Primul meu an ca papă Papa "total" a ştiut să-i surprindă pe toţi fraţii săi

În editorialul său din "Il Sole 24 Ore" de duminică, 9 martie 2014, Mons. Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto, reparcurge primul an al lui Francisc

De Bruno Forte

Un an cu papa Francisc: ce a spus şi spune nouă tuturor? Scriam pe aceste pagini în ziua de după alegerea sa ca episcop de Roma: "Biserica nu încetează să ne surprindă... doar într-o zi, iată-l pe noul papă. Un semn puternic de unitate, un mesaj lansat satului global" (14 martie 2013). Şi adăugam: "Aşteptarea întregii lumi... imaginile mai elocvente decât orice cuvânt ale mulţimii din Piaţa «Sfântul Petru» şi ale noului papă apărut cu simplitate şi uimire asupra Romei şi asupra lumii, fac să înţelegem că ceea ce s-a întâmplat are o semnificaţie care merge dincolo de comunitatea catolică şi de însuşi poporul de credincioşi".

Aşa cum am făcut atunci, la distanţă de un an voi încerca să privesc la actualul succesor al lui Petru privind din diferite unghiuri vizuale, dintre care primul nu poate să fie decât cel al credinţei: Francisc, Jorge Mario Bergoglio, s-a manifestat prin ceea ce este, un om cu credinţă profundă, exprimată într-un stil de viaţă simplă, auster, apropiat de cei săraci, capabil să iradieze şi să trezească iubire. Acest papă, care se prezintă cu un dezarmant "bună seara!" şi cere ca poporul să se roage asupra lui înainte de a da binecuvântarea "urbi et orbi", a ştiut şi a voit să fie înainte de toate episcopul Bisericii din Roma, care vesteşte şi alimentează credinţa, purtând pe el "mirosul oilor".

Întâlnirile sale cu preoţii şi oamenii din Cetatea eternă, vizitele sale în parohii, grupurile de credincioşi care din fiecare comunitate romană merg pe rând să participe la euharistia celebrată de el la Sfânta Marta, dau pontificatului său o însemnătate pastorală deosebită şi fac ca lumea să descopere ceea ce este înainte de toate un papă: episcopul Bisericii de Roma, care prin plan divin prezidează în caritate toate Bisericile. Departe de a-i diminua autoritatea, acest caracter puternic pastoral face slujirea Succesorului lui Petru mai incisivă şi atrăgătoare, şi faţă de celelalte confesiuni creştine, şi în general mai apropiată de inima femeilor şi bărbaţilor din orice parte a pământului.

Nu mai puţin Francisc a ştiut să valorizeze identitatea sa de cel dintâi papă care vine din America Latină, continentul cu cel mai mare număr de catolici, dar şi cu situaţii dramatice de sărăcie şi de inegalitate. Dacă, aşa cum a spus în seara alegerii, "cardinalii au mers să-l ia pe noul episcop de Roma la capătul lumii", acest "capăt al lumii" n-a fost niciodată uitat de el: Francisc s-a făcut încontinuu glas al tuturor săracilor de pe pământ, atrăgând atenţia cu privire la multele situaţii care aşteaptă dreptate şi drumuri de eliberare. Oamenii îl simt ca pe un tată şi un frate, un slujitor al celor umili, un prieten al celor mici, cărora le rezervă duioşie şi respect profund.

Este papa care ştie să vorbească despre un Dumnezeu care este iubire oricărei realităţi marcate de sărăcie şi de suferinţă. Este evanghelizatorul neobosit al milostivirii divine, în special faţă de cel care se poate simţi judecat sau exclus de la această privire de iubire infinită. Zâmbetul său şi simplitatea gesturilor sale reuşesc să amintească sau să-i facă pe toţi să descopere că Dumnezeu ajunge la fiecare inimă şi vorbeşte toate limbile şi este aproape de orice durere, pentru că limba sa este limba iubirii! Acest papă vesteşte astfel valoarea imensă şi demnitatea persoanei umane fără a fi nevoie să recurgă la expresii greu de înţeles (ca aceea de valori "non-negociabile", care nu este iubită de el, pentru că în realitate numai valorile de piaţă sunt negociabile!), înălţând un imn vieţii cu elocvenţa gesturilor şi încărcătura de proximitate afectuoasă pe care o transmite, legând cu hotărâre şi umilinţă - asemenea "Sărăcuţului" căruia îi poartă numele - "legăminte de pace" între oameni.

Chiar emoţionant este raportul de prietenie al lui Francisc cu poporul ebraic: continuând în întregime ceea ce a făcut deja la Buenos Aires, el a arătat că relaţia cu fiii lui Israel este o prioritate în inima sa, un mod vizibil de a-l iubi pe Isus din Nazaret, evreu pentru totdeauna, în poporul ales şi în misiunea pe care conform apostolului Paul el o păstrează până la sfârşitul timpurilor.

Şi creştinii necatolici arată că privesc la Francisc cu simpatie singulară şi interes, pentru că li se prezintă ca un frate, episcopul Bisericii care prezidează în iubire, hotărât să evanghelizeze cu nou elan înainte de toate Roma, şi tocmai aşa să ofere o slujire de mărturie şi de caritate tuturor Bisericilor. Era ceea ce de mulţi ani dialogul ecumenic şi ecleziologia Conciliului al II-lea din Vatican cereau gândindu-se la o slujire universală de unitate pentru toţi creştinii: şi apropiata întâlnire la Ierusalim cu patriarhul de Constantinopol Bartolomeu (prezent deja la celebrarea de inaugurare a pontificatului) va fi desigur o confirmare. La rândul lor, moştenitorii reformei privesc la el cu o sintonie specială, pentru acel suflu de Evanghelie care se simte în tot ceea ce face şi spune şi care poate să fie adevăratul izvor al unităţii tuturor discipolilor lui Cristos.

Apoi, credincioşilor din celelalte religii Francisc le propune calea încrederii reciproce, al fraternităţii universale în faţa unicului Dumnezeu. Sinceritatea sa, profundul său simţ al divinului au atins deja atâtea inimi şi vor deschide desigur drumul spre întâlniri până acum inedite. Cine nu crede pare la rândul său atras de modul de a fi al acestui martor al lui Isus, prieten al oamenilor, care nu vrea să judece pe nimeni, care îi respectă pe toţi şi de care toţi pot să se simtă primiţi şi iubiţi. Această bogăţie de raporturi în mişcare va avea incidenţă asupra Bisericii însăşi, chemată şi în parte provocată să trăiască o nouă primăvară de reforme şi de reînnoire în numele Evangheliei.

Nu vor lipsi frici şi rezistenţe, neînţelegeri şi întârzieri. Francisc nu pare să se înspăimânte. Cu convingere şi încredere demonstrează că simte că Biserica şi lumea aveau nevoie de acest nou curs, vechi precum milostivirea divină, foarte nou precum setea de iubire cu care fiecare fiinţă umană se trezeşte în fiecare zi! De aceea, credincioşi şi necredincioşi împreună, primii răspunzând la invitaţia sa continuă de a se ruga pentru el, ceilalţi cu acea simpatie pe care o inspiră tuturor, putem să-i spunem din adâncul inimii: la mulţi ani, papa Francisc!

(După Zenit, 9 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.