Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție la duminica a IV-a din Postul Mare - A

Fiecare botezat trebuie să spună: "Eram orb și acum văd" (In 9,25).

Suntem în timpul sfânt al Postului Mare, timp de pregătire asiduă pentru catecumeni în vederea primirii Botezului din sfânta noapte de Paști și timp forte de reînnoire sufletească pentru toți botezații care trebuie să învie și ei cu Cristos de sfintele Paști.

Datorită antifonei de la intrare la sfânta Liturghie, antifonă comună pentru toți cei trei ani liturgici, notați distinctiv: A; B; C, antifonă care spune: "Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și înveseliți-vă cu el, toți cei ce-l iubiți; împărțiți și bucuria cu el, acum, toți cei ce l-ați plâns, ca să fiți săturați bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătați în totul de plinătatea slavei lui" (Is 66,10-11), duminica aceasta a fost numită de Biserică "duminica laetare", adică duminica bucuriei și a veseliei în Domnul.

Și pentru că, înainte de Paști, Maria din Betania a uns picioarele lui Isus cu ulei parfumat (cf. In 12,3), extras din trandafiri zdrobiți, începând din secolul al XI-lea, papa, la Roma, în această "duminică laetare", binecuvânta un trandafir de aur, ca o prefigurare a lui Isus va fi zdrobit în suferințe pentru fărădelegile noastre pentru a revărsa peste noi parfumul mântuirii divine (cf. Is 53,5) și ca o imagine de cum trebuie să întâmpine creștinii învierea Domnului, cu suflete curate ca aurul, cu inimi zdrobite de pocăință și cu fapte de dragoste pline de parfum divin, așa cum sugerează și florile de trandafir.

Dacă în întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană de la fântâna lui Iacob Biserica ne-a arătat că apa de botez, care izvorăște din însăși inima lui Dumnezeu, stinge orice sete după lucrurile trecătoare și aprinde dorul după cele veșnice, iată, duminica aceasta, când Isus se întâlnește și vindecă un orb din naștere, tot la o fântână, fântâna Siloe, Biserica ne arată că aceeași apă de botez, care țâșnește cu putere și îmbelșugat, din aceeași inimă a lui Dumnezeu cel întreit și unic, ne luminează ochii minții și ai inimii, pentru a-l căuta și sluji pe Dumnezeu, care, prin Cristos și Duhul Sfânt, ne iubește și ne mântuiește.

Așa cum prima creație a început cu separarea luminii de întuneric (cf. Gen 1,2-5); tot astfel noua creație, în Cristos și Duhul Sfânt, a început tot cu separarea luminii de întuneric, așa cum se vede în ceremonialul nopții de Paști, dar cum se vede și în vindecarea orbului din naștere (cf. In 9,7).

Nu trebuie să uităm că profeții care au vorbit din partea lui Dumnezeu (cf. 2Pt 1,21) au spus lumii că prima dintre lucrările lui Mesia va fi deschiderea ochilor celor orbi (cf. Is 35,5). De aceea, Isus îi răspunde lui Ioan Botezătorul, aflat în închisoare: "Orbii își recapătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud, morții învie și săracilor li se propovăduiește evanghelia. Ferice de acela pentru care eu nu voi fi un prilej de poticnire" (Mt 11,5-6). Ba, mai mult, rabinii au spus că în împărăția lui Mesia nu vor mai fi orbi, așa cum nu au fost nici pe timpul ieșirii din Egipt și nici pe timpul primirii legii de pe Sinai. Iar vindecarea orbului din naștere, la fântâna Siloe ("cel trimis"), confirmă că Isus este "trimisul", Mesia, care a inaugurat timpul luminos al împărăției mesianice.

Chiar și poeții păgâni din vechime visau și așteptau o "fântână a tinereții și a fericirii veșnice", în care oamenii, dacă se vor spăla, ochii să li se umple de bucuria vieții, bătrânii să întinerească, zbârciturile de pe față să le dispară, mâinile și picioarele să se li se întărească, inima să li se înnoiască etc. Isus a împlinit acest dor și acest vis al omenirii îmbătrânite și amărâte de păcat, când prin apa botezului a dăruit întregii lumi adevărata "fântână a tinereții și a fericirii veșnice".

Orbul din naștere este imaginea viitorilor membri ai poporului lui Dumnezeu, care, cu toții, vor fi iluminați de Cristos. Iar apa scăldătoarei de la Siloam este simbol al apei Botezului care dă "tinerețea și fericirea veșnică" tuturor celor care cred și se botează (cf. Mc 16,16); dar apă care își au obârșia, începutul, în coasta străpunsă a lui Isus pe cruce, care a murit pentru noi pe Calvar (cf. In 19,34).

Iată câteva dintre cuvintele sfântului Grigore din Nazianz (329-390) despre Botez: "Botezul este un dar, pentru că el este oferit celor care nu aduc nimic; botezul este un har, pentru că este oferit tuturor păcătoșilor care vin la Isus; botezul este moartea răului, căci el îngroapă păcatul; botezul este o ungere, pentru că el ne consacră ca preoți, profeți și regi, pentru împărăția cerurilor; botezul este iluminare, căci primim lumina lui Cristos pentru a străbate întunericul vieții; botezul este o haină divină care ne acoperă pentru vecie ocara care ne-a adus-o păcatul; botezul este o baie care ne spală toate păcatele și toate întinările; botezul este o pecete care ne pune sub ocrotirea lui Dumnezeu care ne ocrotește de orice rău" (Cf. Sfântul Grigore din Nazianz, Orationes 40,3-4).

Prima lectură ne spune că, la botez, odată cu gratuitatea mântuirii prin Cristos, mai primim și ungerea cu Duhul Sfânt, care ne capacitează să trăim ca niște fii ai luminii și în slujba Domnului, asemenea lui David și tuturor profeților. Dar, așa cum această ungerea gratuită l-a făcut mai târziu rege pe David, tot astfel ungerea cu Duhul Sfânt, după ce ne va ține luminați în slujba Domnului, ne va face regi și pe noi în cer.

De aceea, psalmistul ne cheamă să spunem cu el: "Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic! El mă conduce la pășuni verzi și mă îndreaptă spre ape liniștite, îmi întărește sufletul. Mă călăuzește pe cărări drepte pentru cinstea numelui său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții, nu mă tem de nici un rău, căci tu ești cu mine, toiagul și nuiaua ta mă apără" (Ps 23,1-4).

De aceea, sfântul Paul le spune astăzi tuturor celor trăiesc orbi în păcat: "Trezește-te, tu, care dormi, ridică-te dintre cei morți și te va lumina Cristos!" (Ef 5,14).

Dacă până la Botez am umblat prin viață orbiți de diavol, după Botez, Isus ne redă vederea; dacă până la Botez am umblat apăsați de greutatea enormă a păcatului, după Botez, Isus ne ridică această povoară; dacă până la Botez inima ne-a fost plină de suferințe și de lipsuri, după Botez inima ni se umple de bucurie și de veselie (cf. Is 41,10); dacă până la Botez duceam o viață de sclavi, din frica de moarte (cf. Evr 2,15), după Botez am devenit regi prin învierea lui Cristos, care a călcat cu moartea pe moarte.

Bruno Ferrero ne spune că o fată oarbă se plângea mereu prietenului ei de greutatea întunericului continuu și i-a spus că, dacă ar putea vedea, s-ar mărita cu el. Într-o zi, cineva i-a donat fetei o pereche de ochi. Atunci, ea a văzut totul și pe prietenul ei. Atunci, el a întrebat-o: "Acum că poți vedea, te măriți cu mine?" Fata a rămas uimită că prietenul ei este orb și i-a spus: "Îmi pare rău, dar nu mă pot mărita cu tine pentru că ești orb". Prietenul ei a plecat îndurerat și i-a spus: "Te rog sa ai grija de ochi mei!"

Fata din această povestire suntem fiecare dintre noi. Pentru a ne face mireasa sa, Isus ne-a dat totul: ochi, glasul, auzul, sângele, carnea și viața sa, ca noi să putem vedea, auzi, vorbi și trăi. Însă mulți dintre noi, văzându-l pe Isus umblând prin lume gol și plini de răni, am uitat că Isus umblă așa, pentru că tot ceea ce a avut, ne-a dat nouă. De aceea, cine îl refuză pe Isus, îl refuză pe cel care le-a făcut cel mai mult bine. În ziua judecății, toți cei care l-au refuzat, vor regreta amar; căci în loc de grădina paradisului vor merge în iazul de foc (cf. Ap 20,15); în loc de nunta veșnică, vor merge în întunericul cel mai din afară (cf. Mt 8,12); iar în loc să cânte veșnic, vor scrâșni din dinți (cf. Mt 25,30).

Se spune că, atunci când vulturii prind o pradă, primul lucru pe care îl fac este să-i scoată ochii. La fel procedează și vulturii iadului, diavolii; primul lucru pe care i-l fac unei victime este orbirea; căci pe un orb îl duci unde vrei și faci cu el ceea ce voiești. Biblia confirmă cum lucrează satana, prin acoliții lui: filistenii îi scot ochii puternicului lui Dumnezeu, Samson (cf. Jud 16,21); Nabucodonosor îi scoate ochii regelui lui Israel, Sedecia (cf. 2Rg 25,9). Așa a făcut și face mereu diavolul cu oricine îi cade în mâini.

În cazul de față, cu orbul din naștere nu a fost așa; el nu a fost orbit de diavol și păcat, căci era credincios. El s-a născut orb pentru ca prin el Dumnezeu să-și arate slava. Știm din sfânta Carte că, lui Dumnezeu, îi place să se mărească în slujitorii săi umili, și prin ei să-și arate puterea și lucrarea sa mântuitoare. Astfel s-a mărit pe sine prin: Iosif, cel vândut de frații săi, pentru a-și salva poporul de foamete; Moise cel gângav pentru a-i vorbi lui faraon cel mândru; Iov cel răbdător, pentru a-l face de rușine pe diavol; copilul David, pentru a da de rușine pe Goliat hulitorul; Maria și Iosif, pentru a arăta că el ridică pe cei mici și smeriți; Paul și ceilalți apostoli, pentru a arăta că numai poate schimba inimile oamenilor rebeli și să-i facă apoi slujitorii săi.

