Dificultăţile unui imam convertit

Mario Joseph (Moulvi Sulaiman) era un imam în vârstă de 18 ani. El a devenit creştin, dar tatăl său a încercat să-l omoare. Azi el este predicator catolic în India. Din cauza convertirii sale, cei din jur l-au condamnat la moarte. În cimitirul indian din satul său există o piatră de mormânt cu numele său, iar sub piatră există un sicriu cu o sculptură în argilă a trupului său. Tatăl său i-a zis: "Dacă tu vrei să fii creştin, eu trebuie să te ucid". Dar, în realitate, mormântul este gol, iar Mario Joseph e bine şi trăieşte. Agenţia de ştiri Aleteia a publicat următorul interviu, realizat de Lartaun de Azumendi, reporter la Radio Cope (Spania).

Reporter: Mario Joseph, la vârsta de 18 ani eraţi deja imam musulman. Ce s-a întâmplat, de fapt, că viaţa dumneavoastră a cunoscut o asemenea schimbare?

M.J.: Eram al treilea din şase copii ai familiei mele. Când aveam vârsta de 8 ani, tatăl meu m-a trimis într-o şcoală coranică pentru a deveni imam. După zece ani de studii, la vârsta de 18 ani, eram deja imam. Într-o zi predicam în moschee şi spuneam că Isus Cristos nu este Dumnezeu. Una din persoanele prezente mi-a zis să nu mai spun aşa ceva şi mi-a cerut să-i explic mai clar cine este Isus Cristos. Neputând să-i dau vreun răspuns, am început să citesc Coranul, de la un capăt la altul, şi am descoperit că, în capitolul al treilea apare numele lui Isus. De fapt, mai apoi, apare adesea cu numele de Isus Cristos, iar în capitolul 19 se vorbeşte despre Maria. În Coran Maria este singurul nume feminin care apare. Şi se mai spune că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu.

Reporter: Tu erai în India într-o zonă musulmană?

M.J.: Da. Toţi sunt musulmani şi hinduşi şi, practic, nu există creştini.

Reporter: Pornind de la această îndoială care ţi-a apărut în timp de predicai, cum a început, după aceea , procesul tău de convertire?

M.J.: În Coran se afirmă că Mahomed este mort, dar că Isus este mereu viu. Când am citit aceasta, m-am gândit: pe care ar trebui să-l accept şi să-l urmez, pe cel care trăieşte sau pe cel mort? I-am cerut lui Allah să mă lumineze ce să urmez şi am început să mă rog. Am deschis apoi Coranul şi acesta s-a deschis la capitolul 24, versetul 10, unde scrie că dacă eşti cumva în dubiu despre spusele Coranului, atunci întreabă Biblia. Aşadar, m-am hotărât să studiez Biblia. Astfel am înţeles care este Dumnezeu cel adevărat şi, prin urmare, am îmbrăţişat creştinismul.

Reporter: Văd că povestiţi într-un mod foarte natural. Dar vă imaginaţi atunci ce ar fi urmat dacă deveneaţi creştin? Ce s-a întâmplat cu cei din jurul dumneavoastră?

M.J.: În momentul în care m-am convertit, m-am retras într-un centru de primire, dar familia mea a început să mă caute. După câteva zile m-au găsit. Tatăl meu m-a lovit cu duritate şi m-a luat cu forţa acasă. Când am ajuns acasă, m-a închis într-o cameră, mi-a legat mâinile şi picioarele, m-a dezbrăcat, mi-a frecat gura, nasul şi ochii cu o substanţă picantă şi m-a lăsat acolo, fără hrană timp de 28 de zile. După acest lung timp, tatăl meu a venit şi mi-a atins gâtul să vadă dacă mai trăiesc. Eu am deschis ochii şi am văzut că avea un cuţit în mână. M-a întrebat dacă rămân mai departe cu Isus. Şi a adăugat că, dacă eu rămân cu aceeaşi părere, adică dacă rămân cu Isus, el mă va ucide. Ştiam că este în stare să mă ucidă, deoarece este un musulman foarte dur. Eram convins de asta. Eu i-am răspuns foarte clar că îl voi urma pe Isus. În acel moment, o lumină foarte puternică mi-a atins sufletul şi mi-a dat puterea de a striga cu toată puterea mea (pe care o mai aveam): Isuse!

Atunci tatăl meu a căzut dintr-odată, iar cuţitul pe care îl avea în mână i s-a înfipt în piept. Am văzut că i-a provocat o rană destul de gravă. A început să sângereze abundent, iar din gură curgeau spume. Familia mea, înspăimântată, l-a luat repede şi l-a dus la spital, dar au uitat să încuie uşa. Aşa am putut să ies şi să iau un taxi pentru a mă întoarce la centrul de primire, de unde mă prinsese anterior. Am rămas acolo ascuns mai mult timp.

Reporter: Din ce spuneţi, pare incredibil că aţi mai avut forţa fizică pentru a ieşi şi a ajunge la acel centru de primire...

M.J.: Deşi eram foarte slăbit (eram doar piele şi os), acea lumină mi-a dat multă putere şi sănătate că nici acum nu îmi pot explica de unde le primeam. Totuşi cu ceva urmări am rămas în urma acelei pedepse: am un ulcer la stomac şi câteva răni la gură.

Reporter: Este o istorie în care se vede amprenta lui Dumnezeu. În mod natural nu e posibil să ieşi, din asemenea suferinţe, cu noi puteri. Ce a mai urmat după aceea?

M.J.: Sunt 18 ani de atunci. Suferinţele m-au urmărit mereu, deoarece în Coran scrie, mai mult de 18 ori, că cel care părăseşte Coranul, trebui să fie eliminat, să fie ucis.

Reporter: Deci nu v-aţi revăzut niciodată tatăl?

Nu m-am întors niciodată în satul meu. Nu am mai atins niciodată pământul meu natal. Ba, mai mult, eu sunt înmormântat acolo, pentru că părinţii mei au aşezat o piatră de mormânt pe care au inscripţionat numele meu şi ziua mea de naştere.

Traducere de pr. Iosif Dorcu

lecturi: 21.