Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Vizită de Crăciun la bolnavii de la spitalul Pădureni-Grajduri

Vineri, 27 decembrie 2013, la ora 10 dimineața, un grup frumos de credincioși din Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iași, animați de membrii Asociației "Sfântul Vincențiu de Paul", s-a adunat în fața bisericii pentru a face vizita de Crăciun la bolnavii de la spitalul Pădureni-Grajduri, împreună de părintele paroh Petru Sescu.

Ca în fiecare an, așa cum ne-am obișnuit, persoane cu suflet generos au contribuit, din puținul lor, pentru a face această sărbătoare cât mai frumoasă pentru cei de acolo: au strâns alimente, au făcut pachete și, încetul cu încetul, darul mic al fiecăruia s-a transformat în ceva mare, în bucuria împărtășirii cu ceilalți.

Imediat după anunțul special al preoților din ziua de duminică, membrii vincențieni s-au mobilizat și au depus eforturi pentru a aduna toate cele necesare, iar în seara de joi împreună cu tineri și credincioși din parohie, am coborât la subsolul bisericii pentru a aranja cu grijă cele 350 de pachete. Astfel, a doua zi dimineață, totul era pregătit și, cu mic cu mare, am pornit bucuroși spre Grajduri, cu mașinile voluntarilor.

Ajunși acolo, am fost întâmpinați de personalul spitalului, care ne-a condus în sala unde ne așteptau, nerăbdători, cei de acolo și, răsfoind cărțile de cântece, am început să organizăm, împreună cu ei, sfânta Liturghie. În timp ce părintele paroh îi pregătea, pe cei disponibili, prin spovadă, doamna Ana Doboș împărțea intențiile pentru Rugăciunea Credincioșilor, astfel încât, la acest moment al Liturghiei, bolnavii au înălțat personal o rugăciune către Domnul.

La predică, părintele paroh a vorbit cu multă emoție despre bunătatea și măreția lui Dumnezeu, care îi alege tocmai pe cei marginalizați și respinși de cei din jur să ia parte la planul lui de mântuire, arătând că, acolo unde societatea spune nu, Domnul își întinde larg brațele și le încredințează o misiune. El i-a îndemnat pe credincioși să nu se lase descurajați, ci să își ofere toate suferințele pentru mântuirea lumii.

La finalul slujbei, voluntarii au pornit, cu încredere, spre pavilioane, unde le-au împărțit celor prezenți câte un pachet și un cuvânt bun, iar, în jurul orei 13, am pornit din nou spre casă, cu promisiunea că ne vom întoarce pentru o nouă sărbătoare.

Îi mulțumim părintelui paroh Petru Sescu și membrilor vincențieni pentru călăuzirea în această zi specială și, mai ales, tuturor credincioșilor cu suflet mare care au contribuit, după posibilitățile lor, la bucuria celor de la Grajduri. Le mulțumim și tuturor celor care ne-au primit cu atâta bunăvoință în mijlocul lor și sperăm că Nașterea Domnului nostru Isus Cristos a adus, pentru fiecare dintre ei, fără deosebire, bucurie și speranță.

Diana Fârte

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 decembrie: Iași: Vizită de Crăciun la bolnavii de la spitalul Pădureni-Grajduri


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat