"Cu papa Francisc, Biserica trăieşte o nouă primăvară"

De Luca Marcolivio

La mai puţin de un an de la alegerea papei Francisc, Biserica a intrat într-o adevărată "perioadă conciliară". Fie prin relansarea acelui creştinism al milostivirii care a fost propriu al fericitului papă Ioan al XXIII-lea, fie prin reformele structurale pe care actualul pontif le duce înainte.

Este convins de asta Monseniorul Bruno Forte, teolog de faimă internaţională şi arhiepiscop de Chieti-Vasto. În colocviu cu agenţia Zenit, Monseniorul Forte a trasat un bilanţ al acestui prim an de pontificat al papei Bergoglio, găsind continuităţi teologico-doctrinare cu magisteriul lui Benedict al XVI-lea, împreună cu inovaţii pe planul pastoral şi al comunicării.

Excelenţă, în urmă cu puţin mai mult de un an, papa Benedict al XVI-lea anunţa lumii renunţarea sa la slujirea petrină. Dumneavoastră cum aţi trăit acel moment de cumpănă în istoria Bisericii?

Mons. Bruno Forte: Alegerea papei Benedict nu putea să fie motivată decât de o singură motivaţie: lectura de credinţă care a condus drumul său. Se poate spune că sensul pontificatului lui Benedict al XVI-lea a fost acela al unei reforme spirituale a Bisericii în lumina primatului lui Dumnezeu. N-am avut niciun dubiu, deci, încă din prima clipă, că în alegerea papei Ratzinger era voinţa de a asculta de Dumnezeu, în sensul pe care el însuşi îl explicase în Deus caritas est, când spune că noi trebuie să slujim cu tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, în măsura în care El ne dă forţa şi posibilitatea: "Dumnezeu guvernează lumea, şi nu noi. Noi îi oferim doar serviciile noastre, atât cât putem, şi până când ne dă putere" (nr. 35). Cu alte cuvinte, mistica de slujire a papei Benedict este o mistică ce prevede şi disponibilitatea faţă de Dumnezeu recunoscând dispariţia acelor forţe necesare pentru slujirea cerută nouă, îndeosebi pentru o slujire aşa de oneroasă şi de responsabilitate foarte mare ca aceea de Episcop de Roma. Deci mi s-a părut clar că era vorba despre un mesaj de forţă spirituală extraordinară, pentru că papa Benedict în această renunţare concretiza în maniera cea mai înaltă mesajul întregului său pontificat: Dumnezeu vine mai înainte de orice şi de El trebuie să ascultăm, slujindu-l cu toată inima noastră şi cu forţele noastre, atât timp cât El ne cere un alt tip de slujire care, precum în Ioan Paul al II-lea a fost cea a suferinţei şi a ultimei tăceri, în papa Benedict este cea a rugăciunii şi a tăcerii, între zidurile mănăstirii Mater Ecclesiae, în Grădinile Vaticane.

După o lună a venit alegerea papei Francisc...

Mons. Bruno Forte: Desigur a fost imediat elementul de surpriză pentru lumea întreagă, şi datorită rapidităţii conclavului. Este extraordinar cum, pe parcursul unei zile şi ceva, acest Colegiu a ştiut să dea Bisericii un nou papă şi - mai ales - pe acest papă. Cred că se atinge cu mâna cum suflul Duhului acţionează în alegeri ca aceea pe care Conclavul este chemat s-o facă. Lucrul care cu adevărat m-a uimit a fost faptul că papa Francisc se prezenta cu un stil de absolută umilinţă şi simplitate: a făcut asta cerând rugăciunea şi binecuvântarea poporului lui Dumnezeu; spunând, un pic în glumă, că "a venit de la capătul lumii"; totul cu un ton profund uman care, în acelaşi timp, făcea să transpară spiritualitatea ignaţiană a trăirii oricărui lucru în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi a mărturisit asta însuşi Francisc, relatând cum în momentul acceptării s-a simţit inundat de o pace foarte mare, pentru că a împlinit voinţa lui Dumnezeu.

Toate acestea ne spun că Dumnezeu a dăruit Bisericii pe papa de care ea avea nevoie înainte de toate în stilul şi în modul de a comunica. Ceea ce este evident e că, în conţinuturile profunde, există o continuitate absolută între Benedict şi Francisc. Se schimbă stilurile, pentru că se schimbă persoanele. După o personalitate în mod fundamental timidă cum este papa Benedict, urmează o personalitate în mod natural comunicativă, care are simţul raportului uman imediat, prin care trece şi suflul Evangheliei, duioşia lui Dumnezeu, milostivirea sa.

Ceea ce papa Francisc moştenea era o Biserică ce, cu pontificatele precedente. Demarase şi mari reforme spirituale, dar este şi o Biserică ce se află cufundată în lumea noastră, lumea "satului global", în care este nevoie imensă de a ne simţi atinşi de milostivirea, de duioşia şi - aş îndrăzni să spun - de "umanitatea" lui Dumnezeu, printr-o privire de primire, de încredere, de duioşie şi de milostivire din partea slujitorului lui Dumnezeu, în cazul specific al Episcopului de Roma. Papa Francisc a întâlnit această nevoie în maniera cea mai înaltă.

Unii îl acuză pe papa Francisc că are un profil prea pastoral şi prea puţin teologic, în afară de a fi slab cu privire la morala catolică, îndeosebi cu privire la etica vieţii şi a familiei. Sunt critici sustenabile?

Mons. Bruno Forte: Mi se pare o afirmaţie falsă, înainte de toate pentru că papa Francisc are un background formativ şi cultural de tot respectul: studiile sale de teologie şi de filozofie în Argentina, continuate apoi în Germania, constituie un bagaj cultural de mare însemnătate. E suficient să ne gândim la cunoaşterea pe care o are Bergoglio despre Romano Guardini, acest extraordinar gânditor italo-german care străluceşte în secolul al XX-lea teologic, filozofic şi spiritual ca o adevărată stea şi pe care papa îl citează în Evangelii gaudium. Deci este fals a crede că papa Francisc nu are însemnătate teologică: dovada sunt formarea sa culturală şi teologică, identitatea sa iezuită, spiritualitatea lui reverentia care-l face să-l recunoască - mergând pe urma Exerciţiilor Spirituale ale sfântului Ignaţiu de Loyola - pe Dumnezeul care trebuie cinstit în tot ceea ce există.

Mi se pare hazardată şi falsă şi părerea cu privire la o presupusă neatenţie faţă de valorile fundamentale: una este conţinutul credinţei - peste care acest papă nu trece, aşa cum nu trecea papa Benedict - alta este limbajul de exprimare şi de comunicare al său. Nu înseamnă că limbajul credinţei trebuie să fie mereu şi numai un limbaj verbal sau definitoriu. Poate să fie şi un limbaj format din gesturi care comunică prin puterea simbolului, uneori mult mai mult decât cuvântul însuşi. Este un pic limbajul pe care adesea l-a folosit Isus, până la semnul suprem al morţii pe cruce şi al învierii sale, care explică divinitatea sa mult mai mult decât orice cuvânt.

Papa Francisc are această capacitate de a vorbi prin gesturi: de exemplu, valoarea vieţii este afirmată de el cu duioşia extraordinară pe care o demonstrează faţă de cei fragili, cei slabi, cei bolnavi, cei mici. O duioşie care se justifică numai în cel care consideră viaţa, chiar şi în exprimările sale mai fragile, ca un dar de măreţie absolută, care trebuie respectată şi promovată la toate nivelele şi în toate fazele sale. Apoi, şi la nivel de conţinuturi verbale, din omiliile de dimineaţă de la "Sfânta Marta", până la textele magisteriale, de exemplu Lumen fidei şi Evangelii gaudium, suntem în faţa unui magisteriu nicidecum slab sau de puţin conţinut. Suntem în faţa unei extraordinare bogăţii de mesaje, a unei pluralităţi de stiluri, de moduri şi de forme care în ansamblul lor constituie un foarte bogat patrimoniu de credinţă şi de cunoaştere. Cel care judecă drept slabă sau fragilă gândirea acestui papă, ori nu l-a înţeles ori nu vrea să-l înţeleagă şi mai ales nu este atent la complexitatea limbajelor pe care papa le foloseşte şi, mai ales, la forţa conţinuturilor pe care le exprimă.

S-a vorbit mult despre un "efect-Francisc" asupra confesionalelor. Consideraţi că întoarcerea atâtor credincioşi la liturghie şi la practica sacramentală este un fenomen profund şi durabil?

Mons. Bruno Forte: Este o realitate de fapt pe care noi toţi păstorii o înregistrăm. Există o întoarcere a multora la harul sacramentelor, îndeosebi al Spovezii, motivată de sentimentul de atracţie şi de invitaţie de a profita de duioşia şi de milostivirea lui Dumnezeu, care ne vine încontinuu de la acest papă: nu vă fie frică de duioşia lui Dumnezeu. Cât de profundă este această realitate de fapt, o ştie numai Dumnezeu, totuşi mă întreb: faptul că atâtea persoane regăsesc calea reconcilierii sacramentale, oare va putea fi judecată vreodată ca un fapt superficial? În măsura în care cineva se deschide în adâncul său la iertarea lui Dumnezeu şi o cere, există mereu o mişcare interioară de har şi de miracol al Duhului pe care nicio judecată umană n-o va putea califica drept banală sau superficială.

Este un fenomen durabil? Tot ceea ce este uman este supus caducităţii şi provizoriului, totuşi cu siguranţă anumite experienţe care schimbă sufletul în adâncime sunt şi acele experienţe care dau vieţii acea însemnătate şi acea frumuseţe care au deja un gust de veşnicie. Acest lucru ne face să sperăm că poate să fie începutul unui drum, destinat să devină stabil, durabil şi profund.

Aşadar suntem într-o primăvară a Bisericii aşa cum a fost deja pontificatul lui Ioan al XXIII-lea. La distanţă de 50 de ani, Conciliul este viu mai mult ca oricând. Mesajul duioşiei şi al milostivirii lui Dumnezeu a papei Ioan este viu, pentru că omenirea are nevoie de ele mai mult ca oricând.

Consideraţi că şi reformele structurale ale Bisericii în sens colegial şi sinodal sunt pe urma a ceea ce a fost dorit de Conciliul al II-lea din Vatican?

Mons. Bruno Forte: Evangelii gaudium este un manifest programatic în acest sens. Marea intenţie a papei Francisc este să ducă la împlinire ceea ce Conciliul al II-lea din Vatican a propus, a tematizat şi a demarat: efectiva colegialitate eclezială sub Petro şi cum Petro. Papa Francisc crede în valoarea colegialităţii, ceea ce înseamnă a crede în sfinţenia Bisericii, în Duhul Sfânt care acţionează în Poporul lui Dumnezeu care inspiră sensus fidelium care aşadar, într-un fel, prin ascultarea Bisericii, vorbeşte şi păstorilor care trebuie să discearnă, să judece şi să transmită credinţa. Cred că suntem cu adevărat într-o perioadă conciliară, în sensul că tot ceea ce Conciliul al II-lea din Vatican a propus cu privire la communio şi la colegialitatea episcopilor, începând de la învăţătura despre sacra mentalitate a episcopatului, se realizează. Nu va fi uşor: nu tot ceea ce scoatem în evidenţă frumos şi luminos va fi receptat cu uşurinţă. Este clar că vor exista rezistenţe şi temeri. O Biserică mai verticalistă şi "clericală" este o Biserică ce le convine tuturor, deoarece eliberează de responsabilitatea de a se confrunta personal, cu dilemele şi trudele alegerilor vieţii, moralei. Biserica lui Isus este o Biserică în care funcţia păstorilor este indispensabilă dar în care fiecare este chemat să trăiască propria viaţă, să facă propria alegere de iubire şi de credinţă şi să moară propria moarte. Toţi cei botezaţi au o demnitate pe care spiritul sinodal şi colegial aşa de puternic voit de acest papă şi inspirat de marele dar al Conciliului al II-lea din Vatican, cu siguranţă o promovează şi o încurajează.

Un alt aspect este insistenţa Sfântului Părinte asupra sărăciei evanghelice, o valoare pe care el însuşi o urmează cu coerenţă, chiar şi în conducerea Bisericii. Nu există riscul ca să fie răstălmăcită ca pauperism?

Mons. Bruno Forte: Există două aspecte care trebuie evidenţiate: primul este sărăcia ca stil de viaţă. Isus este sărac şi sărăcia sa nu se naşte din pauperism, ci se naşte din voinţa de a demonstra cu viaţa, cum adevărata comoară a fiinţei umane nu este nimic altceva decât Dumnezeu şi căutarea Împărăţiei sale. Sărăcia evanghelică nu este decât o faţă a credinţei în Dumnezeu, care nu vrea garanţii umane, care nu vrea mijloace umane, ci care se încrede, ca s-o spunem cu sfântul Paul, în "slăbiciunea lui Dumnezeu". În alegerile papei Francisc nu există niciodată un pauperism de manieră. Papa Francisc este autentic, este el însuşi. El însuşi n-a spus niciodată că apartamentul pontifical era prea luxos. A spus numai că voia să trăiască la "Sfânta Marta" pentru a putea sta cu alţii, dintr-o nevoie de comuniune. A mai spus, glumind, că n-ar fi voit să cheltuiască bani la psihiatru... Este un papă care crede în viaţa comună, în fraternitate, care este şi o faţă a sobrietăţii, a sărăciei evanghelice. Pe de altă parte este alegerea săracilor şi atenţia faţă de cei săraci, cu o denunţare precisă şi o vestire precisă. Denunţarea este aceea a "nu"-urilor, reafirmate în Evangelii gaudium: "nu" unei economii a excluderii care îi marginalizează pe cei mai slabi, "nu" unei tiranii a banului, care este şi la baza crizei economice mondiale. Aceşti "nu" foarte clari şi categorici se conjugă apoi cu un "da": "da"-ul angajării pentru promovarea umană, pentru demnitatea fiinţei umane, pentru o dreptate în care se promovează convieţuirea diferenţelor, pentru ca fiecare persoană umană să fie respectată şi promovată în demnitatea sa şi în posibilităţile sale.

Insistenţa papei Francisc asupra sărăciei nu are nimic de-a face cu pauperismul, ci este mai degrabă o revizitare a marelui mesaj evanghelic pe care, de exemplu, Francisc de Assisi l-a relansat cu viaţa sa şi cu cuvintele sale în inima Evului Mediu creştin.

(După Zenit, 20 şi 21 februarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.