Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Luxemburg: Întâlnirea Conferinței Europene a Copilăriei Misionare - CEME

Responsabili ai Copilăriei Misionare din Europa, printre care și România, alături de Ralamboarison Baptistine, secretarul general al Oficiului pentru Copilăria Misionară din Vatican, au luat parte în Luxemburg, la întâlnirea "««Copilul ca și subiect» - Provocări pentru teologie și Biserică", organizată de CEME - Conférence de l`Enfance Missionnaire Européenne. Desfășurată la Centrul "Ioan al XXIII-lea", în perioada 16-19 martie 2014, la această întâlnire au participat, din partea Operelor Pontificale Misionare din România, Ana Petrina și pr. Florin-Petru Sescu.

Așa cum se obișnuiește de mai bine de 20 de ani, odată la doi ani are loc întâlnirea Conferinței Europene a Copilăriei Misionare (CEME) la Luxemburg, sediul central al CEME. Această reuniune se bucură de prezența tuturor țărilor europene în care există structura Operei Pontificale a Copilăriei Misionare sau vor să promoveze Copilăria Misionară în țara proprie.

Programul întâlnirii s-a întins pe parcursul a patru zile, înglobând o gamă largă de activități de formare, informare, împărtășire de idei, proiecte și materiale.

Prima zi a adus, pentru cei mai mulți, bucuria reîntâlnirii, precum și cunoașterea noilor participanți. Moresino Flavio, președintele CEME, a dat startul printr-un salut cordial, invitând fiecare participant să se prezinte și să așeze în mijlocul sălii de conferință un obiect care ar caracteriza persoana proprie și așteptările pe care le are de la întâlnirea din acest an. În continuarea serii au fost amintite ideile și propunerile întâlnirii precedente, precum și programul, scopul și obiectivele întâlnirii de anul acesta.

A doua zi lucrările au fost centrate pe conferința "«Children as Subjects» - Challenges for Theology and Church" ("«Copilul ca și subiect» - Provocări pentru teologie și Biserică"). Prof. dr. Annemie Dillen, plecând de la textul Mt 18,1-16: "Dacă nu veți fi ca pruncii nu veți intra în împărăția cerurilor", a vorbit despre spiritualitatea copilului și statutul său de "membru al Bisericii actuale și nu al unei Biserici viitoare". Copilul trebuie privit ca "subiect" al activității și grijii pastorale și nu ca obiect. El nu este o "persoană în devenire", ci persoană deplină, având modul său particular, simplu de a înțelege și trăi credința; de aici și necesitatea adaptării mesajului evanghelic la capacitatea acestuia de înțelegere. A fost adusă în discuție și practica unor biserici, mai ales occidentale, de a crea un loc aparte de joacă și interacțiune a copiilor pentru a nu deranja buna desfășurare a sfintei Liturghii. Era comparată această atitudine cu aceea a restaurantelor sau localurilor de a-și selecta clienții și de a refuza accesul copiilor în unitate. O astfel de practică va reduce simțul de apartenență al copilului la o comunitate eclezială. El nu trebuie să aștepte pentru a intra într-o comunitate, el este parte din comunitate, chiar dacă uneori poate afecta liniștea din cadrul celebrărilor. Copilului trebuie să-i fie explicată necesitatea dialogului cu Dumnezeu și modalitățile prin care acesta se poate raporta le el. Părinții trebuie să treacă peste teama de a se face de rușine cu copiii proprii în biserică, mai ales dacă aceștia sunt și neastâmpărați. S-a subliniat și importanța prezenței părinților alături de copii la celebrările liturgice, pentru că ei sunt cei care pot oferi acestora explicații adaptate pentru tot ceea ce se desfășoară acolo. A fi asemenea copiilor înseamnă, în cele din urmă, a însuși o atitudine de simplitate, a fi mereu deschis și dispus să împlinești ceea ce Isus așteaptă de la tine, a fi apropiat de Isus fără rezerve, a-l primi și a-l privi pe Isus cu ochii unui copil. Spiritualitatea unui copil pare mereu simplă, dar ea este plină de fantezia și farmecul vârstei. De acest lucru trebui să țină cont activitatea de animare misionară în rândul copiilor. După masa de prânz, participanții au luat parte la câteva activități practice prin care au trebuit să adopte atitudinea unui copil și să învețe cât mai multe din aceasta. Sesiunea de lucru s-a încheiat cu o serie de discuții cu privire la tema zilei.

Cea de-a treia zi a fost pusă sub egida "Piața de market" - activități, materiale și împărtășire de idei. Sesiunea de lucru a început cu câteva prezentări video ale unor pagini web despre Copilăria Misionară, precum și a unor activități desfășurate în diferite țări. Tot în perioada de dimineață, fiecare țară a avut la dispoziție 15 minute pentru a-și prezenta standul propriu cu materialele aduse și activitățile pe care le-a desfășurat împreună cu copiii în țara proprie. Programul dimineții a fost apreciat de toți ca fiind de un real folos. Paleta atât de diversă de materiale, idei și modalități de abordare a activităților a fost pentru toți un motiv de îmbogățire. Fiecare a încheiat sesiunea mai bogat cu o idee sau o activitate realizată într-o altă țară. Partea de după amiază a fost dedicată grupurilor de discuție tip Word Café. Temele de discuție fiind: 1. Comunicarea, 2. Identitatea Copilăriei Misionare, 3. Relația cu media, 4. Statutul CEME și 5. Modalități de fundraising. După discuțiile în grupuri a urmat prezentarea în plen a ideilor adunate. Ziua s-a încheiat cu o seară tradițională intitulată "Festivalul națiunilor", la care toți au prezentat diferite lucruri tradiționale, iar apoi le-au oferit celorlalți participanți.

A patra zi a fost dedicată planurilor și ideilor de viitor, modului în care CEME ar trebui să se deschidă, oferind tuturor țărilor membre posibilitatea de a găzdui această întâlnire. În final, toți participanții au apreciat atmosfera caldă și plăcută a întâlnirii de anul acesta, subliniind necesitatea păstrării unui astfel de climat și pentru celelalte întâlniri, fiind astfel avantajată împărtășirea atât a realizărilor, cât și a problemelor cu care se confruntă fiecare.

România a fost deja admisă ca membră a CEME, urmând să dezvolte și să întărească activitatea Operei Pontificale a Copilăriei Misionare în țara noastră. La întâlnire au fost prezentate proiectele desfășurate cu copiii Diecezei de Iași, atât în colaborare cu diferite parohii și școli, cât și cu alte asociații din dieceză. Este pentru a treia oară când țara noastră participă la această întâlnire europeană, de data aceasta cerând confirmarea participării ca membru cu drepturi depline în cadrul CEME.

Pr. Florin-Petru Sescu

*

Copilăria Misionară

Moto: "Copii ajută copii"

Ce este Copilăria Misionară?

Copilăria Misionară este una dintre cele patru Opere Misionare Pontificale la care Sfântul Părinte a îndemnat să participe fiecare dieceză catolică (Propagarea Credinței, Sfântul Petru Apostolul, Uniunea Misionară).

Este o inițiativă care promovează solidaritatea în rândul copiilor și în cadrul căreia cei mici sunt protagoniștii misiunii, jucând rolul principal.

Opera Pontificală a Copilăriei Misionare animă și formează copiii (până la 14 ani) și educatorii acestora din punct de vedere misionar, pentru a trăi în comuniune misionară și pentru a realiza activitățile misionare locale pe care și le propun în comunitățile lor.

Educatorii, părinții, cateheții, tinerii, persoanele religioase și preoții pot participa în această Operă ca animatori ai Copiilor Misionari. Ei îi ajută și îi ghidează pe copii în ceea ce fac, stimulându-le simțul responsabilității.

Cum a luat ființă?

Opera Pontificală a Copilăriei Misionare a fost fondată în Franța în anul 1843 de către episcopul Charles Auguste de Forbin Jansen (1785-1844). Acesta a fost mișcat de scrisorile misionarilor din China care cereau un ajutor financiar pentru copiii abandonați și înfometați de acolo.

După o întâlnire cu Pauline Jaricot (fondatoarea Operelor Pontificale pentru Propagarea Credinței), care l-a sfătuit că nimeni nu ar înțelege mai bine nevoile copiilor decât însăși copiii, începe să-i invite pe copiii din Franța să salveze viața fraților lor din China. Le cere să se roage în fiecare zi, cel puțin o dată, rugăciunea Bucură-te, Marie și să pună deoparte câte un bănuț în fiecare lună pentru a-i hrăni pe copiii din China.

Cât de răspândită este în lume Copilăria Misionară?

Este prezentă în 150 de națiuni și susține proiecte de solidaritate care-i ajută pe copiii din cele cinci continente, furnizându-le: hrană, îmbrăcăminte, medicamente, case, școli...

S-a calculat că în lumea întreagă OPCM ajută 20 de milioane de copii. Copiii care trăiesc pe străzi, fără adăpost ori în diferite comunități, orfelinate sau case pentru cei cu dizabilități sunt asistați de generozitatea copiilor care doresc să facă cunoscută iubirea lui Dumnezeu pretutindeni.

Astăzi sunt milioane de "mici misionari" prezenți în parohii, școli și diferite mișcări pe cele 5 continente.

Care sunt obiectivele acestei opere?

Copilăria misionară a fost creată pentru a-i ajuta pe copii să conștientizeze importanța angajării misionare, îndemnându-i să cunoască nevoile copiilor înfometați, orfani, abandonați sau care trăiesc în condiții inumane de sărăcie și lipsuri.

Copilăria misionară are în vedere două mari obiective: primul și cel mai important este formarea misionară, iar al doilea este cooperarea misionară față de cei mai nevoiași copii din lumea întreagă.

Mai concret, Copilăria Misionară își propune:

- să-i ajute pe educatori să trezească în inimile copiilor conștiința universală pentru misiuni;

- să-i ajute pe copii să devină protagoniști misionari;

- să-i determine pe copii să împărtășească atât credința, cât și bunurile lor cu cei care au cea mai mare nevoie;

- să promoveze vocația misionară.

Copiii sunt încurajați să participe la Copilăria Misionară prin trei puncte principale:

- Educație (căutând să cunoască viața și cultura oamenilor din diverse locuri de misiune);

- Rugăciune (în octombrie se celebrează Ziua Mondială a Misiunilor și cu această ocazie Ziua Copilăriei Misionare, în care toți copiii sunt invitați să se roage Rozariul Misionar pentru lumea întreagă, în familii, în școli sau în parohii);

- Sacrificiu (încurajarea asumării unui stil de viață care ține cont de nevoile celorlalți și care caută să susțină material pe cei aflați în nevoie).

"Fie ca inimile voastre să fie deschise către lumea întreagă, asemenea inimii lui Isus, dar să fie totodată atente la cei care trăiesc aproape de voi, mereu gata să întindă o mână de ajutor" (Papa Benedict al XVI-lea)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16-19 martie: Luxemburg: Întâlnirea Conferinței Europene a Copilăriei Misionare - CEME


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat