Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Pomenirea tuturor credincioșilor răposați

În fiecare an, la 2 noiembrie, gândurile noastre de rugăciune se îndreaptă spre cei care au plecat înaintea noastră cu semnul credinței. Pașii creștinilor, în această zi, se îndreaptă spre cimitire, unde cei răposați așteaptă învierea morților.

Ziua de sâmbătă, 2 noiembrie 2013, a fost dedicată amintirii credincioșilor răposați, și în Dieceza de Iași, unde în fiecare biserică au răsunat rugăciuni pentru toți credincioșii răposați.

Sfânta Liturghie celebrată în catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" la ora 10.00, a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, în jurul altarului fiind și preoți de la Seminar. Au participat și seminariști ai Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iași.

La predică PS Aurel Percă ne-a îndemnat ca în această zi să ne îndreptăm cu un sentiment de recunoștință către aceia care au fost colaboratori vrednici ai lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfințitul a adresat celor prezenți un cuvânt de încurajare, declarând că în această zi trebuie să conștientizăm faptul că nu moartea are ultimul cuvânt de spus, ci învierea pentru viața cea veșnică. Trebuie să medităm asupra vieții veșnice, la împărtășirea sfinților care devine o rugăciune reciprocă, atât din partea noastră către cei răposați, cât și din partea acestora pentru noi, cei de aici, de pe pământ. Totodată, trebuie să reflectăm asupra momentului morții și să fim pregătiți cu mâinile pline de fapte bune.

La ora 14.00, la cimitirul Eternitatea din Iași, a avut loc o celebrare condusă de PS Petru Gherghel, episcop de Iași. La această celebrare au participat: PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, preoți de la parohiile din Iași, cât și părinți profesori de la Seminar, împreună cu seminariști, cu persoane consacrate și cu numeroși credincioși din Iași. Cu toții au înălțat rugăciuni pentru sufletele episcopilor, preoților, ale seminariștilor și ale persoanelor consacrate, precum și pentru toți credincioșii răposați înmormântați fie în cimitirul Eternitatea, fie în alte cimitire.

În seara aceleiași zile, la ora 18.30, la Institutul Teologic a avut loc o procesiune către vechiul cimitir din parcul Institutului. Seminariștii împreună cu părinții profesori și persoanele consacrate care activează în cadrul Seminarului au recitat sfântul Rozariu și au înălțat cântece pentru sufletele celor răposați în cadrul unei procesiuni până la grota sfintei Fecioare Maria din cimitir. Aici s-a celebrat liturgia cuvântului prezidată de părintele Mihai Pătrașcu. Cuvântul de învățătură l-a ținut părintele profesor Alois Bulai. Părintele ne-a adresat cuvinte de încurajare și ne-a îndemnat să avem o familiaritate cu cei care au trecut la Domnul înaintea noastră. Procesiunea s-a încheiat cu binecuvântarea oferită celor care au participat la acest moment de rugăciune, în fața Seminarului.

"Cei morți continuă să trăiască pe pământ, în amintirea celor vii, prin faptele lor bune! Morții sunt cu adevărat morți atunci când nu-i mai amintește nimeni!" (Sfântul Grigore de Nazians)

Ovidiu Gabriel Bejenaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 noiembrie: Iași: Pomenirea tuturor credincioșilor răposați


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat