Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Șcheia: Un ultim salut preotului Anton Moraru

La 15 ianuarie 2014, ora 11.00, a fost adus de la Iași trupul neînsuflețit al părintelui paroh Anton Moraru în fața casei parohiale din Șcheia. Clopotele băteau a jale, credincioșii împreună cu pr. Petru Blaj, decan, și câțiva preoți l-au primit cu lacrimi în ochi în timp ce se rugau sfântul Rozariu. Apoi în procesiune a fost însoțit de către seminariști în biserică unde a fost depus și toți credincioșii s-au rugat, au adus flori și coroane în semn de recunoștință.

A urmat o priveghere de rugăciune continuă din partea comunității, împreună cu surorile din parohie, pe toată perioada șederii părintelui la noi în biserică.

Seara, la ora 17.00, a avut loc sfânta Liturghie cu recviem celebrată de Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, împreună cu mai mulți preoți. La această Liturghie, pr. Irinel Iosub, fiu al satului, în predica sa, a scos în evidență viața pr. Anton spunând că "a fost un păstor tare în credință care nu și-a părăsit turma în timp ce lupii au dat târcoale" și "a iubit mult credincioșii parohiei sale".

La sfârșitul sfintei Liturghii a fost celebrat prohodul în timpul căruia copiii au aprins lumânări și s-au rugat cu mare evlavie împreună cu toți credincioșii care au participat în număr mare.

La 17 ianuarie, la ora 9.30, a fost celebrată sfânta Liturghie și s-a recitat sfântul Rozariu după care fiecare și-a luat rămas bun de la părintele, urmând procesiunea, sicriul fiind condus de către tinerii seminariști până în fața parohiei unde a fost pus în mașina condusă de către pr. Tancău pentru a fi dus în satul natal, Lespezi, în județul Bacău.

La 18 ianuarie, la Lespezi, au avut loc funeraliile pr. Anton, fiind înconjurat de mulți credincioși din Șcheia și din satele unde a activat ca preot, ajunși pentru acest eveniment cu autocarele și mașinile personale pentru a-l însoți pe ultimul drum. Și părintele a plecat din mijlocul nostru parcă zâmbind.

Dumnezeu să-l răsplătească pe părintele Anton pentru binele făcut de cele mai multe ori în taină.

Tinerii din Șcheia

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 15-18 ianuarie: Șcheia: Un ultim salut preotului Anton Moraru

* * *

Lespezi: Funeraliile părintelui Anton Moraru


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat