Vatican: Audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios (28 noiembrie 2013)

Joi, 28 noiembrie 2013, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe participanţii la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios şi le-a adresat discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Domnilor cardinali,

Iubiţi fraţi întru episcopat,

Iubiţi fraţi şi surori,

Înainte de toate îmi cer scuze pentru întârziere. Audienţele au fost în întârziere. Vă mulţumesc pentru răbdare. Sunt bucuros să vă întâlnesc în contextul sesiunii voastre plenare: adresez fiecăruia cel mai cordial salut de bun venit şi îi mulţumesc cardinalului Jean-Louis Tauran pentru cuvintele pe care mi le-a adresat şi în numele vostru.

Biserica Catolică este conştientă de valoarea pe care o are promovarea prieteniei şi a respectului între bărbaţi şi femei de diferite tradiţii religioase. Îi înţelegem tot mai mult importanţa, fie pentru că lumea, într-un fel, a devenit "mai mică", fie pentru că fenomenul migraţiilor măreşte contactele între persoane şi comunităţi de tradiţie, cultură şi religie diferită. Această realitate interpelează conştiinţa noastră de creştini, este o provocare pentru înţelegerea credinţei şi pentru viaţa concretă a Bisericilor locale, a parohiilor, a foarte multor credincioşi.

Rezultă aşadar de actualitate deosebită tema aleasă pentru adunarea voastră: "Membri de diferite tradiţii religioase în societate". Aşa cum am afirmat în exortaţia Evangelii gaudium, "o atitudine de deschidere în adevăr şi în iubire trebuie să caracterizeze dialogul cu credincioşii din religiile necreştine, în pofida diferitelor obstacole şi dificultăţi, îndeosebi fundamentalismele de ambele părţi" (nr. 250). De fapt, nu lipsesc în lume contexte în care convieţuirea este dificilă: adesea motive politice sau economice se suprapun diferenţelor culturale şi religioase, insistând şi pe neînţelegeri şi greşeli din trecut: toate acestea riscă să genereze neîncredere şi frică. Există un singur drum pentru a învinge această frică şi este acela al dialogului, al întâlnirii marcate de prietenie şi respect. Când se merge pe acest drum este un drum uman.

A dialoga nu înseamnă a renunţa la propria identitate când se merge în întâmpinarea celuilalt şi nici a ceda la compromisuri cu privire la credinţa şi la morala creştină. Dimpotrivă, "adevărata deschidere implică să ne menţinem fermi în propriile convingeri mai profunde, cu o identitate clară şi bucuroasă" (ibid., 251) şi pentru aceasta deschisă să înţeleagă motivaţiile celuilalt, capabilă de relaţii umane respectuoase, convinsă că întâlnirea cu acela care este diferit de noi poate să fie ocazie de creştere în fraternitate, de îmbogăţire şi de mărturie. Pentru acest motiv dialogul interreligios şi evanghelizarea nu se exclud, dar se alimentează reciproc. Nu impunem nimic, nu folosim nicio strategie ascunsă pentru a atrage credincioşi, ci mărturisim cu bucurie, cu simplitate în ce credem şi ceea ce suntem. De fapt, o întâlnire în care fiecare ar pune deoparte în ce crede, s-ar preface că renunţă la ceea ce îi este mai drag, n-ar fi desigur o relaţie autentică. În acest caz s-ar putea vorbi despre o fraternitate prefăcută. Ca discipoli ai lui Isus trebuie să ne străduim să învingem frica, gata mereu să facem primul pas, fără a ne lăsa descurajaţi în faţa dificultăţilor şi neînţelegerilor.

Dialogul constructiv între persoane din diferite tradiţii religioase foloseşte şi la depăşirea unei alte frici, pe care o întâlnim din păcate în creştere în societăţile mai puternic secularizate: frica faţă de diferitele tradiţii religioase şi faţă de dimensiunea religioasă ca atare. Religia este văzută drept ceva inutil sau chiar periculos; uneori se pretinde ca să renunţe creştinii la propriile convingeri religioase şi morale în exercitarea profesiei (cf. Benedict al XVI-lea, Discurs adresat Corpului Diplomatic, 10 ianuarie 2011). Este răspândită gândirea conform căreia convieţuirea ar fi posibilă numai ascunzând propria apartenenţă religioasă, întâlnindu-ne într-un soi de spaţiu neutru, lipsit de referinţe la transcendenţă. Dar şi aici: cum ar fi posibil să se creeze adevărate relaţii, să se construiască o societate care să fie casă comună autentică, impunând să se pună deoparte ceea ce fiecare consideră că este parte intimă a propriei fiinţe? Nu este posibil să ne gândim la o fraternitate "de laborator". Desigur, este necesar ca toate acestea să se întâmple respectând convingerile celuilalt, chiar şi ale celui care nu crede, dar trebuie să avem curajul şi răbdarea de a merge în întâmpinare unul altuia prin ceea ce suntem. Viitorul se află în convieţuirea respectuoasă a diversităţilor, nu în omologarea la o gândire unică neutră din punct de vedere teoretic. Am văzut îndelung istoria, tragedia gândirilor unice. De aceea nu se poate face abstracţie de dreptul fundamental la libertatea religioasă, în toate dimensiunile sale. Despre asta Magisteriul Bisericii s-a exprimat în ultimele decenii cu mare angajare. Suntem convinşi că pe această cale trece edificării păcii din lume.

Mulţumesc Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios pentru slujirea preţioasă pe care o desfăşoară şi invoc asupra fiecăruia dintre voi belşugul binecuvântării Domnului. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.