Pe umerii uriaşilor

Încep vineri în Vatican predicile de Postul Mare

De Nicola Gori

"Pe umerii uriaşilor. Marile adevăruri ale credinţei noastre contemplate cu părinţii Bisericii latine": este tema predicilor de Postul Mare 2014 care încep vineri dimineaţa, 14 martie 2014, în capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic. Vorbeşte despre asta predicatorul Casei Pontificale, capucinul Raniero Cantalamessa, în acest interviu acordat ziarului nostru.

Cum se naşte această imagine a uriaşilor referită la părinţii Bisericii?

Mulţi cred că această imagine celebră este a lui Isaac Newton, căruia îi este atribuită vorba: "Dacă am văzut mai departe este pentru că mă aflam pe umerii uriaşilor". În realitate, ea provine de la teologii medievali. "Noi - spunea unul dintre ei - suntem ca nişte pitici care stau pe umerii uriaşilor, în aşa fel încât să putem vedea mai mult lucruri şi mai departe decât ei, nu datorită acurateţei privirii noastre sau a înălţimii corpului, ci pentru ca să fim duşi mai în sus şi să fim ridicaţi de ei la înălţime uriaşă". Este un gând care a avut exprimare artistică în anumite statui şi vitralii din catedralele gotice din Evul Mediu, între care aceea din Chartres. În ele se văd personaje cu statură impunătoare care ţin, aşezaţi pe umerii lor, oameni mici, aproape nişte pitici. Uriaşii erau pentru ei, aşa cum sunt pentru noi, părinţii Bisericii.

Sunt încă actuali părinţii Bisericii?

Henri de Lubac a afirmat că n-a existat niciodată în istoria Bisericii o reînnoire fără o întoarcere la părinţi. Nu face excepţie Conciliul al II-lea din Vatican. Documentele sunt ţesute din citate din părinţi şi mulţi dintre protagoniştii săi - de Lubac, Congar, von Balthasar, Daniélou, Bouyer - erau ei înşişi mari studioşi ai părinţilor. După Scriptură, părinţii constituie al doilea "strat" de teren pe care se sprijină şi din care trage limfă teologia, liturgia, exegeza biblică şi întreaga spiritualitate a Bisericii.

De ce să se dedice predicile părinţilor Bisericii?

Ideea mi-a venit în ziua de după convocarea Anului Credinţei din partea lui Benedict al XVI-lea. Intenţia era de a redescoperi, în spatele acestor mari părinţi, bogăţia, frumuseţea şi fericirea de a crede, de a trece, aşa cum spune Paul, "din credinţă în credinţă" (Rom 1,17), de la o credinţă crezută la o credinţă tot mai trăită, convins că tocmai un "volum" mărit de credinţă în cadrul Bisericii va constitui forţa cea mai mare în vestirea ei lumii de astăzi. Forţa de ciocnire a unui corp în mişcare, în afară de viteză, depinde de masa sa. În Postul Mare din 2012 am intrat la şcoala celor patru mari învăţători ai Bisericii orientale - Atanasiu, Vasile, Grigore din Nazianz şi Grigore din Nissa - pentru a vedea ce ne spune astăzi fiecăruia dintre noi, cu privire la dogma al cărei campioni au fost, adică, divinitatea lui Cristos, Duhul Sfânt, Sfânta Treime, respectiv cunoaşterea lui Dumnezeu. Intenţionam să dedic cele patru predici din Postul Mare din 2013 tot atâtor părinţi din Biserica latină. Proiectul nu s-a putut realiza pentru că, din cauza renunţării la pontificat a lui Benedict al XVI-lea, predica la Casa Pontificală a fost desigur suspendată. Am reluat ideea în vederea acestui Post Mare. În trecut nu era obişnuita mea predică în prima săptămână din Postul Mare pentru că Papa şi Curia făceau exerciţii spirituale. anul acesta, deşi sunt în afara sediului la Ariccia, pentru exerciţii, Papa a voit ca să se ţină totuşi predica în Vatican. De aceea, va fi o predică de caracter introductiv şi aparte. În celelalte patru predici, cu Sfântul Părinte prezent, vom intra la şcoala a patru mari învăţători din Biserica latină - Augustin, Ambroziu, Leon cel Mare şi Grigore cel Mare - pentru a vedea, şi aici, ce ne spune nouă fiecare dintre ei, cu privire la adevărul de credinţă pe care l-a afirmat în mod deosebit, adică natura Bisericii, prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie, dogma cristologică din Calcedon şi, respectiv, înţelegerea spirituală a Scripturilor.

Ce teme veţi trata?

Intenţia principală a acestor predici, ca a tuturor celor pe care le-am făcut în cei 34 de ani ai mei de predică la Casa Pontificală, nu este niciodată de erudiţie, ci de edificare. Adevărul biblic şi teologic nu este scop în sine, ci trebuie să slujească vieţii Bisericii şi a credincioşilor de astăzi. De exemplu, ceea ce Augustin spune despre Biserică are o relevanţă enormă pentru dialogul ecumenic aflat în desfăşurare; ceea ce Ambrozie spune despre Euharistie oferă ideea pentru a scoate în evidenţă continuitatea care există, şi pe planul liturgic şi sacramental, între ebraism şi creştinism; ceea ce Leon cel mare, mare inspirator al conciliului ecumenic din Calcedon, spune cu privire la persoana lui Cristos constituie ocazia pentru a da la o parte atâtea pseudo-reprezentări ale figurii lui Cristos care în anii trecuţi au făcut furori în mass-media. În sfârşit, ceea ce Grigore cel Mare învaţă cu privire la modul de a citi Scriptura ajută să dăm un suflet "spiritual" şi mistic redescoperirii lui lectio divina şi a Cuvântului lui Dumnezeu în general. Este a lui definiţia Bibliei ca "o scrisoare de dragoste scrisă de Creator creaturilor sale".

(După L'Osservatore romano, 14 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.