Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului

(13 aprilie 2014)

"Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3)

Dragi tineri,

Este imprimată în memoria mea întâlnirea extraordinară pe care am trăit-o la Rio de Janeiro, la a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului: o mare sărbătoare a credinţei şi a fraternităţii! Bunii oameni brazilieni ne-au primit cu braţele larg deschise, ca statuia lui Cristos răscumpărătorul care din înălţimea lui Corcovado domină scenariul magnific al plajei Copacabana. Pe malurile mării Isus a reînnoit chemarea sa pentru ca fiecare dintre noi să devină discipolul său misionar, să-l descopere ca pe comoara cea mai preţioasă a propriei vieţi şi să împărtăşească această bucurie cu ceilalţi, de aproape şi de departe, până la periferiile geografice şi existenţiale extreme ale timpului nostru.

Următoarea etapă a pelerinajului intercontinental al tinerilor va fi la Cracovia, în 2016. Pentru a ritma drumul nostru, în următorii trei ani aş vrea să reflectez împreună cu voi asupra fericirilor evanghelice, pe care le citim în Evanghelia sfântului Matei (5,1-12). Anul acesta vom începe meditând asupra celei dintâi: "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3); pentru anul 2015 propun "Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8); şi în sfârşit, în 2016, tema va fi "Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7).

1. Forţa revoluţionară a fericirilor

Ne face mereu foarte bine să citim şi să medităm fericirile! Isus le-a proclamat în prima sa predică mare, pe malul lacului Galileii. Era multă mulţime şi el s-a urcat pe colină, pentru a-i învăţa pe discipolii săi, de aceea, predica aceea este numită "predica de pe munte". În Biblie, muntele este văzut ca loc în care Dumnezeu se revelează, iar Isus care predică pe colină se prezintă ca învăţător divin, ca nou Moise. Şi ce anume comunică? Isus comunică drumul vieţii, acea cale pe care el însuşi îl parcurge, ba chiar, acea cale care este el însuşi şi o propune drept cale a adevăratei fericiri. În toată viaţa sa, de la naşterea în peştera din Betleem până la moartea pe cruce şi la înviere, Isus a întrupat fericirile. Toate promisiunile împărăţiei lui Dumnezeu s-au împlinit în el.

Proclamând fericirile, Isus ne invită să-l urmăm, să parcurgem împreună cu el calea iubirii, singura care conduce la viaţa veşnică. Nu este un drum uşor, însă Domnul ne asigură harul său şi nu ne lasă niciodată singuri. Sărăcie, suferinţe, umiliri, luptă pentru dreptate, trudele convertirii zilnice, lupte pentru a trăi chemarea la sfinţenie, persecuţii şi atâtea alte provocări sunt prezente în viaţa noastră. Dar dacă deschidem uşa lui Isus, dacă lăsăm ca el să fie în istoria noastră, dacă împărtăşim cu el bucuriile şi durerile, vom experimenta o pace şi o bucurie pe care numai Dumnezeu, iubire infinită, le poate da.

Fericirile lui Isus sunt aducătoare a unei noutăţi revoluţionare, a unui model de fericire opus celui care de obicei este comunicat de media, de gândirea dominantă. Pentru mentalitatea lumească este un scandal că Dumnezeu a venit să se facă unul dintre noi, că a murit pe o cruce! În logica acestei lumi, cei pe care Isus îi proclamă fericiţi sunt consideraţi "perdanţi", slabi. Sunt preamăriţi în schimb succesul cu orice preţ, bunăstarea, aroganţa puterii, afirmarea de sine în dauna celorlalţi.

Isus ne interpelează, dragi tineri, pentru ca să răspundem la propunerea sa de viaţă, pentru ca să decidem ce drum vrem să parcurgem pentru a ajunge la adevărata bucurie. Este vorba despre o mare provocare de credinţă. Lui Isus nu i-a fost frică să-i întrebe pe discipolii săi dacă voiau cu adevărat să-l urmeze sau mai degrabă să plece pe alte căi (cf. In 6,67). Şi Simon numit Petru a avut curajul să răspundă: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice" (In 6,68). Dacă veţi şti şi voi să spuneţi "da" lui Isus, viaţa voastră tânără se va umple de semnificaţie şi astfel va fi rodnică.

2. Curajul fericirii

Dar ce înseamnă "fericiţi" (în greacă makarioi)? Înseamnă fericiţi. Spuneţi-mi: voi aspiraţi cu adevărat la fericire? Într-un timp în care oamenii sunt atraşi de atâtea aparenţe de fericire, riscă să fie mulţumiţi cu puţin, să aibă o idee "mică" despre viaţă. Aspiraţi în schimb la lucruri mari! Lărgiţi inimile voastre! Aşa cum spunea fericitul Piergiorgio Frassati, "a trăi fără o credinţă, fără un patrimoniu de apărat, fără a susţine într-o luptă continuă adevărul, nu înseamnă a trăi ci a vegeta" (Scrisoare către I. Bonini, 27 februarie 1925). În ziua beatificării lui Piergiorgio Frassati, la 20 mai 1990, Ioan Paul al II-lea l-a numit "om al fericirilor" (Omilia la sfânta Liturghie: AAS 82 [1990], 1518).

Dacă într-adevăr faceţi să iasă în evidenţă aspiraţiile cele mai profunde ale inimii voastre, vă veţi da seama că în voi există o dorinţă de nestins de fericire şi acest lucru vă va permite să demascaţi şi să respingeţi multele oferte "ieftine" pe care le găsiţi în jurul vostru. Când căutăm succesul, plăcerea, averea în mod egoist şi facem din ei idoli, putem simţi şi momente de beţie, un fals sentiment de satisfacţie; dar la sfârşit devenim sclavi, nu suntem niciodată satisfăcuţi, suntem determinaţi să căutăm tot mai mult. Este foarte trist a vedea un tineret "sătul", dar slab.

Sfântul Ioan scriind tinerilor spunea: "Sunteţi puternici şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe cel rău" (1In 2,14). Tinerii care-l aleg pe Cristos sunt puternici, se hrănesc din cuvântul său şi nu se "îndoapă" cu alte lucruri! Să aveţi curajul să mergeţi împotriva curentului! Să aveţi curajul adevăratei fericiri! Spuneţi nu culturii provizoriului, a superficialităţii şi a rebutului, care nu vă consideră în măsură să asumaţi responsabilităţi şi să înfruntaţi marile provocări ale vieţii!

3. Fericiţi cei săraci în duh...

Prima fericire, tema următoarei Zile Mondiale a Tineretului, îi declară fericiţi pe cei săraci în duh, pentru că lor le aparţine împărăţia cerurilor. Într-un timp în care atâtea persoane suferă din cauza crizei economice, a alătura sărăcia şi fericirea poate să pară nepotrivit. În ce sens putem concepe sărăcia ca o binecuvântare?

Înainte de toate să încercăm să înţelegem ce înseamnă "săraci în duh". Când Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, a ales o cale de sărăcie, de despuiere. Aşa cum spune sfântul Paul în Scrisoarea către Filipeni: "Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus. El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor" (2,5-7). Isus este Dumnezeu care se despoaie de gloria sa. Aici vedem alegerea de sărăcie a lui Dumnezeu: din bogat cum era, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi prin intermediul sărăciei sale (cf. 2Cor 8,9). Este misterul pe care-l contemplăm în grajd, văzându-l pe Fiul lui Dumnezeu într-o iesle; şi apoi pe cruce, unde despuierea ajunge la apogeu.

Adjectivul grec ptochós (sărac) nu are o semnificaţie numai materială, ci înseamnă "cerşetor". Trebuie legat de conceptul ebraic de anawim, "săracii lui Iahweh", care evocă umilinţă, conştiinţă a propriilor limite, a propriei condiţii existenţiale de sărăcie. Anawim-ii se încred în Domnul, ştiu că depind de el.

Isus, aşa cum a ştiut să vadă bine sfânta Tereza a Pruncului Isus, în întruparea sa se prezintă ca un cerşetor, un nevoiaş în căutare de iubire. Catehismul Bisericii Catolice vorbeşte despre om ca despre un "cerşetor de Dumnezeu" (nr. 2559) şi ne spune că rugăciunea este întâlnirea setei lui Dumnezeu cu setea noastră (nr. 2560).

Sfântul Francisc de Assisi a înţeles foarte bine secretul fericirii celor săraci în duh. De fapt, atunci când Isus i-a vorbit în persoana leprosului şi în răstignit, el a recunoscut măreţia lui Dumnezeu şi propria condiţie de umilinţă. În rugăciunea sa, Sărăcuţul petrecea ore ca să-l întrebe pe Domnul: "Cine eşti tu? Cine sunt eu?". S-a despuiat de o viaţă comodă şi uşuratică pentru a se căsători cu "Doamna Sărăcie", pentru a-l imita pe Isus şi a urma Evanghelia la literă. Francisc a trăit imitarea lui Cristos sărac şi iubirea faţă de cei săraci în mod indisolubil, precum cele două feţe ale aceleiaşi medalii.

Aşadar voi m-aţi putea întreba: cum putem în mod concret să facem în aşa fel încât această sărăcie în duh să se transforme în stil de viaţă, să aibă incidenţă în mod concret în existenţa noastră? Vă răspund în trei puncte.

Înainte de toate căutaţi să fiţi liberi faţă de lucruri. Domnul ne cheamă la un stil de viaţă evanghelic marcat de sobrietate, să nu cedăm în faţa culturii consumului. Este vorba de a căuta esenţialitatea, de a învăţa să ne despuiem de atâtea lucruri superflue şi inutile care ne sufocă. Să ne dezlipim de dorinţa de avere, de banul idolatrizat şi apoi risipit. Să-l punem pe Isus pe primul loc. El ne poate elibera de idolatriile care ne fac sclavi. Încredeţi-vă în Dumnezeu, dragi tineri! El ne cunoaşte, ne iubeşte şi nu uită niciodată de noi. Aşa cum se îngrijeşte de crinii câmpului (cf. Mt 6,28), nu va lăsa ca să ne lipsească nimic! Şi pentru a depăşi criza economică trebuie să fim gata să schimbăm stilul de viaţă, să evităm multele risipe. Aşa cum este necesar curajul fericirii, este nevoie şi de curajul sobrietăţii.

În al doilea rând, pentru a trăi această fericire avem cu toţii nevoie de convertire în ceea ce priveşte săracii. Trebuie să ne îngrijim de ei, să fim sensibili faţă de necesităţile lor spirituale şi materiale. Vouă tinerilor vă încredinţez în mod deosebit misiunea de a repune în centrul culturii umane solidaritatea. În faţa formelor vechi şi noi de sărăcie - şomajul, emigraţia, atâtea dependenţe de diferite tipuri -, avem datoria să fim vigilenţi şi conştienţi, învingând ispita indiferenţei. Să ne gândim şi la cei care nu se simt iubiţi, nu au speranţă pentru viitor, renunţă să se angajeze în viaţă pentru că sunt descurajaţi, dezamăgiţi, înfricoşaţi. Trebuie să învăţăm să stăm cu săracii. Să nu ne umplem gura cu cuvinte frumoase despre săraci! Să-i întâlnim, să-i privim în ochi, să-i ascultăm. Săracii sunt pentru noi o ocazie concretă de a-l întâlni pe Cristos însuşi, să atingem trupul său suferind.

Dar - şi acesta este al treilea punct - săracii nu sunt numai persoane cărora le putem da ceva. Şi ei au mult să ne ofere, să ne înveţe. Avem mult de învăţat de la înţelepciunea săracilor! Gândiţi-vă că un sfânt din secolul al XVIII-lea, Benedict Iosif Labre, care dormea pe stradă la Roma şi trăia din ofertele oamenilor, a devenit consilierul spiritual al atâtor persoane, între care şi nobili şi prelaţi. Într-un anumit sens săracii sunt ca nişte învăţători pentru noi. Ne învaţă că o persoană nu valorează prin cât posedă, prin cât are în contul de la bancă. Un sărac, o persoană lipsită de bunuri materiale, păstrează mereu demnitatea sa. Săracii pot să ne înveţe mult şi despre umilinţă şi despre încrederea în Dumnezeu. În parabola fariseului şi vameşului (cf. Lc 18,9-14), Isus îl prezintă pe acesta din urmă ca model pentru că este umil şi se recunoaşte păcătos. Şi văduva care aruncă două monede mici în tezaurul templului este exemplu al generozităţii celui care, având puţin sau nimic, dăruieşte totul (cf. Lc 21,1-4).

4. ... pentru că a lor este împărăţia cerurilor

Tema centrală în Evanghelia lui Isus este împărăţia lui Dumnezeu. Isus este împărăţia lui Dumnezeu în persoană, este Emanuel, Dumnezeu-cu-noi. Şi în inima omului se stabileşte şi creşte împărăţia, domnia lui Dumnezeu. Împărăţia este în acelaşi timp dar şi promisiune. Ne-a fost dată în Isus, dar trebuie încă să se împlinească în plinătate. De aceea în fiecare zi îl rugăm pe Tatăl: "Vie împărăţia ta".

Există o legătură profundă între sărăcie şi evanghelizare, între tema de trecuta Zi Mondială a Tineretului - "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile" (Mt 28,19) - şi cea din acest an: "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,3). Domnul vrea o Biserică săracă, una care să-i evanghelizeze pe cei săraci. Atunci când i-a trimis pe cei doisprezece în misiune Isus le-a spus: "Nu luaţi nici aur, nici argint, nici ban la brâu, nici desagă pentru drum, nici două tunici, nici încălţăminte şi nici toiag, pentru că cine lucrează are dreptul la hrană" (Mt 10,9-10). Sărăcia evanghelică este condiţie fundamentală pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să se răspândească. Bucuriile cele mai frumoase şi spontane pe care le-am văzut în decursul vieţii mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puţin de ce să se agaţe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagiul de bucurie.

Aşa cum am văzut, fericirea săracilor în duh orientează raportul nostru cu Dumnezeu, cu bunurile materiale şi cu săracii. În faţa exemplului şi a cuvintelor lui Isus, observăm cât de mult avem nevoie de convertire, de a face în aşa fel încât asupra logicii lui a avea mai mult să prevaleze aceea a lui a fi mai mult! Sfinţii sunt cei care ne pot ajuta mai mult să înţelegem semnificaţia profundă a Fericirilor. Canonizarea lui Ioan Paul al II-lea în duminica a doua a Paştelui, în acest sens, este un eveniment care umple inima noastră de bucurie. El va fi marele patron al ZMT, al căror iniţiator şi promotor a fost. Şi în comuniunea sfinţilor va continua să fie pentru voi toţi un părinte şi un prieten.

În luna aprilie este şi a treizecia aniversare a încredinţării tinerilor a Crucii Jubileului Răscumpărării. Tocmai pornind de la acel act simbolic al lui Ioan Paul al II-lea a început marele pelerinaj al tinerilor care de atunci continuă să străbată cele cinci continente. Mulţi îşi amintesc de cuvintele cu care papa, în duminica de Paşti din anul 1984, a însoţit gestul său: "Preaiubiţi tineri, la sfârşitul anului sfânt vă încredinţez vouă însuşi semnul acestui an jubiliar: crucea lui Cristos! Purtaţi-o în lume, ca semn al iubirii Domnului Isus faţă de omenire, şi vestiţi tuturor că numai în Cristos mort şi înviat este mântuire şi răscumpărare".

Dragi tineri, Magnificat, cântarea Mariei, săracă în duh, este şi cântarea celui care trăieşte fericirile. Bucuria Evangheliei provine dintr-o inimă săracă, una care ştie să tresalte de bucurie şi să se minuneze pentru lucrările lui Dumnezeu, ca inima Fecioarei, pe care toate generaţiile o numesc "fericită" (cf. Lc 1,48). Ea, mama săracilor şi steaua noii evanghelizări, să ne ajute să trăim Evanghelia, să întrupăm fericirile în viaţa noastră, să avem curajul fericirii.

Din Vatican, 21 ianuarie 2014, comemorarea sfintei Agneza, fecioară şi martiră

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.