Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Cleja: Hramul Parohiei "Sfântul Francisc"

Duminică, 6 octombrie, Parohia "Sfântul Francisc" din Cleja și-a sărbătorit hramul printr-o sfântă Liturghie la care au luat parte, în spirit de comuniune, numeroși credincioși din parohiile învecinate, fiind celebrată de pr. Gabriel Farcaș, decan de Traian, împreună cu alți 20 de preoți care au dat curs invitației de a participa la acest cadru festiv.

Încă de dimineață se simțea optimismul enoriașilor că va fi o zi cu adevărat specială și că sfântul Francisc va mijloci pentru câteva raze de soare care să mai încălzească atmosfera, după ce în zilele premergătoare sărbătorii gradele au fost cam scăzute. Optimismul a devenit realitate, iar credincioșii, însetați de cuvântul lui Dumnezeu, s-au adunat cu jumătate de oră înainte de celebrare pentru a o cinsti pe sfânta Fecioară Maria recitând Rozariul. La semnalul tradițional al clopotelor bisericii a început procesiunea, iar credincioșii, cu entuziasm în suflet, au intonat cântecul de intrare în cinstea patronului bisericii. Era într-adevăr o atmosferă de sărbătoare și cu toții sperau să trăiască momente deosebite, uitând pentru o oră de grijile și problemele sezonului de toamnă.

Ne-am bucurat de prezența părintelui predicator Iosif Dorcu, decan de Iași, care a evidențiat aportul pe care l-a adus sfântul Francisc Bisericii Catolice, și mai ales Bisericii noastre locale, prin intermediul misionarilor franciscani. De asemenea, a subliniat universalitatea faimei sărăcuțului din Assisi, aducând în prim plan câteva exemple din lumea islamică, unde sfântul Francisc este respectat pentru umilința și totala dăruire în slujba păcii. Prin predică, pr. Iosif ne-a introdus în această lume medievală în care a trăit sfântul Francisc, pentru ca la sfârșitul predicii să ne facă să conștientizăm că trebuie să-l imităm în timpurile noastre atât de tulburi și secularizate, și care respiră atât de greu din cauza ignoranței și a lipsei de credință. În final, ne-a invitat să mergem și noi pe urmele lui Isus, asemenea sfântului din Assisi, ba, mai mult, să-l ducem în casele noastre pe Cristos prin cuvântul și faptele noastre.

La sfârșitul slujbei, părintele paroh Iosif Demeterc a ridicat un gând de mulțumire Celui de Sus pentru harurile care au coborât asupra credincioșilor adunați în jurul altarului, precum și preoților care au onorat cu prezența lor făcând ca această celebrare să fie cu adevărat o sărbătoare. Nu au putut lipsi din rândul mulțumirilor toți cei care au demonstrat, și de data aceasta, că prin multă muncă și voință se pot realiza lucruri mărețe: corul, surorile și cei care au aranjat biserica și au pregătit-o de sărbătoare.

A doua zi de hram, zi în care Biserica o sărbătorit-o pe Fecioara Maria, Regina Rozariului, au participat la sfânta Liturghie un număr de nouă preoți, avându-l celebrant principal pe pr. Ioan Păcurici, parohul comunității din Văleni. Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Emanuel Noghi, preot originar din Cleja și care activează în cadrul Ordinului Fraților Minori Capucini, în conventul din Nehoiu (Buzău).

Sfântul Francisc să mijlocească la bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care s-au ocupat de organizarea acestei sărbători, dar și pe cei care au binevoit să împărtășească bucuria noastră.

Comunitatea "Sfântul Francisc" din Cleja

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 6 octombrie: Cleja: Hramul Parohiei "Sfântul Francisc"


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat