Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție la sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului - 2013

Rozariul este "o lampă miraculoasă", lăsată nouă de Isus și Maria, pentru a ne lumina și schimba viața în bine.

Într-una din povestirile lui Johann Wolfgang Goethe (1749-1832) se spune că un pescar sărac avea un bordei din bârne; dar, într-o zi, găsind o lampă miraculoasă, cu lumină ca de argint, a dus-o înlăuntrul bordeiului său. În același moment totul a căpătat frumusețea și strălucirea argintului; acum bârnele erau ca de argint, ușa era ca de argint, tavanul era de argint și chiar vatra sobei devenise ca de argint.

Mi s-a părut potrivit să aleg pentru sfântul Rozariu metafora "lampă miraculoasă", pentru că oricui aduce în casa sufletului său misterele Rozariului, îi strălucește o lumină cerească, lumina lui Cristos și a mântuirii sale. "Strălucirea lui este ca lumina soarelui, din mâna lui pornesc raze, și acolo este ascunsă tăria lui" (Hab 3,4).

Fericita Ana Ecaterina Emmerich (1774-1824), o mistică germană, care între multe alte viziuni a avut și viziunea Bunei-Vestiri. Ea povestește că, atunci când Fecioara Maria a spus: "Fie mie după cuvântul tău!", i-a apărut Duhul Sfânt și din mâini îi țâșneau izvoare de lumină (cf. Hab 4,3), care se focalizau în chipul Mariei. Învăluită de acea lumină, Maria a apărut în întregime luminoasă și strălucitoare. În timpul acestei vedenii a mai observat și un șarpe îngrozitor care pătrunsese prin perete înăuntrul casei. Mai înainte ca Duhul Sfânt să se facă nevăzut, Maria a apăsat cu piciorul pe capul monstruosului șarpe, care, scoțând un urlet înspăimântător, a fugit afară.

Acum înțelegem de ce la Fatima, acolo unde a apărut Fecioara Maria, în anul 1917, Lucia a văzut-o pe Maica Domnului cu raze ca de soare izvorând din mâinile ei. Și tot acum înțelegem de ce, în multe icoane, Isus și Maria ne sunt prezentați cu raze izvorând din mâinile și ființa lor. De aceea, exclamăm cu Psalmistul: "La tine, Doamne, este izvorul vieții; prin lumina ta vedem lumina" (Ps 36,9). "Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine mă voi înfricoșa?" (Ps 27,1).

Dacă vom medita misterele Rozariului, vom vedea că Maria a fost prima ființă a cărei viață a fost luminată și mântuită în chip minunat de Cristos. Maria a fost prima care s-a încărcat de lumină și bucurie și se încarcă mereu, meditând misterele Rozariului, care sunt misterele mântuirii. De aceea, spre învățătura noastră, la Lourdes, în anul 1858, Maria, i-a apărut Bernadetei, depănând printre degete bobițele Rozariului.

Iar, această lumină de care a fost inundată Maria începând cu Buna-Vestire și până în veșnicie strălucește și se revarsă acum și în sufletele și în viața acelora care, asemenea ei, se roagă și meditează misterele Rozariului. De aceea, la Fatima, prin cei trei copii, Maria a recomandat cu insistență Rozariul, ca remediu pentru toți cei care zac în întunericul păcatului și ca remediu pentru toate relele lumii.

Un creștin ce se ruga zilnic Rozariul împreună cu toată familia sa a fost întrebat de către un altul care nu se ruga: "De ce vă rugați voi zilnic Rozariul?" Iar acesta: "Pentru că zilnic pierdem lumina lui. Suntem vase păcătoase, suntem vase sparte, care mereu pierdem lumina misterelor mântuirii; de aceea avem nevoie ca zilnic să ne umplem de lumina lor".

În misterele de bucurie, vedem cum Maria, primind solia arhanghelului Gabriel despre planul lui Dumnezeu referitor la mântuirea lumii prin Cristos, s-a umplut de atâta lumină și bucurie, că nu a putut s-o țină ascunsă, așa că a plecat să o împărtășească atât Elisabetei, cât și întregului ei ținut. La nașterea lui Isus în lume, Maria și Iosif, după ce i-a îmbucurat pe îngerii cerului și pe păstori, cu Pruncul, iar aceștia, la rândul lor, au cântat și au vestit spre trezirea Betleemului și a lumii întregi; s-au dus apoi să poarte lumina drepților Simeon și Ana, cărturarilor din Ierusalim, și tuturor celor care aveau nevoie de ea.

Noi trebuie să știm că, în misterele de bucurie, sabia durerii a trecut de cel puțin două ori prin inima Mariei; căci chiar de la Buna-Vestire, Maria, care a fost crescută la Templu, de la trei ani, a cunoscut toate durerile Calvarului prin care va trece împreună cu Fiul ei; apoi, tot de la Buna-Vestire, s-a aflat într-o situație extrem de penibilă, umilitoare și dureroasă, din care nu știa cum va ieși, căci, după Legea iudaică, o aștepta pedeapsa uciderii cu pietre, prevăzută pentru femeile și logodnicele infidele care nasc în afara căsătoriei (cf. Lev 20,10; Dt 22,22). Și atunci ne punem întrebarea: Cum a putut Maria ca, în același timp, să trăiască într-o stare de mare durere și teamă și într-o stare de nestăvilită bucurie? Răspunsul este simplu: în inima ei îl purta pe Dumnezeu, izvorul luminii, al păcii și al bucuriei. Rugându-ne și meditând misterele Rozariului, care sunt misterele mântuirii divine, ne vom umple și noi de acea lumină, pace și bucurie, care ne vor ajuta să depășim toate problemele, temerile și suferințele noastre.

În misterele de lumină, Maria ne conduce ca să vedem că bucuria din copilăria lui Isus a continuat în ea și pe tot parcursul vieții lui Isus, și continuă și în toți iubitorii lui Isus până la sfârșitul veacurilor, chiar dacă umbrele durerii sunt prezente. La Botezul său în Iordan, Isus a luat păcatele noastre asupra lui; la Cana și în multe alte locuri, prin semne și minuni, ne-a luat durerea și lipsurile și ne-a dăruit vinul și pâinea, care pentru noi au fost și sunt semnul bucuriei, dar pentru el au fost prevestirea pătimirii sale mântuitoare; vestind împărăția lui Dumnezeu prin toate cetățile și satele Iudeii, unde a fost de multe ori refuzat și alungat, ispitit și pus la încercare, el își arată voința divină, ca toți oamenii să ajungă la mântuire; schimbându-se la față, pe deoparte arată strălucirea la care vor ajunge și toți cei credincioși, iar pe de altă parte arată că numai patima și moartea sa ne va conduce acolo; întemeind sfânta Euharistie, Isus ne arată dorința sa de a rămâne cu noi oamenii până la sfârșit; ne arată modul plenar de a-i aduce mulțumire și recunoștință pentru tot ceea ce el a făcut pentru noi; dar arată și frângerea de care va avea parte la cruce, ne arată și uitarea și sacrilegiile de care va avea parte în tabernacole.

În misterele de durere, Maria ne arată că ea acceptând misterele de bucurie și de lumină, a acceptat ușor și mântuirea prin cruce pe care o avea s-o realizeze Cristos, Fiul ei. Iar noi celebrăm în fiecare an această acceptare a Mariei, la Prezentarea lui Isus la Templu. Cu fiecare mister de durere, Maria, a aprofundat mai bine răutatea păcatului și în același timp iubirea lui Dumnezeu față de oamenii păcătoși. Ba mai mult, cu fiecare mister de durere, ea s-a unit tot mai mult cu Isus și a suferit împreună cu el, începând de la picăturile de sânge vărsate la tăierea împrejur; continuând cu picăturile de sânge și sudoare din Grădina Măslinilor; continuând cu picăturile de sânge vărsate la biciuire și la încoronarea cu spini; și culminând cu șuvoaiele de sânge vărsate la răstignirea și la moartea sa de pe cruce.

În misterele de slavă, Maria ne conduce ca să vedem cum Isus, după ce a suferit și a murit spre iertarea păcatelor noastre, a fost înviat, a fost înălțat și a fost glorificat la dreapta Tatălui, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt de la Tatăl, spre îndreptățirea, învierea, înălțarea, și glorificarea noastră. Iar toate acestea: învierea, înălțarea și glorificarea în cer, Isus le-a adeverit că sunt și pentru noi, înviind-o, înălțând-o și glorificând-o în cer pe Maria, cea cu un trup ca al nostru. Isus a procedat astfel pentru că a voit ca lumina și bucuria lui, arătate prin învierea, înălțarea și glorificarea lui și Mariei, să le strălucească tuturor oamenilor din lume, până la sfârșitul veacurilor.

Cineva spunea: "I-am cerut Domnului să-mi dea un buchet proaspăt de flori, dar am primit un cactus plin de spini teribili. I-am cerut Domnului să-mi dea câțiva fluturi, dar am primit viermi oribili de respingători. Eram speriat, deziluzionat, distrus. Dar iată: după câteva zile, pe neașteptate, cactusul a început să înflorească cele mai frumoase și parfumate flori, iar viermii au început să se transforme în fluturi minunați".

Această lumină și fericire Dumnezeu ne-o dăruiește și nouă, în misterele Rozariului; căci în misterele Rozariului, care cuprind viața lui Isus, de la leagăn până la Calvar, împreună cu Maria, vedem și astăzi cum el ne ia spinii și ne dă florile; vedem cum el ne ia moartea și ne dă învierea; vedem cum el ne ia nefericirea și ne dă bucuria.

Isus și Maria au reunit misterele mântuirii noastre în sfântul Rozariu, căci dintr-o icoană a sa cu Pruncul în brațe, Maria ne-a dat sfântul Rozariu, prin sfântul Dominic Guzman (1170-1221); că însuși Isus și Maria, prin rugăciunea Rozariului, ne-au dat victorii importante împotriva dușmanilor credinței, la Lepanto (1571), la Viena (1683), și zilnic dau victorii împotriva diavolului, greutăților și bolilor, la toți iubitorii Rozariului.

Întreaga operă de mântuire, adusă de Isus, prin Maria, pentru orice om, se află cuprinsă în sfântul Rozariul. Oricine îl primește pe Isus, prin Maria; oricine se roagă și meditează Rozariul, aduce în sufletul său, cea mai curată și minunată lumină, și cea mai curată și sigură speranță, care-i va transforma viața într-o mare bucurie, bucurie care începe de aici și se va desăvârși în veșnicie.

Sfântul Francisc Regis (1597-1640), preot, se afla într-o zi în celula unui condamnat la moarte, care refuza împăcarea cu Dumnezeu. După ce sfântul Francisc de Regis a epuizat multe din argumente sale, în cele din urmă a scos o iconiță a Maicii Domnului și l-a întrebat pe condamnat: "Cunoști pe această femeie?" "Da!", a răspuns acesta! "Ea este Maica îndurării și a harului dumnezeiesc; ea te cunoaște, ea te iubește și se roagă pentru tine", i-a zis preotul. "Ea nu mă cunoaște, căci dacă m-ar cunoaște, ar ști că eu m-am lepădat de Fiul ei și că l-am călcat în picioare, prin multele și grelele mele păcate, și nu m-ar iubi". "Tocmai că te cunoaște, ea te iubește cu iubirea Fiului ei, se roagă pentru tine și vrea ca tu să fii salvat prin credința în Isus". "Dă-mi cuvântul tău de onoare că ceea ce spui este adevărat!" "Ți-l dau!", i-a răspuns preotul. "Atunci îl primesc pe Isus ca mântuitor al meu și-mi mărturisesc păcatele spre iertare și mântuire!" Prin Maria, lumina și mântuirea lui Isus au intrat în acest om și l-au însoțit și până dincolo de moarte.

"Este vreun popor mare, de care zeii lui să fie așa de aproape, cât de aproape este de noi Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori îl chemăm?" (Dt 4,7).

Vorbind odată, la o predică, despre Rozariu, ca despre "lampa minunată a sufletelor noastre", am spus că eu m-am născut cu această "lampă minunată", cu Rozariul în mâini. Iar din zâmbetul în colțul gurii a celor din biserică, am înțeles că mă întrebau: "Cum asta?" Și atunci le-am arătat cele zece degete de la mâni. Și am mai spus că, chiar de nu voi avea un Rozariu în buzunar, am Rozariu primit la naștere, am cele 10 degete de la mâini. Atunci, toți au surâs, parcă spunând: "Și noi ne-am născut cu Rozariul în mâini...."

Wilhelm Egger (1940-2008), episcop, călugăr capucin, laureat al Institutului Biblic, doctor in teologie la Seminarul din Bressanome și la Universitatea din Innsbruck, vorbind despre Rozariu, spune: "Eu cunosc o Biblie de dimensiuni mici, care încape în orice buzunar. Este ieftină și durabilă, pentru că filele ei nu se rup și nu se șifonează. În ea pot citi învățații și neștiutorii de carte, cei cu vederea bună și cei cu vederea slabă, bărbații și femeile, copiii și bătrânii, țăranii și orășenii. Poate fi citită peste tot: în casă, afară, în călătorie, pe uscat, pe mare, în timp ce muncești și în timp ce te odihnești. Toți cei care se folosesc de ea sunt ascultați. Ne ajută să știm de unde venim, cine ne-a mântuit, încotro mergem și în fața cui va trebui să dăm strictă socoteală. De aceea, n-ar trebui să lipsească din mâna nimănui; ba chiar ar trebui pus și în mâna răposaților, ca simbol și ofrandă pentru supremul Judecător. Iar această Biblie, este Rozariul.

Da, toți oamenii ne-am născut cu Rozariul, cu această mică Biblie în mâinile noastre. Ne-am născut cu lumina mântuirii atât de aproape și la îndemână și care face atât de mult bine vieții noastră, mulți dintre noi o uită și o neglijează. Dar dacă nu ne rugăm și nu medităm misterele Rozariului, lumina și ajutorul lor, deși sunt atât de aproape și atât de la îndemâna noastră, nu numai că nu ne intră în suflet, ci se și pierde, căci diavolul ne-o stinge.

Știți de ce diavolul ne împiedică să recităm și să medităm Rozariul, de ce ne smulge Rozariul din mâini și ne fură lumina lui? La această întrebare ne răspunde papa Adrian al VI-lea (1459-1523), care scrie: "Per Rosarium Diabolus flagellatur" (Diavolul este biciuit cu Rozariul). De aceea, Paul Claudel (1868-1955), un scriitor francez, spunea: "Acolo unde nu domnește Maria, domnește Satana".

Dumnezeu dorește ca noi să cunoaștem și să medităm misterele mântuirii noastre care sunt cuprinse magnific în Rozariu. Dumnezeu dorește să-l recităm și să-l medităm zilnic și astfel să aducem zilnic această "lampă minunată" în sufletul nostru.

Era în anul 1976, eram seminarist și mă aflam împreună cu toți colegii de seminar, la muncile agricole de toamnă de la Miroslava, o localitate de lângă Iași. Pe o alee a casei de la Miroslava, se plimba cu Rozariul în mână Preasfințitul episcop, de pie memorie, Petru Pleșca (1905-1977). O măicuță care lucra la Miroslava l-a salutat respectuos și l-a întrebat zâmbitoare: "Ce mai faceți, Preasfințite"? "Iată, necăjesc pe Maica Domnului!", a fost răspunsul episcopului. Multe lucruri ale acelor ani le-am uitat, dar vorba aceasta pe care am auzit-o cu urechile mele n-o voi uita niciodată. Necăjim noi astfel pe Maica Domnului?

Sfântul Ludovic Grigon de Montfort (1673-1716) spunea: "Eu am un mijloc de a cunoaște dacă cineva se va mântui sau nu se va mântui; aceasta este Rozariul; dacă se roagă și meditează Rozariul, se mântuiește; dacă nu se roagă și nu meditează Rozariul, nu se mântuiește".

De aceea sfântul Alfons Maria Ligouri (1696-1787), episcop, învățător al Bisericii, atunci când a ajuns bătrân și bolnav și începuse să mai uite, întreba mereu pe cei apropiați lui: "M-am rugat astăzi Rozariul? Căci, eu sunt convins că, dacă mă rog și meditez Rozariul, mă mântuiesc; iar dacă nu mă rog și nu meditez Rozariul, nu mă mântuiesc".

Oare noi ne rugăm zilnic Rozariul? Episcopul nostru, Petru Gherghel, mergând pe calea episcopilor care l-au precedat la cârma diecezei, știind că Rozariul este un semn de predestinare și un semn al mântuirii, în scrisoarea sa circulară pentru luna octombrie 2013, luna Rozariului, cheamă ca zilnic preoții și credincioșii să se roage Rozariul, acasă și în biserică. Să răspundem cu toții: "Da!", căci acest "da" este ca "da"-ul Mariei de la Buna-Vestire, un "da" de bucurie, de lumină și de slavă, chiar dacă trecem prin dureri.

Regia Preasfântului Rozariu, roagă-te pentru noi care alergăm la tine, dar și pentru cei care nu aleargă!

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 36.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat