Reflecţie la Sfânta Noapte de Crăciun - 2013

Crăciunul luminează Paştele şi ne schimbă viaţa

Este sfânta Noapte de Crăciun şi s-a născut Emanuel! De aceea, Biserica ne întâmpină împreună cu îngerii şi ne spune tuturor: "Vă vestesc bucurie mare care va fi pentru tot poporul, în această Noapte preasfântă, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2,11).

Mântuitorul este un copil şi încă unul foarte sărac şi umil. "Veţi găsi un copil înfăşat care este pus într-o iesle". Şi totuşi el este Mântuitorul. Când Israel era în război cu filistenii, nimeni dintre vitejii lui Israel, nici chiar regele Saul, n-a avut curaj să lupte cu Goliat, filisteanul. Atunci când părea cu nu mai e nimic de făcut, decât predarea în mâna filistenilor, apare un copil, apare David, care spune că-l va învinge pe Goliat. Nimeni nu l-a crezut şi nimeni nu i-a dat credit (cf. 1Sam 17,33). Şi totuşi mântuirea lui Israel a venit de la acest copil, căci David l-a învins pe Goliat cu o pietricică aruncată dintr-o praştie de copil (cf. 1Sam 17,49).

Copilul Isus, născut în această Noapte sfântă, deşi mulţi s-au îndoit şi poate se mai îndoiesc încă de el, este totuşi Mântuitorul lumii. El este pietricica desprinsă din vârf de munte care izbeşte în toţi duşmanii cu o forţă uimitoare, aşa cum a profeţit Daniel (cf. Dan 2,34).

După ce pe tot parcursul Adventului ne-am rugat şi am cântat cu profeţii: "Voi ceruri vă-duraţi pe Cel promis ni-l daţi" (cf. Is 45,8), "O, de ai deschide cerurile şi te-ai coborî, munţii s-ar topi înaintea ta" (Is 64,1), iată că acum a sosit timpul ca rugăciunea noastră să fie ascultată.

Şi ce s-a întâmplat de Crăciun? Înţeleptul Solomon ne spune: "Când întunericul învăluia totul şi când păcatul oamenilor atinsese culmea răutăţii sale, tocmai atunci Cuvântul lui Dumnezeu s-a coborât din ceruri, de pe tronul său regesc, şi a venit cu iubire la noi (cf. Înţ 18,14-15). Apostolul Ioan ne lămureşte şi el: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, plin de har şi de adevăr. Iar noi am văzut slava lui (cf. In 1,14). Iar sfântul Paul ne vesteşte că: "la împlinirea vremii, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să dobândească înfierea" (Gal 4,4-5).

Iar piosul poet anonim concluzionează, pe baza Scripturilor, că "Isus, s-a născut ca om între noi, ca să crească împreună cu noi, să ne instruiască, să se jertfească şi să ne mântuiască (cf. Mt 1,21).

Isaia, care ne vorbeşte în prima lectură, ne spune: omul era căzut în întuneric şi în umbra morţii şi avea nevoie de o lumină şi un salvator; omul era prizonier la un stăpân rău, care îl prigonea şi îi lovea spinarea, şi avea nevoie de un eliberator; omul era căzut în păcat şi avea nevoie de un mântuitor ca să-l ridice; omul era rătăcit de la calea binelui şi avea nevoie de un călăuzitor pentru a-l readuce pe calea cea dreaptă (cf. Is 9,1-6). Iar Isus s-a născut în sfânta Noapte de Crăciun tocmai pentru a scăpa întreaga omenire de toate aceste dureri şi ca să mântuiască tot ceea ce era pierdut (Lc 19,10).

Dar sfântul Paul ne spune în cea de-a doua lectură mai corect şi mai exact ce s-a întâmplat: "Isus s-a născut pentru a se da pe sine însuşi pentru noi, că să ne răscumpere de orice nelegiuire, ca să cureţe pentru sine un popor numai al său, un popor plin de zel pentru fapte bune" (Tit 2,14).

Iar Isus, încă din veşnicie, aşa cum găsim scris în Scrisoarea către evrei, spunea Tatălui ceresc: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: «Iată, vin să fac voia ta, Dumnezeule!»" (Evr 10,5-7).

Toate pe care le-am văzut şi le-am auzit în această Noapte Preasfântă au un înţeles tainic şi ne duc cu gândul şi inima la faptul că Isus s-a născut pentru ca, prin jertfă, să fie mântuitorul nostru.

Dacă am fost atenţi la lecturile din această Noapte Preasfântă am putut observa că ele, în ansamblul lor, împreună cu sfintele cântări şi toate ornamentele ieslei lui Isus, ne duc cu gândul la faptul că Pruncuşorul divin s-a născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Isus s-a născut iarna, când ziua era scurtă şi era frig, pentru a arăta că începând cu naşterea lui a venit ziua cea lungă a mântuirii şi că el este acela care va încălzi inimile reci şi lipsite de iubire ale oamenilor prin jertfa de sine.

Isus s-a născut când noaptea păcatului ajunsese la apogeul ei (cf. Înţ 18,14-15), pentru ca toţi păcătoşii să vadă lumina lui şi să simtă căldura lui. Isaia ne spune în această noapte că, pentru a se putea vedea lumina, decorul cel mai potrivit este întunericul (cf. Is 9,1); aşa a fost pentru Isus, aşa este şi pentru noi. În întunericul şi frigul spiritual al lumii de astăzi avem ocazia cea mai potrivită de a străluci mai clar şi a încălzi mai bine, prin trăirea evangheliei lui Isus.

Isus s-a născut într-un grajd şi nu într-un local de lux pentru a arăta că la el se poate intra şi fără ţinută de gală; că la el poate intra şi săracul şi bogatul; că la el poate intra şi îngerul şi păcătosul.

Isus s-a născut sărac pentru a ne învăţa că, în drumul spre cer, bogăţiile sunt o mare piedică; că mai uşor va trece o cămilă prin urechea unui ac, decât cei care au bogăţii să intre în împărăţia cerurilor (cf. Mt 19,24); pentru a ne spune că el va fi prietenul săracilor, cărora le aduce vestea cea bună (cf. Lc 4,18); pentru a le spune oamenilor că, dacă se vor face săraci de dragul lui, aşa cum el s-a făcut sărac de dragul nostru (cf. 2Cor 8,9), vor moşteni împărăţia cerurilor (cf. Mt 5,3).

Isus s-a născut la Betleem, "Casa pâinii", şi pe paie pentru a le spune oamenilor că el este: "Pâinea vie a vieţii care s-a coborât din cer, din care dacă vor mânca, vor trăi veşnic prin el" (cf. In 6,54.57); iar Pâinea aceasta, din care toţi pot mânca toţi pe gratis (cf. Is 55,1-3), trebuie mai întâi măcinată şi coaptă în focul Calvarului.

Isus s-a lăsat aşezat într-o iesle din lemn pentru a arăta lumii că el va fi înălţat şi va muri pe lemnul crucii pentru mântuirea tuturor celor care vor suspina şi vor dori mântuirea lui. Şi iarăşi, Isus s-a lăsat aşezat în iesle pentru ca oameni şi îngeri să poată veni să-l vadă; pentru a prefigura tabernacolul, locul unde el îi va aştepta pe oameni ca să vină şi să primească mântuirea lui, pe care a câştigat-o prin cruce.

Isus s-a născut afară din cetate, necunoscut şi refuzat de oameni, pentru a arăta că el va muri pentru mântuirea lumii tot în afara cetăţii (cf. Evr 13,12). Iar cei care vor dori mântuirea lui vor trebui să iasă la el, afară din cetatea lumii păcătoase, şi să primească ocara împreună cu el (cf. Evr 13,13).

Isus s-a născut în "câmpul păstorilor" pentru că el avea să devină adevăratul Păstor, care îşi va da viaţa pentru oiţele sale şi va deveni astfel adevărata "poartă a oilor". El singur va putea conduce oiţele sale la păşune bogată şi apă cristalină, la odihnă şi la loc sigur; el singur le va păzi cu preţul vieţii (cf. Ps 23,1-6; In 10,11).

Tot ce am spus până acum, cum că Isus s-a născut pentru a se jertfi şi pentru a muri pentru noi, ar putea fi sintetizat în expresia Isus s-a născut ca să ia chip în noi (cf. Gal 4,19), aşa cum a luat chip în Maria (cf. Lc 2,7); căci dacă nu va lua chip în noi şi nu vom devenim una în el şi una cu Tatăl (cf. In 17,21), nu vom putea niciodată să fim strămutaţi în împărăţia dragostei lui (cf. Col 1,13).

Pe patul de moarte scriitorul Giovanni Papini (1881-1956), un italian, a spus aceste cuvinte: "Unul dintre mesajele cele mai profunde ale creştinismului este acesta: de s-ar fi născut Cristos la Betleem de o mie de ori, sau de zece mii de ori, dar dacă nu s-a născut în inima ta, omule, la nimic nu-ţi foloseşte".

Numai atunci când va trăi Isus în noi şi noi în el, cum spune sfântul Paul (cf. Gal 2,20; 2Cor 5,15), numai atunci vom realiza acest ideal al Crăciunului, ca Isus să ia chip în noi. Numai atunci când, văzându-ne oamenii, vor putea spune despre noi cum spuneau despre sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859): "L-am văzut pe Dumnezeu într-un om!"; numai atunci când noi vom putea spune despre noi înşine aşa cum spunea despre sine Richard Wurmbrand (1909-2001), un misionar român de origine ebraică, închis mulţi ani pentru evanghelie: "Dumnezeu, este ca mine!", numai atunci vom realiza în noi idealul Crăciunului.

Naşterea lui Isus a zdruncinat din temelii lumea păgână care avea idoli după chipul ei, căci Isus a venit să schimbe lumea după chipul lui şi să ia chip în ea. În Muzeul de artă din New York, USA, se găseşte o pictură din secolul XVIII, înfăţişând Naşterea Domnului. În spatele ieslei lui Isus se văd în depărtare nişte semeţe clădiri romane, care din momentul naşterii lui Isus au început să se prăbuşească. Prin acest detaliu artistul a voit să arate că, odată cu Naşterea lui Isus, toate cele vechi ale lumii de păcat, oricât de impozante ar fi ele, trebuie să cadă, pentru ca lumea nouă a lui Isus să ia de acum fiinţă (cf. 2Cor 5,17).

Cum am putea să-i cântăm noi astăzi lui Cristos, dacă în templul sufletului nostru mai dăinuie lucrările satanei şi ale păcatului? Lucrările şi chipul satanei dintr-un suflet se pot dărâma numai printr-o spovadă bună şi schimbarea vieţii. Paul ne spune: "să părăsim păcatul; să lepădăm fărădelegile şi dorinţele pur pământeşti; să trăim în cumpătare, dreptate şi evlavie; să devenim activi în fapte bune" (cf. Tit 2,11-14).

Şi acum încă ceva, fără de care Crăciunul ar rămânea doar o sărbătoare şi atât. Este vorba de misiunea dată de sărbătoarea Crăciunului. Iosif şi Maria au făcut un drum lung până ce au găsit un loc pentru a-l naşte pe Isus. A fost o prefigurare şi o imagine profetică a tuturor ucenicilor lui Isus. Astăzi trebuie să ştim că, după ce Isus a luat chip în noi, şi noi trebuie să-l naştem pe el în lume, ca Maria; şi noi trebuie să-i fim frate, soră şi mamă, ca apostolii (cf. Mt 12,50). Aşa cum Iosif şi Maria, aşa cum toţi ucenicii şi misionarii, aşa cum toţi mărturisitorii şi toţi creştini până la noi au făcut drumuri lungi pentru a găsi suflete în care să-l nască pe Isus, tot astfel trebuie să facem şi noi. Să nu uităm că primii creştinii, cu vestea cea bună în inimi, cuvinte şi fapte, umblau din casă în casă, din localitate în localitate şi din ţară în ţară pentru a-l naşte pe Isus în sufletele oamenilor.

Se povesteşte despre scriitorul rus Lev Tolstoi (1828-1910) că odată, pe când ieşea din biserică, a fost oprit de un sărman care i-a cerut un ajutor. El şi-a cotrobăit buzunarele, însă nu a găsit nimic. Atunci s-a aplecat spre acel om, i-a zâmbit şi, punându-i mâna pe umăr, i-a spus: "Îmi pare rău, frate, însă nu am nimic la mine. Data viitoare, îţi promit, vei primi mai mult". Atunci sărmanul om, zâmbind mulţumit, a prins mâna scriitorului şi i-a spus: "Bine, bine! Faptul că tu mi-ai zâmbit şi m-ai numit frate este deja un dar nespus de preţios pentru mine. Mulţumesc din inimă!" Să mergem şi să facem şi noi la fel.

Închei cu versurile poetului anonim care spune: "Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun; dar nu uita, când eşti voios, creştine, să fii bun"!

Crăciun fericit tuturor!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.