Dacă, astăzi, Dumnezeu, s-a mărit pe sine, prin suferința unui orb din naștere; atunci el vrea să se mărească pe sine și prin noi; adică, prin suferințele sau infirmitățile noastre acceptate și purtate cu credință. De aceea, când suferim ceva, fie grav sau ușor, în loc să ne revoltăm, mai bine este să ne întrebăm: Ce lucrare minunată vrea să facă Dumnezeu prin noi?

Este o istorioară reală, cu un om care avea această credință că, prin orice suferință a sa, Dumnezeu se preamărește pe sine, dar și pe om. El a fost condamnat la moarte pentru credința sa; iar gardienii săi știau de crezul lui cu privire la suferință, cum că Dumnezeu se mărește pe sine prin suferința lui și că lui îi se întoarce spre bine; și, de aceea, îl luau mereu în râs. Mergea călare spre locul de execuție dintr-o altă localitate, însoțit de gardienii săi necredincioși. La un moment dat, pe marginea unei râpe, toți cai se poticnesc și cad. El a căzut cel mai rău, că și-a frânt un picior. Au urmat alte luări în râs a credinței lui. Din cauza piciorului său rupt, au trebuit să mai zăbovească vreo câteva zile. În acest timp, cel care rostise condamnarea la moarte a murit subit; iar cel care i-a urmat la putere a anulat toate condamnările la moarte și i-a pus în cinste pe cei condamnați. Atunci, gardienii necredincioși s-au convins de acest adevăr de credință și s-au convertit.

Părinții orbului vindecat nu vorbesc, le este frică. Ei nu l-au întâlnit pe Isus. Orbul, care acum nu mai este orb, este cel care l-a întâlnit pe Isus și a ascultat de el mergând să se spele unde îi spusese Isus. El are acum curajul de a fi martor al lui Isus, martor adevărului și martor al mântuirii. Oare noi, creștinii, orbii vindecați de astăzi, vorbim de Isus? Sau ne este frică ca părinților lui? Biblia ne spune că a fost mântuiți, tocmai pentru a mărturisi faptele mărețe ale celui care ne-a chemat din întuneric la lumină (cf. 1Pt 2,9).

De aceea, și centrul de greutate al lecturilor de astăzi stă în întrebarea lui Isus adresată orbului: "Crezi tu în Fiul omului?" și în răspunsul dat de orb: "Cred, Doamne"! (In 9,35-38). Fariseii, deși cu vederea ageră, nu au văzut nimic din frumusețea lui Dumnezeu care străluceau pe fața lui Isus (cf. 2Pt 1,17), nu au venit la el cu păcatele lor, rămânând orbi duhovnicește.

A fi lângă Isus este una, iar a fi în Isus este alta. Imaginile cel mai ușor de înțeles în acest sens sunt arca lui Noe și staulul oilor. A fi lângă arcă înseamnă moarte, iar a fi în arcă înseamnă viață (cf. Gen 7,16). A fi lângă staul înseamnă moarte, iar a fi în staul înseamnă viață (cf. In 10,9). Nimeni nu este mai orb decât cel care, fiind în păcate, nu se trezește din somn, ca să alerge la Isus, arca și staulul salvării noastre.

Aici e bine să ne amintim de poezia lui George Coșbuc (1866-1918), Stâncile strigă, Amin, unde, Beda, un bătrân predicator orb, este fericit și când răutatea oamenilor îl conduce să predice la stânci golașe; dar, minune, când oamenii lipsesc, pietrele vorbesc, răspunzând "Amin" la predica lui (cf. Lc 19,40).

De aceea, sfântul Antonie cel Mare (251-356) îl încuraja pe Didim cel orb (313-398), scriitor bisericesc, care a orbit la vârsta de patru ani, să nu se descurajeze că-i lipsesc ochii comuni cu ai necuvântătoarelor, ci să se bucure că are ochii credinței și ai minții, comuni cu ai serafimilor, care văd pe Dumnezeu.

Apoi, de multe ori, orbirea trupească este leac pentru orbirea sufletească. Așa mărturisea o femeie care trăise mulți în păcate, dar pe care o boală de ochi a adus-o la vederea lui Dumnezeu, prin credință.

Din lumea necuvântătoarelor, putem învăța cum să procedăm când ne-am pierdut lumina ochilor duhovnicești. Iată, o exemplificare:

În Austria, este un lac de munte cu păstrăvi orbi. Atâta timp cât stau sub stânci, păstrăvii devin orbi; dar în momentul când vin la lumină își recapătă vederea. Știm că primii creștini se numeau între ei "peștișorii lui Isus" și chiar se recunoșteau între ei printr-un peștișor, simbol al lui Isus (Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor), purtat la reverul hainei. Când satana ne orbește prin tacticele lui diabolice, nu trebuie decât să venim la Isus și vom primi lumina, fără de care nu putem urma calea cerului.

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 38.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat