Interviu cu Mons. Duarte da Cunha, secretar general al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene: "Biserica, forţă vitală în Europa"

De cinci ani este în slujba colegialităţii şi a comuniunii dintre toate Bisericile din continentul european. Monseniorul Duarte da Cunha a fost votat în unanimitate de episcopii din Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene în funcţia de secretar general al organismului eclezial pentru alţi cinci ani, adică până în anul 2018. Născut în anul 1968, Da Cunha este un preot din Patriarhia de Lisabona. A fost hirotonit în anul 1993; a făcut studii teologice în ţara sa şi la Roma. Maria Chiara Biagioni l-a întâlnit la Bratislava, în Slovacia, imediat după reconfirmarea sa din partea preşedinţilor conferinţelor episcopale din Europa.

Când aţi aflat despre confirmare aţi avut un sentiment de bucurie sau o povară?

Bucurie, desigur. Bucurie pentru că este un semn de recunoaştere pozitivă a ceea ce împreună cu preşedinţia şi ajutorul tuturor membrilor secretariatului a fost făcut în aceşti cinci ani. În acelaşi timp este un simţ de responsabilitate mărită. Comuniunea dintre episcopi este în inima noii evanghelizări, deci a putea fi într-un anumit sens instrument al lui Dumnezeu în Biserică pentru această finalitate este o mare responsabilitate.

Cinci ani în inima Europei. Ce idee v-aţi făcut despre continent?

Impresia pe care o am este că Europa este o realitate tot mai complexă. Pe de o parte, văd apariţia unei mari depresii: este un continent care riscă să trăiască tot mai înrădăcinat în clipa prezentă, care nu se mai gândeşte la viitor, care nu priveşte la ceea ce merge dincolo de prezent, deci este un continent care nu mai reuşeşte să creadă în Dumnezeu. Există un soi de tristeţe şi de distragere. Distragere pentru că există atâţia stimuli. Tristeţe pentru că aceşti stimuli nu reuşesc să dea bucurie adevărată bărbaţilor şi femeilor care locuiesc în ţările noastre. Este apoi un semn foarte generalizat de neîncredere faţă de responsabilii noştri politici. Nu ştiu să spun dacă este o neîncredere justificată sau nejustificată. Este o realitate că această pierdere progresivă faţă de clasele noastre politice este un sentiment generalizat. Există impresia că persoanele nu mai cred de acum că politica poate să facă ceva pentru ei. Lipseşte o viziune, un ideal mare, o perspectivă. De altfel, dacă pierzi credinţa, pierzi şi marile idealuri şi dacă pierzi idealurile, nu mai eşti capabil să atragi inima persoanelor.

Acesta este aspectul negativ. Dar cel pozitiv?

Este un continent bogat în vitalitate. Şi Biserica în acest continent este o Biserică vie. Noi mergem de la est la vest şi această vitalitate o constatăm mereu. În Europa occidentală, de exemplu, vedem atâtea grupuri de tineri şi de familii care se renasc, episcopi şi preoţi angajaţi puternic în noile generaţii, pelerinaje, întâlniri de formare şi de rugăciune. Există un nivel de exigenţă spirituală foarte înaltă şi chiar dacă numeric este puţin vizibilă, foarte serioasă, foarte profundă. În estul Europei este o Biserică vie, eventual mai puţin organizată, dar mai spirituală.

Ce rol este cerut astăzi de la Biserici?

Principala misiune a Bisericii este să fie Biserică, deci popor care-l adoră pe Dumnezeu, care trăieşte comuniunea şi care se deschide în caritate spre toţi. Şi acest a fi Biserică înrădăcinată în credinţă, în comuniune şi în caritate este marele dar pe care îl putem da întregului continent. Nu Biserica trebuie să rezolve din punct de vedere tehnic problemele economice şi politice ale Europei, ci faptul de a fi Biserică este contribuţia cea mai puternică pe care o putem da. A fi drojdie, sare şi lumină a pământului.

Papa Francisc ce poate să dea Bisericilor europene?

Entuziasmul de a ieşi şi a merge la periferiile existenţiale, care înseamnă că dacă avem o comoară, este pentru a o da altora. Mă gândesc apoi că semnul papei începe să fie trăibil în popor, în rândul clerului. Este un fel de provocare la stilul de a fi Biserică în Europa, un stil care vine din America de Sud şi care resimte cu siguranţă şi carisma personală a papei Francisc. Există ceva în el care ne surprinde şi ne provoacă: simţul său de jovialitate, de entuziasm, de linişte interioară, motiv pentru care nu-i este frică să spună lucrurile pe care trebuie să le spună şi să le spună cu respect. După părerea mea, papa este deja un semn de schimbare în stilul de a fi Biserică în Europa. Dar aş vrea să subliniez şi continuitatea: cu diversitate de stiluri există o profundă continuitate care conduce Biserica în aceşti ani, de la Ioan Paul al II-lea la Benedict al XVI-lea şi la Francisc.

(După agenţia SIR, vineri, 11 octombrie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.