Vatican: Angelus (9 februarie 2014)

În evanghelia din duminica aceasta, care vine imediat după "fericiri", Isus le spune discipolilor săi: "Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,13-14). Acest lucru ne uimeşte un pic, pentru că ne gândim la cei pe care Isus îi avea în faţa sa atunci când spunea aceste cuvinte. Cine erau acei discipoli? Erau pescari, oameni simpli... Însă Isus îi priveşte cu ochii lui Dumnezeu şi afirmaţia sa se înţelege tocmai drept consecinţă a "fericirilor". El vrea să spună: Dacă veţi fi săraci în duh, dacă veţi fi blânzi, dacă veţi fi curaţi cu inima, dacă veţi fi milostivi... voi veţi fi sarea pământului şi lumina lumii!

Pentru a înţelege mai bine aceste imagini să ţinem cont de faptul că Legea ebraică prescria să se pună puţină sare deasupra fiecărei ofrande prezentate lui Dumnezeu, ca semn de alianţă. Apoi, pentru Israel lumina era simbolul revelaţiei mesianice care triumfă asupra întunericului păgânismului. Creştinii, noul Israel, primesc, aşadar, o misiune faţă de toţi oamenii: cu credinţa şi cu caritatea pot să orienteze, să consacre, să facă rodnică omenirea. Noi toţi cei botezaţi suntem discipoli misionari şi suntem chemaţi să devenim în lume o evanghelie vie: cu o viaţă sfântă vom da "gust" diferitelor locuri şi le vom apăra de alterare, aşa cum face sarea; şi vom duce lumina lui Cristos cu mărturia unei carităţi genuine. Dar dacă noi creştinii pierdem gustul şi stingem prezenţa noastră de sare şi de lumină, pierdem eficacitatea. Dar ce frumoasă este această misiune de a da lumină lumii! Este o misiune pe care o avem noi. Este frumoasă! Este foarte frumos şi a păstra lumina pe care am primit-o de la Isus, a o păzi, a o păstra. Creştinul ar trebui să fie o persoană luminoasă, care aduce lumină, care mereu dă lumină! O lumină care nu este a sa, ci este cadoul lui Dumnezeu, este cadoul lui Isus. Şi noi purtăm această lumină. Dacă creştinul stinge această lumină, viaţa sa nu are sens: este un creştin numai cu numele, care nu aduce lumina, o viaţă fără sens. Dar eu aş vrea să vă întreb acum, cum vreţi voi să trăiţi? Ca o făclie aprinsă sau ca o făclie stinsă? Aprinsă sau stinsă? Cum vreţi să trăiţi? [Mulţimea răspunde: Aprinsă!] Făclie aprinsă! Chiar Dumnezeu e cel care ne dă această lumină şi noi o dăm celorlalţi. Făclie aprinsă! Aceasta este vocaţia creştină.

_______________

După Angelus

Poimâine, 11 februarie, vom celebra comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes şi vom trăi Ziua Mondială a Bolnavului. Este ocazia propice pentru a pune în centrul comunităţii persoanele bolnave. A ne ruga pentru ele şi cu ele, a fi aproape de ele. Mesajul pentru această zi este inspirat dintr-o expresie a sfântului Ioan: Credinţă şi caritate: "Şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi" (1In 3,16). Îndeosebi, putem să imităm atitudinea lui Isus faţă de bolnavi, bolnavi de tot felul: Domnul se îngrijeşte de toţi, împărtăşeşte suferinţa lor şi deschide inima la speranţă.

Mă gândesc şi la toţi lucrătorii sanitari: ce muncă preţioasă fac! Multe mulţumiri pentru munca voastră preţioasă. Ei întâlnesc în fiecare zi în cei bolnavi nu numai trupuri marcate de fragilitate, ci persoane cărora să le ofere atenţie şi răspunsuri adecvate. Demnitatea persoanei nu se reduce niciodată la facultăţile sau capacităţile sale şi nu dispare atunci când persoana însăşi este slabă, invalidă sau are nevoie de ajutor. Mă gândesc şi la familii, unde este normal să fie îngrijit cel care este bolnav; însă uneori situaţiile pot să fie mai grele... Atâţia îmi scriu şi astăzi aş vrea să asigur o rugăciune pentru toate aceste familii şi le spun: nu vă fie frică de fragilitate! Ajutaţi-vă unii pe alţii cu iubire şi veţi simţi prezenţa mângâietoare a lui Dumnezeu.

Atitudinea generoasă şi creştină faţă de cei bolnavi este sare a pământului şi lumină a lumii. Fecioara Maria să ne ajute s-o practicăm şi să dobândească pace şi întărire pentru toţi cei suferinzi.

În aceste zile se desfăşoară la Sochi, în Rusia, Jocurile Olimpice de Iarnă. Aş vrea să adresez salutul meu organizatorilor şi tuturor sportivilor cu dorinţa ca să fie o adevărată sărbătoare a sportului şi prieteniei.

Îi salut pe toţi pelerinii prezenţi astăzi, familiile, grupurile parohiale, asociaţiile. Îndeosebi îi salut pe profesorii şi studenţii care provin din Anglia; grupul de teologe creştine din diferite ţări europene, la Roma pentru o întâlnire de studiu; credincioşii din parohiile "Sfânta Maria Neprihănită" şi "Sfântul Vincenţiu de Paoli" din Roma, pe cei veniţi din Cavallina şi Montecarelli în Mugello, din Lavello şi din Affi, Comunitatea Alinare şi Şcoala Sfântul Luca Bovalino, din Calabria.

Mă rog pentru cei care suferă daune şi necazuri din cauza calamităţilor naturale, în diferite ţări - şi aici la Roma: sunt aproape de ei. Natura ne provoacă să fim solidari şi atenţi faţă de păstrarea creaţiei, şi pentru a preveni, pe cât posibil, consecinţele mai grave.

Şi înainte de a-mi lua rămas bun, îmi vine în minte întrebarea pe care am pus-o: făclie aprinsă sau făclie stinsă? Ce vreţi? Aprinsă sau stinsă? Creştinul aduce lumina! Este o făclie aprinsă! Mereu înainte cu lumina lui Isus!

Tuturor vă doresc o duminică frumoasă şi poftă bună! La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

lecturi: 13.