Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (catedrală): Început de nou an universitar, 2013-2014

Deschiderea oficială a noului an academic, 2013-2014, a avut loc marți, 1 octombrie 2013, în sărbătoarea sfintei Tereza a Pruncului Isus, prin sfânta Liturghie pontificală care s-a celebrat în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, la ora 18.30. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, care i-a avut alături la altar pe PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, pe pr. Benone Lucaci, rectorul Seminarului din Iași, și pr. Iosif Dorcu, decan de Iași. La invitația PS Petru Gherghel, a participat și PS Felix Genn, episcop al Diecezei de Münster (Germania), și pr. Norbert Kleyboldt, vicar general al aceleiași episcopii. De asemenea, au fost prezenți seminariștii teologi și mulți studenți.

După vacanța bine-meritată, a fost invocată binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an academic, asupra profesorilor și studenților. Cu această ocazie, pe lângă cei patru episcopi amintiți, au fost prezenți 35 de preoți - printre ei fiind rectori, directori, decani și profesori de la seminariile din Dieceza de Iași - seminariștii de la Seminarul Diecezan din Iași, mulți tineri studenți și elevi, dar și credincioși care au dorit să participe la această rugăciune de binecuvântare a noului an academic.

Au fost prezente și autorități - domnii Bogdan Abalași, subprefect de Iași, și Mihai Chirica, viceprimar al Municipiului Iași - și pr. Gheorghe Popa, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, reprezentantul mitropolitului Teofan la această celebrare. Totodată a fost prezentă la celebrare și delegația din partea Asociației Caritas din Episcopia de Münster, împreună cu canonicul Klaus Winterkamp, președintele acestei asociații, această delegație fiind prezentă în aceste zile într-o vizită de lucru în Dieceza de Iași.

Corul Seminarului din Iași a susținut cântarea la Liturghie, intonând Missa de Angelis, precum și alte cântări închinate sfintei Fecioare.

După ce, la începutul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a întâmpinat pe toți cei prezenți, introducând la sărbătoarea zilei, "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", au fost citite lecturile, prima fiind citită în limba germană, iar PS Felix a rostit predica, pr. Lucian Farcaș asigurând traducerea în limba română.

PS Felix Genn, în cuvântul său de învățătură a subliniat trei căi pentru a înțelege spiritualitatea sfintei Tereza a Pruncului Isus. În primul rând, referitor la lectura întâi, din profetul Isaia, a fost scos în evidență darul cuvântului lui Dumnezeu, "o bogăție care este dăruită la fiecare celebrare a Liturghiei și... îl studiază mulți dintre cei prezenți (n.r. în acel moment, în catedrală), la teologie". Referitor la a doua cale, episcopul de Münster a amintit despre "atitudinea, poziția în care putem să înțelegem cuvântului lui Dumnezeu, iar aceasta este atitudinea copilului", aceasta trebuind să fie și atitudinea studenților și a profesorilor. În cele din urmă, asemenea sfintei Tereza, care a devenit misionară, deși a rămas toată viața în mănăstire și este patroana misiunilor, fiecare poate deveni misionar, deoarece "acela care iubește profund, radiază în afară". Predica a fost încheiată prin cuvintele sfintei Tereza, care pot fi luate de fiecare ca un moto propriu, o călăuză în viață: "Doresc să fiu o pensulă, pensula lui Dumnezeu cu care Dumnezeu pictează în inima fiecăruia chipul său".

La celebrarea din catedrala din Iași au fost înălțate către Dumnezeu și rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile primite, în special pentru ajutorul mare pe care l-a primit de-a lungul timpului Dieceza de Iași din partea Diecezei de Münster, la cârma căreia se află episcopul Felix Genn, începând cu 29 martie 2009.

La sfârșitul Liturghiei, pe lângă mulțumirea tuturor celor prezenți la celebrarea din catedrală, PS Petru Gherghel a mulțumit PS Felix Genn și Asociației Caritas din Dieceza de Münster pentru tot sprijinul oferit Diecezei de Iași, apoi i-a fost dăruită episcopului Felix o icoană bizantină, a sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus, care să-i amintească de România și Dieceza de Iași.

Pr. Adrian Blăjuță

***

Înregistrarea Liturghiei poate fi vizionată aici

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1 octombrie: Început de nou an universitar, 2013-2014


 


lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat