Vatican: Angelus (22 decembrie 2013)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această a patra duminică din Advent, Evanghelia ne relatează faptele care au precedat naşterea lui Isus, iar evanghelistul Matei le prezintă din punctul de vedere al sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.

Iosif şi Maria trăiau la Nazaret; încă nu locuiau împreună, deoarece căsătoria încă nu era împlinită. În acel spaţiu de timp, Maria, după ce a primit vestea îngerului, a devenit însărcinată prin lucrarea Duhului Sfânt. Când Iosif îşi dă seama de acest fapt, este descumpănit. Care au fost gândurile sale Evanghelia nu explică, dar ne spune esenţialul: el încearcă să facă voinţa lui Dumnezeu şi este gata pentru renunţarea cea mai radicală. În loc să se apere şi să-şi impună propriile drepturi, Iosif alege o soluţie care pentru el reprezintă un sacrificiu enorm. Şi Evanghelia spune: "Fiind drept şi nevoind s-o denunţe, s-a hotărât să o lase în ascuns" (1,19).

Această frază scurtă rezumă o adevărată dramă interioară, dacă ne gândim la iubirea pe care Iosif o avea faţă de Maria! Dar şi într-o astfel de circumstanţă, Iosif vrea să facă voinţa lui Dumnezeu şi decide, în mod sigur cu mare durere, s-o lase pe Maria în ascuns. Trebuie meditat asupra acestor cuvinte pentru a înţelege care a fost încercarea prin care Iosif a trebuit să treacă în zilele care au precedat naşterea lui Isus. O încercare asemănătoare cu aceea a sacrificiului lui Abraham, când Dumnezeu i l-a cerut pe fiul Isaac (cf. Gen 22): a renunţa la cel mai preţios lucru, la cea mai iubită persoană.

Dar, ca în cazul lui Abraham, Domnul intervine: a găsit credinţa pe care o căuta şi deschide o cale diferită, o cale de iubire şi de fericire: "Iosif - îi spune -, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt" (Mt 1,20).

Această evanghelie ne arată toată măreţia sufletească a sfântului Iosif. El urma un bun proiect de viaţă, însă Dumnezeu rezerva pentru el un alt plan, o misiune mai mare. Iosif era un om care dădea mereu ascultare glasului lui Dumnezeu, profund sensibil faţă de voinţa sa secretă, un om atent la mesajele care ajungeau la el din adâncul inimii şi de sus. Nu s-a încăpăţânat să urmărească acel proiect al său de viaţă, nu a permis ca supărarea să-i otrăvească sufletul, ci a fost gata să se pună la dispoziţia noutăţii care, în mod descumpănitor, îi era prezentată. Este aşa, era un om bun. Nu ura şi nu a permis ca supărarea să-i otrăvească sufletul. Dar de câte ori nouă ura, antipatia chiar, supărarea ne otrăvesc sufletul! Şi acest lucru face rău. Să nu permitem asta niciodată: el este un exemplu în acest sens. Şi astfel, Iosif a devenit şi mai liber şi mare. Acceptându-se după planul Domnului, Iosif se regăseşte pe deplin pe sine însuşi, dincolo de sine. Această libertate a sa de a renunţa la ceea ce este al său, la posesia asupra propriei existenţe, şi această deplină disponibilitate interioară a sa la voinţa lui Dumnezeu ne interpelează şi ne arată calea.

Să ne dispunem aşadar să celebrăm Crăciunul contemplându-i pe Maria şi pe Iosif: Maria, femeia plină de har care a avut curajul de a se încredinţa total Cuvântului lui Dumnezeu; Iosif, bărbatul fidel şi drept care a preferat să creadă în Domnul în loc să asculte glasurile îndoielii şi orgoliului uman. Cu ei să mergem împreună spre Betleem.

________________

După Angelus

Citesc acolo scris mare: "Săracii nu pot să aştepte". Este frumos! Şi asta mă face să mă gândesc că Isus s-a născut într-un grajd, nu s-a născut într-o casă. După aceea a trebuit să fugă, să meargă în Egipt pentru a-şi salva viaţa. La sfârşit, s-a întors acasă, la Nazaret. Şi eu mă gândesc astăzi, citind şi această scriere, la atâtea familii fără casă, fie pentru că n-au avut-o niciodată, fie pentru că au pierdut-o din atâtea motive. Familia şi casa merg împreună. Este foarte greu a duce înainte o familie fără a locui într-o casă. În aceste zile de Crăciun îi invit pe toţi - persoane, entităţi sociale, autorităţi - să facă tot posibilul pentru ca fiecare familie să poată avea o casă.

Vă salut cu afect pe voi toţi, dragi pelerini care proveniţi din diferite ţări pentru a participa la această întâlnire de rugăciune. Gândul meu se îndreaptă spre familii, spre grupurile parohiale, spre asociaţii şi spre fiecare credincios. Îndeosebi salut comunitatea Institutului Pontifical Misiuni Externe, Trupa muzicală din San Giovanni Valdarno, pe tinerii din parohia San Francesco Nuovo din Rieti şi pe participanţii la ştafeta pornită din Alessandria şi ajunsă la Roma pentru a mărturisi angajarea în favoarea păcii în Somalia.

Celor din Italia care s-au adunat astăzi pentru a manifesta angajarea lor socială le doresc să dea o contribuţie constructivă, respingând tentaţiile ciocnirii şi violenţei şi urmând mereu calea dialogului, apărând drepturile.

Vă doresc tuturor o duminică frumoasă şi un Crăciun de speranţă, de dreptate şi de fraternitate. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.