Reflecţie la duminica a V-a de peste an - A

"Nil sole et sale utilius!" - "Nimic nu e mai folositor decât soarele şi sarea" (dicton roman).

După ce duminica trecută Isus le-a cerut ucenicilor săi, pe care i-a numit fericiţii moştenitori ai împărăţiei cerurilor, să trăiască în lumea prezentă ca nişte: săraci, blânzi, milostivi, curaţi, flămânzi, însetaţi de dreptate, făcători de pace şi persecutaţi, arătând în mod concret că bogăţia şi fericirea lor nu sunt din lumea aceasta trecătoare (cf. Mt 5,1-12); duminica aceasta, tot pentru faptul că aparţin împărăţiei cerurilor, Isus le mai cere ca prin viaţa şi faptele lor să fie pentru omenirea lovită de păcat ce este sarea pentru gust şi lumina pentru ochi (cf. Mt 5,13-16).

Calitatea de membru al împărăţiei cerurilor nu începe din momentul trecerii din această lume, ci ea începe din momentul în care ai crezut în Isus şi ai făcut din el mântuitorul vieţii tale. De aceea, Isus voieşte ca ucenicii săi, pentru care a devenit "Domn şi mântuitor" (Fil 3,20), astfel să trăiască în această viaţă trecătoare încât să se vadă că-i aparţin lui şi împărăţiei sale şi că au valori, comori şi bucurii care nu sunt din lumea aceasta (cf. Rom 14,17; Fil 3,7-8), după cum nici el şi nici împărăţia lui nu sunt din lumea aceasta (cf. In 17,16; In 18,36); iar prin această vieţuire după legile împărăţiei cerurilor să oprească înaintarea stricăciunii lumii în care trăiesc ca străini şi călători (cf. Evr 11,13) şi să-i aducă lumina prin care oamenii să poată ieşi din întunericul păcatului şi să vină la Isus.

Când Isus a rostit predica de pe munte, în faţa lui şi a ascultătorilor săi se deschidea un peisaj frumos. Oamenii şedeau în jurul lui aşa cum stau oiţele bune în jurul păstorului său. Într-o parte se vedeau drumurile albite de sarea stricată de intemperii şi impurităţi, care a fost aruncată spre a fi călcată în picioare, pentru că s-a descompus în cele două mari otrăvuri, sodiul şi clorul, care purtate de vânt ar îmbolnăvi ochii şi pielea oamenilor, dar care ar strica şi rodnicia ogoarelor (cf. Dt 29,23; Jud 9,45; Ier 17,6; Iob 39,6). Aici trebuie să mai spunem că dacă popoarele vecine poporului evreu obţineau sarea numai prin evaporarea apei din Marea Mediterană, evreii aveau cantităţi nelimitate de sare pe malurile Mării Moarte (cf. Sof 2,9) ca şi din Dealul sării, o înălţime vastă din sud-vestul Mării Moarte.

Deci pe de o parte se vedeau drumurile albe ale sării aruncate în noroiul drumurilor iar de cealaltă parte se vedeau satele şi cetăţile evreieşti construite pe coasta muntelui, din raţionament de apărare şi care în bătaia soarelui se vedeau foarte frumos, reflectând lumina soarelui ca nişte feerice lumini aprinse.

Dacă duminica trecută Isus folosindu-se de imaginea frumoasă a muntelui unde el şedea în mijlocul apostolilor şi al norodului venit să-l asculte, ca pastorul cel bun în mijlocul oiţelor şi ca Domnul împărăţiei cerurilor în mijlocul aleşilor săi, rostind celebrele "8 fericiri ale împărăţiei sale" pentru cei care au lăsat şi vor toate pentru a-l urma (cf. Lc 18,28); duminica aceasta, vedem că Isus, când a fost vorba de comorile şi fericirile împărăţiei sale cereşti nu s-a gândit numai la cei 12 şi nici numai la poporul iudeu; ci el s-a gândit la lumea întreagă pentru care a venit să moară şi pentru care va pregăti un loc în casa Tatălui său veşnic. De aceea el a voit ca toţi cei care au primit aceste comori şi bucurii veşnice de la el să meargă cu ele în lume şi să le arate tuturor oamenilor pe care îi vor întâlni; ba mai mult să meargă în căutarea oamenilor pentru a le vorbi de aceste comori şi bucurii veşnice pentru ca ei să lase în urmă falsurile şi surogatele cu care satana îi amăgeşte, pentru a le putea răpi adevăratele comori şi adevăratele bucurii din împărăţia veşnică a cerului.

Sarea, pentru că asigură permanenţa şi fidelitatea, era folosită pentru ratificarea înţelegerilor dintre oameni; dar mai ales era folosită în jertfele de la templu pentru a se arăta natura eternă a legământului dintre Dumnezeu şi Israel (cf. Lev 2,13; Num 18,19; 2Cr 13,5). Textele biblice ne sugerează că şi jertfele de sine pe care creştinii le aduc zilnic (cf. Rom 12,1), pentru a avea valoare pentru viaţa veşnică, trebuie sărate în Cristos. De aceea, sfântul Paul le recomandă creştinilor ca până şi vorbirea lor să fie dreasă cu sarea lui Isus (cf. Col 4,6).

Isus spune astăzi către toţi oamenii care au crezut în el şi îl urmează: "Voi sunteţi sarea pământului" (Mt 5,13). Ideea care stă la baza comparării ucenicilor împărăţiei cu sarea, este calitatea ei de a da gust mâncărurilor (cf. Iov 6,6), de a conserva alimente (Mt 5,13; Mc 9,50), de a se dizolva uşor şi de a topi gheaţa. Dar Biblia mai spune că Eliseu a folosit sarea pentru a îndulci apele moarte din izvorul Ierihonului. Aceasta ilustrează că ucenicul care este asemuit cu sarea (cf. Mt 5,13) trebuie să vină în contact personal cu aceia la care doreşte să ajungă cu evanghelia. Şi după cum izvorul lui Eliseu a fost însănătoşit, tot aşa va putea fi însănătoşit sufleteşte şi orice om dacă acceptă lucrarea slujitorului trimis de Dumnezeu. (cf. 2Rg 2,19-22). Apoi, tot referitor la sare, ni se mai spune că noii născuţi ai lui Israel erau în mod obişnuit frecaţi cu sare înainte de a fi înfăşaţi în scutece pentru a le face pielea mai rezistentă, mai uscată şi mai curată (cf. Ez 16,4).

Într-un fel asemănător sării fiecare om, devenit ucenic al împărăţiei cerurilor, trebuie să exercite o influenţă conservatoare, purificatoare, regeneratoare şi întăritoare în lume prin evocarea evangheliei. Practic, fiecare creştin trebuie să facă ceea ce a făcut Abraham în mijlocul poporului în care trăia; ceea ce a făcut Iosif în Egipt; ceea ce a făcut Daniel în Babilon; ceea ce a făcut Elisei cu apele întinate (cf. 2Rg 2,19-22); ceea ce făceau evreii cu noii născuţi (cf. Ez 16,4); ceea ce a făcut sfântul Paul pe unde a predicat; dar mai ales ceea ce a făcut Isus care pe oriunde a trecut a săvârşit numai bine (cf. Fap 10,38). În urma mărturiei noastre, ca şi în urma mărturiei celor din trecut, mulţi oameni vor recunoaşte că numai Dumnezeu, cel întreit şi unic, este Dumnezeul cel adevărat şi mântuitor.

Biblia spune: "Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul" (Ps 34,8). Îmi amintesc aici de unul din basmele copilăriei, "Sarea în bucate", scris de Petre Ispirescu (1830-1887), editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf român, unde se scoate în evidenţă valoarea sării mai presus de mierea de albine şi de zahăr. De aceea regele, tatăl celor trei fete a înţeles într-un târziu că vorbirea luminoasă şi dreasă cu sare a mezinei sale a fost mai înţeleaptă şi mai adevărată decât vorbirea mieroasă şi zaharoasă a celorlalte două fete mai mari.

Creştinul constituit de Isus, "sare a pământului", pentru a nu produce suferinţă în alţii trebuie să poarte gustul bun al Tatălui său ceresc. Toată fiinţa sa trebuie să-i fie bună şi gustoasă: vorbirea, umblarea, purtarea, îmbrăcămintea, lucrul (cf. Col 4,6). După cum sarea alterată, se descompune în două mari otrăvuri, sodiul şi clorul, ambele cancerigene; tot astfel creştinii, "sare stricată", devin cauză de ruină şi pierzare după cum spune sfântul Iuda. El spune despre creştinii răi că au devenit nişte: "stânci ascunse; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi; nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinea; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie" (Iuda 1,12-13).

Isus văzând apoi, din locul în care şedea înconjurat de ucenicii săi, satele şi cetăţile iudeilor aşezate pe coasta muntelui care străluceau şi se vedeau bine în bătaia soarelui, a spus că aşa cum sunt aceste sate şi cetăţi pe coastele munţilor care se vedeau de departe aşa vor trebui să fie şi ei, ucenicii lui. De aceea, Isus, le-a zis: "Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri" (Mt 5,14-16).

Lumea noastră e o "arenă" unde se desfăşoară lupta dintre păcat şi virtute şi dintre adevăr şi minciună, înaintea unui public extrem de interesat alcătuit din locuitorii cerului şi ai pământului. Sfântul Paul spunea: "Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni" (1Cor 4,9; Evr 10, 33). E datoria fiecărui credincios de a face ca lumina adevărului să fie văzută de toţi. Dacă creştinii ar fi conştienţi că ochii cerului şi ai pământului sunt aţintiţi asupra lor, altfel şi-ar trăi viaţa lor de apostoli şi i-ar edifica pe îngeri şi pe oameni, în loc să-i facă să plângă. Iar sfântul Petru spune şi el: "Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor pentru ca cei care vă vorbesc de rău, ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării" (1Pt 2,12).

Dacă l-a primit cineva pe Isus ca lumină a lumii, devine un reflector al acelei lumini ca luna şi stelele cerului. (cf. Gen 1,16). Mi-aduc aminte de un joc al copilăriei când cu un ciob de oglindă trimiteam lumina de la soare în multe unghere de întuneric. Creştinul-lumină împrăştie întunericul, dă la iveală obstacolele, fereşte oamenii de la poticnire, ajută pe oameni să se regăsească pe drumul pierdut.

Isaia spune astăzi oricărui om din partea Domnului: "Dacă vei îndepărta din mijlocul tău asuprirea, gestul de ameninţare şi cuvintele de ocară, dacă vei da de mâncare celui flămând şi vei aduce mângâiere celui amărât, atunci lumina ta va răsări în întuneric şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare" (Is 58,9-10). Deci, pornind de la mici fapte de dragoste faţă de aproapele, cum ne sugerează prima lectură, un zâmbet cald, o vorbă dulce, un mic ajutor material, un simplu exemplu de încredere în Domnul (cf. Ps 112,4-9) toate vor deveni ca nişte lumini ce biruie întunericul şi vor schimba destinele multor oameni.

Biblia, pe cei care-l slujesc bine pe Domnul, îi aseamănă cu "soarele" (cf. Jud 5,31), atât aici pe pământ, cât şi în veacul viitor (cf. Mt 13,43). Lumina faptelor de dragoste aprinsă de creştini în lume va străluci şi după moartea lor. Vorbind despre Maria care a turnat ulei parfumat peste picioarele lui, Isus a spus: "Oriunde va fi vestită evanghelia, în toată lumea se va vorbi şi despre fapta ei" (cf. Mt 26,13). În acest sens spunem că faptele lui Isus, ale apostolilor, ale martirilor, ale mărturisitorilor, ale fecioarelor, ale convertiţilor, dar şi faptele noastre, vor lumina mereu drumul oamenilor spre Dumnezeu.

Iată câteva exemple concrete în acest sens: sfântul Ioan Colombini (1304-1367), s-a convertit citind viaţa sfintei Maria Egipteanca (355-431); sfântul Ignaţiu de Loyola (1491-1556), s-a convertit citind cartea Vieţile Sfinţilor; fericitul Pier Giorgio Frassati (1901-1925), - beatificat de papa Ioan Paul II (1920-2005), la 20 mai 1990, - s-a convertit citind viaţa sfintei Maria Goretti (1890-1902); pioasa Florentina Bartic (1924-1942), - din oraşul Roman, judeţul Neamţ, moartă din dragoste faţă de Dumnezeu şi de aproapele la numai 18 ani, a cărei viaţă a fost scrisă de pr. Iosif Tălmăcel OFMConv (1887, Hălăuceşti - 1979, Mărgineni), s-a entuziasmat pentru o viaţă dăruită lui Dumnezeu şi semenilor citind viaţa fericitului Pier Giorgio Frassati. Fericitul episcop martir Anton Durcovici (1888-1951), s-a entuziasmat şi el pentru o viaţă dăruită lui Dumnezeu şi semenilor, cunoscându-le în copilăria sa pe surorile de la "Institutul Sfânta Maria" de pe strada Pitar Moş, din Bucureşti etc.

Un exemplu strălucit de creştin, "sare şi lumină", pe care ni-l prezintă Biserica astăzi este sfântul apostol Paul, care ne-a vorbit în lectura a doua de astăzi. Rodnicia sa în câmpul evanghelic n-a constat din cuvinte scoase din înţelepciunea omenească ci dintr-o viaţă inspirată din Cuvântul biblic şi conformată cu Isus răstignit (cf. 1Cor 2,2). Cuvântul biblic al lui Dumnezeu este atotputernic, este ca sabie cu două tăişuri (cf. Evr 4,12) şi ca un ciocan care sfarâmă (cf. Ier 23,29). La cuvântul lui Dumnezeu: Noe şi-a sfărâmat beţia; Moise şi-a sfărâmat mânia; Lot şi-a sfărâmat duşmănia; Iosif şi-a sfărâmat răzbunarea; David şi-a sfărâmat mândria; Zaheu şi sfărâmat lăcomia; Maia Magdalena şi-a sfărâmat necurăţia. etc.

Referitor la faptele de dragoste indicate de prima lectură spunem că: Isus săturând oamenii cu pâine, le trezea foamea după Dumnezeu. Creştinii, sare şi lumină, mergând pe urmele lui Isus au făcut şi ei lucruri mari asemenea lui Isus. Astfel: apostolii vindecând ologi, îi făceau sprinteni pe căile Domnului (cf. Fap 3,1-8); sfântul Vincenţiu de Paul (1581-1660), îmbrăcând pe cei goi, îi îmbrăca cu haina mântuirii; sfântul Ioan Bosco (1815-1888), strângând tineri fără adăpost, îi aduna pentru totdeauna în casa Domnului; sfântul Dominic Savio (1842-1857), împiedicând rostirea vorbelor rele între colegi îi împiedica să nu cadă în iad; sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), adunând oamenii la sfânta Liturghie îi aduna în paradis; sfânta Tereza de Calcutta (1910-1997), zâmbind celor amărâţi îi făcea să-i zâmbească lui Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi ne spune că lumina nu trebuie pusă sub "obroc" (cf. Mt 5,15). Obrocul este o unitate de măsură pentru cereale şi fructe. În acest sens, obrocul este un simbol pentru negustorie şi interese pământeşti. Iar acolo unde locuieşte spiritul negustoriei, acolo satana înăbuşă spiritul lui Cristos. De aceea lumina trebuie ridicată în "sfeşnic", adică deasupra oricărui interes pământesc. Numai deasupra intereselor trecătoare lumina îşi găseşte puterea de a lumina.

Cu ceva secole în urmă, într-un sat de munte din Europa, un nobil bogat se întreba ce moştenire să lase oamenilor din satul său. Şi nobilul nostru s-a hotărât să le clădească o biserică. Cu ocazia inaugurării oamenii s-au strâns şi s-au minunat de frumuseţea noii bisericii. Dar biserica nu avea sistem de iluminare pentru slujbele de seară. Atunci nobilul a dăruit fiecărui sătean câte o lampă pentru a lumina locul lui din biserică. El le-a zis: de fiecare dată când veţi lipsi locul vostru va fi întunecat; o parte din casa Domnului va rămâne în întuneric". Vai, cât de multe locuri goale mai sunt astăzi prin biserici! Vai, câte locuri întunecate care zac în beznă de multă vreme din cauza creştinilor care lipsesc de la sfânta Liturghie.

Doamne, fă din fiecare creştin şi din fiecare om o sare binefăcătoare şi o lumină plăcută, după exemplul lui Cristos şi al tuturor sfinţilor, pentru ca toţi să ajungă în viaţa cea veşnică! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 41.