Părintele Lombardi relatează primul an al papei Francisc

De Wlodzimierz Redzioch

În urmă cu un an renunţarea lui Benedict al XVI-lea. O atmosferă apăsătoare s-a creat în jurul Bisericii Catolice şi al Curiei Romane după scandalurile de pedofilie şi trădarea adjutantului de cameră. Pregătirile pentru Conclav şi alegerea surprinzătoare a primului papă non-european au făcut în aşa fel încât Roma să fie invadată de o mulţime de jurnalişti care nu se vedea de la moartea lui Ioan Paul al II-lea.

Timp de multe săptămâni părintele Federico Lombardi, director al Sălii de Presă vaticane, a trebuit să răspundă la întrebările a circa şase mii de jurnalişti.

Într-o atmosferă tensionată şi nesigură, directorul Sălii de Presă vaticane a desfăşura misiunea dificilă de a explica jurnaliştilor care proveneau de pe toată planeta, ce anume se întâmpla.

Este vorba de evenimente care au marcat istoria Bisericii catolice şi a lumii.

Pentru a cunoaşte cât de multe şi ce anume s-a întâmplat în acest ultim an l-am intervievat pe părintele Lombardi.

Cu un an în urmă situaţia părea catastrofală. Scandalurile, adevărate sau presupuse, erau amplificate de mijloacele media cu o agresivitate fără precedent. Calomnii, suspiciuni, insinuări... Cum a înfruntat situaţia directorul Sălii de Presă vaticane?

Părintele Lombardi: Mijloacele media nu sunt întotdeauna capabile să evalueze în mod obiectiv anumite situaţii. Uneori s-a creat o atmosferă emotivă în care se subliniau mai degrabă numai aspectele negative decât cele pozitive. În jurul Bisericii s-a creat un climat de negativitate. O parte din pontificatul lui Benedict al XVI-lea a fost marcată de evenimente apăsătoare. Acuzele de abuzuri sexuale din partea clerului a aruncat mai multe umbre asupra Bisericii. Un eveniment trist cu atât mai mult pentru că pontificatul lui Benedict al XVI-lea a fost de mare rigoare şi curaj în înfruntarea acestor situaţii creând premisele pentru o purificare. Apoi erau problemele interne care au favorizat scurgerea de informaţii. Şi acest lucru a agravat în mod disproporţionat imaginea negativă a Vaticanului. Nu vreau să neg erorile şi lucrurile greşite, dar generalizând a fost aruncat o umbră de suspiciune asupra instituţiilor şi asupra persoanelor care au slujit cu fidelitate absolută pe papa şi Biserica. Pe deasupra însuşi faptul dramatic al trădării a creat o puternică suferinţă.

Scandalul în folosirea de documente rezervate a implicat o persoană pe care cu toţii o cunoşteam şi care a fost apropiată de Benedict al XVI-lea. Cu ce sentimente aţi aflat dumneavoastră ştirea că Paolo Gabriele îl trăda pe papa?

Părintele Lombardi: Paolo Gabriele a spus în cursul procesului că voia să contribuie la purificarea tensiunilor care existau în Curie. S-a gândit că ar fi dat o zguduitură pozitivă copiind şi predând documente rezervate. După aceea, şi-a dat seama că era un lucru greşit. A trădat în manieră gravă încrederea papei. Eu nu exprim nicio evaluare personală cu privire la comportamentul lui Paolo Gabriele. Acţiunile sale se inserează în contextul discuţiilor în privinţa gestionării Guvernatoratului cu alternarea Monseniorului Carlo Maria Vigan?. O altă problemă în discuţie se referea la Institutul de Opere Religioase (IOR) şi la activităţile economico-financiare din Vatican. Este vorba despre probleme care comportă o cunoaştere a aspectelor tehnice, este corect ca să fie discuţii, din păcate mass-media au prezentat în mod complet negativ.

În acea perioadă mass-media au criticat sever Vaticanul susţinând că a comis multe erori în comunicare. Ce părere aveţi despre aceste critici?

Părintele Lombardi: Faptul că Paolo Gabriele a transmis sute de documente unui jurnalist care n-are nimic de-a face cu capacitatea Vaticanului de a comunica!

Există probleme şi acţiuni de acest tip pe care nicio comunicare nu le poate face mai puţin grave. Desigur, mereu poate să fie mai bine, pentru acest motiv în Secretariatul de Stat a apărut figura unui consilier pentru comunicare în persoana lui Greg Burke. Este foarte important ca să existe o legătură între conducere, decizii, pregătirea documentelor şi comunicarea. Astfel în timp ce sunt pregătite documentele se gândeşte deja la modul în care trebuie să fie prezentate şi comunicate. În acest mod Sala de Presă nu trebuie să comunice deciziile şi documentele care cad din cer, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu decizia de a elimina excomunicarea făcută Lefebvrianilor. Avându-l pe Greg în Secretariatul de Stat sunt mai liniştit şi pe deasupra am o persoană care cunoaşte bine mass-media americane.

La 11 februarie 2013, Benedict al XVI-lea a convocat un Consistoriu. Nimeni nu-şi imagina ce avea să se întâmple. Cum aţi trăit vestea renunţării la pontificat al lui Benedict al XVI-lea?

Părintele Lombardi: Repet des asta - provocând uimirea interlocutorilor mei - că pentru mine nu a fost un lucru aşa de tulburător sau surprinzător! Nu pentru că mi s-ar fi spus cu ceva timp înainte de 11 februarie, ci pentru că acela care-l urmărea îndeaproape pe Benedict al XVI-lea îşi dădea seama că evalua consistenţa propriilor forţe care slăbeau. Era posibil ca să se poată ajunge la acea decizie. Vorbise explicit despre asta în cartea-interviu cu Peter Seewald deja cu câţiva ani înainte. În cartea "Lumina lumii", Benedict al XVI-lea spune clar că în anumite situaţii papa poate, ba chiar trebuie să renunţe. Am trăit acel moment cu o anumită luciditate, încercând să explic bine motivele renunţării care, după părerea mea, se află toate în foaia pe care Benedict al XVI-lea a citit-o în timpul Consistoriului.

De la ora 12.30 din ziua de 11 februarie dumneavoastră a trebuit să înfruntaţi focul de întrebări adresate de sutele de jurnalişti care au venit din toată lumea. Pe deasupra era vorba de o situaţie fără precedent, nouă, "inedită". Cum aţi reuşit să gestionaţi acea situaţie?

Părintele Lombardi: Era necesar să se explice motivele renunţării, dar şi ce avea să se întâmple în ultimele zile ale pontificatului papei Benedict al XVI-lea. Apoi trebuie explicat ce este "scaunul vacant". După aceea erau congregaţiile înainte de Conclav şi Conclavul însuşi. Am încercat să gestionez aceste etape cu o anumită ordine pentru a face să se înţeleagă mai bine evenimentele.

Cine erau interlocutorii dumneavoastră în Curie?

Părintele Lombardi: Cea mai mare muncă în acel timp a fost aceea de a căuta încontinuu izvoarele pentru a răspunde la întrebările pe care jurnaliştii mi le adresau. Până la 28 februarie era secretarul de stat, apoi cardinalul Tarcisio Bertone care a asumat rolul de camerier. Alţi interlocutori au fost: decanul Colegiului Cardinalilor, substitutul Secretariatului de Stat, secretarul Guvernatoratului, jandarmeria, Prefectura Casei Pontificale, textele juridice, istoricii, mai ales pentru istoria Conclavelor. Adesea trebuia să le spun jurnaliştilor: "Eu nu ştiu să-ţi răspund acum. Îţi voi da răspunsul mâine" şi pentru a răspunde trebuia să caut persoanele juste pentru clarificări. M-au ajutat mult şi părintele Thomas Rosica, CSB, pentru jurnaliştii de limba engleză, şi Mons. José Maria Gil Tamayo pentru limba spaniolă.

Cum evaluaţi munca mass-media care înainte de conclav au luat în vizor mulţi cardinali consideraţi papabili?

Părintele Lombardi: În Sala de Presă vaticană mi se întâmplă să întâlnesc mulţi jurnalişti cu atitudini diferite. Există persoane extrem de serioase, obiective, care caută adevărul. Apoi există persoane aşa şi aşa, pline de prejudecăţi şi eventual cu o atitudine critică şi negativă faţă de Biserică: unii dintre aceştia folosesc informaţiile pentru a discredita Biserica. Nu mă înspăimânt în faţa acestor atitudini, merg pe drumul meu şi încerc să fiu obiectiv. Le furnizez tuturor contribuţia mea pentru a înţelege şi a ajuta să facă bine munca. După care fiecare are responsabilitatea pentru ceea ce scrie.

Ce efect a avut asupra dumneavoastră să aflaţi că a fost ales papă unicul iezuit în Conclav? Îl cunoşteaţi?

Părintele Lombardi: Nu-l cunoşteam. Singura dată când am avut ocazia de a-l întâlni era congregaţia generală a iezuiţilor care l-a ales general pe Hans-Peter Kolvenbach, în care era reprezentant al Argentinei şi eu eram reprezentant al Italiei. Dar nici măcar n-am vorbit cu acea ocazie. Apoi părintele Bergoglio a devenit episcop şi n-a participat activ la viaţa Societăţii lui Isus.

În modul de a se comporta al papei Francisc cât de mult este caracteristic din formarea şi tradiţia Societăţii lui Isus?

Părintele Lombardi: Ca iezuit găsesc în papa Francisc toată dimensiunea cu caracter spiritual şi un mod de a înfrunta lucrurile ale Societăţii. De exemplu, în omiliile la "Sfânta Marta" unde referinţa la Evanghelie este legată de aplicaţia directă în viaţă. Găsesc această abordare foarte asemănătoare cu exerciţiile spirituale ale sfântului Ignaţiu. Precum şi spiritualitatea care-l contemplă pe Domnul şi încearcă să traducă în viaţă ceea ce Evanghelia îţi spune. Discernământul caracteristic al iezuiţilor înseamnă că fiecare este încontinuu în căutarea voinţei lui Dumnezeu şi a punerii ei în practică. Un alt aspect caracteristic este simplitatea de viaţă. Papa conduce o viaţă austeră, departe de exteriorităţi şi de triumfalisme: eu, ca iezuit, găsesc acest lucru foarte familiar.

Alegerea lui Francisc a schimbat în mod radical atitudinea mass-media faţă de papalitate. Care este secretul eficacităţii sale şi al capacităţii de comunicare cu oamenii care cucereşte şi mass-media?

Părintele Lombardi: A existat o schimbare a limbajului care nu se referă numai la cuvinte, ci şi la gesturi şi la comportamente. Papa Francisc reuşeşte să atingă inima persoanelor şi, într-un fel, depăşeşte distanţele şi barierele. Inima acestui nou limbaj este vestirea iubirii lui Dumnezeu pentru toţi, tema milostivirii şi a iertării pentru toţi. În timp ce înainte în mass-media era răspândită prejudecata conform căreia Biserica spunea mereu "nu" şi nu era apropiată de oameni. Papa Francisc a reuşit să facă să se înţeleagă această lectură diferită a mesajului lui Dumnezeu şi a raportului Bisericii cu neamurile.

Ce tip de "probleme" îi creează directorului Sălii de Presă vaticane un papa care vorbeşte mult în mod liber, care acordă interviuri cui vrea, care în mod privat comunică prin telefon cu atâtea persoane?

Părintele Lombardi: Creează probleme analoge cu acelea ale jandarmeriei când papa vrea să fie în contact cu oamenii şi refuză o maşină blindată. Noi suntem în slujba papei, învăţăm stilul său, modul său de a fi şi de a comunica. Eu trebuie să înţeleg în ce mod pot să colaborez la comunicarea sa. Atunci când papa vorbeşte, acordă interviurile, comunică direct, eu n-am nimic de spus sau de adăugat; intervin numai când se naşte vreo problemă care trebuie clarificată.

Suntem la un an de pontificat şi Francisc este deja omul anului pentru revista "Time". Cum se poate comenta această alegere?

Părintele Lombardi: Papa nu este unul care caută succes sau popularitate. Odată a spus oamenilor care-l aclamau: "Nu spuneţi «Trăiască papa!», spuneţi «Trăiască Isus!»". În acelaşi timp papa poate accepta să fie omul anului pentru "Time". Dacă alegerea revistei înseamnă să facă cunoscut scopul misiunii Bisericii şi mesajul pe care îl transmite Francisc, foarte bine, altminteri pe papa cu siguranţă nu-l interesează deloc acest lucru.

Există sfaturi care v-ar plăcea să le daţi jurnaliştilor pentru a îmbunătăţi munca de comunicare mai ales cât priveşte papa, Curia şi Biserica în general?

Părintele Lombardi: Ceea ce adesea le lipseşte jurnaliştilor este să perceapă intenţia misiunii Bisericii şi a papei. De multe ori lectura evenimentelor este făcută cu chei de interpretare străine de realitatea Bisericii, de exemplu în cheie politică sau economică. De aceea din Biserică se vede numai lupta pentru putere sau interesele economice de parte. Aceasta era situaţia dramatică din timpurile lui Vatileaks. Pentru a avea o lectură corectă, şi pentru cei care nu cred, trebuie încercat să se înţeleagă motivele şi intenţiile care există în spatele acţiunilor şi măsurilor Bisericii. De exemplu, în lupta pe care Biserica o duce împotriva abuzurilor sexuale, mulţi văd numai un mod pentru a se apăra de atacuri. În schimb este vorba despre un proces de căutare de coerenţă evanghelică, de reînnoire interioară, de purificare.

În acest context mulţi jurnalişti privesc la reforma Curiei numai ca la o reînnoire de tip politic. Ce se poate spune în această privinţă?

Părintele Lombardi: Papa a reuşit să dea de înţeles că Biserica există pentru a spune oamenilor că sunt iubiţi. De aceea reforma Curiei este secundară: foloseşte Bisericii pentru a vesti mai bine mesajul evanghelic, nu numai în Vatican, ci în dieceze şi în periferii. Structurile centrale nu există pentru a domina, ci pentru a sluji şi a ajuta: reforma tinde la aceasta.

(După Zenit, 2 şi 3 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.