Momente lirice cu Martin Cata

*

Îngerul păzitor
În nopţi tăcute şi smerite,
Auzi cum trec furnicii paşi,
Şi plânsete-n suspin ivite,
Deschisă inima de-o laşi.
E păzitorul înger oare?
Un gând ivit în fulgerare!
 
- Tu cine eşti? întreb şoptit,
Ce plânsu-ţi îl reverşi spre mine!
- Sunt îngerul ce te-a primit,
Să-ţi port de grijă, drum spre bine,
Plâng şi deschid prin lumi o poartă,
O rază în schimbări de soartă!
 
Când apa sfântă te-a cuprins,
Şi-nveşmântat în duh divin,
Alb sufletul de haruri nins,
Zâmbeam la chipul cel senin,
Speranţă în slujire demnă,
Nu năluciri de viaţă ternă!
 
Copil şi tânăr cu credinţă,
Iubeai aproapele-n sorbiri,
Parfum de bucurii, ştiinţă,
În rugă frumuseţi, sclipiri,
Zâmbeam spre chipul plin de dor,
Întru sublim-al Domnului fior!
 
Când chipul fu cuprins de fală,
De-ntunecimi apoi învăluit,
Simţeam venirea celui ce înşeală,
Şi te-am strigat să fii din nou smerit!
Plâng şi deschid prin lumi o poartă,
O rază în schimbări de soartă!
 
În nopţi tăcute şi smerite,
Auzi cum trec furnicii paşi,
Şi plânsete-n suspin ivite,
Deschisă inima de-o laşi,
E păzitorul înger care,
Veghează sufletul în tulburare!

*

Iubire
Am obosit luptând
în puhoaiele vieţii.
Strâmta cărare prin mlaştini,
am pierdut-o,
nu o regăsesc.
Simt o amorţire
şi parcă
noroioasele drumuri
nu se mai sfârşesc!
Am obosit
de-atâtea-nşelăciuni,
spulberate visuri,
şuvoi de zadarnice fapte.
Gând:
- Îl voi căuta pe Domnul,
Şi-L voi ascunde în mine,
în inima mea, în fiinţa mea,
doar cu El, singur
voi chema chinuitoarele doruri!
Mi-e dor de mântuire,
Mi-e dor să urc scara lui Iacov,
Mi-e dor de o luptă cu îngerul,
pentru binecuvântare,
Mi-e dor de începuturi,
Mi-e dor de iviri!
Numai eu singur,
Cu Domnul în iubire,
ştiu că voi găsi,
cărarea cea strâmtă
pierdută.
O şoaptă limpede:
- De ce l-ai părăsit
pe aproapele tău?

*

Săraci cu duhul
Avidul şi cupidul om neştiutor,
Puţinul gând ce-l are-i luat de prin văzduh,
Păun devine brusc, zâmbind superior,
Când vorba se îndreaptă spre cei săraci în duh.
Sublimă fericire ce sufletul îmbie,
Spre dimineţi celeste de-mpărăţie vie!
 
Profeţi în har şi patriarhii din istorii,
Cuvântul de pe munte cu dor L-au aşteptat,
Smeriţi întru fiinţă, senini în gând ca zorii,
În rugă şi în inimi El, Domnul lăudat,
Asceţi în spirit şoptind spre Tatăl cânt,
Săraci şi-nfioraţi sorbeau al Său Cuvânt!
 
Înţelepciunea, cea dintâi a fost zidită,
Să-nmiresmeze gândul, fapta, omul,
Golirile de sine, smerenia vădită,
Şi tainic loc în suflet să fie plin de Domnul!
Trezita inimă de har, în regăsire,
În apele de foc fărâmiţând mărire,
Trufii, dispreţ şi rob al morţii în zdrobire,
Pe-aripi de înger spirit, edena fericire!

Martin Cata

lecturi: 10.