Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 100-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului

(19 ianuarie 2014)

Migranţi şi refugiaţi: spre o lume mai bună

Iubiţi fraţi şi surori!

Societăţile noastre experimentează, aşa cum nu s-a întâmplat niciodată înainte în istorie, procese de interdependenţă şi interacţiune reciprocă la nivel global, care, dacă cuprind şi elemente problematice sau negative, au obiectivul de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale familiei umane, nu numai în aspectele economice, ci şi în cele politice şi culturale. De altfel, fiecare persoană aparţine omenirii şi împărtăşeşte speranţa unui viitor mai bun cu întreaga familie a popoarelor. Din această constatare se naşte tema pe care am ales-o pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului din acest an: "Migranţi şi refugiaţi: spre o lume mai bună".

Printre rezultatelor schimbărilor moderne, fenomenul crescând al mobilităţii umane se evidenţiază ca un "semn al timpurilor"; aşa l-a definit papa Benedict al XVI-lea (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2006). De fapt, dacă pe de o parte migraţiile denunţă adesea carenţe şi lacune ale statelor şi ale comunităţii internaţionale, pe de altă parte revelează şi aspiraţia omenirii de a trăi unitatea respectând diferenţele, primirea şi ospitalitatea care să permită împărtăşirea egală a bunurilor pământului, tutelarea şi promovarea demnităţii şi a centralităţii fiecărei fiinţe umane.

Din punct de vedere creştin, şi în fenomenele migratoare, ca în alte realităţi umane, se constată tensiunea dintre frumuseţea creaţiei, marcată de har şi de răscumpărare şi misterul păcatului. Solidarităţii şi primirii, gesturilor fraterne şi de înţelegere li se contrapun refuzul, discriminarea, traficurile exploatării, ale durerii şi ale morţii. Ceea ce trezeşte îngrijorare sunt mai ales situaţiile în care migraţia nu este numai forţată, ci chiar realizată prin diferite modalităţi de trafic de persoane şi de reducere la sclavie. "Munca sclavă" astăzi este monedă obişnuită! Totuşi, în pofida problemelor, riscurilor şi dificultăţilor care trebuie înfruntate, ceea ce-i însufleţeşte pe atâţia migranţi şi refugiaţi este binomul încredere şi speranţă; ei poartă în inimă dorinţa după un viitor mai bun nu numai pentru ei înşişi, ci şi pentru propriile familii şi pentru persoanele dragi.

Ce anume presupune crearea unei "lumi mai bune"? Această expresie nu face aluzie în mod naiv la concepţii abstracte sau la realităţi imposibil de obţinut, ci orientează mai degrabă spre căutarea unei dezvoltări autentice şi integrale, la acţiunea de a face să existe condiţii de viaţă demne pentru toţi, ca să se găsească răspunsuri juste la exigenţele persoanelor şi ale familiilor, ca să fie respectată, păstrată şi cultivată creaţia pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o. Venerabilul Paul al VI-lea descria cu aceste cuvinte aspiraţiile oamenilor de astăzi: "A fi eliberaţi de mizerie, a garanta în manieră mai sigură propria subzistenţă, sănătatea, o ocupaţie stabilă; o participare mai deplină la responsabilităţi, în afara oricărei asupriri, la adăpost de situaţii care ofensează demnitatea umană; a se bucura de o instruire mai mare; într-un cuvânt, a face cunoscut şi a avea mai mult, pentru a fi mai mult" (Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 26 martie 1967, 6).

Inima noastră doreşte un "mai mult" care nu este pur şi simplu un a cunoaşte mai mult sau un a avea mai mult, ci este mai ales un a fi mai mult. Nu se poate reduce dezvoltarea la simpla creştere economică, obţinută, adesea, fără a privi la persoanele mai slabe şi lipsite de apărare. Lumea se poate îmbunătăţi numai dacă atenţia primară este îndreptată spre persoană, dacă promovarea persoanei este integrală, în toate dimensiunile sale, inclusiv cea spirituală; dacă nu este neglijat nimeni, inclusiv săracii, bolnavii, cei închişi, nevoiaşii, străinii (cf. Mt 25,31-46); dacă suntem capabili să trecem de la o cultură a rebutului la o cultură a întâlnirii şi a primirii.

Migranţii şi refugiaţii nu sunt pioni pe tabla de şah a omenirii. E vorba de copii, femei şi bărbaţi care părăsesc sau sunt constrânşi să-şi părăsească locuinţele din diferite motive, care împărtăşesc aceeaşi dorinţă legitimă de a cunoaşte, de a avea, dar mai ales de a fi mai mult. Este impresionant numărul de persoane care migrează de la un continent la altul, precum şi al celor care se mută în interiorul propriilor ţări şi al propriilor zone geografice. Fluxurile migratoare contemporane constituie cea mai vastă mişcare de persoane, dacă nu de popoare, din toate timpurile. În drum cu migranţii şi refugiaţii, Biserica se angajează să înţeleagă motivele care sunt la originile migraţiilor, dar şi să lucreze pentru a depăşi efectele negative şi să valorizeze efectele pozitive asupra comunităţilor de origine, de tranzit sau de destinaţie a mişcărilor migratoare.

Din păcate, în timp ce se încurajează dezvoltarea spre o lume mai bună, nu putem să nu vorbim despre scandalul sărăciei în diferitele sale dimensiuni. Violenţă, exploatare, discriminare, marginalizare, apropieri restrictive de libertăţile fundamentale, atât ale indivizilor cât şi ale colectivităţii, sunt câteva dintre principalele elemente ale sărăciei care trebuie depăşite. De multe ori tocmai aceste aspecte caracterizează mutările migratoare, legând migraţiile şi sărăcia. Fugind de situaţii de mizerie sau de persecuţie spre perspective mai bune sau pentru a-şi salva viaţa, milioane de persoane întâlnesc adesea neîncredere, închidere şi excludere şi sunt loviţi de alte nenorociri, adesea şi mai grave şi care rănesc demnitatea lor umană.

Realitatea migraţiilor, cu dimensiunile pe care le asumă în epoca noastră a globalizării, cere să fie înfruntată şi gestionată în mod nou, egal şi eficace, care necesită înainte de toate o cooperare internaţională şi un spirit de profundă solidaritate şi compasiune. Este importantă colaborarea la diferitele niveluri, cu adoptarea corală a instrumentelor normative care să tuteleze şi să promoveze persoana umană. Papa Benedict al XVI-lea a trasat coordonatele afirmând că "această politică trebuie dezvoltată pornind de la o strânsă colaborare între ţările din care pleacă migranţii şi ţările în care ajung; trebuie însoţită de normative internaţionale adecvate în măsură să armonizeze diferitele sisteme legislative, în perspectiva de a salvgarda exigenţele şi drepturile persoanelor şi familiilor emigrate şi, în acelaşi timp, pe cele ale societăţilor în care ajung aceiaşi emigraţi" (Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 29 iunie 2009, 62). A munci împreună pentru o lume mai bună cere ajutorul reciproc între ţări, cu disponibilitate şi încredere, fără a ridica bariere insurmontabile. O sinergie bună poate să fie de încurajare pentru guvernanţi ca să înfrunte dezechilibrele socio-economice şi o globalizare fără reguli care sunt printre cauzele migraţiilor în care persoanele sunt mai mult victime decât protagonişti. Nicio ţară nu poate să înfrunte singură dificultăţile legate de acest fenomen, care este aşa de amplu încât interesează de acum toate continentele în dubla mişcare de imigraţie şi de emigraţie.

Apoi este important de subliniat că această colaborare începe deja cu efortul pe care fiecare ţară ar trebui să-l facă pentru a crea condiţii economice şi sociale mai bune în patrie, în aşa fel încât emigraţia să nu fie unica opţiune pentru cel care caută pace, dreptate, siguranţă şi respectarea deplină a demnităţii umane. Crearea oportunităţilor de muncă în economiile locale va evita în afară de asta despărţirea familiilor şi va garanta condiţii de stabilitate şi de seninătate pentru indivizi şi pentru colectivităţi.

