Benedict al XVI-lea: în urmă cu un an discursul în latină care a revoluţionat istoria

De Salvatore Cernuzio

Era o zi obişnuită de început de săptămână luni, 11 februarie 2013. Nimeni nu-şi putea imagina că în jurul orei 11.30 urma să se scrie un nou capitol din istoria Bisericii şi a lumii. În Palatul Apostolic vatican, papa Benedict al XVI-lea anunţa renunţarea sa la scaunul lui Petru. Şi o anunţa cu aceeaşi discreţie cu care în urmă cu opt ani, la 19 aprilie 2005, se prezentase lumii de la Loja Binecuvântărilor declarându-se "un umil lucrător în via Domnului" şi cu care a trăit scurtul său pontificat.

În Vatican, în acea zi, era sărbătoare pentru aniversarea Pactelor Laterane, dar în acel moment nu se desfăşurau celebrări deosebite, decât un consistoriu ordinar public pentru canonizarea martirilor din Otranto. Un eveniment de rutină care îi vedea reuniţi în jurul papei mai mulţi cardinali în Sala Consistoriului. Înainte de a încheia, liniştit ca şi cum acele cuvinte ar fi o simplă adnotare, Benedict al XVI-lea şi-a început fatidicul său discurs în latină: "Fratres carissimi, non solum propter tres canonizationes ad hoc Consistorium vos convocavi... Fraţilor preaiubiţi, v-am convocat la acest Consistoriu nu numai pentru cele trei canonizări, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am examinat în mod repetat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că forţele mele, datorită vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru a exercita în mod adecvat slujirea petrină".

"Sunt foarte conştient - a adăugat Pontiful cu o undă de tensiune - că acest ministeriu, prin esenţa sa spirituală, trebuie să fie îndeplinit nu numai cu faptele şi cuvintele, ci nu mai puţin suferind şi făcând rugăciune. Totuşi, în lumea de astăzi, supusă la rapide schimbări şi agitată de probleme de mare relevanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca sfântului Petru şi a vesti Evanghelia, este necesară şi vigoarea fie a trupului, fie a sufletului, vigoare care, în ultimele luni, în mine s-a diminuat în aşa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea încredinţată mie".

Pentru aceasta - a spus Ratzinger în faţa unei adunări complet incredule (foarte puţini fuseseră prevestiţi) - "foarte conştient de gravitatea acestui act, cu libertate deplină, declar că renunţa la slujirea de episcop de Roma, succesor al sfântului Petru", în aşa fel încât "de la 28 februarie 2013, la orele 20.00, scaunul Romei, scaunul Sfântului Petru, va fi vacant şi va trebui să fie convocat, de cei cărora le revine acest lucru, Conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif".

Anunţul papei i-a lăsat literalmente cu gura căscată pe cei prezenţi; "a fost un fulger din senin", a comentat cardinalul Angelo Sodano, decan al colegiului cardinalilor, unul dintre puţinii care ştiau vestea în prealabil. Timp de câteva minute cuvintele papei au rămas suspendat într-o aură de indescifrabilitate, latina este o limbă vorbită în Biserică însă moartă pentru lume. ANSA a fost prima agenţie jurnalistică ce a rupt tăcerea, răspândind scoop-ul cu un flash de la 11.46 care spunea "Papa părăseşte pontificatul de la 28/2".

Pentru lume a fost un şoc. Sala de Presă vaticană, până cu câteva ore înainte semipustie, s-a umplut în jumătate de oră cu jurnalişti de la orice agenţie provenind din toate părţile lumii. Este semnificativă fotografia părintelui Federico Lombardi "înconjurat" de peste 50 de microfoane şi telecamere în ceea ce a fost probabil cea mai grea întâlnire cu jurnaliştii din cariera sa de purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

Cu înţelepciunea de pe urmă cuvintele pontifului sunt profetice, însă în urmă cu un an au dat naştere la mii de teorii şi elucubraţii jurnalistice: că scandalurile de la IOR şi Vatileaks l-au descurajat pe Sfântul Părinte? Că lupte interne l-au constrâns să demisioneze? În pofida surprizei şi, în anumite privinţe, a "durerii" multor credincioşi, decizia lui Ratzinger a fost primită totuşi cu stimă şi respect. Chiar dacă n-au lipsit unele critici şi dezacorduri printre rândurile de cardinali, episcopi şi monseniori.

Până la 28 februarie - dată anunţată ca ultima zi a pontificatului lui Benedict şi început al scaunului vacant - zilele au fost frenetice, animate de o aşteptare spasmodică de a cunoaşte desfăşurările acestui eveniment care nu avusese niciodată un adevărat precedent în istorie.

Părintele Lombardi a trebuit să fixeze zilnic un briefing cu cei peste 3.650 de jurnalişti din 61 de naţiuni aparţinând la 968 de agenţii de 24 de limbi care, zi după zi, continuau să se îngrămădească la Roma. În fiecare dimineaţă întrebări vechi şi noi la care să răspundă, noduri de desfăcut, curiozităţi bolnăvicioase de satisfăcut, ştiri false de dezminţit. În fiecare zi o actualizare: Benedict al XVI-lea va deveni "papă emerit", părintele Georg va rămâne alături de el, va continua să locuiască în Vatican, se va îmbrăca tot în alb, până la diferite întrebări cu privire la începutul şi procedurile Conclavului.

În timp ce se aduna tot mai multă lume în Piaţa "Sfântul Petru" - unii credincioşi aşa de înduioşaţi încât se prezentau sub fereastra Palatului Apostolic cu pancarte pe care era scris "Rămâi cu noi, Sfinte Părinte!" - Benedict al XVI-lea a continuat în mod normal activitatea sa: a participat la exerciţiile spirituale de Postul Mare cu Curia Romană predicate de cardinalul Gianfranco Ravasi, a întâlnit clerul din Roma la 14 februarie şi pe preşedintele Giorgio Napolitano, a prezidat două rugăciuni Angelus şi două audienţe generale de miercuri.

Ultima audienţă istorică din 27 februarie, în care papa Benedict părea să asigure în omilia sa pe cei 150.000 de credincioşi veniţi să-i spună adio: "Dar am ştiut mereu că în barca aceea este Domnul şi am ştiut mereu că barca Bisericii nu este a mea, nu este a noastră, ci a sa. Şi Domnul n-o lasă să se scufunde; El e cel care o conduce, desigur şi prin oamenii pe care i-a ales, pentru că aşa a voit. Aceasta a fost şi este o certitudine, pe care nimic n-o poate întuneca".

Ratzinger a luat şi unele decizii de conducere înainte de a părăsi scaunul pontifical: a reînnoit comisia de cardinali de supraveghere a IOR şi a numit pe noul preşedinte, germanul Ernst von Freyberg, a promulgat motu proprio Normas nonnullas pentru a anticipa Conclavul, a primit în audienţă pe cardinalii Heranz, Tomko şi De Giorgi angajaţi ca "detectivi" pentru dosarul despre Vatileaks.

Zile pline şi ireale până la 28 februarie, când, după ce şi-a luat rămas bun de la Colegiul cardinalilor în Sala Clementină şi a salutat după-amiază un grup de episcopi şi cardinali prieteni intimi, la ora 17.00 a urcat la bordul elicopterului vatican îndreptându-se spre Castel Gandolfo, unde a petrecut următoarele trei luni (s-a întors în Vatican, în mănăstirea Mater Ecclesiae, la 2 mai 2013). Acolo, în localitatea din Lazio, reşedinţă tradiţională de vară a papilor, o altă mulţime în sărbătoare şi emoţionată îl aştepta. Arătându-se la balconul palatului apostolic, pontiful revoluţionar, de acum deja emerit, le-a adresat credincioşilor prezenţi câteva cuvinte de neuitat în care s-a definit "pur şi simplu un pelerin care începe ultima etapă a pelerinajului său pe acest pământ".

La ora 20.00, Gărzile Elveţiene au închis apoi portalul palatului: scaunul apostolic era în mod oficial vacant. Şi a rămas aşa până la 13 martie, când de la Loja Binecuvântărilor lumea l-a salutat pentru prima dată pe succesorul lui Ratzinger pe care cardinalii în conclav l-au ales "de la capătul lumii".

(După Zenit, 11 februarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.