Reflecţie la sărbătoarea Numele lui Isus - 2014

"Mireasmă revărsată este numele tău, de aceea te iubesc" (Ct 1,3)

Astăzi este ziua de 3 ianuarie. Astăzi este ziua de triumf a numelui lui Isus asupra tuturor forţelor răului. Astăzi, Biserica celebrează sărbătoarea tăierii împrejur, după Lege (cf. Gen 17,12-12), şi impunerea numelui "Isus" Pruncului divin născut la Betleem, nume hotărât de Tatăl din veşnicie (Mt 1,20-21), nume care înseamnă "Dumnezeu mântuieşte".

O istorioară creştină spune că odată un om a avut un vis. Se făcea că a murit şi că stătea împreună cu mulţi alţii la rând în faţa tronului de judecată a lui Dumnezeu. Iar când i-ar fi venit rândul să ajungă în faţa Domnului, trebuia să spună doar trei cuvinte: "Isus, te iubesc!" Deşi, repeta aceste cuvinte cu fiecare om care le rostea în faţa tronului de judecată, când a ajuns mai aproape de tronul divin, a observat că mulţi oameni nu puteau să rostească aceste cuvinte mântuitoare, fie că se bâlbâiau, fie chiar amuţeau. Când a ajuns şi el în faţa tronului de judecată şi când a încercat să spună acele fericite cuvinte mântuitoare, i s-a pus un nod în gât şi i s-a blocat glasul. A încercat disperat să ţipe şi... s-a trezit. Dacă în viaţă nu am rostit des numele lui Isus, dacă nu l-am repetat pentru noi şi pentru alţii, la judecată nu-l vom putea rosti.

Pentru ca în momentul judecăţii să putem rosti uşor şi cu siguranţă numele mântuitor al lui Isus, Biserica, prin sfinţii ei, a instituit sărbătoarea Sfântul Nume a lui Isus; sărbătoare care din timpul pontificatului sfântului papă, Ioan Paul al II-lea (1920-2005), se celebrează în ziua de 3 ianuarie.

Numele mântuitor al lui Isus este redat în Biblie prin intermediul a altor 256 de nume. Numele "Isus" este pomenit de 565 ori în evanghelii; de 354 ori în Faptele Apostolilor şi în epistole; de 251 ori în evanghelia după Ioan.

Numele lui Isus a fost invocat şi venerat în Biserică chiar din timpurile apostolice. În numele lui Isus, creştinii se adunau pentru rugăciune, pentru Euharistie şi pentru viaţa în comun (cf. Mt 18,20; Fap 2,42-46). În Faptele Apostolilor găsim de mai multe ori pe buzele apostolilor formula: "în numele lui Isus", prin puterea căruia vindecau bolnavii (cf. Fap 3,6; 4,10). Aceeaşi expresie o găsim şi la sfântul Paul, prin care poporul creştin era chemat în închinare: "în numele lui Isus să se plece tot genunchiul" (Fil 2,10). Şi tot Paul felicită pe toţi cei care cheamă numele lui Isus, pentru că prin el primesc harul, pacea, şi mântuirea (cf. 1Cor 1,2).

O frumoasă legendă rusească ne spune că, în momentul înălţării la cer a lui Isus, ucenicii au început să plângă şi se tânguiască: "Pentru ce ne părăseşti, Isuse? Cine ne va mai da hrană, îmbrăcăminte, protecţie şi mângâiere"? Mişcat Domnul le-a spus: "Iată am să vă las un munte de aur, ca să aveţi din ce trăi". Atunci, Ioan Apostol i-a zis: "Doamne, ce să facem noi cu un munte de aur, căci hoţii îl vor fura. Mai degrabă lasă-ne puterea numelui tău, pentru ca el să ne fie, hrană, îmbrăcăminte, putere, apărare şi mângâiere". Atunci, mişcat, Isus le-a spus: "Iată vă las puterea numelui meu, cu care veţi putea înmulţi pâinile, veţi putea celebra tainele, veţi putea alunga diavolii, veţi putea vindeca bolile, veţi putea neutraliza orice venin, veţi putea învia morţii trupeşti şi sufleteşti, veţi putea mângâia orice om şi veţi putea mântui orice suflet (cf. Mc 16,16-19).

Nimic din lumea aceasta nu-i mai frumos şi mai dulce ca numele lui Isus; căci numele lui Isus este împletit în rugăciunile, cântările, şi laudele noastre; este împletit cu viaţa şi speranţele noastre. Nimic nu este mai plin de farmec şi de putere ca numele lui Isus. Biblia ne spune că numele lui Isus este atât de plin de farmec, încât este pus ca o pecete pe orice inimă (cf. Ct 8,6); că numele lui Isus este atât de puternic încât: diavolii fug dinaintea lui, morţii învie (cf. Mc 9,38; 16, 17), bolnavii se vindecă (cf. Fap 3,6); obţine iertarea păcatelor; este izvor de mântuire şi viaţă veşnică (cf. Fap 4,12; 1In 2,12; 1Cor 6,11; In 3,18; 1In 5,13).

Creştinii cei buni au cinstit chiar de la început numele lui Cristos, pe care îl pronunţau foarte des, în greutăţile şi necazurile vieţii, în lupta că satana şi cu oamenii răi, când le mergea bine şi când le mergea rău, în viaţă şi la moarte. Ba, mai mult, el îi scriau pe porţile, uşile şi pereţii caselor lor, dar mai ales în inima lor.

În timpul unei bătălii, din Războiul de Independenţă, din SUA ((1775-1783), un soldat, pe nume Carol, a fost rănit grav. Era din familie bună şi singurul copil al unei mame văduve. El avea un prieten, pe nume Iacob, care i-a fost alături şi în zilele bune şi în zilele grele. Acesta era orfan şi nu avea pe nimeni. Carol, simţindu-şi sfârşitul aproape, i-a scris o scrisoare mamei sale, în care i-a povestit cum a primit o rană mortală într-o luptă şi cum prietenul său Iacob i-a fost mereu alături. Dar, în această scrisoare, el a rugat-o pe mama să-l primească pe Iacob ca fiu, în numele lui. Şi, aşa a fost, mama l-a primit pe Iacob ca fiu, în numele lui.

Am relatat acest caz real, pentru a ilustra unul şi mai real. Isus, pe cruce, l-a rugat pe Tatăl ceresc să ne primească în cer pe noi păcătoşii, să ne primească în numele lui. De aceea sfinţii Petru şi Ioan predică în Sinedriu şi spun că tuturor oamenilor pierduţi le-a fost dat un nume în care să fie primiţi de Tatăl şi mântuiţi, iar acest nume este Isus (cf. Fap 4,12). Am primit noi acest nume? Iubim noi acest nume? Slujim noi acest nume? Dacă, da, ferice de noi, căci în acest nume vom fi primiţi şi mântuiţi de către Tatăl ceresc. Dacă, nu, vai de noi, căci suntem pierduţi.

Dar din păcate, numele lui Isus, aşa cum a profeţit bătrânul Simeon, stârneşte împotrivire şi provoacă cădere pentru mulţi, ceea ce pentru Isus şi pentru credincioşi lui este ca o sabie împlântată în inimă (cf. Lc 2,34-35). Să ne ferim cât putem de a ajunge oameni, care răstignim din nou pe Isus (cf. Evr 6,6).

Daniel Rozini, un pedagog creştin contemporan, în cartea sa "Dialog în empireu", ne spune că Isus Cristos a intrat în lumea păcătoşilor, în încercarea de a o salva. A pornit pe prima stradă şi a ajuns la "casa omului mândru". Bătu la uşă şi zise: "Sunt Isus şi am venit din partea Tatălui meu ceresc, ca să-ţi aduc iertarea şi graţierea, dacă le accepţi". "Eu n-am păcate, eu fac zilnic fapte bune, aşa că n-am nevoie de iertarea lui". A mers mai departe şi a ajuns la "casa omului ateu". A bătut şi aici la uşă şi a spus că este Isus, care a venit să-i aducă vestea cea bună că este iertat de orice vină, dacă îl primeşte. "Isuse, îi răspunse ateul, ştii că eu nu cred în existenţa ta, aşa că pleacă". A bătut la altă poartă, pe care scria: "casa omului de afaceri". A bătut la uşă şi s-a recomandat că este Cristos şi că are o afacere bună pentru el, iertarea păcatelor, dacă îl primeşte pe el. "Asta nu este o afacere serioasă, aşa că pleacă!", i-a răspuns afaceristul. A plecat mai departe şi a bătut la uşa "omului sărac". "Am venit să-ţi aduc iertarea păcatelor tale". "Dacă nu ai ceva de mâncare şi îmbrăcat, te rog pleacă". Isus a plecat mai departe şi a ajuns la "casa omului religios". "Sunt Isus şi am venit să-ţi aduc vestea iertării, dacă îmi deschizi uşa inimii". Uitându-se pe vizor, religiosul i-a spus: "Nu eşti Isus, căci nu semeni cu cel din tabloul meu, rămas de la părinţi, aşa că du-te!" Mergând mai departe, a ajuns la casa pe care scria: "cel mai mare păcătos". "Sunt Isus, dacă mă primeşti, îţi aduc vestea cea bună că ai fost iertat şi graţiat, căci am plătit datoria în locul tău". Atunci păcătosul izbucni în plâns, îl îmbrăţişă pe Isus şi îl invită în casa lui. Deodată toată casa care era învăluită în întuneric şi mizerie deveni luminoasă, curată şi strălucitoare. Faţa păcătosului se lumină şi urmele de păcat care îi mutilaseră chipul dispărură. O cântare de mărire se auzi din casa şi inima păcătosului; el primi iertarea şi un nume nou dat de însuşi împăratul veşniciei prin intermediul lui Isus Cristos; iar acest nume nou era: "Păcătos iertat şi mântuit".

Omule, care locuieşti în lumea de păcate, Isus Cristos bate astăzi şi la uşa inimii tale (cf. Ap 3,20; vezi şi cântarea: "Isuse, veşnic călător") .Tu ce alegi, să-i deschizi uşa şi să primeşti iertarea sau să-l laşi afară, şi să plece trist?

Biserica şi orice creştin bun îi spun astăzi lui Cristos, împreună cu mireasa din cartea Cântarea cântărilor: "Mireasmă revărsată este numele tău, de aceea te iubesc" (Ct 1,3).

Isus a spus: "Orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, vă va da" (In 16,23). Şi tot ce vom face în numele lui, chiar de vom oferi şi numai un pahar cu apă, nu va rămâne nerăsplătit (cf. Mc 9,40). De aceea, sfântul Paul ne îndeamnă: "Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin el, lui Dumnezeu Tatăl" (Col 3,17).

Aşa stând lucrurile cu puterea numelui lui Isus, creştinii cei buni au cinstit mereu numele lui Isus: în greutăţile şi necazurile vieţii, în lupta cu satana şi cu oamenii răi, când le mergea bine şi când le mergea rău, în viaţă şi la moarte; ei îl pronunţau foarte des, îl scriau pe bucăţi de hârtie spre a-l purta cu ei, îl scriau pe case, îl scriau pe uşi, îl scriau pe pereţii caselor, îl scriau pe mâini, îl scriau în dreptul inimii, îl scriau pe frunte spre aducere aminte; dar mai ales îl scriau în inimile lor (cf. Dt 6,4-9).

Numele lui Isus, aşa cum am arătat mai sus, a fost onorat şi cinstit în Biserică din cele mai vechi timpuri. Dar numai din secolul al XIV-lea, el a început să aibă cult liturgic. Marele predicator şi propagator al evlaviei către numelui lui Isus a fost sfântul franciscan Bernardino de Siena (1380-1444), care a fost susţinut în demersurile sale de preoţii: Alberto Sarteano (1385-1450), Iacob de Marche (1393-1476) şi Bernardino de Feltre ( 1439-1494). În 1530, papa Clement al VII-lea (1478-1534) a autorizat Ordinul Franciscan să recite Oficiul Numele Sfânt al lui Isus şi să-i celebreze sărbătoarea în diferite locaţii; apoi sărbătoarea a fost extins la întreaga Biserică de către papa Inocenţiu al XIII-lea (1655-1724), în 1721: Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005) a încurajat această evlavie, iar la ultima reformă a calendarului i-a stabilit ziua de sărbătoare, la 3 ianuarie.

Sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153) ne spune că numele lui Isus: "luminează mintea, întăreşte voinţa, slăbeşte imboldurile rele ale firii, uşurează necazurile, purifică dorinţele".

Iată câteva dintre minunile preasfântului nume al lui Isus în vieţile celor care l-au iubit şi l-au rostit:

Sfântul Paul a reuşit să vină la credinţa lui Isus, să depăşească nenumărate primejdii trupeşti şi sufleteşti şi să câştige lumea păgână de pe timpul lui pentru Dumnezeu, invocând numele lui Isus şi recomandând tuturor: "Orice veţi face cu cuvântul sau cu fapte, toate să le faceţi în numele Domnului Isus" (Col 3,17).

Fericitul Contardo Ferrini (1859-1902), un profesor laic italian, când era obosit de studiu şi nu reuşea să pătrundă un adevăr mai greu, scria pe marginea cărţii pe care o studia numele lui Isus şi dintr-o dată se simţea întărit şi ajutat.

Sfânta Ioana de Arc (1412-1431), o eroină franceză, şi-a condus poporul la victorie contra englezilor, scriind pe steagurile de luptă, Numele lui Isus; aşa cum odinioară Constantin cel Mare (272-337) a pus crucea pe steagurile de luptă contra lui Marcus Aurelius Valerius Maxentius (278-312) şi a biruit.

Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) era un tânăr care, cinstind şi repetând des numele lui Isus, a reuşit să lase chipul acestei lumi trecătoare şi să se îmbrace cu chipul lui Cristos cel sărac, ascultător, cast şi jertfelnic. Francisc, ori de câte ori rostea numele lui Isus, îşi lingea buzele, spunând că numele lui Isus i-a lăsat dulceaţă pe buze şi în inimă.

Sfântul Bernardin de Siena (1380-1444) a reuşit un bun apostolat ca preot, ţinând la predică într-o mână Biblia şi în cealaltă o tăbliţă pe care scrisese numele lui Isus, înconjurat raze; razele fiind simbolul harurilor pe care le revarsă acest nume. Mergând acasă de la biserică, creştinii scriau numele lui Isus în inimi; apoi, pe garduri, pe porţi, pe uşile şi pe pereţii caselor; şi astfel se simţeau protejaţi (cf. Dt 6,4-9).

Fericita Cunegunda (+ 1292), soţia lui Boleslau al V-lea, regele Poloniei, prin invocarea deasă a numelui lui Isus, a reuşit să trăiască în perfectă continenţă cu soţul ei, Boleslau; şi a mai reuşit să stingă incendii şi la propriu şi la figurat. Cunegunda, ori de câte ori îl auzea rostindu-se numele lui Isus, îşi pleca capul cu reverenţă.

Sfântul Benedict Iosif Labre (1748-1783), prin invocarea deasă a numelui lui Isus, a reuşit ca, din bogat ce era, să se facă sărac de dragul lui Isus, răspunzând astfel la sărăcia lui Isus (cf. 2Cor 8,9); şi apoi a găsit forţa să-şi trăiască sărăcia asumată, cu toate implicaţiile ei.

Isus ne spune şi nouă, celor de astăzi: "Cheamă-mă în ziua de necazului tău şi eu te voi izbăvi" (Ps 49,15).

Priveşte, Doamne, la familia ta, care cinsteşte numele sfânt al lui Isus, Fiul tău; dă-i să guste dulceaţa numelui lui Isus în această viaţă, şi apoi fă-l să se bucure de fericirea veşnică în paradis! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 61.