Vatican: Audienţa generală de miercuri, 26 februarie 2014

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre sacramentul Ungerii Bolnavilor, care ne permite să atingem cu mâna compasiunea lui Dumnezeu faţă de om. În trecut era numit "Ungerea din urmă", pentru că era înţeles ca o întărire spirituală în iminenţa morţii. În schimb, a vorbi despre "Ungerea Bolnavilor" ne ajută să lărgim privirea la experienţa bolii şi a suferinţei, în orizontul milostivirii lui Dumnezeu.

1. Există o icoană biblică ce exprimă în toată profunzimea sa misterul care transpare în Ungerea Bolnavilor: este parabola "samariteanului milostiv", în Evanghelia lui Luca (10,30-35). De fiecare dată când celebrăm acest sacrament, Domnul Isus, în persoana preotului, se apropie de cel care suferă şi este grav bolnav, sau bătrân. Spune parabola că samariteanul milostiv se îngrijeşte de omul suferind vărsând pe rănile sale untdelemn şi vin. Untdelemnul ne face să ne gândim la ceea acela care este binecuvântat de episcop în fiecare an, în Liturghia Crismei din Joia Sfântă, tocmai în vederea Ungerii Bolnavilor. Vinul, în schimb, este semn al iubirii şi al harului lui Cristos care provin din dăruirea vieţii sale pentru noi şi se exprimă în toată bogăţia lor în viaţa sacramentală a Bisericii. În sfârşit, persoana suferindă este încredinţată unui hangiu, pentru ca să poată continua să se îngrijească de ea, fără a ţine cont de cheltuieli. Ei bine, cine este acest hangiu? Este Biserica, comunitatea creştină, suntem noi, cărora în fiecare zi Domnul Isus ni-i încredinţează pe cei care sunt chinuiţi, în trup şi în spirit, pentru ca să putem continua să revărsăm asupra lor, fără măsură, toată milostivirea sa şi mântuirea.

2. Acest mandat este reafirmat în mod explicit şi precis în Scrisoarea lui Iacob, unde recomandă: "Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului! Iar rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; iar dacă a săvârşit păcate, i se vor ierta" (5,14-15). Deci este vorba despre o practică ce era deja folosită în timpul apostolilor. De fapt Isus i-a învăţat pe discipolii săi să aibă aceeaşi predilecţie a sa faţă de cei bolnavi şi faţă de cei suferinzi şi le-a transmis capacitatea şi misiunea de a continua să dăruiască în numele său şi după inima sa alinare şi pace, prin harul special al acestui sacrament. Însă acest lucru nu trebuie să ne facă să scădem în căutarea obsesivă a miracolului sau în prezumţia că putem obţine mereu şi oricum vindecarea. Însă este siguranţa apropierii lui Isus de cel bolnav şi de cel bătrân, pentru că fiecare bătrân, fiecare persoană de vârstă mai mare de 65 de ani, poate primi acest sacrament, prin care însuşi Isus e cel care se apropie de noi.

Însă atunci când este un bolnav uneori se gândeşte: "Să-l chemăm pe preot pentru ca să vină"; "Nu, el aduce ghinion, să nu-l chemăm", sau "se sperie bolnavul". De ce se gândeşte asta? Pentru că există un pic ideea că după preot vin cei de la pompe funebre. Şi acest lucru nu este adevărat. Preotul vine pentru a-l ajuta pe bolnav sau pe bătrân; pentru aceasta este aşa de importantă vizita preoţilor la bolnavi. Trebuie chemat preotul la bolnav şi să se spună: "veniţi, daţi-i ungerea, binecuvântaţi-l". Isus însuşi este cel care vine pentru a-l ridica pe bolnav, pentru a-i da forţă, pentru a-i da speranţă, pentru a-l ajuta; şi pentru a-i ierta păcatele. Şi acest lucru este foarte frumos! Şi nu trebuie crezut că acesta este un tabu, pentru că este mereu frumos a şti că în momentul durerii şi al bolii noi nu suntem singuri: preotul şi cei care sunt prezenţi în timpul Ungerii Bolnavilor reprezintă de fapt toată comunitatea creştină care, ca un singur trup se adună în jurul celui care suferă şi al rudelor, alimentând în ei credinţa şi speranţa, şi susţinându-i cu rugăciunea şi căldura fraternă. Însă întărirea cea mai mare derivă din faptul că însuşi Domnul Isus este cel care se face prezent în sacrament, care ne ia de mână, ne mângâie aşa cum făcea cu bolnavii şi ne aminteşte că de acum îi aparţinem şi că nimic - nici măcar răul şi moartea - nu va putea să ne despartă vreodată de el. Avem noi această obişnuinţă de a-l chema pe preot pentru ca la bolnavii noştri - nu spun bolnavi de gripă, de trei-patru zile, ci atunci când este o boală serioasă - şi chiar la bătrânii noştri, să vină şi să le dea acest sacrament, această întărire, această forţă a lui Isus pentru a merge înainte? Să facem asta!

_____________________

APEL

Urmăresc cu îngrijorare deosebită ceea ce se întâmplă în aceste zile în Venezuela. Doresc puternic ca să înceteze cât mai repede violenţele şi ostilităţile şi ca întregul popor venezuelian, începând de la responsabilii politici şi instituţionali, să se străduiască pentru a favoriza reconcilierea, prin iertarea reciprocă şi un dialog sincer, respectuos faţă de adevăr şi de dreptate, capabil să trateze teme concrete pentru binele comun. În timp ce asigur rugăciunea mea constantă, îndeosebi pentru cei care şi-au pierdut viaţa în ciocniri şi pentru familiile lor, îi invit pe toţi credincioşii să înalţe rugăciuni către Dumnezeu, prin mijlocirea maternă a Stăpânei Noastre de Coromoto, pentru ca ţara să regăsească repede pacea şi înţelegerea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.