep. Iuliu Hossu: "Când era aproape de moarte, l-au scos din celula 44 și l-au izolat; aceasta era procedura celor fără de suflet, să-l izoleze pe muribund, lăsându-l părăsit ca pe o vită căzută la margine de drum, iertați cuvântul, dar aceștia și la moarte păgânește s-au purtat cu el și cu toți cei ce treceau la veșnicie; câtăva vreme a mai trăit aproape uitat în celula sa, fără nici un ajutor în neputința sa; dar totuși s-a aflat bunul nostru milițian «Piccolo», el i-a fost de ajutor întru toate, el ne-aducea vestea despre starea sa în zilele grele; prin el au ajuns frații noștri să vorbească la ușă cu dânsul; nu știa cine este la ușă, și așa, din precauțiune, a spus în latinește: «Orate pro morte mea bona», «pro extrema perseverantia»; cerea rugăciunea fraților pentru statornicia până la sfârșit și pentru o moarte bună. Așa s-a stins Anton Durcovici, episcopul Iașilor, în temnița Sighetului, pentru credință și pentru alipirea cu dragoste de credincioșii săi până la sfârșit".

Ep. Ioan Ploscaru: "După ce am fost izolat, am ajuns pe același nivel cu el, chiar în apropierea celulei sale. De câteva ori am putut vorbi împreună. Îmi cerea doar să mă rog pentru el. Printr-un gardian omenos mi-a trimis pâine și marmelada pe care nu le mai putea consuma. [...] De câteva ori, măturând, l-am mai întrebat cum se simte. Același răspuns: «Mor de foame!» Dar în ultimele zile nu a mai avut putere să vorbească... [...] La două zile după aceea un milițian mai prietenos («omul nostru», îl numeam noi) m-a dus în celula 13 să fac puțină ordine. Era celula în care murise episcopul Anton Durcovici. Prima impresie a fost jalnică... [...] Camera fiind mare, pe timp de iarnă era foarte friguroasă. Avea două ferestre duble, dar la o fereastră lipsea geamul din afară. Patul pe care a zăcut și a murit era perpendicular pe peretele ușii. Lângă el, la peretele din dreapta, era un pat gol, fără saltea, pe care era o mătură de nuiele pentru măturat zăpada, două gamele goale și a treia gamelă în care era puțin griș fiert în apă și pe care se vedeau urme de șoareci... Tot aici erau două bucăți de pâine uscată, una începută de el, a doua începută de șoareci. Într-o gamelă era o bucățică de marmeladă din care se vedea că a gustat. Pe pat erau două pături bune. Se pare că a protestat că i-e frig și i-au dat o pătură în plus".

Pr. Rafael Friedrich, prin intermediul pr. Leopold Nestmann (Altötting, 7 aprilie 1987): "Friedrich mi-a povestit următoarele: un deținut din altă celulă s-a apropiat de fereastra noastră și a întrebat: «Cunoaște cineva pe episcopul Anton din Iași?» Atunci a fost chemat Friedrich. «Da, îl cunosc - a spus - ce s-a întâmplat?» «Este în celula morții». Profesorul Friedrich s-a prezentat la măturat. Astfel a ajuns la celula morții. Acolo a spus: «Ego sum Friedrich» (ca eventualii ascultători să nu înțeleagă). Din interior a răspuns un glas slab: «Morior fame et siti. Da mihi absolutionem!» (Mor de foame și de sete! Dă-mi dezlegarea!). Curând episcopul a murit. Ziua următoare, un deținut care a trebuit să măture și să curățe în celula morții i-a povestit că celula era mai insuportabilă decât tot ceea ce și-ar fi putut imagina".
 


lecturi: 39.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat