Audienţă acordată Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de An Nou (13 ianuarie 2014)

Luni, 13 ianuarie 2014, în Sala Regia din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc i-a primit în audienţă pe membrii corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor pentru noul an. După cuvintele introductive ale decanului corpului diplomatic, ES domnul Jean-Claude Michel, ambasadorul Principatului de Monaco la Sfântul Scaun, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor!

Este de acum o tradiţie lungă şi consolidată aceea care, la începutul fiecărui an nou, vrea ca papa să întâlnească corpul diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru a adresa mesaje de felicitare şi a schimba câteva reflecţii, care provin înainte de toate din inima sa de păstor, atent la bucuriile şi la durerile omenirii. De aceea este motiv de mare bucurie întâlnirea de astăzi. Ea îmi permite să vă formulez dumneavoastră personal, familiilor dumneavoastră, autorităţilor şi popoarelor pe care le reprezentaţi felicitările mele cele mai sincere pentru un an bogat în binecuvântări şi în pace.

Mulţumesc înainte de toate decanului Jean-Claude Michel, care a dat glas, în numele dumneavoastră al tuturor, expresiilor de afect şi de stimă care leagă naţiunile voastre de Scaunul Apostolic. Sunt bucuros să vă revăd aici, aşa de numeroşi, după ce v-am întâlnit prima dat la puţine zile după alegerea mea. Între timp au fost acreditaţi numeroşi noi ambasadori, cărora le reînnoiesc salutul de bun-venit, în timp ce, printre cei care ne-au părăsit, nu pot să nu menţionez, aşa cum a făcut decanul vostru, pe regretatul ambasador Alejandro Valladares Lanza, timp de mulţi ani decan al corpului diplomatic, pe care Domnul l-a chemat la sine în urmă cu câteva luni.

Anul abia încheiat a fost deosebit de dens în evenimente nu numai în viaţa Bisericii, ci şi în domeniul raporturilor pe care Sfântul Scaun le întreţine cu statele şi organizaţiile internaţionale. Amintesc, îndeosebi, legarea de relaţii diplomatice cu Sudanul de Sud, semnarea de acorduri, de bază sau specifice, cu Capul Verde, Ungaria şi Ciad, şi ratificarea celui cu Guineea Ecuatorială semnat în 2012. Şi în domeniul regional a crescut prezenţa Sfântului Scaun, fie în America centrală, unde el a devenit observator extra-regional la Sistema de la Integración Centroamericana, fie în Africa, prin acreditarea primului observator permanent la Comunitatea Economică a Statelor din Africa Occidentală.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, dedicat fraternităţii ca fundament şi cale pentru pace, am notat că "fraternitatea începe să se înveţe de obicei în sânul familiei" (Mesaj pentru a XLVII-a Zi Mondială a Păcii, 8 decembrie 2013, 1), care "prin vocaţie, ar trebui să contagieze lumea cu iubirea sa" (ibid.) şi să contribuie de a face să se maturizeze acel spirit de slujire şi de împărtăşire care edifică pacea (cf. ibid., 10). Ne relatează asta ieslea, unde vedem Sfânta Familie nu singură şi izolată de lume, ci înconjurată de păstori şi de magi, adică o comunitate deschisă, în care există spaţiu pentru toţi, săraci şi bogaţi, de aproape şi de departe. Şi se înţeleg astfel cuvintele iubitului meu predecesor Benedict al XVI-lea, care sublinia că "lexicul familial este un lexic de pace" (Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru a XLI-a Zi Mondială a Păcii [8 decembrie 2007], 3: AAS 100 [2008], 39).

Din păcate, adesea acest lucru nu se întâmplă, deoarece creşte numărul de familii dezbinate şi sfâşiate, nu numai datorită conştiinţei fragile a simţului de apartenenţă care distinge lumea actuală, ci şi datorită condiţiilor dificile în care multe dintre ele sunt constrânse să trăiască, până la punctul încât lipsesc înseşi mijloacele de subzistenţă. De aceea devin necesare politici corespunzătoare care să susţină, să favorizeze şi să consolideze familia!

În afară de asta, se întâmplă ca bătrânii să fie consideraţi o povară, în timp ce tinerii nu văd în faţa lor perspective sigure pentru viaţa lor. Dimpotrivă, bătrânii şi tinerii sunt speranţa omenirii. Primii aduc înţelepciunea experienţei; ceilalţi ne deschid spre viitor, împiedicând să ne închidem în noi înşine (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 108). Este înţelept a nu-i marginaliza pe bătrâni din viaţa socială pentru a menţine vie amintirea unui popor. La fel, este bine să se investească în tineri, cu iniţiative adecvate care să-i ajute să găsească de muncă şi să întemeieze un sălaş familial. Nu trebuie stins entuziasmul lor! Păstrez vie în mintea mea experienţa de la Ziua Mondială a Tineretului din Rio de Janeiro. Câţi tineri mulţumiţi am putut să întâlnesc! Câtă speranţă şi aşteptare în ochii lor şi în rugăciunile lor! Câtă sete de viaţă şi dorinţă de a se deschide altora! Închiderea şi izolarea creează mereu o atmosferă asfixiantă şi apăsătoare, care mai devreme sau mai târziu ajunge să întristeze şi să sufoce. În schimb este nevoie de o angajare comună a tuturor pentru a favoriza o cultură a întâlnirii, pentru că numai cel care este în măsură să meargă spre alţii este capabil să aducă rod, să creeze legături, să creeze comuniune, să iradieze bucurie, să edifice pacea.

Confirmă asta - dacă ar fi nevoie - imaginile de distrugere şi de moarte pe care le-am avut în faţa ochilor în anul abia trecut. Câtă durere, câtă disperare provoacă închiderea în noi înşine, care treptat ia înfăţişarea invidiei, egoismului, rivalităţii, setei de putere şi de bani! Uneori pare că aceste realităţi sunt destinate să domine. În schimb, Crăciunul revarsă în noi creştinii certitudinea că ultimul şi definitivul cuvânt aparţine Principelui Păcii, care schimbă "săbiile în seceri şi suliţele în pluguri" (cf. Is 2,4) şi transformă egoismul în dăruire de sine şi răzbunarea în iertare.

Cu această încredere doresc să privesc la anul care se află în faţa noastră. De aceea, nu încetez să sper ca să se termine în sfârşit conflictul din Siria. Grija faţă de acea dragă populaţie şi dorinţa de a îndepărta agravarea violenţei m-au determinat, în septembrie, să convoc o zi de post şi de rugăciune. Prin intermediul Dumneavoastră mulţumesc din toată inima pe cei care din ţările dumneavoastră, autorităţi publice şi persoane de bunăvoinţă, s-au asociat la această iniţiativă. Este nevoie acum de o reînnoită voinţă politică comună pentru a pune capăt conflictului. În această perspectivă doresc ca "Geneva 2", Conferinţă convocată pentru 22 ianuarie, să marcheze începutul doritului drum de împăciuire. În acelaşi timp, nu este poate face abstracţie de respectarea deplină a dreptului umanitar. Nu se poate accepta ca să fie lovită populaţia civilă lipsită de apărare, mai ales copiii. În afară de asta, încurajez pe toţi să favorizeze şi să garanteze, în orice mod posibil, asistenţa necesară şi urgentă a unei mari părţi a populaţiei, fără a uita efortul vrednic de laudă al acelor ţări, mai ales Liban şi Iordania, care cu generozitate au primit în teritoriul lor pe numeroşii refugiaţi sirieni.

Rămânând în Orientul Mijlociu, observ cu îngrijorare tensiunile care în diferite moduri lovesc regiunea. Privesc cu deosebită îngrijorare la prelungirea dificultăţilor politice din Liban, unde climatul de reînnoită colaborare între diferitele instanţe ale societăţii civile şi forţele politice este foarte indispensabilă pentru a evita accentuarea contrastelor care pot ameninţa stabilitatea ţării. Mă gândesc şi la Egipt, care are nevoie de o regăsită înţelegere socială, precum şi la Irak, care întâmpină greutăţi să ajungă la mult dorita pace şi stabilitate. În acelaşi timp, amintesc cu satisfacţie progresele semnificative făcute în dialogul dintre Iran şi "Grupul 5+1" despre problema nucleară.

Pretutindeni calea pentru a rezolva problemele deschise trebuie să fie cea diplomatică a dialogului. Este calea maestră indicată deja cu claritate luminoasă de papa Benedict al XV-lea atunci când îi invita pe responsabilii naţiunilor europene să facă să prevaleze "forţa morală a dreptului" asupra celei "materiale a armelor" pentru a pune capăt acelui "măcel inutil" (cf. Benedict al XV-lea, Scrisoare către conducătorii popoarelor beligerante [1 august 1917]: AAS 9 [1917], 421-423), care a fost primul război mondial, al cărui centenar este anul acesta. este nevoie de "curajul de a merge dincolo de suprafaţa conflictuală" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 228), pentru a-i considera pe ceilalţi în demnitatea lor cea mai profundă, pentru ca unitatea să prevaleze asupra conflictului şi să fie "posibil să se dezvolte o comuniune în diferenţe" (ibid.). În acest sens este pozitiv ca să fie reluate negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni şi exprim dorinţa ca părţile să fie determinate să asume, cu sprijinul Comunităţii internaţionale, decizii curajoase pentru a găsi o soluţie justă şi durabilă la un conflict al cărui sfârşit se revelează tot mai necesar şi urgent. Nu încetează să provoace îngrijorare exodul creştinilor din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord. Ei doresc să continue să facă parte din ansamblul social, politic şi cultural al ţărilor la edificarea căruia au contribuit şi doresc să colaboreze la binele comun al societăţilor în care vor să fie pe deplin inseraţi, ca artizani ai păcii şi reconcilierii.

Şi în alte părţi ale Africii, creştinii sunt chemaţi să dea mărturia iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu. Nu trebuie încetat niciodată de a face binele, chiar şi atunci când este greu şi când se îndură acte de intoleranţă, dacă nu chiar de adevărată persecuţie. În vaste zone din Nigeria nu se opresc violenţele şi continuă să fie vărsat atâta sânge nevinovat. Gândul meu se îndreaptă mai ales spre Republica Centrafricană, unde populaţia suferă din cauza tensiunilor prin care trece ţara şi care au semănat în mai multe rânduri distrugere şi moarte. În timp ce asigur rugăciunea mea pentru victime şi pentru numeroşii refugiaţi, constrânşi să trăiască în condiţii de lipsuri, doresc ca interesarea Comunităţii internaţionale să contribuie la încetarea violenţelor, la restabilirea statului de drept şi la garantarea accesului ajutoarelor umanitare şi în zonele mai îndepărtate ale ţării. La rândul său, Biserica catolică va continua să asigure propria prezenţă şi colaborare, străduindu-se cu generozitate pentru a furniza orice ajutor posibil populaţiei şi, mai ales, pentru a reconstrui un climat de reconciliere şi de pace între toate componentele societăţii. Reconcilierea şi pacea sunt priorităţi fundamentale şi în alte părţi ale continentului african. Mă refer îndeosebi la Mali, unde se observă şi restabilirea pozitivă a structurilor democratice ale ţării, precum şi la Sudanul de Sud, unde, dimpotrivă, instabilitatea politică din ultima perioadă a provocat deja numeroşi morţi şi o nouă urgenţă umanitară.

Sfântul Scaun urmăreşte cu atenţie vie şi evenimentele din Asia, unde Biserica doreşte să împărtăşească bucuriile şi aşteptările tuturor popoarelor care compun acel vast şi nobil continent. Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a relaţiilor diplomatice cu Republica Coreea, aş vrea să implor de la Dumnezeu darul reconcilierii în peninsulă, cu dorinţa ca, pentru binele întregului popor coreean, părţile interesate să nu înceteze să caute puncte de întâlnire şi posibile soluţii. De fapt, Asia are o lungă istorie de convieţuire paşnică între diferitele sale componente civile, etnice şi religioase. Este nevoie să se încurajeze acest respect reciproc, mai ales în faţa unor semnale îngrijorătoare ale unei slăbiri a sale, îndeosebi a atitudinilor crescânde de închidere care, insistând pe motivaţii religioase, tind să-i priveze pe creştini de libertăţile lor şi să pună în pericol convieţuirea civilă. În schimb, Sfântul Scaun priveşte cu speranţă vie semnele de deschidere care provin din ţări cu mare tradiţie religioasă şi culturală, cu care doreşte să colaboreze la edificarea binelui comun.

În afară de asta, pacea este rănită ne orice negare a demnităţii umane, prima dintre toate de imposibilitatea de a se hrăni în mod suficient. Nu pot să ne lase indiferenţi feţele celor care suferă de foame, mai ales ale copiilor, dacă ne gândim la câtă hrană este risipită în fiecare zi în multe ţări ale lumii, cufundate în ceea ce de mai multe ori am definit-o "cultura rebutului". Din păcate, obiect de rebut nu sunt numai hrana sau bunurile superflue, ci adesea înseşi fiinţele umane, care sunt "rebutate" ca şi cum ar fi "lucruri nenecesare". De exemplu, provoacă oroare numai gândul că există copii care nu vor putea vedea niciodată lumina, victime ale avortului, sau cei care sunt utilizaţi ca soldaţi, violentaţi sau ucişi în conflictele armate, sau făcuţi obiecte de piaţă în acea teribilă formă de sclavie modernă care este traficul de fiinţe umane, care este un delict împotriva umanităţii.

Nu ne poate găsi insensibili drama mulţimilor constrânse să fugă de foamete sau de violenţe şi de samavolnicii, îndeosebi în Cornul Africii şi în Regiunea Marilor Lacuri. Mulţi dintre ei trăiesc ca exilaţi sau refugiaţi în lagăre unde nu mai sunt considerate persoane, ci cifre anonime. Alţii, cu speranţa unei vieţi mai bune, întreprind călătorii de căutare a norocului, care adesea se termină în mod tragic. Mă gândesc în mod deosebit la numeroşii migranţi care din America Latină se îndreaptă spre Statele Unite, dar mai ales la cei care din Africa sau din Orientul Mijlociu caută refugiu în Europa.

Este încă vie în amintirea mea vizita scurtă pe care am făcut-o la Lampedusa în iulie pentru a mă ruga pentru numeroasele naufragii în Mediterana. Din păcate există o indiferenţă generală în faţa unor asemenea tragedii, care este un semnal dramatic al pierderii acelui "simţ al responsabilităţii fraterne" (Omilia la Sfânta Liturghie de la Lampedusa, 8 iulie 2013), pe care se bazează orice societate civilă. În această circumstanţă am putut constata însă şi primirea şi dedicarea atâtor persoane. Urez poporului italian, la care privesc cu afect, şi datorită rădăcinilor comune care ne leagă, să reînnoiască propria angajare vrednică de laudă de solidaritate faţă de cei mai slabi şi lipsiţi de apărare şi, cu efortul sincer şi coral al cetăţenilor şi instituţiilor, să depăşească actualele dificultăţi, regăsind climatul de creativitate socială constructivă care l-a caracterizat îndelung.

În sfârşit, doresc să menţionez o altă rană la adresa păcii, care provine din exploatarea avidă a resurselor ambientale. Chiar dacă "natura este la dispoziţia noastră" (Mesajul pentru a XLVII-a Zi Mondială a Păcii [8 decembrie 2013], 9), prea des "n-o respectăm şi n-o considerăm ca un dar gratuit de care să avem grijă şi să o punem în slujba fraţilor, inclusiv a generaţiilor viitoare" (ibid.). Şi în acest caz trebuie chemată în cauză responsabilitatea fiecăruia aşa încât, cu spirit fratern, să se urmărească politici care respectă acest pământ al nostru, care este casa fiecăruia dintre noi. Amintesc o vorbă populară care spune: "Dumnezeu iartă mereu, noi iertăm uneori, natura - creaţia - nu iartă niciodată atunci când este maltratată!". Pe de altă parte, am avut în faţa ochilor noştri efectele devastante ale câtorva catastrofe naturale recente. Îndeosebi, doresc să amintesc iarăşi numeroasele victime şi devastările grave în Filipine şi în alte ţări din sud-estul Asiei provocate de tifonul Haiyan.

Eminenţă, excelenţe, doamnelor şi domnilor,

Papa Paul al VI-lea nota că pacea "nu se reduce la o lipsă a războiului, rod al echilibrului mereu precar al forţelor. Ea se construieşte zi de zi, în urmărirea unei ordini voite de Dumnezeu, care comportă o dreptate mai perfectă între oameni" (Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio [26 martie 1967], 76: AAS 59 [1967], 294-295). Acesta este spiritul care însufleţeşte acţiunea Bisericii peste tot în lume, prin preoţi, misionari, credincioşi laici, care cu mare spirit de dăruire se străduiesc, printre altele, în multiple opere cu caracter educativ, sanitar şi asistenţial, în slujba săracilor, bolnavilor, orfanilor şi a oricui care are nevoie de ajutor şi întărire. Pornind de la această "atenţie de iubire" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 199), Biserica cooperează cu toate instituţiile care îndrăgesc atât binele fiecăruia cât şi binele comun.

De aceea, la începutul acestui nou an, doresc să reînnoiesc disponibilitatea Sfântului Scaun, şi îndeosebi a Secretariatului de Stat, de a colabora cu ţările dumneavoastră pentru a favoriza acele legături de fraternitate, care sunt reverberaţie a iubirii lui Dumnezeu, şi fundament al înţelegerii şi păcii. Asupra dumneavoastră, asupra familiilor dumneavoastră şi asupra popoarelor dumneavoastră să coboare din belşug binecuvântarea Domnului. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 7.