Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Interviu cu Mons. Duarte da Cunha, secretar general al Consiliului Conferințelor Episcopale Europene: "Biserica, forță vitală în Europa"

De cinci ani este în slujba colegialității și a comuniunii dintre toate Bisericile din continentul european. Monseniorul Duarte da Cunha a fost votat în unanimitate de episcopii din Consiliul Conferințelor Episcopale Europene în funcția de secretar general al organismului eclezial pentru alți cinci ani, adică până în anul 2018. Născut în anul 1968, Da Cunha este un preot din Patriarhia de Lisabona. A fost hirotonit în anul 1993; a făcut studii teologice în țara sa și la Roma. Maria Chiara Biagioni l-a întâlnit la Bratislava, în Slovacia, imediat după reconfirmarea sa din partea președinților conferințelor episcopale din Europa.

Când ați aflat despre confirmare ați avut un sentiment de bucurie sau o povară?

Bucurie, desigur. Bucurie pentru că este un semn de recunoaștere pozitivă a ceea ce împreună cu președinția și ajutorul tuturor membrilor secretariatului a fost făcut în acești cinci ani. În același timp este un simț de responsabilitate mărită. Comuniunea dintre episcopi este în inima noii evanghelizări, deci a putea fi într-un anumit sens instrument al lui Dumnezeu în Biserică pentru această finalitate este o mare responsabilitate.

Cinci ani în inima Europei. Ce idee v-ați făcut despre continent?

Impresia pe care o am este că Europa este o realitate tot mai complexă. Pe de o parte, văd apariția unei mari depresii: este un continent care riscă să trăiască tot mai înrădăcinat în clipa prezentă, care nu se mai gândește la viitor, care nu privește la ceea ce merge dincolo de prezent, deci este un continent care nu mai reușește să creadă în Dumnezeu. Există un soi de tristețe și de distragere. Distragere pentru că există atâția stimuli. Tristețe pentru că acești stimuli nu reușesc să dea bucurie adevărată bărbaților și femeilor care locuiesc în țările noastre. Este apoi un semn foarte generalizat de neîncredere față de responsabilii noștri politici. Nu știu să spun dacă este o neîncredere justificată sau nejustificată. Este o realitate că această pierdere progresivă față de clasele noastre politice este un sentiment generalizat. Există impresia că persoanele nu mai cred de acum că politica poate să facă ceva pentru ei. Lipsește o viziune, un ideal mare, o perspectivă. De altfel, dacă pierzi credința, pierzi și marile idealuri și dacă pierzi idealurile, nu mai ești capabil să atragi inima persoanelor.

Acesta este aspectul negativ. Dar cel pozitiv?

Este un continent bogat în vitalitate. Și Biserica în acest continent este o Biserică vie. Noi mergem de la est la vest și această vitalitate o constatăm mereu. În Europa occidentală, de exemplu, vedem atâtea grupuri de tineri și de familii care se renasc, episcopi și preoți angajați puternic în noile generații, pelerinaje, întâlniri de formare și de rugăciune. Există un nivel de exigență spirituală foarte înaltă și chiar dacă numeric este puțin vizibilă, foarte serioasă, foarte profundă. În estul Europei este o Biserică vie, eventual mai puțin organizată, dar mai spirituală.

Ce rol este cerut astăzi de la Biserici?

Principala misiune a Bisericii este să fie Biserică, deci popor care-l adoră pe Dumnezeu, care trăiește comuniunea și care se deschide în caritate spre toți. Și acest a fi Biserică înrădăcinată în credință, în comuniune și în caritate este marele dar pe care îl putem da întregului continent. Nu Biserica trebuie să rezolve din punct de vedere tehnic problemele economice și politice ale Europei, ci faptul de a fi Biserică este contribuția cea mai puternică pe care o putem da. A fi drojdie, sare și lumină a pământului.

Papa Francisc ce poate să dea Bisericilor europene?

Entuziasmul de a ieși și a merge la periferiile existențiale, care înseamnă că dacă avem o comoară, este pentru a o da altora. Mă gândesc apoi că semnul papei începe să fie trăibil în popor, în rândul clerului. Este un fel de provocare la stilul de a fi Biserică în Europa, un stil care vine din America de Sud și care resimte cu siguranță și carisma personală a papei Francisc. Există ceva în el care ne surprinde și ne provoacă: simțul său de jovialitate, de entuziasm, de liniște interioară, motiv pentru care nu-i este frică să spună lucrurile pe care trebuie să le spună și să le spună cu respect. După părerea mea, papa este deja un semn de schimbare în stilul de a fi Biserică în Europa. Dar aș vrea să subliniez și continuitatea: cu diversitate de stiluri există o profundă continuitate care conduce Biserica în acești ani, de la Ioan Paul al II-lea la Benedict al XVI-lea și la Francisc.

(După agenția SIR, vineri, 11 octombrie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat