Sinodul Episcopilor
A III-a Adunare Generală Extraordinară

Provocările pastorale asupra familiei în contextul evanghelizării

Document pregătitor

I - Sinodul: familia şi evanghelizarea

Misiunea de a predica Evanghelia la toată făptura a fost încredinţată direct discipolilor săi de către Domnului şi Biserica este purtătoarea ei în istorie. În timp ce trăim criza socială şi spirituală evidentă devine o provocare pastorală, care interpelează misiunea evanghelizatoare a Bisericii pentru familie, nucleu vital al societăţii şi al comunităţii ecleziale.

A propune Evanghelia despre familie în acest context este urgent şi necesar cum n-a fost vreodată. Importanţa temei reiese din faptul că Sfântul Părinte a decis să stabilească pentru Sinodul Episcopilor un itinerar de muncă în două etape: prima, Adunarea Generală Extraordinară din 2014, menită să precizeze "status quaestionis" şi să adune mărturii şi propuneri ale Episcopilor pentru a vesti şi a trăi în mod credibil Evanghelia pentru familie; a doua, Adunarea Generală Ordinară din 2015, pentru a căuta linii operative pentru pastoraţia persoanei umane şi a familiei.

Se profilează astăzi problematici inedite până cu puţini ani în urmă, de la răspândirea cuplurilor de fapt, care nu se căsătoresc şi uneori exclud ideea de a se căsători, la unirile dintre persoane de acelaşi sex, cărora adesea le este permisă adopţia de copii. Printre numeroasele situaţii noi care cer atenţia şi angajarea pastorală a Bisericii va fi suficient să amintim: căsătorii mixte sau interreligioase; familia monoparentală; poligamia; căsătorii făcute cu respectiva problematică a dotei, uneori înţeleasă ca preţ de cumpărare a femeii; sistemul castelor; cultura neangajării şi a presupusei instabilităţi a legăturii; forme de feminism ostil Bisericii; fenomene migratoare şi reformularea ideii însăşi de familie; pluralismul relativist în concepţia despre căsătorie; influenţa mass-media asupra culturii populare în înţelegerea căsătoriei şi a vieţii familiale; tendinţe de gândire subînţelese în propuneri legislative care devalorizează permanenţa şi fidelitatea legământului matrimonial; răspândirea fenomenului mamelor surogat (uter închiriat); noi interpretări ale drepturilor umane. Dar mai ales în cadrul mai strict eclezial, slăbirea sau părăsirea credinţei în sacramentalitatea căsătoriei şi în puterea terapeutică a pocăinţei sacramentale.

Din toate aceste se înţelege cât este de urgent ca atenţia episcopatului mondial "cum et sub Petro" să se îndrepte spre aceste provocări. Dacă de exemplu ne gândim numai la faptul că în contextul actual mulţi adolescenţi şi tineri, născuţi din căsătorii iregulare, vor putea să nu-i vadă niciodată pe părinţii lor apropiindu-se de sacramente, se înţelege cât sunt de urgente provocările adresate evanghelizării de situaţia actuală, de altfel răspândită în orice parte a "satului global". Această realitate are o corespondenţă singulară în primirea vastă pe care o are în zilele noastre învăţătura despre milostivirea divină şi despre tandreţea faţă de persoanele rănite, în periferiile geografice şi existenţiale: aşteptările care rezultă cu privire la alegerile pastorale referitoare la familie sunt foarte ample. O reflecţie a Sinodului Episcopilor despre aceste teme apare de aceea pe atât de necesară şi urgentă pe cât de obligatorie ca expresie de caritate a Păstorilor faţă de cei le sunt încredinţaţi şi faţă de întreaga familie umană.

II - Biserica şi evanghelia despre familie

Vestea cea bună a iubirii divine trebuie proclamată celor care trăiesc această fundamentală experienţă umană personală, de cuplu şi de comuniune deschisă la darul copiilor, care este comunitatea familială. Învăţătura credinţei despre familie trebuie prezentată în mod comunicativ şi eficace, pentru că ea este în măsură să ajungă la inimi şi să le transforme conform voinţei lui Dumnezeu manifestată în Cristos Isus.

Cu privire la referinţa izvoarelor biblice despre căsătorie şi familie, în acest material se prezintă numai referinţele esenţiale. Tot aşa şi pentru documentele Magisteriului se pare oportun să ne limităm la documentele Magisteriului universal al Bisericii, integrându-le cu unele texte ale Consiliului Pontifical al Familiei şi lăsând Episcopilor participanţi la Sinod misiunea de a da glas documentelor respectivelor lor organisme episcopale.

În orice timp şi în cele mai diferite culturi n-a lipsit niciodată nici învăţătura clară a păstorilor, nici mărturia concretă a credincioşilor, bărbaţi şi femei, care în circumstanţe foarte diferite au trăit Evanghelia despre familie ca pe un dar incomensurabil pentru viaţa lor şi a copiilor lor. Angajarea pentru următorul Sinod Extraordinar este motivată şi susţinută de dorinţa de a comunica tuturor, cu incisivitate mai mare, acest mesaj, sperând astfel ca "tezaurul revelaţiei, încredinţat Bisericii, să umple tot mai mult inima oamenilor" (DV 26).

Proiectul lui Dumnezeu Creator şi Răscumpărător

Frumuseţea mesajului biblic despre familie îşi are rădăcina în crearea bărbatului şi a femeii făcuţi amândoi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,24-31; 2,4b-25). Legaţi de o legătură sacramentală indisolubilă, soţii trăiesc frumuseţea iubirii, a paternităţii, a maternităţii şi a demnităţii supreme de a participa astfel la opera creatoare a lui Dumnezeu.

În darul rodului unirii lor asumă responsabilitatea creşterii şi educării altor persoane pentru viitorul neamului omenesc. Prin procreaţie, bărbatul şi femeia împlinesc în credinţă vocaţia de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu în păstrarea creaţiei şi în creşterea familiei umane.

Fericitul Ioan Paul al II-lea a comentat acest aspect în Familiaris consortio: "Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26 şu): chemându-l la existenţă din iubire, în acelaşi timp l-a chemat la iubire. Dumnezeu este iubire (1In 4,8) şi trăieşte în sine însuşi un mister de comuniune personală de iubire. Creându-l pe om după chipul său şi conservându-i existenţa, Dumnezeu înscrie în umanitatea bărbatului şi a femeii vocaţia, adică capacitatea şi responsabilitateaa iubirii şi a comuniunii (cf. Gaudium et spes, 12). Pentru aceasta, iubirea este vocaţia fundamentală şi înnăscută a fiecărei fiinţe umane" (FC, nr. 11).

Acest proiect al lui Dumnezeu creatorul, pe care păcatul strămoşesc l-a tulburat (cf. Gen 3,1-24), s-a manifestat în istorie prin evenimentele poporului ales până la plinătatea timpurilor, atunci când, cu întruparea Fiului lui Dumnezeu nu numai că a confirmat voinţa divină de mântuire, ci cu răscumpărarea a oferit harul de a asculta de această voinţă.

Fiul lui Dumnezeu, Cuvânt făcut trup (cf. In 1,14) în sânul Fecioarei Maria a trăit şi a crescut în familia din Nazaret şi a participat la nunta din Cana a cărei sărbătoare a îmbogăţit-o cu primul dintre "semnele" sale (cf. In 2,1-11). El a acceptat cu bucurie primirea familiară a primilor săi discipoli (cf. Mc 1,29-31; 2,1-317) şi a mângâiat doliul familiei prietenilor săi la Betania (cf. Lc 10,3842; In 11,1-44).

Isus Cristos a restabilit frumuseţea căsătoriei repropunând proiectul unitar al lui Dumnezeu, care fusese abandonat datorită împietririi inimii umane chiar şi în interiorul tradiţiei poporului lui Israel (cf. Mt 5,31-32; 19,3-12; Mc 10,1-12; Lc 16,18). Întorcându-se la origine, Isus a învăţat unitatea şi fidelitatea soţilor, refuzând repudierea şi adulterul.

Tocmai prin frumuseţea extraordinară a iubirii umane - celebrată deja cu accente inspirate din Cântarea Cântărilor şi din legătura nupţială cerută şi apărată de profeţi ca Osea (cf. Os 1,2-3,3) şi Malahia (cf. Mal2,13-16) -, Isus a afirmat demnitatea originară a iubirii bărbatului şi a femeii.

Învăţătura Bisericii despre familie

Şi în comunitatea creştină primară familia a apărut ca "Biserica domestică" (cf. CBC, 1655): în aşa numitele "coduri familiale" din Scrisorile apostolice neotestamentare, marea familie a lumii antice este identificată drept locul celei mai profunde solidarităţi dintre soţii şi soţi, dintre părinţi şi copii, dintre bogaţi şi săraci (cf. Ef 5,21-6,9; Col 3,18-4,1; 1Tim 2,8-15; Tit 2,1-10; 1Pt 2,13-3,7; cf. de asemenea şi Scrisoarea către Filemon). Îndeosebi Scrisoarea către Efeseni a găsit în iubirea nupţială dintre bărbat şi femeie "marele mister" care face prezentă în lume iubirea lui Cristos şi a Bisericii (cf. Ef 5,31-32).

În decursul secolelor, mai ales în epoca modernă până în zilele noastre, Biserica n-a făcut să lipsească o proprie învăţătură constantă şi crescândă despre familie şi despre căsătoria care stă la baza familiei. Una din exprimările cele mai înalte a fost propusă de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, în Constituţia pastorală Gaudium et spes, care tratând câteva dintre problemele cele mai urgente dedică un întreg capitol promovării demnităţii căsătoriei şi familiei, aşa cum apare în descrierea valorii sale pentru constituţia societăţii: "familia, loc de întâlnire a mai multor generaţii care se ajută reciproc să dobândească o înţelepciune umană mai vastă şi să armonizeze drepturile persoanelor cu celelalte exigenţe ale vieţii sociale, este cu adevărat fundamentul societăţii" (GS 52). De intensitate specială este apelul la o spiritualitate cristocentrică pentru soţii credincioşi: "soţii înşişi, creaţi după chipul Dumnezeului celui viu şi constituiţi ca adevărate persoane, să fie uniţi în afecţiune reciprocă, în asemănare de gânduri şi în sfinţenie comună, astfel încât, urmându-l pe Cristos, Izvorul vieţii, în bucuriile şi jertfele vocaţiei lor, să devină, prin iubirea lor fidelă, martori ai misterului de iubire pe care Domnul l-a dezvăluit lumii prin moartea şi învierea sa" (GS 52).

Şi Succesorii lui Petru după Conciliul al II-lea din Vatican au îmbogăţit cu Magisteriul lor învăţătura despre căsătorie şi despre familie, îndeosebi Paul al VI-lea cu Enciclica Humanae vitae, care oferă învăţături specifice de principiu şi de practică. După aceea, Papa Ioan Paul al II-lea în Exortaţia apostolică Familiaris consortio a voit să insiste în propunerea planului divin cu privire la adevărul originar al iubirii nupţiale şi al familiei: "«:Locul» unic care face posibilă o astfel de dăruire, după adevărul integral, este căsătoria sau contractul de dragoste conjugală ori alegerea conştientă şi liberă cu care bărbatul şi femeia se undesc într-o comunitate intimă de viaţă şi de iubire voită de însuşi Dumnezeu (cf. Gaudium et spes, 48) şi care numai în această lumină îşi află adevărata semnificaţie. Instituţia matrimonială nu este o ingerinţă a societăţii ori a autorităţii, nici impunerea exterioară a unei forme, ci este o exigenţă interioară a contractului conjugal care, public, se afirmă ca unic şi exclusiv, pentru ca în felul acesta să fie trăită pe deplin fidelitatea voită de planul lui Dumnezeu-Creator. Această fidelitate conjugală, departe de a fi o mortificare a libertăţii persoanei, o pune la adăpost împotriva oricărei forme de subiectivism sau relativism şi o face părtaşă de Înţelepciunea Creatoare" (FC 11).

Catehismul Bisericii Catolice adună aceste date fundamentale: "Legământul matrimonial, prin care un bărbat şi o femeie constituie între ei o comuniune intimă de viaţă şi de iubire, a fost întemeiat şi înzestrat cu legile sale proprii de către Creator. Prin natura sa este rânduit spre binele soţilor şi spre procrearea şi educarea copiilor. Între cei botezaţi, el a fost înălţat Cristos Domnul la demnitatea de sacrament [Cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 48; Codul de Drept Canonic, can. 1055 § 1]" (CBC, 1660).

Învăţătura expusă în Catehism atinge fie principiile teologice fie comportamentele morale, tratate sub două titluri distincte: Sacramentul căsătoriei (nr. 1601-1658) şi Porunca a şasea (nr. 2331-2391). Lectura atentă a acestor părţi din Catehism aduce o înţelegere actualizată a învăţăturii credinţei în sprijinul acţiunii Bisericii în faţa provocărilor de astăzi. Pastoraţia sa găseşte inspiraţie în adevărul despre căsătoria văzută în planul lui Dumnezeu care a creat bărbatul şi femeia şi la plinirea timpului a revelat în Isus şi plinătatea iubirii nupţiale ridicată la rang de sacrament. Căsătoria creştină întemeiată pe consimţământ şi înzestrată şi cu efecte proprii cum sunt bunurile şi îndatoririle soţilor, totuşi nu este scos de sub regimul păcatului (cf. Gen 3,1-24) care poate aduce răni profunde şi chiar ofense la adresa demnităţii însăşi a sacramentului.

Enciclica recentă a Papei Francisc, Lumen fidei, vorbeşte despre familie în legătura sa cu credinţa care revelează "cât pot fi de trainice legăturile dintre oameni atunci când Dumnezeu se face prezent în mijlocul lor" (LF 50). "Primul loc în care credinţa luminează cetatea oamenilor se află în familie. Mă gândesc înainte de toate la unirea stabilă a bărbatului şi a femeii în căsătorie. Ea se naşte din iubirea lor, semn şi prezenţă a iubirii lui Dumnezeu, din recunoaşterea şi acceptarea bunătăţii diferenţei sexuale, prin care soţii se pot uni într-un singur trup (cf. Gen 2,24) şi sunt capabili să dea naştere unei noi vieţi, manifestare a bunătăţii Creatorului, a înţelepciunii sale şi a planului său de iubire. Întemeiaţi pe această iubire, bărbatul şi femeia pot să-şi promită iubire reciprocă printr-un gest care implică întreaga viaţă şi care aminteşte atâtea trăsături ale credinţei. A promite o iubire care să fie pentru totdeauna este posibil atunci când se descoperă un plan mai mare decât propriile proiecte, care ne susţine şi ne permite să dăruim întregul viitor persoanei iubite" (LF 52). "Credinţa nu este un refugiu pentru oameni fără curaj, ci dilatare a vieţii. Ea face să se descopere o mare chemare, vocaţia la iubire, şi asigură că această iubire este credibilă, că merită să ne încredinţăm ei, pentru că fundamentul său se află în fidelitatea lui Dumnezeu, mai puternică decât orice fragilitate a noastră" (LF 53).

III - Chestionar

Următoarele întrebări permit Bisericilor particulare să participe activ la pregătirea Sinodului Extraordinar, care are scopul de a vesti Evanghelia în provocările pastorale de astăzi cu privire la familie.

1- Despre răspândirea Sfintei Scripturi şi a Magisteriului Bisericii în privinţa familiei

a) Care este cunoaşterea reală a învăţăturilor din Biblie, din "Gaudium et spes", din "Familiaris consortio" şi din alte documente ale Magisteriului postconciliar despre valoarea familiei conform Bisericii Catolice? Cum sunt formaţi credincioşii noştri la viaţa familială conform învăţăturii Bisericii?

b) Unde este cunoscută, unde este acceptată integral învăţătura Bisericii? Se întâlnesc dificultăţi în punerea ei în practică? Care?

c) Cum este răspândită învăţătura Bisericii în contextul programelor pastorale la nivel naţional, diecezan şi parohial? Ce cateheză se face despre familie?

În ce măsură - şi îndeosebi asupra căror aspecte - această învăţătură este realmente cunoscută, acceptată, refuzată şi/sau criticată în ambiente extra-ecleziale? Care sunt factorii culturali care împiedică receptarea deplină a învăţăturii Bisericii despre familie?

2 - Despre căsătorie conform legii naturale

a) Ce loc ocupă conceptul de lege naturală în cultura civilă, fie la nivel instituţional, educativ şi academic, fie la nivel popular? Ce viziuni ale antropologiei sunt subînţelese în această dezbatere despre fundamentul natural al familiei?

b) Conceptul de lege naturală în relaţie cu unirea dintre bărbat şi femeie este în mod obişnuit acceptată ca atare din partea botezaţilor în general?

c) Cum este contestată în practică şi în teorie legea naturală despre unirea dintre bărbat şi femeie în vederea formării unei familii? Cum este propusă şi aprofundată în organismele civile şi ecleziale?

Dacă cer celebrarea căsătoriei botezaţi nepracticanţi sau care se declară necredincioşi, cum trebuie înfruntate provocările pastorale care urmează?

3 - Pastoraţia familiei în contextul evanghelizării

a) Care sunt experienţele născute în ultimele decenii în privinţa pregătirii la căsătorie? Cum s-a încercat să se stimuleze misiunea de evanghelizare a soţilor şi a familiei? Cum trebuie promovată conştiinţa familiei ca "Biserică domestică"?

b) S-a reuşit să se propună stiluri de rugăciune în familie care să reuşească să reziste la complexitatea vieţii şi a culturii actuale?

c) În situaţia actuală de criză între generaţii, cum au ştiut familiile să realizeze propria vocaţie de transmitere a credinţei?

d) În ce mod Bisericile locale şi mişcările de spiritualitate familială au ştiut să creeze parcursuri exemplare?

e) Care este aportul specific pe care cuplurile şi familiile au ştiut să-l dea în privinţa răspândirii unei viziuni integrale despre cuplu şi despre familia creştină credibilă astăzi?

Ce atenţia pastorală a arătat Biserica pentru a susţine drumul cuplurilor în formare şi al cuplurilor în criză?

4 - Despre pastoraţie pentru a face faţă unor situaţii matrimoniale dificile

a) Convieţuirea ad experimentum este o realitate pastorală relevantă în Biserica particulară? În ce procent s-ar putea estima numeric?

b) Există uniri libere de fapt, fără recunoaştere nici religioasă nici civilă? Există date statistice credibile?

c) Despărţiţii şi divorţaţii recăsătoriţi sunt o realitate pastorală relevantă în Biserica particulară? În ce procent s-ar putea estima numeric? Cum se face faţă acestei realităţi prin programe pastorale corespunzătoare?

d) În toate aceste cazuri: cum trăiesc botezaţii iregularitatea lor? Sunt conştienţi de asta? Manifestă pur şi simplu indiferenţă? Se simt marginalizaţi şi trăiesc cu suferinţă imposibilitatea de a primi sacramentele?

e) Care sunt cererile pe care persoanele divorţate şi recăsătorite le adresează Bisericii în privinţa sacramentelor Euharistiei şi Reconcilierii? Printre persoanele care se află în aceste situaţii câte cer aceste sacramente?

f) Grăbirea practicii canonice în privinţa recunoaşterii declaraţiei de nulitate a legăturii matrimoniale ar putea să ofere o reală contribuţie pozitivă la soluţionarea problematicilor persoanelor implicate? Dacă da, în ce forme?

Există o pastoraţie pentru a veni în întâmpinarea acestor cazuri? Cum se desfăşoară această activitate pastorală? Există programe în această privinţă la nivel naţional şi diecezan? Cum este vestită celor despărţiţi şi divorţaţi recăsătoriţi milostivirea lui Dumnezeu şi cum este pus în act sprijinul Bisericii dat drumului lor de credinţă?

5 - Despre uniri de persoane de acelaşi sex

a) Există în ţara voastră o lege civilă de recunoaştere a unirilor de persoane de acelaşi sex echivalate în vreun fel căsătoriei?

b) Care este atitudinea Bisericilor particulare şi locale fie în faţa statului civil promotor al unirilor civile între persoane de acelaşi sex, fie în faţa persoanelor implicate în acest tip de unire?

c) Ce atenţie pastorală este posibilă să se aibă faţă de persoanele care au ales să trăiască după acest tip de uniri?

În cazul unirilor de persoane de acelaşi sex care au adoptat copii cum trebuie să ne comportăm pastoral în vederea transmiterii credinţei?

6 - Despre educarea copiilor în sânul situaţiilor de căsătorii iregulare

a) Care este în aceste cazuri proporţia estimată de copii şi adolescenţi în raport cu copiii născuţi şi crescuţi în familii constituite în mod regulamentar?

b) Cu ce atitudine se adresează Bisericii părinţii? Ce anume cer? Numai sacramentele sau şi cateheza şi învăţământul în general al religiei?

c) Cum ies în întâmpinare Bisericile particulare la necesitatea părinţilor acestor copii de a oferi o educaţie creştină propriilor copii?

Cum se desfăşoară practica sacramentală în aceste cazuri: pregătirea, administrarea sacramentului şi însoţirea?

7 - Despre deschiderea soţilor la viaţă

a) Care este cunoaşterea reală pe care o au creştinii despre învăţătura din Humanae vitae despre paternitatea responsabilă? Ce conştiinţă există despre evaluarea morală a diferitelor metode de reglementare a naşterilor? Ce aprofundări ar putea să fie sugerate în acest sens din punct de vedere pastoral?

b) Este acceptată această învăţătură morală? Care sunt aspectele mai problematice care fac dificilă acceptarea în marea majoritate a cuplurilor?

c) Care metode naturale sunt promovate din partea Bisericilor particulare pentru a-i ajuta pe soţi să pună în practică învăţătura din Humanae vitae?

d) Care este experienţa cu privire la această temă în practica sacramentului pocăinţei şi în participarea la euharistie?

e) Ce contraste se evidenţiază între învăţătura Bisericii şi educaţia civilă în această privinţă?

Cum trebuie promovată o mentalitate mai deschisă la natalitate? Cum trebuie favorizată creşterea naşterilor?

8 - Despre raportul dintre familie şi persoană

a) Isus Cristos revelează misterul şi vocaţia omului: familia este un loc privilegiat pentru ca să aibă loc acest lucru?

b) Ce situaţii critice ale familiei din lumea de astăzi pot să devină un obstacol în calea întâlnirii persoanei cu Cristos?

În ce măsură crizele de credinţă prin care pot trece persoanele au incidenţă în viaţa familială?

9 - Alte provocări şi propuneri

Există alte provocări şi propuneri cu privire la temele tratate în acest chestionar, simţite ca urgente sau utile din partea destinatarilor?

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.