Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Mulțumiri din partea Centrului Diecezan Caritas Iași pentru participarea la colecta din duminica a doua din Postul Mare

Colecta din a doua duminică a Postului Mare (16 martie 2014), în Dieceza de Iași, a fost destinată Programului "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași și a reprezentat participarea credincioșilor pentru susținerea activității celor cincisprezece Centre de Îngrijiri la Domiciliu care funcționează în Dieceza de Iași în localitățile: Iași, Roman, Bacău, Suceava, Onești, Huși, Săveni, Săbăoani, Iugani, Răchiteni, Hălaucești, Siret, Sagna, Pîrgărești și Dămienești.

Programul de îngrijiri la domiciliu se adresează persoanelor vârstnice, cu venituri mici și care nu beneficiază de sprijinul familiei, persoanelor bolnave care la externarea din spital necesită continuarea tratamentului la domiciliu, bolnavilor cronici și persoanelor cu handicap neuropsihomotor.

Acest program sprijină atât persoana în suferință, cât și familia acesteia, urmărindu-se menținerea autonomiei persoanei asistate pe o perioadă cât mai lungă și prevenirea agravării situației de dependență a persoanei vârstnice, precum și scăderea gradului de solicitare pentru familiile ce îngrijesc persoanele imobilizate la pat sau la domiciliu.

Mulțumim preoților și credincioșilor care se implică în această campanie pentru ajutorarea celor bătrâni și mai ales că răspund invitației Centrului Diecezan Caritas Iași de a veni în întâmpinarea celor aflați în suferință.

Cu ajutorul dumneavoastră și având ca instrumente de lucru iubirea, rugăciunea și profesionalismul colaboratorilor implicați în aceste activități contribuim împreună cu adevărat la alinarea suferinței și singurătății persoanelor vârstnice.

Vă mulțumim, în numele beneficiarilor Centrului Diecezan Caritas Iași, pentru tot sprijinul pe care ni l-ați oferit până acum și vă dorim un post bogat în haruri, inițiative generoase și acțiuni caritabile prin care Biserica ne cheamă să-l urmăm pe Cristos pe drumul crucii spre Înviere.

Antonina Dogariu,
coordonator executiv
"Programul Servicii de Îngrijiri la Domiciliu"
Centrul Diecezan Caritas Iași

* * *

TVR Iași: Emisiunea "Lumina creștinului", ediția "Activitatea caritativă a Bisericii" (23 martie 2014)


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat