Reflecţie la duminica a XXVI-a de peste an - C

Cei care acum petrec şi cântă vor trebui să meargă în robie (cf. Am 6,7)

Evanghelia de astăzi cu bogatul nemilos şi cu Lazar cel sărac este o continuare a evangheliei administratorului necinstit din duminica trecută. Domnul şi-a încheiat discursul pe tema gospodăriri bunurilor materiale cu un exemplu practic de rea gospodărire a avuţiei primite de la Dumnezeu.

După cum uşor putem constata, parabola bogatului nemilos şi a lui Lazăr cel sărac este menită să arate că destinul veşnic al omului este determinat de felul cum el îşi foloseşte bunurile şi ocaziile acestei vieţi. Din lecturile acestei duminici vedem cum viaţa de huzur şi fără Dumnezeu duce la sclavie şi pierzare veşnică (bogatul nemilostiv); iar o viaţă smerită duce la fericire veşnică (săracul Lazăr).

Un negustor bogat din Londra a fost un mare necredincios. Aproape toată viaţa a batjocorit calea Domnului, Biblia şi pe toţi credincioşii. Într-o duminică, nepoata lui credincioasă l-a rugat insistent să meargă cu ea la biserică, în speranţa că va auzi un cuvânt mântuitor care să-l îndrepte. Ca să-i facă plăcere, s-a lăsat înduplecat şi a însoţit-o. Acolo s-a citit din Geneză 5, care este un capitol cu o înşiruire de nume de oameni care au trăit şi apoi au murit. Fetiţa gândea că această lectură n-o să atingă inima tare a bunicului ei. Dar tocmai acest text i-a străpuns inima. După fiecare nume enunţat, Biblia spunea: "apoi a murit, apoi a murit". Pe drum spre casă, cadenţa paşilor săi, bătăile inimii sale, tic-tac-urile ceasornicului, toate parcă repetau într-una: "apoi a murit, apoi a murit". Nu predica, ci doar cuvintele acestea l-au făcut să aleagă calea Domnului.

În evanghelia de astăzi avem tot un "om bogat şi nemilos", dar care a murit neconvertit. Isus a rostit parabola de astăzi pentru toţi bogaţii nemiloşi ai lumii, ca în bogatul pierdut să se vadă pe ei înşişi şi nefericita lor soartă viitoare şi să se convertească. Fariseii însă refuzau să accepte învăţăturile lui Isus cu privire la buna administrare a bunurilor primite de la Dumnezeu, adică în favoarea săracilor, şi îşi băteau joc de el. Atitudinea lor era asemănătoare cu aceea exprimată de Cain care a întrebat obraznic: "Sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Gen 4,9). Ei nu voiau să ştie nimic despre adevăratul înţeles al celei de a doua marii porunci a Legii, cea care cere iubire faţă de semeni (cf. Mt 5,43; 22,39; 25,35-44). Ei credeau că mântuirea este întemeiată pe descendenţa din Avraam şi nu pe un caracter bun (cf. Ez 18,1-32; In 8,39).

Sfântul Leon (+ 1227) i-a povestit sfântului Francisc din Assisi (1181-1226), învăţătorul său, următoarea vedenie: se făcea că mă aflam pe malul unui fluviu mare, şi nişte oameni cu nişte bagaje mari în spate treceau acel fluviu; dar nu ajungeau nici la jumătatea fluviului, că şi dispăreau sub valuri. După aceştia au venit nişte oameni fără nici un bagaj, care au trecut uşor şi bine fluviul. Apoi l-a întrebat pe Francisc ce înseamnă această vedenie? Sfântul Francisc i-a zis: fluviul cel mare este lumea plină de primejdii; oamenii care s-au pierdut în valuri sunt cei care primind bunuri, nu le-au împărţit cu cei săraci; oamenii care au trecut uşor şi bine fluviul sunt acei oameni care de dragul lui Cristos s-au făcut săraci, şi au intrat astfel în împărăţia cerurilor.

Bogatul primise toate lucrurile bune pe care cineva şi le-ar fi putut dori în viaţa aceasta, dar nu făcuse nici o pregătire pentru viaţa viitoare, adică nu împărţise cu nimeni nimic. El în loc să caute mai întâi împărăţia cerurilor, cum cere Dumnezeu, el a căutat mai întâi lucrurile lumii, nădăjduind în zadar că Dumnezeu va găsi o cale ca să-i adauge cerul după aceea (cf. Mt 6,33).

Dacă analizăm portretul bogatului care purta numai haine scumpe, care stătea zilnic la masa încărcată cu cele mai alese bucate şi vinuri, care se desfăta cu muzica bună şi în companii alese, trebuie să spunem că el trăia doar pentru el însuşi şi numai după poftele trupului. Pentru Dumnezeu nu avea dragoste, iar de aproapele nu-i păsa (cf. Lc 18,2). Ca şi mulţi oameni de astăzi, bogatul a primit multe daruri de la Dumnezeu, dar nu a dat nimic în schimb. Mi-amintesc că am spus asta odată undeva, şi mulţi "bogaţi" ai locului s-au supărat, în loc să se convertească.

Bogatul din evanghelia de astăzi, bogaţii de pe timpul lui Amos, din păcate şi mulţi creştini avuţi de astăzi, trăiesc după un adagiu păgân, reţinut de Isaia spre învăţătura noastră: "Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!" (Is 22,13). De acest adagiu s-a lăsat influenţat şi Solomon, de la femeile păgâne pe care şi le luase în căsătorie contra voinţei lui Dumnezeu, încât a ajuns să spună: "Mănâncă, bea, şi distrează-te" (Qoh 2,24); acest adagiu păgân a ajuns repede mod de viaţă pentru mulţi oameni de ieri şi de astăzi care se cred înţelepţi, dar care în realitate sunt nebuni. "Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri" era şi modul de viaţă şi a multor creştini cu numele din Corint (cf. 1Cor 15,32).

Compozitorul austriac de valsuri Johann Strauss Jr. (1825-1899) şi-a câştigat renume dintr-un adagiu asemănător: "Vin, cânt şi femei". Cântăreaţa de muzică etno Carmen Şerban (n. 1971, la Timişoara) şi-a câştigat şi ea un renume tot dintr-un astfel de adagiu: "Trăieşte omule clipa", căci: "doar cu atât rămâi din viaţă: cu ce-ai mâncat, cu ce-ai băut, şi cu ce ai strâns în braţe".

Este extrem de periculos pentru mântuire a trăi după principii păgâne. După principii păgâne au trăit evreii bogaţi de pe timpul lui Amos şi au ajuns să plece şi să moară în robia din Babilon (cf. Am 6,1-7). După principii păgâne a trăit şi bogatul nemilos din evanghelia de astăzi (cf. Lc 16,19-31), şi care a ajuns în iad, unde a constatat că e lipsit de toate şi că a ajuns un "nimeni". Tot nişte "nimeni" şi tot în iad vor ajunge şi toţi cei care trăiesc după principii păgâne. Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri; mănâncă, bea şi distrează-te; vin, cânt şi femei; cu atât rămâi din viaţă...; toate aceste motto-uri exprimă o viaţă fără credinţă şi fără speranţă în veşnicia fericită alături de Dumnezeu.

Se spune că odată un "om al lui Dumnezeu" a întâlnit pe cale un om sărac, căruia pe lângă faptul că nu i-a dat nimic, i-a zâmbit de parcă i-ar fi spus: "aşa îţi trebuie". Ceva mai încolo a întâlnit un om care făcea paradă cu bogăţiile sale. Trecând pe lângă el a şoptit: "Sărmanul de tine!". Cineva care a observat cele întâmplate l-a întrebat de ce s-a purta aşa de "ciudat"? Săracului i-am zâmbit că-l vedeam deja în cer, iar pe bogat l-am compătimit pentru soarta grea care îl aşteaptă în veşnicie.

Soartă grea îi aşteaptă pe bogaţii petrecăreţi în viaţa veşnică! Abia a ajuns în iad, că bogatul s-a trezit foarte repede la realitate. Şi-a dat seama că a greşit, şi dintr-o dată s-a făcut misionar. El care n-a ţinut cont de cuvintele lui Moise şi ale profeţilor voia acum să-l trimită pe Lazăr la cei cinci fraţi (la cele cinci continente, spunea cineva) şi să le spună să nu mai trăiască după nebunia lui, ca să nu ajungă şi ei în iad, acolo unde nu este nici o picătură de apă şi nici o firimitură de pâine.

Dacă oamenii nu vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu scris în Biblie, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. Bogatul şi fariseii avuseseră lumină îndestulătoare; se bucuraseră îndelung de învăţătura "Legii şi a proorocilor", iar începând cu lucrarea lui Ioan avuseseră parte în plus de lumina evangheliei. Dar ei au rămas surzi şi orbi la toate acestea.

După ce Avraam a lăsat să se creadă că i-a refuzat cererea bogatului de a-l trimite pe Lazăr la fraţii săi, Isus l-a înviat la puţin timp după rostirea acestei parabole pe un alt Lazăr, pe cel din Betania (cf. In 11,1-46), pe care l-a trimis să le vorbească despre realităţile vieţii veşnice. Şi s-au convertit fraţii bogatului, fariseii? Nu! Din contra, au căutat să-l ucidă atât pe Isus (cf. In 11,47-54), cât şi pe Lazăr (cf. In 12,9.10).

Bogatul n-a fost pedepsit pentru că poseda avere, ci pentru că a întrebuinţat-o rău. El o risipise, folosind-o numai pentru plăcerile şi ambiţiile sale, şi deloc în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi (cf. Mt 19,21.22; 25,25-30). Nu este un păcat să fii bogat, pentru că Avraam a fost foarte bogat (cf. Gen 13,2). Păcat este să foloseşti bogăţia contra voinţei lui Dumnezeu. Iar Lazăr n-a fost răsplătit numai pentru că fusese sărac pe pământ, ci pentru caracterul său moral, pentru credincioşia lui faţă de Dumnezeu.

Dacă în Vechiul Testament bogăţiile erau un semn al bunăvoinţei şi binecuvântării lui Dumnezeu (cf. Gen 13,2; Qoh 3,13), în Noul Testament bogăţiile nu mai sunt un semn distinctiv al binecuvântărilor, ci din contra sunt o punere la încercare a credincioşiei. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere (cf. Lc 12,48).

Isus vorbeşte astăzi de "paradis" ca de un loc şi de o stare fericită, unde "mulţi" urmează să vină "de la răsărit şi de la apus" şi să "stea la masă cu Avraam" la ospăţul "Împărăţiei cerurilor" (cf. Mt 8,11; Lc 14,15).

Un om avea un prieten cuprins de tristeţe. Într-o zi i-a spus să-şi ia ceva bani cu el, ca să-i arate un loc de unde se putea cumpăra fericire. Şi ieşind pe stradă, omul i-a spus celui trist: dă un bănuţ nevoiaşului; dă o pâine flămândului; dă haina ta înfriguratului; dă zâmbetul tău întristatului ş.a.m.d. Cu fiecare faptă bună, observa că scotea câte un zâmbet de la cei întâlniţi; dar în acelaşi timp a simţit cum i se goleşte şi lui tristeţea din inimă. Cunoaştem noi acest loc şi mod, de unde şi cum se poate cumpăra fericirea?

Din parabola de astăzi aflăm că, atunci când un credincios moare, trupul lui merge în mormânt, dar sufletul lui merge în cer, în prezenţa lui Cristos (2Cor 5,8; Fil 1,23). În schimb, când moare un necredincios, trupul lui merge de asemenea în mormânt, dar sufletul lui se duce în iad (cf. Lc 16,22-23).

La venirea a doua a lui Isus, trupurile credincioşilor vor fi înviate din mormânt şi reunite cu sufletele lor (1Tes 4,13-18), pentru a domni în rai cu Isus, pe vecie. Tot la a doua venire a lui Isus va avea loc şi judecata; atunci vor fi reunite şi trupurile şi sufletele necredincioşilor, dar pentru a fi aruncate în iazul de foc al pedepsei veşnice (Ap 20,12,13).

Lui Timotei Paul îi spune "omul lui Dumnezeu" (1Tim 6,11), pentru că aşa trebuie să fie orice om care îl urmează şi crede în Cristos. Reversul "omului lui Dumnezeu" este "omul păcatului" (cf. 2Tes 2,3). Iar noi i-am văzut pe cei doi oameni, pe omul lui Dumnezeu în săracul Lazăr, iar pe omul păcatului în bogatul fără credinţă şi milă.

Şi pentru că noi trebuie să fim oamenii lui Dumnezeu şi nu a-i păcatului, Paul spune astăzi fiecărui om care vrea să ajungă la mântuire să fugă: de îngâmfare, de necurăţie, de un duh nemulţumit, de pofte nebune şi periculoase şi de iubirea banilor, care fac parte din purtarea omului păcatului. Apoi, pe cei care vor să fie oamenii lui Dumnezeu îi îndeamnă să dea mărturie frumoasă de credinţă şi să trăiască frumos, fără pată şi fără vină, aşteptând venirea din nou a Domnului Isus.

Psalmul 146 de astăzi elogiază foloasele de a-l avea pe Dumnezeu ca sprijin în viaţă. Iar atunci când îl ai pe Dumnezeu ca sprijin în viaţă eşti mai fericit decât toţi bogaţii din lume.

Un colector de taxe a venit într-o zi la un "om al lui Dumnezeu", un misionar creştin, care trăia foarte sărac material, pentru a-i stabili suma pe care acesta o are de plătit la stat. "Ce bunuri deţii?", l-a întrebat colectorul de taxe? "O, sunt foarte bogat", veni răspunsul din partea misionarului. "Te rog, numeşte posesiunile", îi spuse omul legii. Omul lui Dumnezeu îi răspunse: "În primul rând, am viaţă veşnică (cf. In 3,16); în al doilea rând, am un locaş mare în ceruri (cf. In 14,2); în al treilea rând, am pacea care trece dincolo de orice înţelegere (cf. Fil 4,7); în al patrulea rând, am o bucurie de nedescris (cf. 1Pt 1,8); în al cincilea rând, am dragoste divină care nu va pieri niciodată (cf. 1Cor 13,8); în al şaselea rând, am o soţie credincioasă şi evlavioasă (cf. Prov 31,10); în al şaptelea rând, am copii sănătoşi, ascultători şi fericiţi (cf. Ex 20,12); în al optulea rând, am prieteni adevăraţi şi loiali (cf. Prov 18,24); în al nouălea rând, am cântări pe timp de noapte (cf. Ps 42,8); în al zecelea rând, am o cununa a vieţii ce mă aşteaptă (cf. Iac 1,12), şi încă multe altele". Colectorul de taxe îşi închise registrul şi zise: "Cu adevărat, tu eşti un om foarte bogat, însă deţinerea acestor bogaţii nu impune aplicarea a nici unui impozit!" Oare avem şi noi sau căutăm noi aceste bogăţii neimpozabile pe acest pământ?

Nu trebuie să uităm astăzi că în paradis: bucatele cele mai gustoase sunt pentru cei care i-au hrănit pe cei flămânzi; hainele cele mai frumoase sunt pentru cei care au îmbrăcat pe cei goi; lăcaşurile cele mai speciale sunt pentru cei care au adăpostit pe străini; parfumurile cele mai fine sunt pentru cei care au îngrijit de bolnavi; bogăţiile care rămân veşnic sunt pentru cei care au îngrijit de săraci. Sfântul Paul, care a fost răpit până la al treilea cer, a spus: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, acelea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care îl iubesc" (1Cor 2,9). Ajută-ne, Doamne, să ajungem să posedăm veşnic aceste bunuri veşnice! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 34.