Reflecţie la sfârşitul anului 2013

Te Deum laudamus!

Astăzi, în ultima zi a anului, ca şi pelerinul sărac al lui Rabindranath Tagore (1861-1941) care în fiecare seară îşi făcea bilanţul celor adunate sau pierdute zilnic, ne facem şi noi bilanţul celor câştigate şi a celor pierdute pe parcursul anului care a trecut. Şi, ca pelerinul lui Tagore, constatăm cu durere că pentru puţin din cele materiale am pierdut multe lucruri veşnice din aur curat, multe măsuri "bune, îndesate, scuturate şi cu vârf" (cf. Lc 6,38), pentru că am fost zgârciţi cu Dumnezeu şi pentru că nu am lucrat şi trăit după învăţătura lui.

De aceea, la încheierea acestui an bogat în daruri şi evenimente prin care Dumnezeu ne-a vorbit şi ne-a iubit, dar din care puţin am câştigat cu adevărat şi mult am pierdut pentru viaţa veşnică, se cuvine a-i înălţa Domnului un imn de laudă pentru că s-a făcut Dumnezeul nostru; a-i înălţa un cânt de mulţumire pentru că s-a făcut dăruitorul nostru de daruri cereşti şi pământeşti; a-i înălţa o cerere de iertare pentru necorespunderile noastre la har şi a-i face o invocare de ajutor, pentru convertire şi pentru o credinţă arătată prin fapte bune.

În mod special evanghelia de astăzi ne invită să ne amintim, să lăudăm şi să mulţumim, pentru că zilnic am primit zilnic de la Dumnezeu, prin Cristos, "har după har" (In 1,16). Iar cele mai mari haruri primite sunt: Isus însuşi cu iertarea şi mântuirea lui; Cuvântul divin şi cele şapte Taine, care să ne călăuzească şi să ne întărească în drumul nostru spre limanul ceresc; pe Neprihănita Fecioară Maria, ca model de trăire în virtuţi şi rugătoarea noastră la tronul ceresc; pe sfântul Iosif, bărbatul drept, care ne luminează drumul către Isus; pe toţi sfinţii celebraţi zi de zi, ca o confirmare că evanghelia poate fi trăită; viaţa şi nenumărate alte haruri trebuincioase prin care s-o trăim aşa cum se cuvine.

În privinţa harurilor primite şi a irosirii lor ne putem asemăna cu tânăra muribundă aruncată de stăpânii ei cruzi, dar peste care Dumnezeu şi-a aruncat mantia sa milostivă, făcând-o fiică şi apoi mireasă a sa; dar noi am răsplătit dragostea lui Dumnezeu prin infidelitate, asemenea ei (Ez 16,1-63); ne putem asemăna cu fiul risipitor, care a irosit harurile Tatălui ceresc în interese străine de el (cf. Lc 15,13); dar, mai ales, ne putem asemăna cu Baraba căruia, deşi merita moartea, Dumnezeu i-a dat o nepreţuită şansă, moartea Fiului său Isus în locul său (cf. Mt 27,21-22).

Este sfârşit de an şi, aşa cum am spus deja, este timp de bilanţ sufletesc şi trupesc. Ne gândim că, într-adevăr, am primit "har peste har", ca tânăra muribundă, ca fiul risipitor, ca Baraba şi ca mulţi alţii, dar vedem că, asemenea lor, aşa de puţin am folosit din ele "spre folosul nostru şi al întregii sale sfinte Biserici". De aceea, nu putem să nu-i spunem lui Dumnezeu la acest sfârşit de an "Te Deum laudamus, Domine" pentru că nu ne-a dat pedeapsa pe care o meritam.

Parafrazând unele întâmplări din sfânta Scriptură, unde vedem că Dumnezeu a pedepsit pe mulţi păcătoşi, îi mulţumim lui Dumnezeu că până acum nu ne-a pedepsit ca pe ei. Mulţumim că nu ne-a pedepsit cu moartea ca pe Acan, deşi am umblat şi noi mai mult după cele pământeşti decât după cele ale lui Dumnezeu (cf. Ios 7,1-26); că nu ne-a transformat în stâlp de sare, ca pe soţia lui Lot, deşi am privit şi noi cu jind înapoi spre Sodoma păcatelor, din care am fost scoşi prin pătimirea şi moartea lui Isus (cf. Gen 19,26); că nu ne-a trăsnit pe loc, ca pe Uza, deşi am fost şi noi superficiali în slujirea sa (cf. 2Sam 6,7); că nu ne-a scos ochii ca lui Samson, şi nici nu ne-a făcut să învârtim veşnic la râşniţa veşnică a satanei, deşi ne-am desfătat şi noi de multe ori în gânduri, priviri, vorbe şi fapte murdare, uitând de misiunea noastră (cf. Jud 16,1-21); că nu ne-a pedepsit ca pe Nabucodonosor, prin pierderea minţii şi prin căderea la starea animalelor, deşi am refuzat şi noi convertirea, în ciuda semnelor şi minunilor la care am fost martori (cf. Dan 4,32-33); că nu a lăsat să ne-a înghită pământul ca pe Core, Datan şi Abiram, deşi am vorbit şi noi contra slujitorilor săi (cf. Num 16.19.32-33); că nu ne-a vorbit prin furtuni şi potop de ape ca lui Iona, deşi am refuzat şi noi să-i fim apostoli în lumea robită de păcat (cf. Iona 1,4.12).

Nu putem să nu-i spunem astăzi lui Dumnezeu: "Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm!" pentru că Dumnezeu, în loc să ne pedepsească pentru păcatele noastre, ne-a oferit o nouă şansă de convertire, de îndreptare şi de mântuire. Sfânta Carte ne arată în mai multe locuri că este în practica lui Dumnezeu să le acorde păcătoşilor, care sunt copiii săi, o a doua şansă, sau chiar mai multe şanse de convertire şi de întoarcere la el, spre mântuire, pentru că el nu vrea moartea păcătoşilor, ci convertirea lor (cf. Ez 18,23-24; 33,11).

Propun să mergem iarăşi la Sfânta Carte şi să vedem că a doua şansă a avut rezultate bune în mai multe cazuri:

1. Moise. Tatăl său se numea Amram, iar mama Iohebed (cf. Ex 6,20 şi Num 26,59). Trăise 40 de ani la curtea lui Faraon, ca fiu al fiicei faraonului, dar crescut şi educat de mama sa, care i-a devenit "doică" şi "educatoare", în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul său. El şi-a făcut un plan de salvare a poporul ales din robie, dar fără să-l întrebe pe Dumnezeu şi cu metode păgâne, de violenţă şi de crimă. În urma acestui demers al său, faraon a decis să-l ucidă. Dumnezeu însă a decis să-i mai dea o şansă, şansa convertirii şi cea de a colabora cu el la planul de salvare a poporului său. De aceea, l-a ajutat să fugă din faţa lui faraon, l-a călăuzit, l-a ocrotit şi l-a instruit în pustiu. Aici, în pustiu, Dumnezeu l-a făcut să înveţe ascultarea şi blândeţea. Moise s-a arătat a fi docil la lecţiile Domnului, căci în scurt timp a devenit cel mai blând şi ascultător om de pe pământ (cf. Num 12,3). Cu un aşa om transformat, Dumnezeu a putut face cele mai mari minuni şi să realizeze salvarea poporului ales din robie. Deşi nu a pus piciorul în Ţara Canaanului, a intrat totuşi în adevărata ţară promisă, paradisul ceresc (cf. Mt 17,3).

2. Iacob, fiul lui Isaac şi al Rebecăi. Un preferat şi alintat al mamei. Îi plăcea să devină "mare", dar nu prin mijloace cinstite. Astfel, i-a furat dreptul de întâi născut lui Esau (cf. Gen 27,35) şi oile socrului său Laban (Gen 25,29-34; 30,41). Fugind de frica lui Esau, Dumnezeu i-a oferit încă o şansă, şansa de a se înălţa cinstit, pe scara arătată de el la Betel; aceasta era o scară de înălţare nu atât pământească, cât cerească. Atunci Iacob a promis că va urma această scară, dacă Dumnezeu îl va păzi la plecare şi la venire (cf. Gen 28,10-22). La timpul hotărât, Dumnezeu l-a chemat să se întoarcă la Betel (cf. Gen 32,28) ca să primească binecuvântarea, mărirea şi cinstea adevărată care vin numai de la el, prin convertire şi luptă pentru cauza lui Dumnezeu (cf. Gen 35,9-10).

3. Iona. Era fiul lui Amittai din Gat-Kefer, tribul lui Zabulon (cf Ios 19,13). El dispreţuia pe niniviteni şi voia să fie pierduţi, pentru că au robit pe poporul său. Dar Dumnezeu îl cheamă şi îl trimite tocmai la păgânii din Ninive, duşmani ai poporului său. Iona a refuzat misiunea şi a voit să fugă la Tars (cf. Iona 1,2-3). Dumnezeu putea să-l dea la moarte pentru acest refuz, dar Dumnezeu ,în loc de moarte, i-a oferit o a doua şansă, printr-o balenă care l-a purtat la Ninive. De data asta Iona a împlinit porunca lui Dumnezeu şi a predicat convertirea în Ninive; iar ninivitenii s-au convertit şi au fost cru?a?i de distrugere (cf. Iona 3,10). În urma împlinirii acestei misiuni, Iona a fost reabilitat ca profet şi mântuit.

Exemplele în acest sens ar putea continua cu Iob, care credea că cel drept trebuie să fie scutit de suferinţă. Domnul i-a oferit a doua şansă, tocmai prin suferinţă, ca să realizeze că suferinţa dreptului este necesară şi mântuitoare pentru mântuirea celor căzuţi în păcat (cf. Iob 4,18; 15,15). În urma acestei înţelegeri şi a suferinţei asumate, Dumnezeu l-a reabilitat pe Iob şi i-a salvat şi pe prietenii săi vinovaţi, făcându-l o imagine a lui Isus (cf. Iob 42,12-17). Exemplele pot continua cu Paul, cel care credea că aduce laudă pe Dumnezeu prigonind pe creştini (cf. In 16,2). Dumnezeu putea să-l piardă pentru fapta aceasta, dar a ales să-i ofere şansa de a-l întâlni şi cunoaşte pe Isus. Această şansă l-a schimbat şi l-a făcut apostol al lui Isus, cel pe care îl prigonea (cf. Fap 9,5).

Apoi, exemplele de repetarea şanselor divine ar putea continua în primul rând cu mine; apoi cu dumneavoastră care fie ascultaţi, fie citiţi aceste rânduri; apoi cu toţi oamenii păcătoşi de pe pământ.

Pentru orice om fiecare an pe care îl termină, sau îl începe, este o nouă şansă izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu, prin care el cheamă să i se accepte planul său şi prin care spune deschis fiecăruia că el nu doreşte moartea păcătoşilor, dar salvarea lor (cf. Ez 33,11). Însă, atenţie, aceste noi şi noi şanse nu trebuie să le irosim, căci nu putem şti câte vor fi; iar şansele ne sunt acordate numai aici pe pământ (cf. Mc 2,10). Dincolo, e judecata (cf. Evr 9,27).

Practic, în fiecare dimineaţă ne trezim cu o nouă şansă de convertire, numai că noi nu-i acordăm atenţie, crezând că toate cele primite ni se cuvin şi uitând că multora dintre noi chiar astăzi nu li s-a mai dat încă o nouă şansă de convertire; iar de ne vom osândi, nu va fi nimeni vinovat de asta, decât noi înşine.

Privind iarăşi în Biblie, să ne propunem, cu ajutorul lui Dumnezeu, asemenea oamenilor lăudaţi de ea, ca de acum înainte să-i aducem lui Dumnezeu numai jertfe curate, ca Abel (cf. Gen 4,4); să ne convertim şi să umblăm numai cu Dumnezeu, ca Enoh (cf. Gen 5,22-24); să umblăm curaţi prin lumea de păcat, ca Noe (cf. Gen 6,13-22; Evr 11,7); să trăim în credinţă, ca Abraham (cf. Gen 12,1-4; Evr 11,8); să fim totdeauna gata de jertfă, ca Isaac (cf. Gen 22,6); să dorim binecuvântările divine, ca Iacob (cf. Gen 27,27); să fugim de orice necurăţie a gândurilor, a privirilor, a dorinţelor şi faptelor, ca Iosif (cf. Gen 39,9-10); să ne petrecem mai mult timp cu Dumnezeu, ca Moise (cf. Dt 9,9-10); să fim credincioşi slujirii Domnului, ca Rut (cf. Rut 1,16-17); să fim atenţi la cuvântul Domnului, ca Samuel (cf. 1Sam 3,1-10); să ne rugăm cu încredere, ca Ana (cf. 1Sam 1,9-17); să ne luptăm cu satana, ca David cu Goliat, şi să învingem (cf. 1Sam 17,48-50); să fim plini de râvnă pentru Domnul, ca Ilie (cf. 1Rg 19,14); să rămânem credincioşi în încercări, ca Iob (cf. Iob 1,21; 2,10); să ne ferim de tot ceea ce ne-ar putea întina, ca Daniel şi tovarăşii săi (cf. Dan 1,8); să rămânem credincioşi, chiar dacă va trebui să intrăm în cuptorul suferinţelor, ca cei trei tineri din Babilon (cf. Dan 3,16), ca bătrânul cărturar Eleazar (cf. 2Mac 6,18-28), ca cei ?apte fraţi Macabei împreună cu mama lor (cf. 2Mac 7,1-41) şi ca Ştefan (cf. Fap 7,57-58); să iubim lectura Scripturilor, ca Ezdra (cf. Neh 8,1-8); să reparăm spărturile sufleteşti şi trupeşti, ca Nehemia (cf. Neh 4,17); să considerăm toate cele pământeşti ca gunoaie şi piedici în urmarea ta, ca Paul (cf. Fil 3,7-8); să alergăm după toţi cei care caută mântuirea şi să-i ajutăm să o găsească, ca diaconul Filip (cf. Fap 8,26-40); să trecem prin lume făcând numai bine, asemenea lui Isus şi samariteanului milostiv (cf. Fap 18, 38; Lc 10,25-37); să ajungem în fericirea veşnică, alături de mulţimea nenumărată a celor care şi-au spălat sufletele în sângele Mielului (cf. Ap 7,9-14).

Doamne, tare multe lucruri bune ne-am propus acum, la sfârşit şi la început de an. Suntem conştienţi că singuri şi cu de la noi putere nu vom reuşi nimic din cele propuse. Te rugăm să ne ajuţi zi de zi cu harul tău, ca pe apostolii Petru şi Paul; ca pe vameşii Matei şi Zaheu; ca pe risipitorii de har Maria Magdalena şi samariteana de la Fântâna lui Iacob; într-un cuvânt, te rugăm să ne ajuţi ca pe toţi păcătoşii mântuiţi de tine, pe care noi îi numim generic sfinţi. Noi credem în tine, dar ca apostolii te rugăm zilnic "Doamne, ajută necredinţei noastre" (cf. Mc 9,24).

Se spune că atunci când un elev de liceu a primit cartea de matematică la începutul anului şcolar şi, răsfoind-o, a ajuns la ultimul capitol, unde a observat nişte probleme greu de rezolvat la acea oră, era gata să renunţe la cursuri. Dar profesorul său, un om înţelept, i-a zis: "Nu te speria, că zilnic vei primi noi cunoştinţe şi cu ajutorul lor vei reuşi să rezolvi toate problemele". Astăzi, când terminăm anul şi primim tema pentru anul viitor, tema mântuirii, să nu ne speriem, căci şi noi vom primi zilnic "har peste har" de la Isus născut din Fecioara Maria, care ne ia sub ocrotire chiar din prima zi a noului an.

Astăzi, în ultima zi a anului, Biserica celebrează pe sfinţii Sivestru (+ 335), papă, şi pe sfânta Melania (+439), văduvă; şi pe Ecaterina Laboure (+ 1876); oameni simplii şi slabi ca şi noi, dar care, ţinându-se zilnic aproape de Dumnezeu, lucrând zi de zi cu harul lui Dumnezeu, nefiind zgârciţi cu Dumnezeu şi cu semenii, au alergat mereu la ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului ?i au reuşit să realizeze lucruri bune pentru mântuirea lor şi a semenilor. Toţi trei au uşurat drumul oamenilor spre întâlnirea cu Dumnezeu: Silvestru prin punerea în lumină a Legilor divine şi prin ridicare de lăcaşuri de cult, prin care cei credincioşi să aibă posibilitatea de a se reuni şi să se constituie ca Biserică care îl laudă şi îl slujeşte pe Dumnezeu; Melania folosind darurile materiale şi spirituale pentru a lumina drumul multor păgâni spre Biserica lui Cristos, arca mântuirii de pe pământ; Ecaterina Laboure arătând-o pe Maria ca miraculoasă împărţitoare de haruri.

Cu adevărat putem spune că în anul care tocmai s-a scurs am primit din plinătatea lui Dumnezeu, prin Isus şi Duhul Sfânt, har peste har. Să-i mulţumim Domnului pentru toate harurile primite în acest an; să-i cerem iertare pentru toate necorespunderile noastre şi să îi cerem pentru anul care stă gata să vină o nouă şansă mântuitoare şi noi haruri, cu promisiunea de a ne converti şi de a lucra mai bine cu darurile ce le vom primi, atât spre folosul nostru, cât şi pentru al întregii sale sfinte Biserici.

Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 6.