Iubirea cu drept de renunţare

Tinerii, convieţuirile şi insula care nu există

De Carlo Climati

Se întâmplă uneori să se vadă la televizor spoturi publicitare de teleshopping care propun obiecte cu drept de renunţare. Telespectatorul poate să cumpere un obiect, să-l încerce şi apoi să-l dea înapoi într-un anumit număr de zile.

Acelaşi mecanism pare să se repete, în aceşti ultimi ani, cu moda convieţuirilor, care pare să fie tot mai răspândită printre tineri (şi nu numai!).

Unele persoane aleg să nu se căsătorească. Preferă să trăiască împreună pentru a face o "perioadă de probă". Şi astfel iubirea se transformă într-un experiment, în care se observă unul pe altul precum cobaii dintr-un laborator.

Asistăm la o adevărată metamorfoză a cuplului. Nu mai este compus din fiinţă umană, ci din produse de la un teleshopping.

Este fenomenul bizar al iubirii cu drept de renunţare. Mai întâi se face perioada de probă, care poate să dureze şi câţiva ani. Şi apoi, eventual, se poate exercita dreptul de renunţare, restituind marfa folosită care nu mai este pe plac.

În multe cazuri, în cuplurile de convieţuitori, există o persoană care ar vrea să se căsătorească şi alta care nu vrea să audă vorbindu-se despre căsătorie. Persoana care ar vrea să se căsătorească îndură această situaţie în mod pasiv, din obişnuinţă sau de frica de a rămâne singură. Şi astfel iubirea se transformă într-o dictatură dezolantă.

Principalele victime ale acestui şantaj sunt femeile, adesea constrânse să accepte discursuri evazive ale "partenerilor" lor, care spun: "Căsătorie? Am nevoie de timp pentru ca să mă gândesc la asta". Însă, între timp trăiesc aceeaşi condiţie a persoanelor căsătorite, cu atâtea drepturi şi nicio obligaţie.

Cu toţii cunoaştem povestea lui Peter Pan, care a devenit faimoasă graţie unui film de Walt Disney. Relatează istoria unui copil care nu voia niciodată să devină mare şi care trăia aventurile sale într-un loc imaginar, numit "insula care nu există".

De câţiva ani, insula din povestea lui Peter Pan nu mai este un ţinut de fantezie. Există cu adevărat. Putem să-l găsim în viaţa reală a atâtor tineri care refuză să se maturizeze şi să-şi asume propriile responsabilităţi în faţa lumii.

Dacă privim în jurul nostru, putem să ne dăm seama că nu sunt puţini. Deja măricei, vor să se distreze în "insula lor care nu există" a convieţuirii, pentru a continua să fie cocoliţi şi alintaţi ca nişte copii.

Totul pare să meargă înainte într-o oază de pace (sau de anestezie mentală). Apoi, la un moment dat, aceşti Peter Pan se satură şi exercită dreptul de renunţare. Femeia ajunge singură şi fără nicio tutelă legală, adesea la o vârstă la care este greu să reînceapă de la zero.

Cum s-a ajuns la această situaţie? De ce atâţia tineri, astăzi, refuză să se angajeze şi se refugiază în convieţuiri?

Este de netăgăduit influenţa mijloacelor de comunicare. Astăzi tinerii trebuie să se confrunte constant cu bombardamentul de mesaje care-i determină să cultive non-cultura non-angajării.

Este suficient să pornim televizorul pentru a ne afla în faţa modelelor impuse de dictatura cotelor de audienţă. Să ne gândim, de exemplu, la anumite reality show în care triumfă bărbatul afemeiat şi pierde-vară sau tânăra disponibilă la orice numai să cucerească cinci minute de celebritate.

Atâţia tineri sunt "educaţi" de interviurile cântăreţilor şi actorilor care trec de la o love story la alta, cufundându-se în aşa-numita "viaţa frumoasă" a distracţiilor în discotecă sau în localurile exclusive.

Anumite exemple de non-cultură a non-angajării sunt într-adevăr dăunătoare pentru tineri şi reprezintă primul pas spre parcarea în insula care nu există a convieţuirii. Există o invitaţie constantă de a şterge conceptul de "angajare" din viaţa zilnică. Totul ar trebui să fie uşor de obţinut, fără sudoarea frunţii.

Ce viitor poate să existe într-o lume în care sentimentele au dreptul de renunţare? Lucrul cel mai frumos, atunci când se iubeşte, sunt visele, proiectele, speranţele unei vieţi împreună. Însă pentru a trăi toate acestea este nevoie de un "da" pentru totdeauna şi de o autentică îmbrăţişare care să ştie să privească dincolo de infinit.

(După Zenit, 7 februarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.