Cardinal la 98 de ani

De Maria Chiara Biagioni

O viaţă trăită în slujba Bisericii cu "umilinţă şi ascundere". Astăzi gândul său - în consonanţă perfectă cu papa Francisc - se îndreaptă spre "toţi umilii preoţi de la oraş, de la ţară şi de la munte" şi spre bolnavi, spre cei ţintuiţi la pat care "acceptă din mâinile lui Dumnezeu cu simplitate şi limitările naturii umane". Printre noii cardinali este şi monseniorul Loris Francesco Capovilla, fost secretar particular al lui Ioan al XXIII-lea. Ridicarea la demnitatea de cardinal a arhiepiscopului vine pentru el la 98 de ani şi în anul canonizării papei Roncalli care va fi proclamat sfânt la 27 aprilie.

Cum aţi primit această veste venită după 98 de ani de slujire adusă Bisericii?

"Cu multă seninătate şi în comuniune cu toţi umilii preoţi de la oraş, de la ţară şi de la munte care cu umilinţă şi în tăcere şi dedică întreaga viaţă pentru ca «Gaudium Evangelii», bucuria de a primi Evanghelia, să ajungă la toţi şi la toate familiile. Sunt foarte recunoscător. Sunt recunoscător papei Ioan pentru că el m-a adus şi la asta. Şi papei Francisc".

Mulţi ani alături de Ioan al XXIII-lea, papa cel bun. Ce gând aţi avut pentru el astăzi? Ce tip de preoţie v-a învăţat?

"M-a învăţat tăcerea, ascunderea, umilinţa şi slujirea dată numai din iubire. M-a învăţat că apogeul conduitei creştine - Ioan Gură de Aur ar spune filozofie creştină - este simplitatea şi prudenţa. Dacă eşti simplu, eşti deschis cu ochii la Dumnezeu şi nu-ţi este frică de nimeni şi de nimic. Dacă eşti prudent, nu faci nimic singur şi te simţi membru nu numai al Bisericii, ci al întregii familiei umane. Şi tocmai în această zi, cu această veste în care mă adresez tuturor smeriţilor şi săracilor din întreaga lume, eu repet cuvintele papei Ioan: eu sunt cetăţean al lumii pentru că toată lumea este familia mea în unum, în unitatea pe care o vrea Dumnezeu şi pe care Isus a predicat-o şi a lăsat-o ca testament nouă tuturor. Lucrăm la asta, cu toţii. Şi sunt un număr nemărginit, bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă care mărturisesc că vor să fie ascultători de chemarea Domnului, în acest moment istoric care ne învăluie pe toţi".

Dumneavoastră aveţi 98 de ani: ce semnificaţie are această recunoaştere care vine aşa de tardiv, după o întreagă viaţă dedicată în Biserică şi pentru Biserică?

"Nu, de ce să spunem «tardiv». Doar nu este un lucru datorat. Este în întregime un har, un dar al lui Dumnezeu. Nimic nu este tardiv. Eu nu mă gândesc la aceste lucruri. Am crezut mereu că adevărata slujire începe cu rugăciunea, dedicarea şi cu tăcerea. Să ne gândim la câţi bolnavi există, la câţi oameni ţintuiţi la pat care acceptă din mâinile lui Dumnezeu cu simplitate chiar şi limitările naturii umane. Desigur, nu pot lucra astăzi ca un tânăr. Dar pot să mă rog, pot să iubesc. Pot să mărturisesc că pentru creştin există o singură lege: iubirea. Şi pentru catolic nu există diferite ţări ale lumii, popoare sau rase. Există un singur popor: poporul lui Dumnezeu aflat pe drum pe străzile dure ale lumii spre Cel Veşnic".

(După agenţia SIR, luni, 13 ianuarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 7.