Vatican: Audienţa generală de miercuri, 15 ianuarie 2014

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Miercurea trecută am început un scurt ciclu de cateheze despre Sacramente, începând de la Botez. Şi asupra Botezului aş vrea să mă opresc şi astăzi, pentru a sublinia un rod foarte important al acestui Sacrament: el ne face să devenim mădulare ale trupului lui Cristos şi ale poporului lui Dumnezeu. Sfântul Toma de Aquino afirmă că acela care primeşte Botezul este încorporat lui Cristos aproape ca un mădular însuşi al său şi este agregat la comunitatea credincioşilor (cf. Summa Theologiae, III, q. 69, art. 5; q. 70, art. 1), adică la poporul lui Dumnezeu. La şcoala Conciliului al II-lea din Vatican noi spunem astăzi că Botezul ne face să intrăm în poporul lui Dumnezeu, ne face să devenim membri ai unui popor care merge, un popor peregrin în istorie.

De fapt, aşa cum din generaţie în generaţie se transmite viaţa, tot aşa din generaţie în generaţie, prin renaşterea din izvorul baptismal, se transmite harul, şi cu acest har poporul creştin merge în timp, ca un fluviu care irigă pământul şi răspândeşte în lume binecuvântarea lui Dumnezeu. Din moment ce Isus a spus ceea ce am auzit în Evanghelie, discipolii au plecat să boteze; şi din acel timp până astăzi există un lanţ în transmiterea credinţei prin Botez. Şi fiecare dintre noi este o verigă a acelui lanţ: un pas înainte, mereu; ca un fluviu care irigă. Aşa este harul lui Dumnezeu şi aşa este credinţa noastră, pe care trebuie s-o transmitem copiilor noştri, s-o transmitem copiilor, pentru ca ei, odată deveniţi adulţi, s-o poată transmite copiilor lor. Aşa este botezul. De ce? Pentru că Botezul ne face să intrăm în acest popor al lui Dumnezeu care transmite credinţa. Acest lucru este foarte important. Un popor al lui Dumnezeu care merge şi transmite credinţa.

În virtutea Botezului noi devenim discipoli misionari, chemaţi să ducem Evanghelia în lume (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 120). "Fiecare botezat, oricare ar fi funcţia sa în Biserică şi gradul de instruire a credinţei sale, este un subiect activ de evanghelizare... Noua evanghelizare trebuie să implice un nou protagonism" (ibid.) al tuturor, al întregului popor al lui Dumnezeu, un nou protagonism al fiecăruia dintre cei botezaţi. Poporul lui Dumnezeu este un popor discipol - pentru că primeşte credinţa - şi misionar - pentru că transmite credinţa. Şi acest lucru îl face Botezul în noi. Ne dăruieşte harul şi transmite credinţa. Cu toţii în Biserică suntem discipoli şi suntem aşa mereu, toată viaţa; şi cu toţii suntem misionari, fiecare în locul pe care Domnul ni l-a stabilit. Cu toţii: cel mai mic este şi misionar; şi cel care pare mai mare este discipol. Însă vreunul dintre voi va spune: "Episcopii nu sunt discipoli, episcopii ştiu totul; papa ştie totul, nu este discipol". Nu, şi episcopii şi papa trebuie să fie discipoli, pentru că dacă nu sunt discipoli nu fac binele, nu pot să fie misionari, nu pot să transmită credinţa. Noi toţi suntem discipoli şi misionari.

Există o legătură indisolubilă între dimensiunea mistică şi cea misionară a vocaţiei creştine, ambele înrădăcinate în Botez. "Primind credinţa şi botezul, noi creştinii primim acţiunea Duhului Sfânt care ne face să-l mărturisim pe Isus Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi să-l numim pe Dumnezeu «Abba», Tată. Toţi botezaţii şi botezatele... suntem chemaţi să trăim şi să transmitem comuniunea cu Treimea, pentru că evanghelizarea este un apel la participarea la comuniunea trinitară" (Documentul final de la Aparecida, nr. 157).

Nimeni nu se mântuieşte singur. Suntem comunitate de credincioşi, suntem popor al lui Dumnezeu şi în această comunitate experimentăm frumuseţea de a împărtăşi experienţa unei iubiri care ne precede pe toţi, dar care în acelaşi timp ne cere să fim "canale" ale harului unii pentru alţii, în pofida limitelor noastre şi a păcatelor noastre. Dimensiunea comunitară nu este numai o "ramă", un "cadru", ci este parte integrantă a vieţii creştine, a mărturiei şi a evanghelizării. Credinţa creştină se naşte şi trăieşte în Biserică, iar în Botez familiile şi parohiile celebrează încorporarea unui nou mădular în Cristos şi în trupul său care este Biserica (cf. ibid., nr. 175b).

Cu privire la importanţa Botezului pentru poporul lui Dumnezeu, este exemplară istoria comunităţii creştine din Japonia. Ea a îndurat o persecuţie dură la începuturile secolului al XVII-lea. Au fost acolo numeroşi martiri, membrii clerului au fost expulzaţi şi mii de credincioşi au fost ucişi. N-a rămas în Japonia niciun preot, toţi au fost expulzaţi. Atunci comunitatea s-a retras în clandestinitate, păstrând credinţa şi rugăciunea în ascundere. Şi când se năştea un copil, tata sau mama îl botezau, pentru că toţi credincioşii pot să boteze în circumstanţe deosebite. Când, după circa două secole şi jumătate, după 250 de ani, misionarii s-au întors în Japonia, mii de creştini au ieşit la iveală şi Biserica a putut să reînflorească. Au supravieţuit cu harul Botezului lor! Acest lucru este mare: Poporul lui Dumnezeu transmite credinţa, botează copiii săi şi merge înainte. Şi au menţinut, chiar şi în secret, un puternic spirit comunitar, pentru că Botezul i-a făcut să devină un singur trup în Cristos: erau izolaţi şi ascunşi, dar erau mereu mădulare ale poporului lui Dumnezeu, mădulare ale Bisericii. Putem să învăţăm mult din această istorie!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.