În sfârşit, privind la realitatea migranţilor şi refugiaţilor, există un al treilea element pe care aş vrea să-l evidenţiez în drumul de construire a unei lumi mai bune, este cel al depăşirii prejudecăţilor şi preconcepţiilor în analizarea migraţiilor. De fapt, adesea sosirea de migranţi, exilaţi, cei care cer azil şi refugiaţi trezeşte în populaţiile locale suspiciuni şi ostilitate. Se naşte teama că se produc tulburări în siguranţa socială, că se riscă pierderea identităţii şi culturii, că se alimentează concurenţa pe piaţa muncii sau chiar că se introduc noi factori de criminalitate. Mijloacele de comunicare socială, în acest domeniu, au un rol de mare responsabilitate: de fapt, le revine lor să demaşte stereotipurile şi să ofere informaţii corecte, acolo unde se va întâmpla să denunţe eroarea unora, dar şi să descrie onestitatea, corectitudinea şi măreţia sufletească a celor mai mulţi. În asta este necesară o schimbare de atitudine faţă de migranţi şi refugiaţi din partea tuturor; trecerea de la o atitudine de apărare şi de frică, de dezinteres sau de marginalizare - care, până la urmă, corespunde tocmai "culturii rebutului" - la o atitudine care să aibă la bază "cultura întâlnirii", singura capabilă să construiască o lume mai dreaptă şi fraternă, o lume mai bună. Şi mijloacele de comunicare sunt chemate să intre în această "convertire a atitudinilor" şi să favorizeze această schimbare a comportamentului faţă de migranţi şi refugiaţi.

Mă gândesc la modul în care şi sfânta familie de la Nazaret a trăit experienţa refuzului la începutul drumului său: "Maria l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei" (Lc 2,7). Mai mult, Isus, Maria şi Iosif au experimentat ce înseamnă a părăsi propria ţară şi a fi migranţi: ameninţaţi de setea de putere a lui Irod, au fost constrânşi să fugă şi să se refugieze în Egipt (cf. Mt 2,13-14). Însă inima maternă a Mariei şi inima grijulie a lui Iosif, păzitorul sfintei familii, au păstrat mereu încrederea că Dumnezeu nu părăseşte niciodată. Prin mijlocirea lor, să fie mereu trainică în inima migrantului şi a refugiatului tot această certitudine.

Biserica, răspunzând la mandatul lui Cristos: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile", este chemată să fie poporul lui Dumnezeu care cuprinde toate popoarele şi le duce tuturor popoarelor vestea evangheliei, pentru că pe faţa fiecărei persoane este imprimată faţa lui Cristos! Aici se află rădăcina cea mai profundă a demnităţii fiinţei umane, care trebuie respectată şi ocrotită mereu. Nu atât criteriile de eficienţă, de productivitate, de rang social, de apartenenţă etnică sau religioasă sunt cele care întemeiază demnitatea persoanei, ci faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27) şi, mai mult, faptul de a fi copii ai lui Dumnezeu; fiecare fiinţă umană este copil al lui Dumnezeu! În el este imprimată imaginea lui Cristos! Aşadar, e vorba de a vedea noi cei dintâi şi de a-i ajuta pe alţii să vadă în migrant şi în refugiat nu numai o problemă care trebuie înfruntată, ci un frate şi o soră care trebuie primiţi, respectaţi şi iubiţi, o ocazie pe care providenţa ne-o oferă pentru a contribui la construirea unei societăţi mai drepte, a unei democraţii mai împlinite, a unei ţări mai solidare, a unei lumi mai fraterne şi a unei comunităţi creştine mai deschise, conform evangheliei. Migraţiile pot face să se nască posibilităţi de nouă evanghelizare, să se deschidă spaţii pentru creşterea unei noi umanităţi, prevestită în misterul pascal: o umanitate pentru care orice ţară străină este patrie şi orice patrie este ţară străină.

Dragi migranţi şi refugiaţi! Nu pierdeţi speranţa că şi vouă vă este rezervat un viitor mai sigur, că pe cărările voastre puteţi să întâlniţi o mână întinsă, că vă este dat să experimentaţi solidaritatea fraternă şi căldura prieteniei! Vouă tuturor şi celor care îşi dedică viaţa şi energiile lor alături de voi vă asigur de rugăciunea mea şi împart din inimă binecuvântarea apostolică.

Vatican, 5 august 2013

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.