Reflecţie la sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului - 2013

Rozariul este "o lampă miraculoasă", lăsată nouă de Isus şi Maria, pentru a ne lumina şi schimba viaţa în bine.

Într-una din povestirile lui Johann Wolfgang Goethe (1749-1832) se spune că un pescar sărac avea un bordei din bârne; dar, într-o zi, găsind o lampă miraculoasă, cu lumină ca de argint, a dus-o înlăuntrul bordeiului său. În acelaşi moment totul a căpătat frumuseţea şi strălucirea argintului; acum bârnele erau ca de argint, uşa era ca de argint, tavanul era de argint şi chiar vatra sobei devenise ca de argint.

Mi s-a părut potrivit să aleg pentru sfântul Rozariu metafora "lampă miraculoasă", pentru că oricui aduce în casa sufletului său misterele Rozariului, îi străluceşte o lumină cerească, lumina lui Cristos şi a mântuirii sale. "Strălucirea lui este ca lumina soarelui, din mâna lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria lui" (Hab 3,4).

Fericita Ana Ecaterina Emmerich (1774-1824), o mistică germană, care între multe alte viziuni a avut şi viziunea Bunei-Vestiri. Ea povesteşte că, atunci când Fecioara Maria a spus: "Fie mie după cuvântul tău!", i-a apărut Duhul Sfânt şi din mâini îi ţâşneau izvoare de lumină (cf. Hab 4,3), care se focalizau în chipul Mariei. Învăluită de acea lumină, Maria a apărut în întregime luminoasă şi strălucitoare. În timpul acestei vedenii a mai observat şi un şarpe îngrozitor care pătrunsese prin perete înăuntrul casei. Mai înainte ca Duhul Sfânt să se facă nevăzut, Maria a apăsat cu piciorul pe capul monstruosului şarpe, care, scoţând un urlet înspăimântător, a fugit afară.

Acum înţelegem de ce la Fatima, acolo unde a apărut Fecioara Maria, în anul 1917, Lucia a văzut-o pe Maica Domnului cu raze ca de soare izvorând din mâinile ei. Şi tot acum înţelegem de ce, în multe icoane, Isus şi Maria ne sunt prezentaţi cu raze izvorând din mâinile şi fiinţa lor. De aceea, exclamăm cu Psalmistul: "La tine, Doamne, este izvorul vieţii; prin lumina ta vedem lumina" (Ps 36,9). "Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine mă voi înfricoşa?" (Ps 27,1).

Dacă vom medita misterele Rozariului, vom vedea că Maria a fost prima fiinţă a cărei viaţă a fost luminată şi mântuită în chip minunat de Cristos. Maria a fost prima care s-a încărcat de lumină şi bucurie şi se încarcă mereu, meditând misterele Rozariului, care sunt misterele mântuirii. De aceea, spre învăţătura noastră, la Lourdes, în anul 1858, Maria, i-a apărut Bernadetei, depănând printre degete bobiţele Rozariului.

Iar, această lumină de care a fost inundată Maria începând cu Buna-Vestire şi până în veşnicie străluceşte şi se revarsă acum şi în sufletele şi în viaţa acelora care, asemenea ei, se roagă şi meditează misterele Rozariului. De aceea, la Fatima, prin cei trei copii, Maria a recomandat cu insistenţă Rozariul, ca remediu pentru toţi cei care zac în întunericul păcatului şi ca remediu pentru toate relele lumii.

Un creştin ce se ruga zilnic Rozariul împreună cu toată familia sa a fost întrebat de către un altul care nu se ruga: "De ce vă rugaţi voi zilnic Rozariul?" Iar acesta: "Pentru că zilnic pierdem lumina lui. Suntem vase păcătoase, suntem vase sparte, care mereu pierdem lumina misterelor mântuirii; de aceea avem nevoie ca zilnic să ne umplem de lumina lor".

În misterele de bucurie, vedem cum Maria, primind solia arhanghelului Gabriel despre planul lui Dumnezeu referitor la mântuirea lumii prin Cristos, s-a umplut de atâta lumină şi bucurie, că nu a putut s-o ţină ascunsă, aşa că a plecat să o împărtăşească atât Elisabetei, cât şi întregului ei ţinut. La naşterea lui Isus în lume, Maria şi Iosif, după ce i-a îmbucurat pe îngerii cerului şi pe păstori, cu Pruncul, iar aceştia, la rândul lor, au cântat şi au vestit spre trezirea Betleemului şi a lumii întregi; s-au dus apoi să poarte lumina drepţilor Simeon şi Ana, cărturarilor din Ierusalim, şi tuturor celor care aveau nevoie de ea.

Noi trebuie să ştim că, în misterele de bucurie, sabia durerii a trecut de cel puţin două ori prin inima Mariei; căci chiar de la Buna-Vestire, Maria, care a fost crescută la Templu, de la trei ani, a cunoscut toate durerile Calvarului prin care va trece împreună cu Fiul ei; apoi, tot de la Buna-Vestire, s-a aflat într-o situaţie extrem de penibilă, umilitoare şi dureroasă, din care nu ştia cum va ieşi, căci, după Legea iudaică, o aştepta pedeapsa uciderii cu pietre, prevăzută pentru femeile şi logodnicele infidele care nasc în afara căsătoriei (cf. Lev 20,10; Dt 22,22). Şi atunci ne punem întrebarea: Cum a putut Maria ca, în acelaşi timp, să trăiască într-o stare de mare durere şi teamă şi într-o stare de nestăvilită bucurie? Răspunsul este simplu: în inima ei îl purta pe Dumnezeu, izvorul luminii, al păcii şi al bucuriei. Rugându-ne şi meditând misterele Rozariului, care sunt misterele mântuirii divine, ne vom umple şi noi de acea lumină, pace şi bucurie, care ne vor ajuta să depăşim toate problemele, temerile şi suferinţele noastre.

În misterele de lumină, Maria ne conduce ca să vedem că bucuria din copilăria lui Isus a continuat în ea şi pe tot parcursul vieţii lui Isus, şi continuă şi în toţi iubitorii lui Isus până la sfârşitul veacurilor, chiar dacă umbrele durerii sunt prezente. La Botezul său în Iordan, Isus a luat păcatele noastre asupra lui; la Cana şi în multe alte locuri, prin semne şi minuni, ne-a luat durerea şi lipsurile şi ne-a dăruit vinul şi pâinea, care pentru noi au fost şi sunt semnul bucuriei, dar pentru el au fost prevestirea pătimirii sale mântuitoare; vestind împărăţia lui Dumnezeu prin toate cetăţile şi satele Iudeii, unde a fost de multe ori refuzat şi alungat, ispitit şi pus la încercare, el îşi arată voinţa divină, ca toţi oamenii să ajungă la mântuire; schimbându-se la faţă, pe deoparte arată strălucirea la care vor ajunge şi toţi cei credincioşi, iar pe de altă parte arată că numai patima şi moartea sa ne va conduce acolo; întemeind sfânta Euharistie, Isus ne arată dorinţa sa de a rămâne cu noi oamenii până la sfârşit; ne arată modul plenar de a-i aduce mulţumire şi recunoştinţă pentru tot ceea ce el a făcut pentru noi; dar arată şi frângerea de care va avea parte la cruce, ne arată şi uitarea şi sacrilegiile de care va avea parte în tabernacole.

În misterele de durere, Maria ne arată că ea acceptând misterele de bucurie şi de lumină, a acceptat uşor şi mântuirea prin cruce pe care o avea s-o realizeze Cristos, Fiul ei. Iar noi celebrăm în fiecare an această acceptare a Mariei, la Prezentarea lui Isus la Templu. Cu fiecare mister de durere, Maria, a aprofundat mai bine răutatea păcatului şi în acelaşi timp iubirea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi. Ba mai mult, cu fiecare mister de durere, ea s-a unit tot mai mult cu Isus şi a suferit împreună cu el, începând de la picăturile de sânge vărsate la tăierea împrejur; continuând cu picăturile de sânge şi sudoare din Grădina Măslinilor; continuând cu picăturile de sânge vărsate la biciuire şi la încoronarea cu spini; şi culminând cu şuvoaiele de sânge vărsate la răstignirea şi la moartea sa de pe cruce.

În misterele de slavă, Maria ne conduce ca să vedem cum Isus, după ce a suferit şi a murit spre iertarea păcatelor noastre, a fost înviat, a fost înălţat şi a fost glorificat la dreapta Tatălui, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt de la Tatăl, spre îndreptăţirea, învierea, înălţarea, şi glorificarea noastră. Iar toate acestea: învierea, înălţarea şi glorificarea în cer, Isus le-a adeverit că sunt şi pentru noi, înviind-o, înălţând-o şi glorificând-o în cer pe Maria, cea cu un trup ca al nostru. Isus a procedat astfel pentru că a voit ca lumina şi bucuria lui, arătate prin învierea, înălţarea şi glorificarea lui şi Mariei, să le strălucească tuturor oamenilor din lume, până la sfârşitul veacurilor.

Cineva spunea: "I-am cerut Domnului să-mi dea un buchet proaspăt de flori, dar am primit un cactus plin de spini teribili. I-am cerut Domnului să-mi dea câţiva fluturi, dar am primit viermi oribili de respingători. Eram speriat, deziluzionat, distrus. Dar iată: după câteva zile, pe neaşteptate, cactusul a început să înflorească cele mai frumoase şi parfumate flori, iar viermii au început să se transforme în fluturi minunaţi".

Această lumină şi fericire Dumnezeu ne-o dăruieşte şi nouă, în misterele Rozariului; căci în misterele Rozariului, care cuprind viaţa lui Isus, de la leagăn până la Calvar, împreună cu Maria, vedem şi astăzi cum el ne ia spinii şi ne dă florile; vedem cum el ne ia moartea şi ne dă învierea; vedem cum el ne ia nefericirea şi ne dă bucuria.

Isus şi Maria au reunit misterele mântuirii noastre în sfântul Rozariu, căci dintr-o icoană a sa cu Pruncul în braţe, Maria ne-a dat sfântul Rozariu, prin sfântul Dominic Guzman (1170-1221); că însuşi Isus şi Maria, prin rugăciunea Rozariului, ne-au dat victorii importante împotriva duşmanilor credinţei, la Lepanto (1571), la Viena (1683), şi zilnic dau victorii împotriva diavolului, greutăţilor şi bolilor, la toţi iubitorii Rozariului.

Întreaga operă de mântuire, adusă de Isus, prin Maria, pentru orice om, se află cuprinsă în sfântul Rozariul. Oricine îl primeşte pe Isus, prin Maria; oricine se roagă şi meditează Rozariul, aduce în sufletul său, cea mai curată şi minunată lumină, şi cea mai curată şi sigură speranţă, care-i va transforma viaţa într-o mare bucurie, bucurie care începe de aici şi se va desăvârşi în veşnicie.

Sfântul Francisc Regis (1597-1640), preot, se afla într-o zi în celula unui condamnat la moarte, care refuza împăcarea cu Dumnezeu. După ce sfântul Francisc de Regis a epuizat multe din argumente sale, în cele din urmă a scos o iconiţă a Maicii Domnului şi l-a întrebat pe condamnat: "Cunoşti pe această femeie?" "Da!", a răspuns acesta! "Ea este Maica îndurării şi a harului dumnezeiesc; ea te cunoaşte, ea te iubeşte şi se roagă pentru tine", i-a zis preotul. "Ea nu mă cunoaşte, căci dacă m-ar cunoaşte, ar şti că eu m-am lepădat de Fiul ei şi că l-am călcat în picioare, prin multele şi grelele mele păcate, şi nu m-ar iubi". "Tocmai că te cunoaşte, ea te iubeşte cu iubirea Fiului ei, se roagă pentru tine şi vrea ca tu să fii salvat prin credinţa în Isus". "Dă-mi cuvântul tău de onoare că ceea ce spui este adevărat!" "Ţi-l dau!", i-a răspuns preotul. "Atunci îl primesc pe Isus ca mântuitor al meu şi-mi mărturisesc păcatele spre iertare şi mântuire!" Prin Maria, lumina şi mântuirea lui Isus au intrat în acest om şi l-au însoţit şi până dincolo de moarte.

"Este vreun popor mare, de care zeii lui să fie aşa de aproape, cât de aproape este de noi Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori îl chemăm?" (Dt 4,7).

Vorbind odată, la o predică, despre Rozariu, ca despre "lampa minunată a sufletelor noastre", am spus că eu m-am născut cu această "lampă minunată", cu Rozariul în mâini. Iar din zâmbetul în colţul gurii a celor din biserică, am înţeles că mă întrebau: "Cum asta?" Şi atunci le-am arătat cele zece degete de la mâni. Şi am mai spus că, chiar de nu voi avea un Rozariu în buzunar, am Rozariu primit la naştere, am cele 10 degete de la mâini. Atunci, toţi au surâs, parcă spunând: "Şi noi ne-am născut cu Rozariul în mâini...."

Wilhelm Egger (1940-2008), episcop, călugăr capucin, laureat al Institutului Biblic, doctor in teologie la Seminarul din Bressanome şi la Universitatea din Innsbruck, vorbind despre Rozariu, spune: "Eu cunosc o Biblie de dimensiuni mici, care încape în orice buzunar. Este ieftină şi durabilă, pentru că filele ei nu se rup şi nu se şifonează. În ea pot citi învăţaţii şi neştiutorii de carte, cei cu vederea bună şi cei cu vederea slabă, bărbaţii şi femeile, copiii şi bătrânii, ţăranii şi orăşenii. Poate fi citită peste tot: în casă, afară, în călătorie, pe uscat, pe mare, în timp ce munceşti şi în timp ce te odihneşti. Toţi cei care se folosesc de ea sunt ascultaţi. Ne ajută să ştim de unde venim, cine ne-a mântuit, încotro mergem şi în faţa cui va trebui să dăm strictă socoteală. De aceea, n-ar trebui să lipsească din mâna nimănui; ba chiar ar trebui pus şi în mâna răposaţilor, ca simbol şi ofrandă pentru supremul Judecător. Iar această Biblie, este Rozariul.

Da, toţi oamenii ne-am născut cu Rozariul, cu această mică Biblie în mâinile noastre. Ne-am născut cu lumina mântuirii atât de aproape şi la îndemână şi care face atât de mult bine vieţii noastră, mulţi dintre noi o uită şi o neglijează. Dar dacă nu ne rugăm şi nu medităm misterele Rozariului, lumina şi ajutorul lor, deşi sunt atât de aproape şi atât de la îndemâna noastră, nu numai că nu ne intră în suflet, ci se şi pierde, căci diavolul ne-o stinge.

Ştiţi de ce diavolul ne împiedică să recităm şi să medităm Rozariul, de ce ne smulge Rozariul din mâini şi ne fură lumina lui? La această întrebare ne răspunde papa Adrian al VI-lea (1459-1523), care scrie: "Per Rosarium Diabolus flagellatur" (Diavolul este biciuit cu Rozariul). De aceea, Paul Claudel (1868-1955), un scriitor francez, spunea: "Acolo unde nu domneşte Maria, domneşte Satana".

Dumnezeu doreşte ca noi să cunoaştem şi să medităm misterele mântuirii noastre care sunt cuprinse magnific în Rozariu. Dumnezeu doreşte să-l recităm şi să-l medităm zilnic şi astfel să aducem zilnic această "lampă minunată" în sufletul nostru.

Era în anul 1976, eram seminarist şi mă aflam împreună cu toţi colegii de seminar, la muncile agricole de toamnă de la Miroslava, o localitate de lângă Iaşi. Pe o alee a casei de la Miroslava, se plimba cu Rozariul în mână Preasfinţitul episcop, de pie memorie, Petru Pleşca (1905-1977). O măicuţă care lucra la Miroslava l-a salutat respectuos şi l-a întrebat zâmbitoare: "Ce mai faceţi, Preasfinţite"? "Iată, necăjesc pe Maica Domnului!", a fost răspunsul episcopului. Multe lucruri ale acelor ani le-am uitat, dar vorba aceasta pe care am auzit-o cu urechile mele n-o voi uita niciodată. Necăjim noi astfel pe Maica Domnului?

Sfântul Ludovic Grigon de Montfort (1673-1716) spunea: "Eu am un mijloc de a cunoaşte dacă cineva se va mântui sau nu se va mântui; aceasta este Rozariul; dacă se roagă şi meditează Rozariul, se mântuieşte; dacă nu se roagă şi nu meditează Rozariul, nu se mântuieşte".

De aceea sfântul Alfons Maria Ligouri (1696-1787), episcop, învăţător al Bisericii, atunci când a ajuns bătrân şi bolnav şi începuse să mai uite, întreba mereu pe cei apropiaţi lui: "M-am rugat astăzi Rozariul? Căci, eu sunt convins că, dacă mă rog şi meditez Rozariul, mă mântuiesc; iar dacă nu mă rog şi nu meditez Rozariul, nu mă mântuiesc".

Oare noi ne rugăm zilnic Rozariul? Episcopul nostru, Petru Gherghel, mergând pe calea episcopilor care l-au precedat la cârma diecezei, ştiind că Rozariul este un semn de predestinare şi un semn al mântuirii, în scrisoarea sa circulară pentru luna octombrie 2013, luna Rozariului, cheamă ca zilnic preoţii şi credincioşii să se roage Rozariul, acasă şi în biserică. Să răspundem cu toţii: "Da!", căci acest "da" este ca "da"-ul Mariei de la Buna-Vestire, un "da" de bucurie, de lumină şi de slavă, chiar dacă trecem prin dureri.

Regia Preasfântului Rozariu, roagă-te pentru noi care alergăm la tine, dar şi pentru cei care nu aleargă!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 36.