Vatican: Audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Bisericile Orientale (21 noiembrie 2013)

Joi, 21 noiembrie 2013, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe participanţii la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. După salutul de omagiu al prefectului, cardinalul Leonardo Sandri, papa a adresat celor prezenţi discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Iubiţi fraţi şi surori,

"Cristos este lumina neamurilor": aşa începe constituţia dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican II. De la orient la occident toată Biserica dă această mărturie Fiului lui Dumnezeu; Biserica aceasta care, aşa cum evidenţiază în continuare acelaşi text conciliar, "este prezentă în orice naţiune a pământului [...], de fapt, toţi credincioşii răspândiţi în lume sunt în comuniune în Duhul Sfânt" (nr. 13). "Astfel - adaugă apoi, citându-l pe Ioan Gură de Aur - cine stă la Roma ştie că indienii sunt mădularele sale" (Omilie despre Ioan 65,1: PG 59, 361).

Memorabila adunare a Conciliului Vatican II a avut şi meritul de a aminti în mod explicit cum în liturgiile antice ale Bisericilor Orientale, în teologia, spiritualitatea şi disciplina lor canonică "străluceşte tradiţia care vine de la apostoli prin sfinţii părinţi şi care constituie o parte a patrimoniului revelat de Dumnezeu şi indivizibil al Bisericii Universale" (decretul Orientalium Ecclesiarum, 1).

Astăzi sunt cu adevărat bucuros să-i primesc pe patriarhi şi pe arhiepiscopii majori, împreună cu cardinalii, mitropoliţii şi episcopii membri ai Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Îi mulţumesc cardinalului Leonardo Sandri pentru salutul pe care mi l-a adresat şi îi sunt recunoscător pentru colaborarea pe care o primesc de la dicaster şi de la fiecare dintre voi.

Această sesiune plenară vrea să-şi reînsuşească harul Conciliului Vatican II şi al magisteriului succesiv despre Orientul creştin. Din verificarea drumului făcut vor reieşi orientări apte să susţină misiunea încredinţată de Conciliu fraţilor şi surorilor din Orient, adică aceea de "a promova unitatea tuturor creştinilor, în special orientali" (ibid., 24). Duhul Sfânt le-a condus în această misiune pe cărările dificile ale istoriei, alimentându-le fidelitatea faţă de Cristos, faţă de Biserica Universală şi faţă de succesorul lui Petru, chiar şi cu preţ mare, nu rar până la martiriu. Biserica întreagă vă este într-adevăr recunoscătoare pentru asta!

Punându-mă în brazda trasată de predecesorii mei, vreau să reafirm aici că "există în mod legitim, în comuniune eclezială, Biserici particulare, înzestrate cu tradiţii proprii, rămânând neatins primatul catedrei lui Petru, care se află în fruntea adunării universale a carităţii, ocroteşte formele de diversitate legitime şi veghează, în acelaşi timp, ca ceea ce este particular să nu aducă niciun prejudiciu unităţii, ci mai degrabă să o slujească" (Lumen gentium, 13). Da, varietatea autentică, varietatea legitimă, aceea inspirată de Duhul Sfânt, nu dăunează unităţii, ci o slujeşte; Conciliul ne spune că această varietate este necesară unităţii!

În această dimineaţă am putut să aflu din glasul viu al patriarhilor şi al arhiepiscopilor majori situaţia diferitelor Biserici Orientale: vitalitatea reînflorită a celor oprimate îndelung sub regimurile comuniste; dinamismul misionar al celor care fac referinţă la predica apostolului Toma; perseverenţa celor care trăiesc în Orientul Mijlociu, adesea în condiţia de "turmă mică", în locuri marcate de ostilitate, conflicte şi chiar persecuţii ascunse.

În reuniunea voastră trataţi diferite problematici referitoare la viaţa internă a Bisericilor Orientale şi dimensiunea diasporei, crescută în mod însemnat în fiecare continent. Trebuie făcut tot posibilul pentru ca auspiciile conciliare să aibă realizare, facilitând îngrijirea pastorală fie în teritoriile proprii, fie acolo unde comunităţile orientale s-au stabilit de mult timp, promovând în acelaşi timp comuniunea şi fraternitatea cu comunităţile de rit latin. La asta va putea folosi o vitalitate reînnoită care trebuie imprimată organismelor de consultare existente deja între Biserici şi cu Sfântul Scaun.

Gândul meu se îndreaptă în mod special spre ţara binecuvântată în care Cristos a trăit, a murit şi a înviat. În ea - am aflat asta şi astăzi din glasul patriarhilor prezenţi - lumina credinţei nu s-a stins, ba chiar străluceşte puternic. Este "lumina Orientului" care "a luminat Biserica Universală, încă de când a apărut asupra noastră un soare care răsare (Lc 1,78), Isus Cristos, Domnul nostru" (Scrisoarea apostolică Orientale lumen, 1). De aceea, fiecare catolic are o datorie de recunoştinţă faţă de Bisericile care trăiesc în acea regiune. De la ele putem învăţa, printre altele, răbdarea şi perseverenţa exercitării zilnice uneori marcate de trudă a spiritului ecumenic şi a dialogului interreligios. De fapt, contextul geografic, istoric şi cultural în care trăiesc de secole le-a făcut interlocutori naturale ai altor confesiuni creştine numeroase şi ai altor religii.

Provoacă mare îngrijorare condiţiile de viaţă ale creştinilor, care în multe părţi din Orientul Mijlociu îndură în manieră deosebit de grea consecinţele tensiunilor şi conflictelor aflate în desfăşurare. Siria, Irak, Egipt şi alte zone din Ţara Sfântă, încă mai varsă lacrimi. Episcopul de Roma nu-şi va da pace până când vor exista bărbaţi şi femei, de orice religie, loviţi în demnitatea lor, privaţi de cele necesare pentru supravieţuire, furaţi de viitorul lor, constrânşi la condiţia de exilaţi şi refugiaţi. Astăzi, împreună cu păstorii Bisericilor din Orient, facem apel ca să fie respectat dreptul tuturor la o viaţă demnă şi la mărturisirea în mod liber a propriei credinţe. Nu ne resemnăm să gândim Orientul Mijlociu fără creştini, care de două mii de ani mărturisesc acolo numele lui Isus, inseraţi drept cetăţeni cu titlu deplin în viaţa socială, culturală şi religioasă a naţiunilor de care aparţin.

Durerea celor mai mici şi a celor mai slabi, cu tăcerea victimelor, pun o întrebare insistentă: "Cât mai este din noapte?" (Is 21,11). Să continuăm să veghem, asemenea santinelei biblice, fiind siguri că Domnul nu va lăsa să ne lipsească ajutorul său. De aceea, mă adresez întregii Biserici pentru a îndemna la rugăciune, care ştie să obţină de la inima milostivă a lui Dumnezeu reconcilierea şi pacea. Rugăciunea dezarmează ignoranţa şi prostia şi generează dialogul acolo unde conflictul este deschis. Dacă va fi sinceră şi perseverentă, va face glasul nostru blând şi ferm, capabil să se facă ascultat şi de responsabilii naţiunilor.

În sfârşit, gândul meu se îndreaptă spre Ierusalim, acolo unde cu toţii ne-am născut în mod spiritual (cf. Ps 87,4). Îi doresc orice mângâiere pentru ca să poată fi cu adevărat profeţie a acelei convocări definitive, de la orient la occident, dispusă de Dumnezeu (cf. Is 43,5). Fericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, neobosiţi făcători de pace pe pământ, să fie mijlocitorii noştri în cer, cu toată sfânta Născătoare de Dumnezeu, care ni l-a dat pe principele păcii. Asupra fiecăruia dintre voi şi asupra iubitelor Biserici Orientale invoc binecuvântarea Domnului.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 8.